Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > Gâdea: “Mă retrag din viaţa publică dacă am fost vreodată în sediul de campanie electorală al preşedintelui Băsescu”

Gâdea: “Mă retrag din viaţa publică dacă am fost vreodată în sediul de campanie electorală al preşedintelui Băsescu”

În ciuda îndemnurilor isterice, nu m-am pronunţat deocamdată public pe scandalul Sorina Matei-Mihai Gâdea. Pentru că, deşi am o opinie fermă şi cunosc şi amănunte din interior, nu mi se pare firesc să mă bag în redacţia lui Mihai. Nici el nu-şi permite să se bage în a mea. Dar povestea e întreţinută. Iar Sorina afirmă, cu subiect şi predicat, în Puterea, că Gâdea şi Turcan au negociat, în sediul de campanie al lui Băsescu, realizarea unui interviu în ultima campanie electorală. Dat fiind că lucrăm împreună de 4 ani (şi am petrecut nu mai ştiu câte campanii electorale spate-n spate), mi s-a părut firesc să-l sun pe Mihai. Şi să-l întreb dacă aşa a fost.  A negat. Şi m-a rugat să postez următoarea lui declaraţie. “Cine afirmă că am fost vreodată în sediul de campanie al lui Traian Băsescu, pentru a negocia realizarea unui interviu sau pentru orice alt scop, minte. Dacă există vreo probă care să demonstreze că eu am fost vreodată în sediul de campanie electorală al domnului Băsescu, eu mă retrag din viaţa publică. Mai mult decât atât, nu m-am întâlnit niciodată, în această viaţă, cu Valeriu Turcan;  nici în sediul de campanie, nici la Antena 1, nicăieri. În ceea ce priveşte retragerea din viaţa publică, aştept reciprocitate şi din partea autoarei afirmaţiilor, dacă nu e-n stare să probeze ceea ce a spus.”

UPDATE: Previzibil, tot în Puterea, Sorina o dă la întors. Era negociere telefonică, dar numai ea şi cu Turcan erau în sediul lui Băsescu, iar Gâdea în altă parte. Plus că, atunci când a venit Turcan în Antenă a vorbit cu Romaşcan, nu cu Gâdea. Atitudine care denotă caracter, nu glumă…

INREGISTRAREA EMISIUNII

P.S. Dupa ce si-a batut joc de ei un nimeni in drum care s-a dat fiul arestatului sindicalist Petcu si ei au halit-o pe nemestecate, profesionistii independenti ai singurei televiziuni de stiri din Romania au inceput sa fure poze de pe bloguri. De maine se baga si la buzunare?

Comentarii

comentarii

Similar Posts

150 thoughts on “Gâdea: “Mă retrag din viaţa publică dacă am fost vreodată în sediul de campanie electorală al preşedintelui Băsescu”

  1. crezi ca mai sunt oameni care inca nu au vazut cat de prosti ,cat de meschini suntem ?

  2. Se naste o mare dilema semiotica in România!

    Ce se manifestă, sindromul ROBERTA sau sindromul SEVERIN?

    Adică:

    Severin a dus SINDROMUL ROBERTA în PE,
    sau
    Roberta a fost un precursor pentru SINDROMUL SEVERIN apărut în Parlamentul Romîniei?

  3. @ dana

    Te rog să tai acel suntem din exprimarea ta! Nu mă băga în aceeași oală cu tine dacă faci parte dintre românii care sunt cum zici tu!

  4. A vorbit Nasul despre cazul vostru din instanta la ceva emisiune recent. M-am uitat vreo 10 minute ca nu am avut nervi sa-l mai suport si pe ghiorlanu’ ala dupa o zi plina. Daca ai vazut deja, considera inutil mesajul.
    Multa stima

  5. adrian severin
    mergi, calatorule si spune Romaniei, ca noi am cazut aici incalcand legea.

  6. la cum se petrec lucrurile in romania noastra, nu cred sa i se intample ceva lui severin. este un caz care va fi dat uitarii la fel de brusc precum a aparut!

    pe de alta parte, hai sa fim seriosi: spagareala i-a molipsit si pe altii. in germania, spre exemplu, este la fel de apreciata ca in balcani: tatal meu s-a operat anul trecut pe inima la munchen si i-au fost ceruti 5.000 euro, pe langa costurile oficiale ale spitalizarii si interventiei in sine, bani pentru care i s-a precizat de la bun inceput ca nu i se va elibera niciun document doveditor al platii…. iar la clinica de recuperare, scenariul s-a repetat. asa ca…

  7. @Moldovan Adorian: nici nu prind 10 tv si, nici daca as avea RCS, oricum nu m-ar tine nervii sa ma uit la Radu. n-o mai fac de ani de zile. ca atare, ti-as fi recunoscator daca ai putea rezuma ce-a zis.

