Esti aici:
Prima pagină > Blog > Noaptea minţii > Cronicar la lovitura de stat degeaba

Cronicar la lovitura de stat degeaba

Dat fiind că USL are nişte comunicatori de toată jena, iar propaganda băsistă pare mai vivace ca oricând, fac eu minimalul efort de a lumina oamenii raţionali, cei care vor să şi treacă prin filtrul gândirii cuvintele înainte să le arunce pe gaura gurii.

1. Lovitura de stat este o acțiune rapidă, care urmărește răsturnarea regimului politic existent și preluarea prin forță a puterii politice în stat de către persoane sau grupuri de persoane” (Dicţionarul Enciclopedic)

Bun, hai să vedem ce zic şi alţii, la care se plâng conştiinţele bugetofage abuzate.

2. Lovitură de stat (din franceză coup d’État) sau puci (din germană Putsch) se numește o răsturnare bruscă și neconstituționată a puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate, de obicei militară, folosind forța. Se deosebește de revoluție prin aceea că la revoluție există o participare masivă a populației.

Cu excepţia rapidităţii, ce element definitoriu al loviturii de stat se mai găseşte în cele două formulări? Nici unul! Unde, pe planeta asta sau în zona limitrofă, s-a mai văzut o lovitură parlamentară de stat, dezbătură în comisii şi dată prin vot? Poate pe undeva prin, vorba lui Vali Stan, Constelaţia Giganţilor. Prin Calea Lactee eu, unul, n-am auzit, dar poate că nu-s suficient de intelectual şi n-am papion la maiou.

Înţeleg că, pentru Băsescu şi vestala-i credincioasă Macovei, plus ultraşii portocalii, Curtea Constituţională a devenit sacră. Şi n-ai voie s-o atingi nici măcar cu o floare. Dar aş vrea să ştiu, dacă nu cer prea mult, de când CCR nu mai este penibilă şi nu mai serveşte interese personale şi politice mai presus decât legea.

UPDATE: Gata şi textul cererii de suspendare. E un soi de Oscar pentru întreaga activitate

Comentarii

comentarii

Similar Posts

124 thoughts on “Cronicar la lovitura de stat degeaba

  1. Nu vreau sa cobesc, dar cred cei care spun entuziasmati, chiar si in comentariile de aici ca: “sa-l rezolve astia cat mai repede, sa ma duc sa-l dau jos la vot si apoi sa plec linistit in vacanta” or sa-si cam anuleze vacantele datorita pretului benzinei sau ratei din august de la banca… nu stiu daca noii binefacatori ai tarii or sa faca plinul si or sa achite facturile… inclin sa cred ca nu. EXACT ca si “binefacatorii” de pana acum.

  2. nu este lovitura de stat atat timp cant ulimul cuvant apartine poporului.In cazul in care Base este suspendat de Parlament si se ajunge la referendum(poate sa fie suspendat si sa-si dea demisia, in acest caz nu mai e nevoie de referendum),trebuie sa decizi daca tie iti este bine cu Base sau fara Base.Fiecare e liber sa decida.Eu voi vota pt demitere,dar ma tem la cati “inteligenti”exista in tara asta ,sa nu avem o surpriza mare la vot.(pt mine nu ar fi nici o surpriza daca Base iese si acum bine)

