Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Întâi pişaţi-vă din picioare, fătălăilor!

Întâi pişaţi-vă din picioare, fătălăilor!

branza

Şoc şi groază! Ana-Maria Brânză, multimplă campioană (de toate felurile) la scrimă, s-a îmbătat într-un club. Iar nişte porci au filmat-o la ieşire şi au vândut-o la tabloid. Ca să se indigneze proletar curvele virgine. Când rupe podiumul, e medalia lor. Pişă ochii patriotic şi se mândresc cu ea. Parcă i-au fost antrenori şi finanţatori. Când s-a matolit, e beţia ei şi ruşine mare. Da, e beţia ei, la fel cum şi medaliile sunt tot ale ei, nu ale lor. Ipocriţii ăştia incapabili să se pişe din picioare nu au nici un merit că Ana e unul dintre sportivii exponenţiali ai planetei, cum nu au nici o cădere să o judece. Dincolo de faptul că (şi o scriu în calitate de om care s-a îmbătat de câteva ori în viaţa asta pământeană) e chiar simpatică la băutură, femeia s-a simţit bine, într-un club, pe banii şi pe reputaţia ei. Vai, nu e o sfântă, blasfemie!

Aşa, şi?

branza.ana-maria

P.S. Pentru tot ce-a făcut în viaţă, Ana Maria Brânză are privilegiul unic de a-şi alege data când  o s-o intervievez la Vorbe grele în proiectul Restituţia valorilor

UPDATE: Nu prea-i aud/citesc în cazul ăsta jegos pe ăia care mureau patetic, astă vară, de grija reputaţiei terfelite a la fel de campioanei Alina Dumitru

Comentarii

comentarii

Similar Posts

47 thoughts on “Întâi pişaţi-vă din picioare, fătălăilor!

  1. Cica in viata iti trebuie mult timp sa castigi un prieten adevarat, dar numai un moment ca sa-l pierzi definitiv. La fel cum unii depun eforturi uriase pentru a ajunge in varf (culmea, le si iese ! ); din pacate, printre noi exista acele specimene (“de-o inteligenta rar intalnita”) prea ocupate sa se bucure de orice spectacol gratuit surprins si servit pe tava, de altii (astia, si mai inteligenti !).
    Ne-a reprezentat pe toti cand se afla pe podium; dar se pare ca asta conteaza mai putin pentru acele specimene.
    Felicitari Victor Ciutacu pentru initiativa de a trata un om la adevarata sa valoare !

  2. Ca s-o faci din picioare tre’ să ai jet şi să ai şi ţintă . Ăştia n-au nici o ţintă decât svcandalul cu orice preţ. Se vinde mocirla , intriga, scandalul …mai abitir decât poezia, chiar dacă miroase a zambile şi a primăvară în tot oraşul. Să dărâmi e mult mai uşor decât să construieşti. Să treci cu vederea ceea ce-i omenesc ? Nici vorbă. Noi căutăm perfecţiunea acolo unde nici Dumnezeu nu poate fi perfect! Nici măcar el. Şi totul …pentru o coajă de pâine în plus ! Ce mizerie !

  3. Ei si ce,suntem oameni!De cand campionii trebuie sa stea cuminti pe etajera trofeelor si doar sa-i stergem de praf cand avem noi chef,ei stand nemiscati in vitrina neputand nici macar sa se scarpine sau sa stranute?Respectul meu pentru munca lor,constienta fiind ca aceasta presupune multe sacrificii si multe retineri de la o viata normala.Care-i baiul sa ne strofocam asa,oare noi suntem mimozi si mimozele?!

  4. Foarte bine ați zis dl. Victor. Era în timpul ei, pe banii ei, …și ca orice om are tot dreptul să se simtă bine chiar dacă s-a amețit un pic….. numai niște vidanjori ordinari scormonitori în viața privată a unui om , pot să se preteze la asemenea mojicii…. Dar ce vreți… vidanjori, sunt… de rahat sunt…și ei și talbloidele cu pricina și cine le finanțează….

  5. Romanul a iesit demult din logica normalitatii si a bunului simt. Presa, politicul sunt manifestarea vizibila a esentei noastre.
    Ma bucur, totusi, pentru faptul ca in aceasta mare de laturi mai sunt si oameni cu ratiune si echilibru.