  8. Pe multi Ii chinue un anume sindrom iar pe acest personaj fantoma Sunday London Turnul ot Severin!

  9. Din pacate, a aparut “cazul Severin”, “cazul Petcu”, si probabil urmeaza sa apara alte “cazuri”, tocmai bune de a deturna atentia de la anumite lucruri importante cum ar fi : spaga din vami cu presupusul colector Blejnar, udrea cu “cocoseii” in dosarul ALRO Slatina, programul “Prima casa” si “notariala basista”. Si uite asa, mai apare cate-un “caz”, doua si, madam Udrea reuseste pana la urma sa dubleze cheltuielile ptr. ministerul sau. Din pacate, sunt prea multi ca sa fie cu totii trasi la raspundere ptr. jaful Romaniei din ultimii 2 ani ai camarilei odioase portocalii. Sper macar, dupa promisiunile lui Ponta, in momentul in care opozitia va prelua puterea, macar “capii” sa fie trasi la raspundere si aruncati dupa gratii.
    In ceea ce il priveste pe Severin … sa plateasca cu varf si indesat ptr. calicia de care a dat dovada, deoarece dupa 20 de ani de politica, salariu de demnitar, europarlamentar, etc. , nu s-a multumit si a “pus botul” la spaga jurnalistilor britanici. Bine i-au facut !
    Cat despre Nasul, cu 10 TV si emisiunile sale de 2 lei ? Un jeg uman … Nu mi-am inchipuit vreodata ca acest jurnalist se poate cobora la un asemenea nivel de pupincurisme!!! Sincer. A pomenit ceva de un “proces cu Victor Ciutacu”, dar la fel ca si cineva de mai sus care a postat comentariu, n-am avut rabdare sa-l ascult, asa ca n-am inteles nimic d.le Ciutacu.
    Oricum, atentie mare la ANTENA 3 cu totii, ca basistii si institutiile basiste vad ca sunt din ce in ce mai hotarati sa va “bage pumnul in gura”.

  10. Ce tam-tam mai fac “puritanii” noştri (şi a-i altora, da 🙂 ) că te apucă lehamitea. Având o firmă de consultanţă, era normal să stea de vorbă cu ăia, făcea parte din meseria lui (mai mult sau mai puţin asumată). Nu a cerut bani pentru sine, le-a spus cam cât i-ar costa de parlamentar (cunoscător din interior cam cum merg lucrurile pe acolo!) în caz că. Probabil, dacă vor audia (viziona, ce fac ei de obicei 🙂 ) înregistrarea cap-coadă, anchetatorii îl vor găsi nevinovat. Ah, problema ar fi de imagine?! Vă rog! 😉
    (Nu că i-aş aproba prostia!!!)

  11. As vrea sa stiu in cazul vamesilor si al politistilor de frontiera statul are dreptul sa recupereze pagubele produse prin neplata taxelor ?Cazul severin,roberta si altele sunt specifice temperamentului carpato-danubian si nu cred ca cineva va lua o masura ferma.

  12. Ma enerveaza faptul ca nu stie sa piarda o lupta. Daca spune adevarul si este adevarat, oricum nu mai are nicio sansa, tocmai pentru ca a refuzat sa isi dea demisia. Asa, a ajuns la vorba lui guru Soric (politistul poliglot): “cheiz closd!”

    As vrea sa vad si in parlamentul nostru o astfel de “actiune de pescuire de fraieri cocotati”, desi cred ca ar fi mai simplu si mai putin costisitor sa-i cautam pe cei cinstiti.

  13. Domnule Ciutacu, nu am sa comentez nimic, nici nu va cer sa ma publicati, dar va cer permisiunea de a va scrie un e-mail, in legatura cu administrarea site-ului Antena 3.
    As dori sa stiu daca pot sa va trimit acel e-mail prin sectiunea “contact” de pe blog.
    Va multumesc

  14. Victore,
    Din pacate nu am avut puterea si rabdarea sa urmaresc ce s-a intamplat cu Severin si/sau de ce. Totusi, exista vreo sansa ca omul sa nu fie atat de vinovat pe cat se spune ca pare?

