Esti aici:
Prima pagină > Blog > Chestii, socoteli > Atotputernicia e a naibii de trecătoare

Atotputernicia e a naibii de trecătoare

De-a lungul istoriei recente, fiecare regim politic a avut (cel puţin) câte un atotputernic. Şi nu din interiorul fenomenului politic, ci din business. Om care trăgea sfori, trafica indulgenţe, desena destine şi făcea bani, mulţi bani, în numele vârfurilor politice ale vremii. Odată căzute, prin vot democratic, regimurile, cetăţenii cu pricina s-au cam dat la fund. Încercând să se ferească din calea pumnului noilor diriguitori, consumând din acumulări şi sperând că vremurile de odinioară se vor întoarce în viitorul ciclu electoral. Eu îi cam ştiu. Şi, din când în când, m-am mai intersectat în spaţiul public cu ei. Nici unul nu a reuşit (cred că nici măcar nu s-a străduit) să se reinventeze. Stau la fereală, îi macină frustrări şi nostalgii după vremurile în care erau intangibili, dar n-o iau de la capăt. Noua lor viaţă e prelungirea măcinătoare psihic a celei vechi, un soi de ce câine am fost şi ce jigodie am ajuns. Am revăzut, week-end-ul trecut, unul dintre aceste personaje. Tremurau toţi, cândva, la auzirea numelui său. Imensa majoritate a celor speriaţi sau dependenţi de el habar n-aveau cum arată. Era ca o stare apăsătoare de spirit. Azi e o epavă care se prezintă politicos, pe care cei din jur o tolerează cu detaşare…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

40 thoughts on “Atotputernicia e a naibii de trecătoare

  1. Oamenii,in general,nu invata nimic din trecut sau invata greu si uita repede(aici ma includ si pe mine).Savuroasa,e povestea lui Badea despre un prieten,care tot dadea cu capul de un prag de sus,in fiecare zi.
    Acum,o data ajuns puternic al zilei sa crezi,ca fara tine lucrurile s-ar fi darimat,tara s-ar fi dezintegrat asta tine de domnul doctor.Si,nu au fost feriti cam nici unii dintre cei ce au condus,din diferite pozitii Romania.Iliescu si tutarii lui,`spuneau in campania electorala din ’96,ca bine macar ca nu am intrat in razboi.Si altii,si altii,tot asa cu diferite merite inchipuite.Vremea a trecut si tara merge inante si fara ei.Tot ce pot face e sa ne tina in loc,sa ne agaseze cu prostia si cu micimea lor.
    Statul roman nu exista,nu exista,nu de cind cu portocaliii.Oamenii care nu lucreaza in MAI,MAPN,justitie si altele la stat,nu au nici in vreun fel constiinta a statului.Statul,in cel mai bun caz,ii ignora.Acesti oameni s-au adaptat acestor conditii si nu intra in contact cu statul decit de nevoie.In rest mai si fura,mai dau spaga pentru drepturi necuvenite,mai trag chiulul la munca(chiar daca e la patron).Asa se descurca ei cu regulile societatii romanesti.Mai caraghios e,ca apar la stiri unii care ii critica pe cei care sapa santuri,ca stau la umbra.Ar dori domniile lor ca muncitorii sa sape 8 ore pe zi in caldura,cu salariu minim pe economie,care net e de 5 milioane pe luna.Daca faci norma!In rest,fiecare cu Romania lui.De oamenii astia,prosti va fi nevoie in caz de razboi,atunci cind marii patrioti si atotputernicii,nu vor sti cum sa isi incarce bogatiile si sa fuga din tara cit mai repede.Ei vor fi primii care vor parasi tara,ei,care au gaura gurii plina de patriotism si care sunt cam dezamagiti de popor,in ultima vreme.

  2. @all: am o tastatura varza, nu mi s-a tastat o cratima, am corectat

  3. Mă gîndesc că “personagiul fără nume” nu-i muritor de foame. Aşa că, io unu’, nu-i plîng de milă. Că şi-o pierdut influenţa… Asta, ce-i drept, te cam poate transforma într-o epavă.
    Banzai!

  4. “…consumand din acumulari…”, pai, au de unde sa consume,nu au nevoie sa se reinventeze.
    Sunt multi care se “dau la fund” ,special, ca sa nu-i caute fiscul sau politia.Si chiar nu-i cauta. De ce oare?

  5. Fiecare din “marii vremii” si-a trait timpul sau de putere dar parca niciodata atat de parsiv ca cei ce azi ne conduc! Si ne conduc cum vor ei…noi, ca oile sau ca bovinele pe drumul spre abator.