  6. Buna
    Eu nu agreez bauturile alcoolice absolut deloc,dar nu judec pe nimeni si nu pot spune ca nu ai dreptate in tot ce ai spus.Bravo!Foarte bine ca i-ai luat apararea Anei Maria.Si pe mine ma enerveaza toate tabloidele cu prostiile lor.

  7. Ana Maria are voie sa se matoleasca unde si cind vrea muschii ei sa fie clar.Ce a facut ea pentru Romania, ciumpalacii circotasi cu toate neamurile lor nu o vor face veac.Despre astia din urma peste citeva zile nici nu se ma stie ca au existat pe cind despre “olimpica” numai cuvinte de pretuire.

  8. Victore,
    Ana Maria Branza si-a construit SINGURA o reputatie si o imagine publica; este rezultatul unei munci asidue, de ani de zile pe care putin din noi o fac si mai putini o inteleg.
    Este, din pacate, unul din putinele exemple publice pozitive pe care le putem da atat copiilor cat si maturilor.
    Greseala Anei Maria nu a fost ca s-a imbatat ci ca a facut-o in public si a fost “prinsa”. Tu, dupa cum ai recunoscut, ai facut-o de cateva ori dar nu ai fost prins; la fel ca si mine, doar ca nimanui nu i-a pasat.
    Acum, ca a facut-o Ana Maria trebuie sa treaca prin “purgatoriul” presei si sa invete ca data viitoare fie sa nu se mai imbete fie sa nu se lase prinsa.
    Statutul de persoana publica ii impune o anumita conduita de la care Ana Maria a luat o pauza (umana) si a fost prinsa.
    In final, betia este ceva dizgratios pentru oricine “o practica”, in special pentru persoane publice (vezi Nikolic, Tanase, Ana Maria Branza, tu, etc.) dar si pentru cele private (eu si altii care chibiteaza sau nu pe blogul tau).

  9. Bine spus d-le Ciutacu!

    Sunt perfect de acord cu Dvs.si va felicit cu multa sinceritate si admiratie!

    Foarte,foarte bun proiectul Restitutia valorilor.

    Cu acelasi respect,
    IoanaP

  10. De acord cu tine , felicitari pentru proiectul Restitutia valorilor si pt ideea de a o invita in emisiunea ta.Si de cand trebuie pe mine sa ma intereseze ce face acest om cu viata lui? e viata ei privata, munca si banii ei.Incerc de ceva timp sa nu mai citesc toate jegurile de stiri din ziare de doi bani si bine fac.
    Excelenta emisiunea cu maestrul Tudor Gheorghe de la Izbiceni.In momentul asta chiar nu imi permit financiar sa merg la spectacole si de aceea ma bucur pt orice actor, artist pe care voi il aveti ca invitat in emisiunile voastre.

  11. din pacate ne cam caracterizeaza atitudinea asta. uitam ca toti campionii sunt oameni…oameni care mai gresesc din cand in cand…sunt curioasa cati din cei care lucreaza la tabloide au urmarit-o pe ana si la antrenamente sau la tratamentele pe care le-a facut pentru accidentari…

  12. Este greu sa digeri separat autorul de opera sa .In mod obisnuit le vrei impreuna si la cea mai mare cota.Cand una din parti are”pete” se reflecta si peste cealalta .Nu convine .Din punctul meu de vedere a gresit ,betia la o femeie chiar daca este o mare sportiva sau are alte mari calitati, o degradeaza.Cine nu tine cont de presa uite ce pateste ,o lectie pentru multi .Presa este libera ,sa-si faca datoria, de ce unii trebuie menajati si altii ,nu.

    P.S.-are dreptate Sandu ,femeile beau astazi mai mult decat barbatii .

  13. Sunt curioasa cum ar fi reactionat “curvele virgine” daca Ana Maria ar fi intrat beata in finala olimpica si ar fi castigat aurul!!! Ar fi fost indignati sau ar fi aplaudat in spume?!

  14. Ai perfecta dreptate. Ca si Tolo dealtfel. Nu-mi plac cei care zic ” vai, uite ca si campionii sunt oameni, ce oroare !”.

    Dar eu privesc lucrurile si dintr-un alt punct de vedere. Si sa-mi fie cu iertare ca indraznesc sa-l exprim.
    Multi dintre putinii copii care fac sport si dintre foarte putinii care fac scrima au ales sa-si sacrifice copilaria fiindca au vazut-o pe Ana pe podium. Ei, copiii, au acea naivitate si candoare care-i fac sa-si aleaga modele . Lor ne va fi cam greu sa le explicam ca da, si campionii sunt oameni. Ca in spatele unui campion nu se afla doar munca si sacrificu, ci si propria viata pe care nimeni nu trebuie sa o comenteze.