  3. “Încă de la începutul carierei sale politice Hitler a fost conștient de capacitatea de influență a propagandei. În aprilie 1930 l-a desemnat pe Joseph Goebbels ca șef al aparatului de propagandă pe tot teritoriul Germaniei. Naziștii au folosit cu succes noile tehnici moderne de îndoctrinare și propagandă, afișele electorale și radioul, în toată perioada dintre puciul lui Hitler eșuat în München (1923) și acapararea puterii de stat în 1933. Au fost închiriate avioane și automobile de lux pentru deplasarea mai rapidă a lui Hitler în cât mai multe locuri, în cadrul campaniilor electorale. În cele din urmă naziștii au obținut rezultatele scontate în alegerile din 1930 și din iulie 1932 (dar procentajul obținut în alegerile pentru reichstag din 6 noiembrie 1932 s-a diminuat). Reprezentarea mare în parlamente a partidului nazist, mai ales după 1930, a avut printre cauze slaba prezentare a electoratului la urne, starea economică gravă cauzată de marea criză economică (cu peste șase milioane de șomeri), precum și politica deflaționară cu care guvernul cancelarului Heinrich Brüning (1930-1932) a reacționat la criza economică, amplificând-o. Succesul obținut de partidul nazist la alegerile din vara lui 1932, după care naziștii au format cel mai mare grup parlamentar în reichstag după grupul social-democrat, l-a încurajat pe Hitler să nu accepte altă funcție decât cea de cancelar. Negocierile dintre Hitler și președintele Hindenburg vizând formarea guvernului nu au dus la nici un rezultat. Au urmat câteva luni de instabilitate politică până la 30 ianuarie 1933, când Hitler a fost numit în funcția de cancelar. Din noul guvern făcea parte și Franz von Papen, cancelar între 1 iunie și 17 noiembrie 1932, care participase împreună cu generalul Kurt von Schleicher, cancelar între 4 decembrie 1932 și 28 ianuarie 1933, la aranjamentul din culise, acceptat de președintele Hindenburg, pentru însărcinarea lui Hitler cu formarea guvernului.

    În scurt timp naziștii au preluat toate funcțiile de conducere, atât în parlamentul central (reichstag) și cele regionale, cât și în economie. În martie 1933 Hitler s-a hotărât să propună noului parlament Legea de împuternicire (Ermächtigungsgesetz), care prevedea înlăturarea procedurilor și legislației parlamentare și transferul puterii depline cancelarului și guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale. Cu ajutorul mulțimii adunate în stradă și a terorii instaurate de „Batalioanele de Asalt” sau SA (Sturmabteilung) și a celeilalte organizații paramilitare, SS (Schutzstaffel, „Eșalonul de protecție”), legea a fost adoptată cu 444 de voturi favorabile și 94 contra. S-a deschis astfel calea spre dictatura totalitară.” Wikipedia.ro

    Vi se pare cunoscut?

    P.S 1.Sper ca, comentariul o sa fie aprobat si nu sters pe motiv ca nu e pro USL

  4. Victore,
    Am incercat sa citesc cererea de suspendare a presedintelui. M-am oprit la pagina 6 unde il condamna pe Base ca a spus ca 4.2 mil de salariati nu pot sustine 4.9 mil pensionari. Oare oamenii astia nu stiu sa faca niste socoteli simple de aritmetica? Nu stiu cum se finateaza sistemul de pensii din Romania si care este pensia medie si care este salariul mediu? Calculele (aproximative) pe care le-am facut imi dau un deficit de EUR 2 miliarde. Poate cei care au facut acuzatia asta fac altfel calculele, dar ar trebui sa fie “creativi” intr-un domeniu care presupune o rigoare de care nu au dat dovada pana acum.
    Pe de alta parte, in aceeasi scrisoare, se spune ca “Dreptul la pensie si la cuantumul acesteia este garantat de Constitutia Romaniei, care prevede, in mod expres, la art.47 alin.(2) dreptul la pensie, ca drept fundamental” si mai si citeaza din Constitutie. Din pacate nu am vazut nicaieri ca nivelul pensiei este garantat. Dupa cum statul garanteaza proprietatea dar nu poate garanta valoarea proprietatii.
    Eu am citit ca in San Diego, California, SUA, guvernul local a hotarat reducerea pensiilor pentru ca nu le mai pot plati. Nimeni nu i-a acuzat de incalcarea vreunei legi sau a constitutiei. Pentru ca nu se poatea incalca asa ceva. Poate sunt unii nemultumiti, dar oamenii inteleg ca daca nu li se micsoreaza pensiile riscul este de a nu le mai primi in cateva luni/ani.
    “Noaptea mintii” ramane legata in continuare de putere. Doar ca puterea s-a schimbat!