  6. Ghinion de neșansă. Regimul nou nu a vrut să-l reevalueze pentru că a fost susținut de cei care au dorit înlăturarea atotputernicului din bișniță. Iar reinventarea pentru o chestie semnificativ mai mică decât atotputernicia de altă dată nu are nici un farmec.

  7. Corect “AL naibii de trecătoare” – nu se acordă cu “atotputernicia”, pentru că, în acest caz, e locuţiune adverbială şi e invariabilă.

  8. Eu pe asta din business nu-i stiu ca nu-s la vedere. Dar dintre cei din politic care candva erau in mijlocul lucrurilor si acum sunt scosi pe margine, mie mi se pare ca erau unii mai echilibrati si cu vedere mai de perspectiva decat cei de azi. In afara de asta aveau mai multa experienta. Eu cand ii vad pe cainii tineri din politica cat sunt de avizi de bani si de putere si in acelasi timp de lipsiti de vedere de perspectiva si de responsabilitate si de interes ptr efectele actiunilor lor, mi se face greata. Cel putin pe Iliescu vad ca PSD-ul l-a scos de tot din joc. Si mi se pare aiurea ca omul are clar experienta si cand deschide gura de obicei scoate niste puncte de vedere mai responsabile si mai echilibrate decat restul. Dar se pare ca lui nu-i mai cere nimeni parerea.

  9. Nu ma intereseaza daca postezi mesajul dar trebuie sa vezi clipul…si sa-ti imaginezi ca sunt comentarii ‘pro’ muzica din clip. “Gusturile nu se discuta” e o mizerie. Are legatura cu emisiunea ta, intr-un fel…:)
    L-am inchis cu alt + F4.

  10. Mai dureros este d.le Ciutacu că, pe majoritatea celor ce le-au trecut atotputerniceala, nu-i trage nimeni la răspundere ptr. fărădelegile comise. Iar dacă pe chioru, blonda şi piticu (şi nu numai pe ei) peste un an, doi trei, sau când le-o fi “sorocul” să fie, nu-i vedem după gratii ptr. dezastrul comis, chiar că îţi vine să … te duci nuştiu unde. Până atunci însă, e 2-0 ptr. Băsescu în lupta cu “marea opoziţie” – referendumul pe Bucureşti ; 1-0 când a salvat-o pe Udrea şi PDL de la şuturi în cur; 2-0 că i-a întors ca la Ploieşti pe toţi, mai ales că situaţia era favorabilă opziţiei.
    Dacă “regionalizează” şi ţara cum “vrea” opoziţia, adică în 12 regiuni, cu toate concesiile făcute ungurilor (Hr, CV, Ms = o regiune), atunci, şi Ponta şi Antonescu să se ducă acasă şi măcar să ne lase să ne “devoreze” Băsescu şi Udrea în linişte şi fără stres.

  11. Nici nu este nevoie de nume…Din pacate, am ajuns sa dam peste aceste specimene peste tot unde ne invartim…Deja sunt prea multi si au ajuns sa spere ca macar “de dragul numelui lor” sa isi aduca lumea aminte de ei si sa ii bage in seama…
    Eu sper sa ajung sa traiesc vremurile cand aceste specimene nu vor mai fi luate in seama deloc si aruncate la lada de gunoi…

  12. Dupa ce aduc raul, ce sa se mai reinventeze!Nici nu pot in afara puterii de conjunctura.
    Numele ar trebui pastrate, pentru stilpul infamiei.
    Ar arata ca o carte de telefon.

  13. Păi nu ei sunt neapărat cei vinovaţi, ci atitudinea poporului care suferă grozav de tătucism, în variantă democratizată… 🙂 😛

  14. Se dusese vestea-n lung si-n lat ca-ntre niste munti, bine ascuns, sade un lac facator de minuni. Auzind de acestea, cu mic, cu mare, mai toti de-ai lumii se prezentau la malul lacului facator de minuni.
    Astfel, intra un neamt orb pe un mal si iesi pe celalalt vindecat. Dupa el un englez beteag si iesi pe malul celalalt intreg. Si tot asa zi si noapte.
    In pragul unei reorganizari teritoriale, se prezenta in fata apei facatoare de minuni si poporul roman. Pasi in apa de pe un mal si iesi pe celalalt. In secunda 2 se auzi la radio: “Stimati ascultatori, va informam ca, in timpul ceremoniei de inaugurare a unei sali de sport, presedintele Traian Basescu, premierul Emil Boc si intaia femeie a tarii, Elena Udrea si-au pierdut viata din motive neelucidate”.