    Daca pentru adultii cu scaun la cap acesta n-ar trebui sa fie un subiect de scandal, pentru copii e altceva.

  15. Daca nu te-as citi pe tine Victore n-as fi aflat de mizeria asta si nici nu mi s-ar fi facut brusc greata ca dupa o betie zdravana(ca tot e vorba de betii). Daca am fi fost cu adevarat patrioti asa cum ne batem cu pumnul in piept de cate ori Imnul e cantat, stirea asta n-ar fi aparut niciodata. Dar cum nu suntem patrioti, hai sa dam cu campionii de pamant! Astept sa o vad pe Ana Maria la “Vorbe grele”.Felicitari Victore pentru articol!

  16. Eu nu pot sa-mi doresc decat ca “ziaristii” lu’ peshte prajit care isi fac titlu de glorie de a filma/fotografia viata privata sa unor campioni/personalitati sa fie filmati pe toaleta fie constipati, fie cu o diaree cumplita. Si sa fie facut public

  17. Ca sa te pisi din picioare iti trebuie sa ai echilibru si coloana vertebrala, altfel faci parte din clasa “taratoarelor”. Mie mi se pare ca promteristele de la multe televiziuni si “jurnalistii” tabloidelor fac parte din clasa taratoarelor. NU stiu cum este sa fii beat dar daca fata s-a imbatat nu este o crima, se poate intampla oricui si nu este treaba mea sau a altuia ca s-a imbatat Ana ,Nadia sau mai stiu eu cine.
    Vad ca emisiunile tale sunt din ce in ce mai interesante iar ideea ta de a invita valorile acestei tari (din diverse domenii) este excelenta. Felicitari!

  18. @sandu
    Poate aveti dreptate,dar eu cred ca sunt barbatii(lor) de vina…asta e.
    Uitati-va,barbati,mai atenti,in jurul femeilor voastre.
    IoanaP

  19. Starea de ebrietate (ca si mahmureala) e o chestie al naibii de personala.

    Am vazut si eu filmuletul ala.
    Orice om poa’ sa se-mbete ranga daca simte nevoia; ce nu inteleg
    eu e de unde aveau aia pontul si daca afara zici ca e spatiu public,
    atunci cum filmau in incinta clubului cu pricina ?
    Ca persoana publica, n-as mai calca ever pe-acolo.
    Aia n-au detectoare de metale la intrare, paznici ?
    De ce ii lasa sa intre pe paparazzi ?
    Apoi, cine era domnisorul ala de era cu ea / de cit timp il cunostea ?

    Prioritatea e sa-ti protejezi partenerul(a): e.g. o sustii sa nu cada, ii
    scoti pantofii cu tocuri, faci rost de o masina, le spui paparazzilor sa
    va lase in pace, suni niste tovarasi si-ti asiguri iesirea fara ca aia
    sa te urmareasca. Faci ceva, te descurci, “ca doar d-aia esti barbat”,
    (replica lui Catrinel Dumitrescu catre Mircea Diaconu), iar daca aia
    sint nesimtiti si va urmaresc/hartuiesc, suni la 112.

    Avind in vedere ca d-ra era deja luata in freza atunci cind a parasit
    clubul (si n-a consumat “din punga” afara), omul trebuia sa fie deja
    pregatit (ieseau pe usa din dos / avea o masina deja pregatita).

    Deci, ala de era cu ea, ori d-abia o cunoscuse si-l durea-n alea trei
    litere de ea, ori a vindut subiectul tabloidelor. Nu cred in coincidente.

    Peste tot in lume oamenii se imbata; ok, in functie de natura relatiei cu
    o tante afumata ce cade in cur si/sau isi arata şoşonica la pozar ori da
    la boboci, senzatia e de: caterinca, jena, samd; citi dintre noi n-am fost
    luati in freza, ori am dus vreo tante mai abtiguita-n spate, ori sa fi
    vazut cirduri intregi de giste fragezite cu alcool prin strainataturi ?!

    E treaba ei, timpul ei, viata sa privata.

    PS: daca eram in locul aluia, si sa zicem ca d-abia atunci o cunosteam
    (indiferent cine era), prima mea grija era sa ajunga in siguranta acasa.