  5. @Vlad: cum sa cenzurez asa bijuterie stilistica? e mai anti-Basescu decat ai intentionat tu =))

  6. tineretubovin pdist , nu departe de babalacii fsnisti pdisti , au protestat pe la ambasade ca sa ce?
    sa primeasca iar bideanu contracte preferentiale? sau udrea/cocos?sau puiupopo’?sau poteras?
    de aia au murit fsnistii la revolutie?sa clafim capitalismul de stat?scutiti-ma , basitofililor!!!

    cred ca ar trebui urgent demontata/explicata toata aceasta cacealma a pdistilor,mari sustinatori ai capitalismului …de stat…icr stie de ce!

  7. Iertata sa-mi fie ignoranta, insa ce se intampla daca CC constata ca sunt neconstitutionale schimbarile de la sefia celor doua camere ale parlamentului?
    Se repun in functie fostii?
    Ce se intampla atunci cu toate deciziile si legile/hotararile votate sub presedentia “interimarilor”?
    Este prevazut undeva cum se procedeaza?
    Se da timpul inapoi la data de 3 iulie si se sterge tot ce s-a intamplat dupa?
    Stie cineva?

  8. Imi spune un fan al lui Basescu, prieten din copilarie cu mine, ca e suparat deoarece nu exista unitate intre cei care vor sa protesteze contra USL, POnta, plagiat, suspendarea lui Basescu, etc. Unii vor in Piata Victoriei, altii in Piata Universitatii. SE cearta intre ei pentru ca unii ii suspecteaza pe ceilalti ca au pactizat cu USL, ca Nicusor Dan (un organizator de miting) vrea suspendarea lui Basescu, deci nu are ce cauta la mitingul la care merge si Mircea Marian…..bai, astia nu pot sa faca un protest. I-a prostit perspectiva ca raman fara banii publici, acum se cearta. USL nu are opozitie nici daca ar vrea sa aiba.

  9. Lovitura de stat, pe dracu’! A fost lovitura la Blaga si Roberta. Sau poate ei sunt statul si nu am stiut noi.

    @ Adi, foarte frumos ca ti-ai recunoscut greseala. Cand ti-am citit primul comentariu mi-am dat seama ca nu ai citit cu atentie ce a scris waterfall la sfarsit :”Similitudini? Nu prea cred”. Arata clar ca nu este de acord cu cei care vorbesc de lovitura de stat.

  10. ca tot e vb de propaganda, in trenul ce ma aflu nasii distribuie gratuit ziarul Curentul… repet, controlorii de bilete distribuie acest “ziar”

  11. Ceea ce e mai sinistru in tara asta neo-africana, este ca, fara tradatorii condusi de Oprea, nu erau posibile nici excesele de putere ale lui Basescu, nici investirea lui Ponta ca Premier, ca sa avem la ce ne uita acum…

  12. “E un soi de Oscar pentru întreaga activitate”
    Superb scris Victor! Mai scrie ca tare bine scrii!
    Sa speram ca scapam de marinar…La suspendare!

  13. Vlad , 17:20
    😆 Esti genial frate …! Cum sa se supere USL-istii pe tine cand tu ai oferit MOTIVATIA CLARA a actiunii rapide si masive din “ziua Z ” (asta ca sa fiu in ton cu exemplul tau ) 😉 .
    Dar , bietul de tine ,daca nu ai fi avut “mintiutza” formolizata de propaganda portocalie , ai fi inteles ca exemplul pe care ni l-ai dat descrie PERFECT fapte care TOCMAI S-AU PETRECUT in Romania PANA ACUM , in cei 8 ani de domnie Basesciana !!! 👿
    Oricum exemplul si descrierea sunt superbe , numai un orb n-ar vede similaritatea cu Romania ultimilor 8 ani , dar bineinteles in contextul secolului 21. 😛

  14. Inspirata expresie: “lovitura de stat… degeaba”.

    Cum de nu s-a dus Basescu sa-l invete pentru ultima oara lui Gittenstein cate cuburi de gheata sa puna in wisky pentru a nu bea “ca prostul”? Si Macovei, sa-l lumineze pentru ultima oara in probleme de justitie? Si Morar, eternizatul de la DNA?

