Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Mai subțire cu Holocaustul prin mocirlă

Mai subțire cu Holocaustul prin mocirlă

Evreul din mine, cu niște istorie neagră-n neam, spune că, dincolo de tușa electorală groasă pe care a imprimat-o Victor Ponta în declarația pe care a dat-o, politica lui Traian Băsescu e de tip fascist, nu nazist; ca și propaganda care a însoțit-o peste ani. Am și demonstrat-o, la Vorbe grele, cu exemple concrete, pe bază de tabel comparativ imposibil de contestat. Politrucii și propagandiștii băsiști, strategic întorși cu spatele când categoriile socio-profesionale au fost determinate să se urască între ele, invocă lăutărește, grețos, profund interesat memoria Holocaustului. Pe care nu a întinat-o nici un om sănătos la cap în spațiul public.

Și nu Adolf Hitler e inspiraționalul, ci Benito Mussolini. Doar Andrei Marga a mai avut curajul s-o admită public și n-a apucat să mai ia forma scaunului ocupat. Restu-i ipocrizie, lipsă de lecturi, oportunism, servilism și interes pe retrocedări.

UPDATE: Nu-mi amintesc să fi citit/auzit vreo declarație indignată a Comunității Evreiești când președintele în funcție Băsescu l-a glorificat pe mareșalul Antonescu

Comentarii

comentarii

Similar Posts

17 thoughts on “Mai subțire cu Holocaustul prin mocirlă

  1. Poate sunt eu mai belaliu si vad teorii ale conspiratiei acolo unde nu e cazul, dar mie Ponta imi pare din ce in ce mai mult calul pe care pariaza Basescu…Toate galcevurile dintre Ponta si Basescu mi se par de suprafata, pe subiecte putin importante gen vila Dante, cine merge la Bruxelles samd.. Cand vine vorba de lucrui cu adevarat importante, Ponta executa pe placul chiorului. Vezi numirea lui Kovesi, negocierea intrarii la guvernare a UDMR a doua zi dupa alegeri, dar mai ales amabilitatea cu care a fost lasat in pace chiorul in ultimii doi ani. Asta dupa ce Ponta a promis ca il face varza…Daca in doi ani in care a avut majoritate parlamentara Ponta nu l-a deranjat decat cu nimicuri, de ce as crede ca ii va face ceva din Decembrie incolo? Adevaratul Ponta e cel care spunea ca sefii jucariilor lui Base (aka serviciile secrete) nu trebuiesc schimbati..Adevaratul Ponta e cel care il peria pe MRU de la tribuna parlamentului…Adevaratul Ponta e cel care s-a pishat pe el de frica in fata lui Base, de mana cu duduia Petrescu…
    De aceea cred cu din ce in ce mai multa convingere ca Ponta se va pupa pe gura cu Basescu foarte curand dupa alegeri. Il urasc din adancul pancreasului pe Basescu, dar la faza asta este genial. Basescu e suspect de linistit si de nealarmat de faptul ca bruma lui de simpatizanti e divizata intre Udrea, Macovei, Iohannis si alti cativa pigmei. Militeaza suspect de putin pentru “unificarea dreptei”, el, presedintele jucator e mai preocupat zilele astea de beregata lui Putin … Calculul e simplu, cu cat mai multi candidati oficial basisti, cu atat mai multe voturi merg spre Ponta.
    Repet, poate am eu o imaginatie mai bolnava si scame pe creier, si poate merg prea departe cu teoria conspiratiilor, o sa vedem dupa alegeri…

  2. Comunitatea evreieasc ar trebui să se simtă vinovată pentru tăcerea nejustificată cu ocazia glorificării mareşalului Antonescu de către Băsescu, sunt de acord. Însă, cu toate astea, ieşirea necontrolată a premierului este sancţionabilă. Indiferent cât de ticălos a fost Băsescu, şi a fost, nu-l poţi compara pe Suspendatu’ cu Hitler. Este diferenţă de ligă, fără discuţie. Din fericire…

    Eu nu înţeleg de unde vine lipsa de inspiraţie a premierului. Are un 35-40% din start care trebuia să-i dea o oarecare siguranţă, nobleţe… La scorul ăsta putea să fie generos, un domn din toate punctele de vedere. De ce să-ţi pui în cap evreii şi nemţii? La ce-ţi foloseşte?

  3. Respect pentru verticalitate si curaj, domnule Ciutacu.

    Dupa cum am auzit eu, comparatia nu s-a facut intre Basescu si Hitler (comparatie inadecvata fie si numai pentru faptul ca Hitler si-a tinut neamurile departe de viata politica din Germania), ci intre starea societatii germane de dupa razboi si cea a celei romanesti de dupa epoca Basescu. Vorbind din punct de vedere moral, nu mi se pare o exagerare. Nu in tara unde o femeie aflata sub control judiciar e bagata din nou la zdup pentru simplul motiv de a-si fi spus niste pareri in spatiul public – bune sau proaste, erau parerile ei si avea dreptul sa le spuna oricum poftea. Sau nu?