  20. Bre, sa stii ca sunt unii care cand sunt bebelusi reusesc ca intre schimbarea dintre scutecul cacat si ala curat sa se pise in propria gura din pozitia culcat. Cred ca astia inca n-au depasit momentul.

  21. btw, filmul are 5 parti: in club, in afara clubului, in trafic,
    la shaormarie (sau ceva), la casa unuia dintre ei.
    nu cred ca cineva (“pe persoana fizica”) ar urmari un cuplu prin oras,
    si mi-e greu sa cred ca un tip cu care e o juna paparazata ar fi stat
    linistit ca ala (fara sa se enerveze/schiteze macar un gest).

  22. Pt. cel cu nume …imposibil de scris…. Aveți perfectă dreptate. Un bărbat adevărat așa ar fi procedat.

  23. Frate o mai troznesti din cand in cand.
    Nu-i o problema.
    Cred ca-s foarte putini cei/cele care nu au trecut prin asta…

    I don’t fucking care !

  24. pt că dv. sunteți unul din puținii oameni care mai apreciați valorile din țara asta , vă mulțumesc !….și din păcate o veste f. tristă. ..A murit Narghita, o mare doamnă , care ne-a reprezentat țara cu mulți ani în urmă,…din păcate tinerii de azi nici nu știu cine a fost domnia sa.

  25. Că s-a îmbătat fie ea şi campioană, chiar nu-i nici o problemă şi mi se pare o ipocrizie fără margini, ca nişte “sfinţi” s-o judece – până la urmă este şi ea om şi cu asta-basta. Mie însă foarte ciudat mi s-a părut atitudinea “iubitului” care cum spunea şi cineva mai sus … nimic. Nici o reacţie împotriva paparaţilor, nici un gest care să grăbească “evaporarea” din lumina reflectoarelor, etc. Să nu vorbesc cu păcat, dar nu-i exclus ca paparazzi să fi venit la pontul dat de … “iubit”.
    Oricum ar fi, n-avem noi nici un drept s-o judecăm ptr. ceea ce face în viaţa sa privată şi nici s-o judecăm.

  26. @lili: adevarat-neadevarat, e firesc sa avem grija de persoana care-i
    intoxicata (putem s-o consideram temporar inapta, lipsita de aparare,
    producatoare de neghiobii, etc).
    personal am avut mereu grija de oricine a fost “in custodia” mea, si
    probabil ca in aceasta viata nu-mi voi schimba radical obiceiurile.

    daca as fi persoana publica as face demersuri pentru initierea unui
    proiect de lege care sa prevada cit de mult imi poate intra cineva cu
    bocancii in viata privata sub motivul “ca-i de interes public” si cit de
    mult poate un tabloid dezvalui din respectiva particica de viata.

    nu cred ca cineva ma poate suspecta ca-s vreun simpatizant al fostei
    zine (“maselute” era sa scriu) de la “surprize-surprize”, da’ la vremea
    la care era surprinsa cu cioroianu, m-am intrebat ca probabil multa
    lume “ba, da’ ce cauta aia in dormitorul lor ?!”.

    libertatea de a face ceva, apropo de “eseul” lui gidea, inclusiv de
    a-i pindi pe oameni “cu tulumbile” [vorba lui vasile marica], uneori
    in momentele cele mai intime, reprezinta iluzoria stare de miscare
    dintre o constringere legala si una morala (btw: golanilor, nu folositi
    fraza asta pentru a capata o invitatie moca la teatru 😉 ).

    cu deosebita consideratie,

    cel al carui nume-i imposibil de rostit/scris. 😀

  27. nu e ceva condamnabil dar nici ceva laudabil.poate a fost o refulare ca si cum te-ai urina sau daca vrei tu pisa in boscheti ca n-ai avut unde.bine la noi boschetii sunt plini de gunoaie sau politisti.mare diferenta intre cele doua materii nu e oricum.astia de la drumuri, mediu nu fac nimic.pe romani ii intereseaza mult mai mult barfa si scandalul.poate ii intrebi vreodata pe politicieni de ce nu fac nimic sa stopeze flagelul iar prin amenzi sa facasi ceva bani la buget.pe margine drumurilor in romania e plin de pet’uri si mizerii.ne mai miram de ce suntem perceputi ca tigani.parca n-ar fi motive.am fost un pic si off topic dar nu m-am putut abtine sa nu fac paralela.