    Ma gandesc la bietul Basescu, ce soarta nemiloasa! Dupa o viata de bordelareala, incendieri navale, de contrabanda cu blugi si tigari, de pumni in figura administrati in culise si pe scena, sa ajunga el taman la senectute de la una mica la mititica, in celula cu unul care de tanar ii mananca ficatii, pentru ca n-are alta placere decat sa citeasca biblioteci intregi!

  15. … cu toate acestea, poporul roman se va trezi candva si va intelege ca in toti cei 22 de ani a fost un biet pui de caprioara intre niste haite de lupi insetate de sange. Nimeni nu ne poate fura sufletul, credinta si visele. Nimeni.

  16. cand ma uit pe la televizor si vad corul de pdl-isti si aserviti plansi creste sufletul in mine. dar pe langa astia mai apar si unii deontologi virgini care ma sperie … incredibil cum au impresia unii ca putea pica basescu respectand legea la virgula si toate cutumele inventate. multi au sarit gardul.

    ps: sa fiu cinstit si usl-ul a invatat bine de la base ce sa faca. si i-a servit-o.

  17. Felicitari Antena 3, la aniversarea celor 7 ani. Felicitari Victor Ciutacu si tuturor celorlalti componenti ai Antenei 3 pentru profesionalism/obiectivitate/seriozitate/verticalitate. Sunteti de departe cei mai buni/tari si asa doresc sa ramaneti.
    Referitor la finalizarea loviturii de stat, eu am alta varianta, legata de faptul ca, nici nu stiti ce pregateste Basalaul, la sedinta de suspendare din Parlament. Va spun eu “in premiera”. Dupa ce va auzi motivele suspendarii, va merge la tribuna Parlamentului va spune ” Am fost un dobitoc” si isi va trage un glont in cap, fara ca cineva sa poata (sa doreasca?!) sa-l opreasca. Si in acest fel ne va da cu tifla, atat detractorilor lui, cat si pupinbasi(s)tilor ! Sa nu ma plagieze nimeni (ca se inregistreza data/ora ), ca fac scandal la nivel planetar si chiar mai sus . Amin !

  18. la razboi ca la razboi, strategia blitz krieg poate fi o carte castigatoare atata timp cat buimaceste adversarul. candva binomul stuka-pantzer ca strategie de razboi a fost cel putin in prima parte castigatoare… sunt curios care vor fi contramasurile celeilalte parti. oricum lupta este departe de finalizare…

  19. Hotii striga hotii…chiar daca e cu copy/paste, jur ca nu ma mai intereseaza. Vreau procese in direct, 24 din 24 , ca la veioza de noapte!

  20. Si daca uslasii o dau iarasi in bara?!
    Azi cursul a sarit. Daca asta se pastreaza ca trend sa moara bibi daca o sa merg sa votez. Nu imi platesc uslasii ratele si ii doare in curde ele si sunt incapabili sa o faca lucrurile de un mod rezon (fara ca eu, posibil votant, sa nu mai platesc in plus dixtractia lor si foamea useleilorpeseleilor de bani). Da nu vreau si m-am saturat sa platesc pt dixtractia useleiilorpedeleilorbasistilor.
    Le doresc numai de bine.

  21. Si totusi nimeni nu vede o problema in precedentul care se creeaza si anume ca orice majoritate parlamentara va putea schimba presedintele tarii in decurs de 3 zile?