  15. In spatele “cazurilor” se mai intampla si chestii reale:
    – se inchide definitiv rafinaria Arpechim
    – Letea Bacau e in faliment si moare
    – Azi se “negociaza” dee stiu cum ce si cu ce competente actualul si viitorul acord cu FMI.
    – Alianta dintre PD(fost socialist) si BNR se oficializeaza prin declaratia domnului Lazaroiu.
    – Leul e in erectie de rad si curcile. Devine mult mai ieftin sa importi un kg. de cartofi din Belgia pe euro ieftini decat sa-l cumperi din imprejurimile Brasovului pe lei scumpi.

    – Cresc peste masura creditele restante , mai ales cele in euro asa ca se fac eforturi pentru oblojirea bancilor, sa nu sefere. Unii zic ca s-ar combate inflatia indusa de inflamarea pretului la banane. Ca si bananele sunt pe euro. Da’ eu cred ca se ‘tinteste” securitatea bancilor.

  16. Sunt curioasă ce va spune Norica despre acest caz.
    Părerea ei contează pentru mine.
    P.S. Cică “există televiziuni de casă ale Puterii, există Antenele Opoziţiei şi…Realitatea Tv, care deranjează pe toată lumea”. UAAAAAUUUU!!!
    Noroc că stăteam pe scaun, să nu cad… 😆 Oare printre cei “deranjaţi” se află şi Stancu şi Ursu, că doar n-or fi fost executaţi la ordin de portocaliul Ghiţă ( care nu vine la portiţă 😛 ).

  17. @ŞuKăRiT

    De data asta nu e o făcătură marca DNA. Este pur și simplu un caz elocvent privitor la nivelul degradarii în care s-a ajuns în viața politică din România.

    Cred că există riscul ca mulți să halească un efect pervers al faptului că, în România, câțiva EXCROCI s-au auto-instituit ca REPER MORAL. Acest efect ar fi să nu mai credem în niciun standard.

    Adrian Severin, cel mai ”popular” social democrat nu este numai o victimă a prostiei, ci este și un caracter mic, fudul (gomos), care ascunde o mare foame de putere și bani.

    Deci, chiar dacă formal se dă dreptate ”puritanilor”, concret, chiar rezolvarea FERMĂ a acestui caz de către PSD/USL îi poate demasca ca EXCROCI pe ”puritani”. SINDROMUL ROBERTA și cantitatea de HOȚI din PDL-ul în care s-au bîgat până deasupra capului le va deveni o piatră de moară.

    Să vedem lucrurile și cu ochi mai puțini subiectivi, cum ar fi aceia ai Anei Gomes.

    Parlamentarii socialiști votat în UNANIMITATE excluderea lui Sverin. Pe aici mai sunt PSD-isi (de o anumită proveniență și cu mari abilități de sforărit diplomatic!!!) care îl vaită pe acest tip. Ar trebui să înțeleagă că s-a terminat. Cred că următorul comentariu al portughezei Ana Gomes este elocvent.

    „Să faci ce a făcut Adrian Severin înseamnă să încalci valorile şi principiile social-democrate. Sunt extrem de supărată pe comportamentul său ruşinos, care creează o imagine negativă grupului nostru şi Parlamentului” … ”este inadmisibil pentru un politician cu un astfel de statut să depună amendamente pentru clienţi” …

    „În plus, să nu spui nimic nimănui despre ce ai făcut este complet în contradictoriu cu linia ideologică a grupului nostru. Toată lumea a fost extrem de furioasă şi de ofensată”.

  18. DLE Ciutacu acest om(daca poate fi numit asa )severin e un jeg nenorocit, care ne-a facut de ras dupa ce ca suntem o tara de r…. mai trebuia sa vina si zdreanta asta sa puna botu la spaga, domne il fluierau aia in bloc si pe el nici in fund nu il durea, l-au trimis ca la scoala in ultima banca si el statea si se conversa la mobil, cati bani primesc alde astia de o freaca pe la bruxelles, si mica printesa a lui tati cu botox la greu in botic la fel, si dl gigi sunt curioasa mai e parlamentar(personal il consider o zdreanata de om si pe asta)cat despre putere ca v-or sa va bage pumnu in gura, nu cred ca v-or reusi pt ca echipa de moderatori,reporteri etc care v-ati adunat la ANTENA 3 sunt cei mai buni, si de aia se oftica multi.Diseara ce vedem? dana

  19. “Today on DNA” : O sa ne obisnuim pana la alegeri, in fiecare zi, un episod . Mai toti sunt din “opozitia corupta”. Iar la “unu-zero tv” o sa vina mereu un pedelic, sa anticipeze arestarea. Greseala este si a “Antenelor”, pentru ca insista in astfel de subiecte.