  28. Auzi la ei “mai mult petrecareata decat spadasina”. As dori sa-l intreb personal pe individul care a scris asa ceva daca stie cati ani din viata si-a sacrificat ea pentru cariera. Si acum pentru o noapte in care s-a simtit bine, nu se mai vad medaliile.

  29. Absolut corecta pozitia d-voastra in acest caz,ca si in multe altele.Va citesc toate postarile cat si comentariile celorlalti.Despre emisiuni,sunt un fel de”taliban”Antena 3,cat si sustinator al diverselor actiuni promovate de d-voastra si de catre colegii din Intact.Din pacate cred ca acest lucru se va sfarsi brusc,lasand un gol pe care sper sa reusesc sa-l umplu cu ceva.Motivul nu va are in vedere direct,dar sper ca astfel sa ajunga la cel care e responsabil pentru asta,si il constituie incredibila omisiune a stirii despre protestele de la Barlad,in ceea ce priveste gazele de sist.Ieri am crezut ca nu apare ca o fi luat-o altii inainte etc.Azi,la fel nimic,nici pe post,nici pe net,nici pe Jurnalul electronic! Nu sunt din Barlad,nu am nici un interes sau legatura cu cazul,dar ma sperie ideea,ca pana si voua va poate spune cineva: Aia nu se da! Poate ca naivitatea mea e prea mare lasandu-ma astfel descoperit pentru dezamagiri profunde,dar e totusi uluitor,dupa tot ce ati spus,facut,sustinut,atata amar de vreme…,toata munca asta,toata incarcatura de sentimente,emotii,stari de traire intensa etc.sa o inlocuiesti cu o uluitoare desconsiderare a unei realitati care implica mii de oameni si cine stie ce consecinte in viitor.Probabil ca nu va afecteaza prea tare pierderea unui sustinator ca mine,la cat de multi aveti,dar plecarea unui”taliban”,seamana oarecum cu inceputul sfarsitului unui vis frumos ! P.S.La final,ce sa va urez,”sa sistiti bine” ? Ar avea un oarecare haz,dar deziluzia e prea mare pentru a lasa sa apara umbra unui zambet.

  30. Dupa o saptamana de tacere astazi Ana a vorbit : a castigat un concurs de Cupa Mondiala. Din nou aur pentru Romania.

    Oare stirea va apare si in Cancan ?

  31. Cati dintre cei care au terfelit/o vor scrie despre asta?
    Scrimera romana Ana Maria Branza a castigat Cupa Mondiala la spada de la Saint-Maur, dupa ce a invins-o in finala pe unguroaica Emese Szasz, cu 11-6…..

  32. Victore, nu stiu cum faci, dar ai niste scrieri de imi merg la inima…Ana-Maria tocmai luă aurul…mai revii cu un update la update sau esti satul ?in rest , ce mai poti zice ? ” Da, e beţia ei, la fel cum şi medaliile sunt tot ale ei, nu ale lor. Ipocriţii ăştia incapabili să se pişe din picioare nu au nici un merit că Ana e unul dintre sportivii exponenţiali ai planetei, cum nu au nici o cădere să o judece. “

  33. Este plin internetul de frustrati cu foarte mult timp liber! Sportiva Ana Maria Branza este o valoare si ar trebui sa o apreciem si sa ii multumim constant pentru activitatea intreprinsa in favoarea Romaniei! Este o amabasadoare desavarsita a Romaniei oriunde in lume!

  34. DOAR CE-A DAT FATA ASTA UN BOTIC ADEVARAT LA TOATE JAVRELE BASISTE DIN PRESA ASERVITA……..a castiga cupa mondiala(chiar si doar 1 etapa)E MUULT MAI GREU DECAT A STA LA PANDA LA IESIREA DINTR-UN CLUB………DESI CRED CA REPORTERII ASTIA JEGHOSI ERAU ACOLO IN BOSCHETI, DADEAU CU”ESAPAMENTUL”…….

  35. Valorile n-au voie! Niste ipocriti, de parca ea nu e om, ea nu are voie sa se distreze si sa uite de toate pentru o noapte macar. Se face “stire” din orice porcarie.

  36. Din pacate unii nu au nici o ocupatie si atunci incep sa traiasca viata altora. Sunt curioasa de cate ori s-au imbatat cei care au vandut acele filmari.

  37. DLE CIUTACU,FELICITARI !! FOARTE BINE A TI PUS PROBLEMA !VA RESPECT! A….IMPACAREA DVS CU BASESCU MI A ADUS O MARE BUCURIE ! GEORGE CALIN -USA !

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.