    Adica o majoritatea creata ad-hoc in parlament, in prima zi schimba presedintele senatului, in urmatoarele 2 zile il suspenda pe presedintele tarii si apoi omul lor preia functia suprema in stat. E adevarat, interimar pentru 30 de zile, dar in 30 de zile se pot face multe. Si in plus, la cum s-a maltratat constitutia in utimul timp, 30 de zile se pot transforma fara problema 300 de zile sau mai mult.

    Repet, nu e vorba de Basescu si de situatia de fata, ci de precedentul care se creeaza.
    Iar cum politicienii nostri nu au nici o jena in a schimba tabara (in actualul mandat circa 25% din parlamentari au schimbat tabara, unii chiar de mai multe ori) cred ca vom avea o noua suspendare de presedinte intr-un viitor apropiat.

  22. Citeam acum cateva minute pe diverse postari basiste cum se ingrijoreaza toti ca odata ce va fi suspendat Basescu o sa iasa din inchisoare Nastase… Asta se vinde mai nou peste tot. Asa ceva…

  23. pentru toate curvele vigine care stramba din nas ca draga doamne nu s-au respectat “procedurili” va spun doar atat: “cu samuraii lupti cum lupta samuraii cu pedeleprele lupti cum lupta pedeleprele”.
    Si ciocul mic basistilor ca faceti praf degeaba.

  24. asta e personajul
    asta n-a sarit in sus atunci cand solutia Johannis a fost respinsa de marele betivan?

  25. Unda verde pentru suspendare s-a dat din afara tarii . Omul nu le mai trebuie . Se sterg cu el la fund asa cum s-a sters si el cu multi pe care i-a folosit . Daca iese prin usa din dos sunt convins ca nu va mai fi om . Unul ca el , fara putere , este un mort viu .

  26. Te chinui degeaba, nene Ciutacule!
    Noi n-avem ce învăța de la ei, ei nu vor să învețe nimic de la nimeni.

    Crezi că hitler putea fi convertit la iudaism? Io nu cred. Așa și cu ăștia: poți să le arăți cu creta pe tablă, tot degeaba. Pentru ei 19% e majoritate, ”democrație” e Băsescu și nu poporul, Băsescu e șefu statului, ei au câștigat alegerile locale, ș.a.m.d.

    Taberele sunt făcute – anul ăsta e sfârșitul lumii pentru ei. Gata!

  27. E clar ca are si Basescu si trupa sa au mult de pierdut, altfel nu faceau scandalul asta ridicol, cu accente dramatico-comice, gen “sariti, e lovitura de stat!” (Macovei), si prefacut simandicoase, a la Gitenstein, care, vezi Doamne, e ingrijorat de constitutionalitatea unei hotariri de guvern despre CC. Pina acum nu l-a deranjat nici pe unul, nici pe altul, ca tara a fost condusa bezmetic, cu dispret fata de popor.

    USL are un capital de simpatie si incredere. Sper sa nu-l iroseasca in van. Si atentie, vor urma multe manipulari, inclusiv la demonstratii, se va incerca fortarea ordinii publice si interventia Politiei, care apoi va fi criticata despre “brutalitate”, si evident, comparatii timpe cu venirea minerilor (Basescu a bagat deja deshtu’n cacao pe tema asta).

    Daca-i barbat de stat, si nu de statura, sa accepte sa fie validat democratic.

  28. @Vlad:

    Comentariul tau arata exact ce a facut Basescu in mandatul sau. Ar fi trebuit inclus in cererea de suspendare, trebuiau inlocuite doar cateva nume proprii 🙂