  4. Sova se exprimase nu demult in acelasi registru, el chiar negand implicarea Romaniei in Holocaust. Or fi lipsa lecturilor comune. N-are Victor Ponta caderea intelectuala sa vorbeasca despre istorie la modul serios. Puncteaza bine CTP: “E vorba despre „urechism“. Acest gen de comportament – l-ați mai putut vedea – de șobolan, care-și ițește urechile peste tot! În fața acestei imagini se află și această declarație. Habar n-are domnul Ponta ce a însemnat nazismul în Germania, dar a auzit el că în zona asta trebuie să se plaseze!”

    Glorificarea lui Antonescu e urmatoarea?

    “Pentru toată lumea Antonescu rămâne responsabil de holocaustul evreilor și țiganilor, ducerea lor în Transnistria, dar nimeni nu spune că statul Român avea un șef de stat atunci, ăsta era doar premier. Unora le dăm averile iar pe alții îi considerăm criminali de război. Șeful de stat și premierul, doar fiindcă unul a fost slugă la ruși și a lăsat țara prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele”.

    Care glorificare? Opinii discutabile, dar subiectul e Regele Mihai, nu Antonescu. Despre Antonescu Basescu a spus: “Eu pe Ion Antonescu îl acuz, fără menajamente, pentru Holocaust!”.

  5. @Emil: eu zic sa nu mai citezi selectiv din zisele Basexului despre eroul plin de onoare Antonescu. Si nici sa-mi dai mie lectii de Holocaust si de antisemitism folosindu-te de boala pe care o ai pe Ponta. Cat despre CTP, vine o vreme cand e mai intelept sa taci. Ca sa nu pari un tomnatic romantic ratacit prin parc

  6. Apropo de Marga si comparatia Basescu-Mussolini: “reducerea salariilor bugetarilor – Mussolini a practicat-o”.

    Declaratia de mai sus e o mare prostie, utilizabila in campanii electorale, cum a si fost, dar nu e un argument rational. Nu Basescu a decis reducerea salariilor bugetarilor, ci creditorii Romaniei si Uniunea Europeana. Fix cum s-a intamplat in Grecia.

    Sa ne asteptam asadar ca, dupa descaunarea lui Basescu, Ponta, Dragnea, Mazare etc. sa-si aroge titulatura de Parintii noii republici.

  7. Declaratiile astea le gasisem pe net, la prima strigare. Dar daca exista declaratiile in care Basescu il glorifica pe Antonescu, astept sa le vad. Nu le-am gasit.

    N-am boala pe Ponta, ba chiar deloc. 🙂 Ca mi se pare rizibil si inadecvat ca pretins om de stat, ca e un mincinos patologic, asta-i altceva, dar e pura ratiune – zero patima. Nu-l vreau la puscarie pe el sau familia sa, nu il “urasc din ficati”, nimic din barbariile astea.

    “Sa ne asteptam asadar ca, dupa descaunarea lui Basescu, Ponta, Dragnea, Mazare etc. sa-si aroge titulatura de Parintii noii republici” – este o caricaturizare, dar nu departe de ce-ar putea sustine in realitate mai sus pomenitii fara sa clipeasca.

    Sincer, nu elucubratiile lor ma deranjeaza, n-am nicio pretentie de la nulitati morale si intelectuale pline de tupeu ca Mazare, ci cei care le dau/le-au dat ghes vorbind cu o nepermisa usurinta de dictatura, detinuti politici, regim criminal, comparatii Basescu – Mussolini, etc.

  8. @all

    In opinia mea Antonescu ramane responsabil, inainte de orice, de trecerea Nistrului, o decizie catastrofala care ne urmareste si azi prin negocierile bilaterale cu Rusia si care, zic eu, o sa ne ramana pe veci ca o piatra de moara in relatia cu Rusia dar si cu Occidentul. (pt cei care nu stiu noua SUA si UK ne-au declarat razboi doar dupa ce a decis Antonescu de capul lui sa treaca Nistrul!). Pentru fapta asta Antonescu merita trecut in paginile negre ale istoriei inainte de orice. Marturie ii stau zecile de ofiteri superiori ai Armatei care au fost trecuti in rezerva (in plin razboi!) pt ca s-au opus.