  20. @dana logofatu: vedem exact ce spune-n promo. si mai usor cu limbajul, ca nu suntem in peluza

  21. De data asta sunt 100% de acord cu Fuxi.
    Hai sa nu mai dam vina de fiecare data pe “servicii” chiar si atunci cand nu este cazul, ca altfel patim ca si ala din fabula care tot striga “Lupul!”
    Eu zic sa ne ofticam pe DNA si servicii atunci cand este nevoie. In cazul acesta este ditai purcoiul de caz de coruptie. Omuletu trebuia sa zboare demult, dar cum este europarlamentar cu numele si soricu gros de pe obraz este tot de origine damboviteana n-avem la ce sa ne asteptam. Ceilalti doi prinsi cu mata-n sac si-au dat instant demisia. Asta este…in Romania inca nu s-a inventat bunu’ simt.
    Parerea mea!

  22. Severin asta a fost mereu baiat de “comitet”. Era beton imbracat in ciobanas, asteptandu-l cu paine si sare pe ceaska. Nu conteaza oranduirea pentru astfel de specii… Selectia naturala la lucru: crocodilu’, rechinu’, severinu’.

  23. De unde stiti ca n-a primit o oferta din partea unei celebre case de avocatura sa-l reprezinte? Nu ati observat justificarile permanente si insistente al publicatiunii cu pricina privind veridicitatea si legalitatea inscenarii? Stie Severin ce stie!

  24. Probabil adevarul e pe la mijloc, nici severin n-o fi cerut cu subiect si predicat, o fi si-un pic vanat, din tara ori de aiurea, io stiu insa ca fum fara foc nu iese, stiu ca a te aseza in coada si-a te impotrivi intregii lumi, nu-i onorabil, deci cum ziceam, pe la mijloc. Sigur ca-i nasol pt imaginea tarii, nu mai vorbesc de imaginea proprie ori a psd, dar sa fim seriosi, nu prea mai conteaza, nu vedeti ce circoteca e viata noastra politica si sociala?! Un severin in plus ori un paun in minus, nici nu mai conteaza! Astept sa vad ce zice si norica despre atmosfera din PE, ca ce zicem noi si-ai nostri, stim! Pe diseara,

  25. sunt curios cum ar reactiona PE daca o ruda a vreunui europarlamentar, sa zicem nepoata, ar vota in plen. zic si eu, nu dau cu paru. in alta ordine de idei ma indoiesc ca vreun popor a trimis un numar de inmatriculare in PE. fratele meu, cred ca astia isi dau palme ca nu au stabilit un mecanism de excludere din UE a statelor membre.
    PS il propun pe talmacean ca candidat la viitoarele alegeri pt PE, sigur o sa-l dea uitarii pe adi chimicul.

  26. Iar eu cand va spun verde in moaca, ca Romanii sunt un popor de Hoti, Tradatori si Milogi, ajung in spam in doi timpi si trei miscari. Chiar mai repede.

  27. Imaginea tarii e sifonata de multa vreme,iar spaga ne defineste in ochii occidentului.Despre Severin trebuie sa spunem doar rusine ,atit pentru spaga,cit si pentru ca n-a demisionat.Daca nu stie ce inseamna ii dau sa citeasca asta : DEMÍSIE ~i f. 1) Declarație (scrisă) prin care o persoană renunță la un post sau la o funcție (benevol sau prin constrângere). 2) Act care conține o asemenea declarație. [Art. demisia; G.-D. demisiei; Sil. -si-e] /<fr. demission

  28. Nici nu mai trebuia sa postezi c a zis Gadea , toata lumea stie ca are coloana vertebrala , oricum acest subiect era un fas , nimeni nu punea botu’ ( k sa zic asa ).