  29. Suspendareea lui basescu a inceput odata cu plecarea lui Frunzaverde din partid ,asa cum nu s-a stiut de acest evenument asa s-a lucrat pas cu pas la suspendare mai departe cu mult profesionalism .Prima lovitura ia dat-o rinocerul de Ponta (todeauna o spun cu drag si ca un compliment ,are viteza ,incapatanare ,curaj,inteligent si “pielea groasa” ,tine la tavaleala ) cu plecarea la Bruxelles. (Basescu credea ca viseaza ,a ramas paralizat ,nu avea reactii pe moment )Au venit evenimentele neplacute cu d-nul Nastase cand s-a comportat basescu mizerabil .a pus capacul ,a grabit suspendarea si planul a fost pus rapid in functie. Era gata ,trebuia scanteia Ce am vazut ? asa cum s-a spus este un indreptar, “cum poti suspenda un presedinte” . .Felicitari juristilor Pot sa spuna toti ce vor cu loviturile lor de stat cu incalcarea legii,este aceeasi atitudine fata de noi ,sa ne ia de prosti Trecute vremi ,gata ,acum in piata ar trebui sa se cante ,sa ce faca versuri ,si sa se caute un adapost pentru MAIDANEZ ,la Cotroceni ……adio ,poate il adaposteste Oprescu.

    Multumesc D-le Ciutacu ,puneti umarul in toate cazurile ,vedeti ca in afara de voi prea putin ziaristi tin cu usl ,cu noi .Ce negrii sunt in cerul gurii ziaristii portocalii ,ma mir cum nu mor de propria otrava .

    Ce vara “ferbinte “.

    Basescule auzi clopotele ?pentru tine bat.

  30. In ianuarie se scria despre protestarii independeti din Piata Universitatii si cand erau 50. Claudiu Craciun era un scump. Azi am iesit vreo 300 (am fost, am numarat) cu Claudiu in frunte.
    Va stiu ziarist impartial, integru si serios, domnule Ciutacu. Am o intrebare de bun-simt pentru un om de bun-simt: cati protestatari trebuie sa fie in Piata Universitatii ca sa apara un articol despre actiunea lor in Trustul Intact?
    Imi cer scuze daca articolul a aparut si nu l-am gasit.

  31. Un PSD-ist la o televiziune: “l-am suspendat pe blaga pentru ca a devenit recent presedinte de partid si nu mai este impartial”, imediat a venit intrebarea altui invitat: “crin antonescu nu este presedinte de partid”, raspunsul psdistului: “ba da, dar e impartial”. Dupa care a dat-o pe aia cu votul e suveran. Sa voteze prelungirea mandatelor membrilor USL cu inca 5 ani. Pai ce, votul nu e suveran? Daca parlamentul decide, trebuie executat: democratie!!!!

  32. sugestie
    l-am auzit din intimplare pe Madalin Voicu zicind ca el o cunoaste bine pe Macovei fiindca au fost vecini dar ca nu vrea sa spuna mai multe…poate nu ar fi rau sa-l invitati la antene si sa scoateti cite ceva de la el, asa picaturi bine plasate,nu i-ar strica un pic de decredibilizare lui tanti…

  33. Pai ma gandesc sa o fac.
    🙂
    Daca tot trebuie sa platim macar sa o facem pana la capat.
    Si poate din acest razboi politic ne alegem si noi cu ceva daca se distrug reciproc.

  34. Trebuie sa iesim iarasi in strada toti protestatarii din ianuarie. Iar daca Europa le pune pumnul in gura celor multi cu revendicari real democratice, in favoarea fostilor securisti ai lui Ceausescu, mai bine sa ne expulzeze!

  35. M-am plictisit de atata dezbatere despre “lovitura de stat”! Ce-a fost,bine ca a fost! Dar eu nu ma multumesc doar cu atat! Suspendarea trebuie urmata de o judecata a guvernarii Pdl!Nu mai suport sa tot aud/vad cat ne-a costat Km de autostrada si alte d-astea si sa nu fie nimeni vinovat! O rana trebuie curatata pt. a se vindeca nu o dai cu pudra ca sa n-o mai vezi!Jos Basescu,dar asta sa fie doar un inceput !