    Despre rolul lui in Holocaust eu sunt mai nuantat. E vinovat, in mod cert. Dar nu exista termen ce comparatie intre el si nazisti. Putini stiu spre ex. ca dupa eliberare Basarabia si Bucovina au fost administrate ca guvernatoriate (forma unica in istorie) sub autoritatea lui personala. Toate crimele ce s-au petrecut acolo (de Transnistria nici nu are sens sa mai discutam) le poarta in spate. La fel si pt. pogromul de la Iasi, zona pe care el cu manuta lui a cedat-o sub autoritatea militara germana in pregatirea ofensivei din est. Tot el autoriza ordine fanteziste de stramutare a evreilor din Moldova prin Oltenia si tot el a ordonat concentrarea lor in zonele urbane (cu consecinte grave) tot in Moldova…

    Dar Antonescu nu e pur si simplu raul absolut, asa cum il portretizeaza fanaticii din tabara opusa lui. Marturie stau declaratiile lui Shimon Peres, fost presedinte al Israelului (fost sef de stat major al IDF-ului, cea mai prestigioasa functie din statul evreu fyi) prin care se atesta rolul Romaniei in salvarea a peste patru sute de mii de evrei in timpul razboiului.

    Iar despre declaratiile lui Basescu spun atat: e prost. Antonescu preluase de la Carol al II-lea toate prerogativele de sef al statului, exceptie functia, Carol al II-lea insusi fiind rege ilegal, in urma unei lovituri de stat data prin 1930 de … Iuliu Maniu, cel pe care-l canta toti ca mare aparator al democratiei. Complicata istoria, mai ales istoria romanilor…

    Cat despre evrei in general eu nu-s nici pro nici contra insa admir statul Israel pentru organizare, solidaritate si soliditate. Din pacate insa si Israelul a cazut in ultimii ani in plasa conflictului intre extremisti si restul care asista impasivi si platesc pretul dementei unora…

  9. F.corect ce spui,mai ales din pozitia ta.Doua observatii am.Poate gresesc,sper sa fi tinut minte bine,Hitler incepe Mein Kampf cu o tirada impotriva sistemului parlamentar si inutilitatii lui si in cautarea unui alt sistem ajunge la enormitatile stiute.Aceasi pozitie fata de parlament,ca institutie,mascata sub lupa pusa pe activitatea unor membri ai parlamentului,a practicat-o si Basescu,impreuna cu minstrii lui Boc.Deci,ar fi loc si de un pic de nazism.
    A doua,se refera la faptul ca acord circumstante atenuante comunitatii evreiesti in cazul neluarii unei pozitii in cazul declaratiilor despre Antonescu.In acelasi timp acord circumstante agravante la pozitia luata fata de declaratiile lui Ponta.Daca se abtineau in ambele cazuri era de inteles.

  10. @victor am ascultat interviul si imi pare ca interlocutorul tau cultiva o adevarata paranoia a antisemitismului! Adica srsly : da ma, zice lumea ca “evreii bani si lume si etc”, dar in acelasi timp lumea (romana) zice si despre celelalte natii cate ceva : americani cu prosti si cu arme, italieni guralivi si mafioti, rusi: inculti betivi care ne-au nenorocit pe 50 de ani, romani : hoti si uneori puturosi si lista poate continua. Ce vreau sa spun este ca cel putin momentan nu putem vorbi de antisemitism in romania (cu exceptia alora de la noua dreapta, cam 1000 de adolescenti tomnateci). In rest evreii sunt la fel de stereotipizati ca si ceilalti. Nimic mai mult, nimic mai putin.

  11. @mike: cand am scris/vorbit eu despre stereotipurile evreilor si despre autoinvinovatirea preventiva a oricui in relatia cu ei, mi-a sarit lumea-n cap ca ma dezic de neam si de suferintele sale

  12. Cu ceva timp în urmă am citit o răvășitoare mărturie literară despre Holocaust, datorată lui P. Claudel.
    Brodeck, eroul lui, supraviețuiește celor doi ani cumpliți de lagăr, loc în care ajunsese „grație” consetănilor săi, care-i denunțau pe străini pentru a-și salva pielea. Iar el era un Fremdër , un străin, o persoană nedorită, care nu conta, unul dintre cei obligați să poarte plăcuța pe care sta scris „Ich bin nichts” – sunt un nimic.
    Pe prima pagina a romanului, autorul – care n-a trăit în vremea Holocaustului – scrie așa: „Pentru cei și cele care cred că nu sunt nimic. Pentru soția și fiica mea, fără de care n-aș fi mare lucru.”