  29. @VirtualKid
    “Copile virtual” (ştiu că nu eşti copil), nu-i vorba de nici o luptă pierdută. Că-i vinovat ori nu, rămîne de văzut! O aruncat o “umbră” (şi el, că parcă numa’ de asta mai era nevoie) asupra României. Despre asta-i vorba. Un om cu demnitate şi-ar fi dat demisia şi şi-ar fi cerut scuze poporului care l-a trimis acolo. El încă crede că poate ameţi lumea cu apă (toxică din cauza procentului mare -66%- de hidogen) rece. Abia aştept să văd ce zice tanti Norica. (refuzată pentru o anumită funcţie tocmai datorită unor “umbre” muuuult mai mici).
    Banzai!

  30. Sorina Matei era de multa vreme scalava lui Basescu. Eu ma mir ca nu a dat-o Gadea afara de mai multa vreme. Ce mizerabila!

  31. Te când te-aştept să zici ceva! Ca să zic şi eu, fără să fiu off topic. 😀
    Cu acest prilej îi transmit lui Mihai că noi îl credem pe el; de altfel, încă de la început, am apreciat ce a făcut pentru noi, telespectatorii lui. Că Sorina Matei e o portocalie care ERA EFECTIV SPERIATĂ lângă Băsescu pe 6 decembrie 2009, ştim. Era speriată la auzul ştirii că Geoană ar fi câştigat alegerile. Probabil şi supărată. Ce voia Băsescu să facă, de fapt? SĂ-ŞI BATĂ JOC DE NOI, telespectatorii Antenei 3, nu? Să ne râdă în nas că a picat şi ultima redută, să hăhăie pe deznădejdea noastră. Asta a vrut Băsescu să facă şi punct. DAR EXISTĂ MIHAI GÂDEA, pe care nici nu credeam că l-aş fi judecat greşit vreodată. Nu pe el, prin faptele sale, dar şi prin GARANTUL SĂU, MIRCEA BADEA. Pentru că MIRCEA BADEA E …MIRCEA BADEA. Auzi, Sorino? Băsescule, Turcan, auziţi?
    Aşa că nu aveţi decât să salivaţi în continuare la publicul Antenei 3, pe care voi şi gaşca voastră de doi lei n-o să-l pupe!

    P.S. Să treacă ore sau zile până vom auzi oficial la ce post nou de TV e “ilustra” jurnalistă de politic? Eu am răbdare şi nu uit.

  32. Nu stiu cine are dreptate in disputa Sorina-Gadea, dar, daca din chestia asta va iesi o intalnire Basescu-Ciutacu la “Vorbe grele”, ma voi bucura. Tu te-ai mai pisat contra vantului exact in situatii de genul asta, cand portocalii erau banati total la Antene si bine-ai facut. Mai baga odata!

  33. Mda Gadea asta este inteligent si abil si ne toaca pe noi in fiecare seara cum dracu sa facem sa-l discreditam ca sa nu mai stea astia sa se uite la el seara de seara? Bingo nascocim ceva daca tot nu il avem la mana cu ceva. 2012 este aproape si PDL-istii sunt disperati ca vorba lui Base ,, Deşi nu mi-a plăcut, mai vreau o dată, mai vreau un mandat,, asa ca au intrat in lupta pe toate fronturile,minciuni,pomeni etc.

  34. Nu stiu ce sa zic despre Mihai Gadea. Adevarul este ca de pe cand facea acele emisiuni cu Octavian Paler la care ma uitam cu religiozitate, imaginea lui s-a erodat in mod constant in ochii mei. Nu stiu daca e vina lui sau a mea.

  35. Care Romaşcan, ăla care a demisionat, conform gunoiului cu blog demascat de Mircea, care vrea să fie mai tare ca Obae? 😆

    Sincer, chiar nu credeam că Sorina Matei e atât de jegoasă la caracter…

  36. Scuzaţi exprimarea defectuoasă, din care se înţelege că Mircea vrea să… Aţi înţeles voi. Nu-i dau numele.

  37. @zazania: aici nu-i vorba despre viata si opera lui Mihai, ci la reactia lui la niste acuzatii. pe care m-a rugat sa i-o gazduiesc si mi s-a parut normal s-o fac. dincolo de faptul ca-i o stire, eu nu-mi pun pilota-n cap cand oameni apropiati mie au probleme, fie ele si de imagine

  38. Ce fel de oameni sunteti voi ma? Ce fel? Chiar sunteti in stare sa puneti la indoiala tinuta morala a lui Mihai?
    Bine, lucreaza pentru un securist imputit. Dar toti mogulii de presa din Romania sunt securisi imputiti.
    Munca lui Mihai, de zi cu zi, ar trebui sa nu lase umbra de indoiala in creierasele voastre. Sorina s-a molipsit de mizeria basista la Cotroceni. Asa e viata.