  36. 1.draga Victore,ce mi-as dori eu in tot ‘jihadul’ asta, care nu va apartine si care e mai mult un paintball pe care pdistii vor sa-l promoveze in europalig, dar tare as vrea sa vad o confruntare la tv , live, intre tine, Badea , Gadea si cateii pd,pora, neamtu, gregoar, giac…stiu ca ar fi lasi si nu ar accepta.
    2.dupa cum spuneai si cum am vazut demult, cei din USL nu au strategi(i) de imagine…
    3.un lucru ce l-am observat si pe care as dori ca uslistii de frunte care citesc acest onorat blog, ar fi ca USL sa-si dea seama de jocul de imagine negativa pe care i-l promoveaza basescu,atunci cand vorbesc despre usl(usl a facut ,usl a dres) ca despre o entitate abstracta!!!nu, USL inseamna cei aprox. 60% dintre românii care au votat.3 din 5 români au votat impotriva pd care stim ca e traian basescu, de fapt!

  37. Am impresia ca unii oameni nu au toti boii acasa.
    Care este cel mai important motiv de suspendare ?
    Este exact ceea ce se intampla in aceste zile, faptul ca o majoritate parlamentara trebuie sa recurga la tot felul de artificii la limita legii ca sa-si exercite un drept constitutional.Este dovada cea mai clara ca in ultimii ani institutiile au fost acaparate de Basescu.
    Cum ar putea sa desfaca plasa tesuta de Basescu daca nu prin asemenea actiuni ? Adica ce ar vrea unii sa faca actuala majoritate ? Sa-l intrebe pe Basescu (indirect, prin sclavii lui din ” institutiile statului ” ) daca ceea ce fac e legal ? Nu e clar care va fi raspunsul ?
    P.S: Victor ti-am trimis ieri pe mail opinia lui Zegrean despre CCR din anul 2005.

  38. Domnule Ciutacu, ma astept sa fiti mai atent la nuantele din comentarii. Sa fiu al naiba daca pricep de unde ati tras concluzia ca as vrea sa votez cu basescu. Va apreciez foarte mult ca jurnalist si am mari pretentii in continuare, asa ca, va rog, nu ma dezamagiti cu concluzii pripite!
    Iata ce posta pe 3 iulie, la ora 16:44, cel pe care il suspectati ca ar vota cu basescu, postare care este ontopic chiar si la prezentul articol al dumneavoastra, legat de asazisa lovitura de stat:

    Cei care incearca sa il “puna” presedinte la Senat pe Antonescu, vrem sau nu sa acceptam, reprezinta undeva la 60% din populatia cu drept de vot a Romaniei, deci o majoritate actuala a cetatenilor Romaniei. Ca o fi bun sau nu, ne vom lamuri, insa functiile de presedinti ai camerelor parlamentului, fiind eminamente politice, este de dorit, in orice democratie, daca vrem sa traim in spiritul democratiei, sa reprezinte majoritatea politica. O sa se opineze ca o majoritate in urma unor alegeri parlamentare nu a fost legitimata. In regula, dar cand s-au cerut alegeri parlamemntare anticipate, inainte de guvernul MRU, cine s-a opus? USL? Nicidecum.
    Acum, PDL culege ce a semanat!
    Privind in spiritul rezultatelor alegerilor locale, orice cetatean cinsiti poate recunoaste o noua majoritate politica. Tot in spiritul noii majoritati exprimate la alegerile locale, care este motivul pentru care PDL se indarjeste, cu ale sale 10-15% procente, sa nu cedeze presedentia celor doua camere? Cine este mai al dracului? Ala care isi cere dreptul castigatorului, sau cel care refuza sa isi accepte infrangerea?

    Astept cu interes articolul de astazi.

  39. Haideti cu suspendarea aia! Ca ne mananca rau de tot! O singura problema, mare. De ce nu vor PD-L-istii sa se ajunga la vot popular? De ce nu vor ei referendum? De ce nu vor sa se intoarca la popor? Avem prea multi melteni intre noi, obsedati de grade si de functii. Ceausescu se dovedeste ca era doar un meltean (mitocan) obisnuit. E de fapt o problema de psihiatrie, cu gradele si functiile. Sindromul, omul sudat de scaun cu autogenul. In mod normal tot cu autogenul il dai jos. Bafta Victor.