  15. Cândva am scris despre metamorfozarea dela puiul de om,până la faza de lup,când:
    „Cu lupii dansezi
    si muști fără milă
    din halca de viată
    râvnită de toți;
    fă-o cât poți;
    curând îti expiră
    timpul de lup.
    O javră umilă și știrbă
    rămâne
    din mândrul tău trup”.
    O metaforă care,poate,se potrivește aici.

  16. Atotputernicia e a naibii de trecătoare…
    Vă amintiți vremerile în care Adrian Năstase cerea ca ziariștii să fie ”fișați”? Să li se facă fișe, adică! Hm…

  17. Cand mergi cu 200 la ora pe autostrada te gandesti cum o sa fie cand dai coltul pe drumul comunal ? Evident ca nu…te gandesti ce bine ar fi sa prinzi un 230-250…Beţia momentului,ai dreptate.

  18. Un om este cu adevarat puternic atunci cand este salutat pe strada si dupa ce nu mai are puterea . In rest , toti cei care au pretentia sa ne conduca destinele trebuie sa stie ca sunt pline cimitirele de oameni de neinlocuit .

  19. Da-ne initialele jigodiei ce a fost candva lup, in codul morse. 🙂

  20. Si inutila,daca este utilizata in sensul folosit de tine.Doar niste naivi cred ca puterea te face mai important.Raman la parerea mea ca a avea putere inseamna a fi responsabil si a avea dureri de cap in plus.

  21. Victore, fara a avea pretentia de a spune o noutate, iti amintesc doar faptul ca jigodii penale ex-javre exista in absolut toate domeniile.
    Pe ramura mea de activitate am de a face cu o asemenea jigodie, care nu intelege ca i-a trecut vremea si ca e timpul sa mai moara putin – adica pensioara.
    Si sta si impute locul si trage din rasputeri sa nu se schimbe nimic, numai ca sa supravetuiasca interesele sale deloc academice.
    Si un intreg sistem bate pasul pe loc si se invarte in jurul sau, pentru ca jupanul e intangibil.
    Rahati din aia despre care amintiti voi si a caror domnie dureaza numai un mandat sunt praf in ochi, sa ii vedeti voi pe aia care sunt de o viata “lupul cel mare si rau”…
    Mi-e greata, mai bine prind o apa plata.

  22. Who the fuck is Monica Tatoiu? De ce o tot invita unii la Antena 3? Cu ce se ocupa? Pe cine reprezinta? Stiu, tu nu ai invitat-o in emisiunea ta niciodata. Vreau doar sa aflu daca Antena 3 e obligata prin contract sa o aiva ca invitat pe Monica Tatoiu la emisiuni.

  23. @Dragos: continui sa nu inteleg ce are sula cu prefectura; sau Monica Tatoiu cu subiectul. inteleg ca sunt unii oameni pe care-i trece o idee si simt nevoia s-o scrie imediat pe orice site disponibil, dar cum ar fi ca, de fiecare data cand ma trece pisarea, sa ma slobozesc pe primul zid care-mi iese-n cale?

  24. e drept ca as fi si eu curioasa cine-i personaju…..dar…hotarirea dvs.

    insa cel mai interesant e sa mi-i imaginej in stare de epava pe alde… cocos..bidner,..popoviciu, flutur.. mai sint? ohohoo…

  25. Chiar daca ar ghici cineva… daca nu confirma Victor… nu stim cine e…

    Totusi, care ar fi rostul postului, daca persoana ramane anonima? Asta pentru ca am totusi impresia ca fiecare dintre noi stim ca au existat, si exista in continuare cate 1-2-3 din astia la fiecare ciclu de putere…

    Sau, postul e cu dedicatie… 🙂

  26. @geretus: nu-i nici o dedicatie. iar postul se refera la un fenomen. persoana e doar pretextul scrierii lui.

  27. Pe la noi se spune “cine-am fost si ce-am ajuns?”Astfel de personaje nu-mi trezesc compasiune si nici satisfactie,ci doar sila si convingerea ca banii si influentarea politica nu aduc fericirea vesnica.

  28. Oamenii sunt trecatori, prin urmare si tot ce e construit de om e perisabil. Omul si atotputernicia mi se par notiuni divergente, mai ales in contextul in care nu reusim sa gasim un limbaj comun pentru a reusi sa colaboram eficient, noi intre noi ca si oameni. As putea adauga si ca puterea intretine puterea, iar slabiciunea te adanceste in slabiciune.

  29. Creatie, procreatie si zidire spunea Noica. Iar Iorga ceva similar: cine nu a sadit un pom, nu a facut un copil si nu a construit o casa, acela a trait degeaba pe Pamant!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.