    După acestă dovadă de solidaritate, îmi vin în minte alte două care m-au impresionat.
    În 2011 Israelul a eliberat 1000 de prizonieri palestinieni pentru a-și recupera un singur soldat – unul singur! -, capturat de Hamas în 2006.
    Apoi am avut, în clasele primare, trei colegi evrei – un băiat și două fete. Una dintre fetițe ne povestea că, atunci când tatăl ei, obligat desigur de problemele de serviciu, pleca fie și pentru o singură zi din localitate, viața familei lor era dată peste cap, erau îngrijorați, dispăreau bucuria și seninătatea, nimeni nu-și găsea locul. Având obișnuința ca tatăl meu să fie plecat săptămâni întregi, tot datorită profesiei, mi se părea și ciudat și tulburător ce auzeam. Ceea ce eu consideram că e firesc, într-o altă casă genera o dramă. Acolo funcționa un liant dintr-un alt univers, unul care solicita nu doar gândul ori sentimentele, ci prezența fizică a fiecărui membru al familiei în interiorul căminului.
    Mult mai târziu am înțeles că, pentru cei supuși distrugerii ori risipirii, acela era liantul potrivit.

  13. … Si totusi domnule Ciutacu, avem fascism! Avem fascism si cand spun asta ma gandesc la maniera in care statul roman, condus de Basescu, a abordat relatia cu proprietatea privata, deseori dand semne a fi un stat corporatist care sprijina interesele private in detrimentul populatiei ale carui drepturi de proprietate – un exemplu e cu pensiile – au fost anulate suntite grosolan! Regimul Basescu a administrat de o manierea similara aria privata, a drepturilor populatiei in general! Apoi, stiti ca Hitler, pentru a-l convinge pe kaiser sa-i predea si prerogativele puterii sale a incendiat Reichstag-ul! Ceea ce a urmat a fost Legea Transferului de Putere: libertatea presei a fost suspendata iar intimitatea corespondentei private, anulate! Astazi se stie cum este cu corespondanta violata de dupa pofta inimii! Daca Ponta vine la putere, sa faca bine sa anuleze aceasta lege fascistoida, a violarii corespondentei si a convorbirilor telefonice, altfel si el, tot un fascist va fi! Problema insa, vedeti dvs, e cu delegarea de autoritate: adica Base si Ponta, intrati in ceea ce psihologii numesc ”stare de agent”, nu mai raspund pentru faptele lor, fasciste, aratand cu destul la o Uniune Europeana condusa de un Vatican care nici pana in ziua de azi nu a denuntat Concordatul incheiat cu Germania Nazista! Se pare insa ca pe Simon Peres nu l-a deranjat asta, fiindca deunazi a mers la papa Francesco, unde gangurira dragutii, ca doi porumbei intru concordie (era sa zic, concordat!).
    Hatima Tova!

  14. @daniel pretene nu ai niciun habar despre ce vorbesti. In primul rând ca aia cu privatele si coroporatismul nu are a face cu fascismul(da cu ochii pe wiki za vezi ideologia păcii, si o sa iti dai seama ca fascismul nu ii nici de dreapta nici de stânga ci doar o forma exacerbata de…populism. Iar in ’33 Germania era republica având presedinte (hindenburg omu nu zepelinu da lca ju ma insel).Pe atunci kaiserul era ce e si acum: Un fel de salam. Antibasisti antibasisti, da hai sa mai si citim daca tot invocam istoria

  15. @Mike,
    statul fascist ”recunoaște” dreptul de proprietate dar îl definește de maniera în care, ai dar nu ai, dacă se supără furer-ul! Statul fascist este corporatist in masura in care sprijina grupurile mari de afaceri in timp ce atenteaza grav la mamaliga din cratita cetateanului. Asa si la noi – Bechtel lua banul si cand nu lucra iar pensionarului duios la buzunar i se umbla – doua unitati de masura asadar, in defavoarea populatiei si in favoarea unor grupuri private, straine de interesul national, asta este statul fascist corporatist! Apoi suspendarea libertatii presei – asta s-a produs real, dar prin alte mijloace — cica mai toata presa fu cumparata de oamenii lui Basescu (cel mai abject exemplu, Adevarul). Noi avem un nazism rafinat, in care frica si spaima au atins asemenea cote incat omul de rand nu mai are nevoie de nimic, afara de blidul sau! De injectarea fricii se ocupara domniile lor procurorii — vezi bine, o simpla opinie te poate zvarli dupa gratii, sau o simpla banuiala — asta este fascism! Dar Mike, cu argumentul circular, folosit de tine, n-ai sa ajungi nicaieri! O ultima propozitie — voi fi avand sau nu dreptate, chestiunea este ca, pe acest blog, nu am de gand sa ma intind mai mult decat mi-e plapuma: o fi gazda primitoare, dar noi, sa ne certam in alta parte, sau nicaieri!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.