  39. atat au putut scoate despre Mihai? crezi ca oamenii normali au timp sa creada ce spun toti debilii? pacat ca va consumati energia cu looseri din astia care nu stiu de capul lor si repeta ce le spun altii fara sa judece (nu au cum).

  40. Si daca mergea Gadea la sediul de campanie al Marinarului, care era problema ?
    De ce ar trebui sa iasa Gadea din spatiul public daca s-ar dovedi asta ?
    Asta e logica de militar, sa pastram proportiile totusi.
    Oricum, scandalul de mai sus e graitor in multe privinte, da’ se mai mira cineva ?
    Apropo… daca primiti la forward un mail cu mircea basescu la header cerand lui bercea mondialu spaga… il publicati din prima ?

  41. Citat din interviul Sorinei Matei:
    “Anul trecut, Valeriu Turcan a venit în redacţie să discute, printre altele, şi despre un posibil interviu al Antenei 3 cu preşedintele. Chiar şi cu Mihai Gâdea.”

    Deci nu declara nicaieri ca Turcan a venit la Antena 3 sa se vada cu Gadea, ci ca interviul cu presedintele putea sa-l faca chiar si Gadea.

    Deci poate respectati si contextul, daca tot v-ati pus pe ciondanit in propriul trust.

  42. OK, nu tre’ sa te urzici asa ori de cate ori postez pe blog caci n-o fac cu gand rau, chiar daca-ti mai ard cate o “critica constructiva”.
    Super ok e ca-ti protejezi apropiatii. In lumea voastra involburata esti un “caz extrem”.
    Iar pe MG sa-l sfatui amical sa nu’si mai balmajeasca discursul, sa nu’l mormaie; eventual sa ia lectii de dictie de la asta mica dan parohia mea sau de la Gabi Firea.

  43. Nu stiu si nu as putea sa ma pronunt daca tentativa de mita a fost pe bune si nu cum dupa cum spunea Severin ca ar fi fost totul scos din context,cert este ca la nivelul asta trebuie sa fii bine pregatit,scufita rosie in fata lupului,chiar si la jongleriile jurnalistilor daca tii la reputatia si cariera ta.Ce pot insa sa spun este ca pana acum n-am auzit nimic ce i-ar putea pata reputatia,implicat in spagarii de tot felul in politicul romanesc.De explicat,o face mai bine dna Nicolai cum sta treaba in parlamentul european,iar ancheta de acolo va elucida cazul,nu ca in stilul basescian cu numaratoarea robertei,oricum demisia trebuia din sec.2,dar acest cuvant demisie,nu este in vocabularul romanesc.Cat despre sorina o fi ruda cu pora,nu stie ce sa mai faca ca sa-si justifice statul de plata.Mihai Gadea este un exemplu de verticalitate si un bun profesionist si pot sa spun ca i-am urmarit parcursul,modul cum isi conduce emisiunea ma tine aproape.

  44. Aveam o impresie mai buna despre duduia asta…. Imi pare rau ca m-am inselat. Poate e mai bine asa… poate ati scapat de un portocaliu sub acoperire… 🙂

  45. @verde’n moaca: hai sa n-o dam in moguli, securisme si grobianisme. nu te obliga nimeni sa-i placi pe moguli, dar nu despre ei e vorba-n poveste
    @all: abtineti-va de la epitete tari. cand o sa organizez o executie publica, a oricui, va anunt

  46. n-am sa uit niciodata imaginea acestei tipe, stand cracita( scuze de exprimare, dar asa a fost) la o conferinta de presa la PSD. a fost socant. un jurnalist adevarat, plin de respect fata de insititutii, etc asa cum pretinde ea ca este, n-ar face asta niciodata. mi se pare ca s-a vrit acest scandal, cu ea pe post de inaintas.

  47. De acord. Sa n-o dam. Pe cand totusi un ‘topic’ si de la cine, privitor la acest aspect? Anume ca fostii securisti stapanesc totul in Romania?
    Sau sunt desueta?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.