  40. Totusi, presedintele Senatului este Crin de 2 zile, pe site este prezentat fostul presedinte. asa greu ajunge informatia si la administratorul site-ului ?

  41. Iertare, domnule Ciutacu, m-a pacalit si pe mine @lucian, nu am realizat decat acum asemenarea de nume…sper ca este o simpla coincidenta nevinovata, altfel s-ar putea sa avem o problema serioasa.
    Chiar ma miram ce pana mea am comentat de am fost etichetat ca votant al lui base…Ce ma bucura este ca intr-adevar, pretentiile mele de la dumneavoastra nu sunt dezamagite!

  42. Incet-incet, lumea isi da seama de un adevar crud. Ca din ura (justificata) fata de Basescu, le turnam (nemeritat) apa la radacina noilor “lideri”, cu potential de ciocoi, care isi fac loc la putere.

    Situatia este la fel de penibila ca in 2004 cand ne-am repezit cu totii, ca inecatii, sa-l votam pe Basescu, sa ne scape de Adrian Nastase si PSD. Credeam si atunci, ca si acum, ca o sa facem rahatul praf prin aceasta schimbare.

    Ne aflam acum, intr-o situatie relativ similara. O ura colectiva anti-Basescu, le sufla vant in panze unora pe care noi suntem dispusi sa-i votam doar pe baza de sperante, urmand mai apoi sa ne inchinam de ce vom obtine in realitate.

  43. La hoti nu poti sa raspunzi cu hoti si ticalosi si mai mari. Norocul romanilor este ca suntem in UE si sper ca UE sa nu lase sa se intample o asemenea golanie. Schimbarile se fac in urma alegerilor, nu cand vreaa X si Y. Deocamdata actuala formula a parlamentului nu a fost votata de nimeni, ea este rezultatul unor miscari, migrari imorale ale unor derbedei traseisti politici. USL beneficiaza de o formula parlamentara imorala(nevotata de nimeni), face actiuni imorale si la limita legalitatii, a constitutiei pentru a inlocui niste hoti cu alti hoti mai vechi si in unele cazuri mai mari. De aici rezulta ca USL e imoral. Sa nu ma intelegeti gresit, Base si ai lui tre sa plece dar nu asa, ci la vointa si decizia poporului si o formula decisa de electorat trebuie sa ii inlocuiasca. Sigur PDL va pierde alegerile dar imi e greu sa cred ca Ponta si Crin le vor castiga. Dupa mizeria ce au facut-o cu: penibilul ministru al educatiei, cu sfidarea justitiei si intimidarea acesteia in cazul Nastase si CSM, cu dizolvarea comisiei de evaluarea a plagiatului, cu atitudinea sfidatoare si nesimtita a lui ponta relativ la plagiat si la masterul din italia, cu pierderea sustinerii europene si primirea multor critici din partea presei consacrate din multe tari europene USL nu va castiga alegerile iar suspendarea lui Base nu va trece de votul electoratului – NU INLOCUIM GUNOAIELE CU RAHATII.
    Eu voi vota impotriva suspendarii iar la alegerile parlamentare voi vota impotriva PDL si USL.
    Scuze Ciutacule ca am alta opinie decat a ta, dar totusi, sper ca mai traim intr-o socitate libera in care pot sa imi permit sa am o optiune diferita si sa nu fiu catalogat prost, imbecil, tampit, basist de catre Mircea Badea, Victor Ciutacu, A3…

  44. Ma simt bine! Ungureanu si Videanu au ajuns si ei niste “ciumpalaci” si “viermi” “nevrotici”, care striga pe trotuar (ca soseaua n-au cu cine s-o ocupe)!
    Si ce striga ei acolo? “Vrem venituri pentru voi / Tot prin conturi pe la noi”?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.