Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Să bag acum statul în executare silită?

Să bag acum statul în executare silită?

Vă anunţam mai pe vară că am dat statul în judecată fiindcă ni se pare ilegal să ni se perceapă retroactiv TVA (bani pe care nu i-am încasat şi pe care Fiscul nu ni i-a solicitat niciodată, în diversele comunicări scrise) pe drepturile de autor aferente activităţilor independente pe care le-am prestat în ultimii cinci ani. Nu mai insist asupra cazului, scrie în textul linkuit cam tot ce se poate spune la modul juridic şi decent. Ieri, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, printr-o sentinţă executorie, al cărei dispozitiv îl găsiţi la Badea, aplicarea actelor normative pe care se bazează statul în hărţuirea noastră. Eu sunt, la ora asta, plătitor de TVA pe activitatea curentă (benevol declarat), mă aflu în plină procedură de inspecţie fiscală şi, cel puţin până acum, nu am ce să reproşez angajaţilor statului care desfăşoară controlul. În mod logic, acţiunea ar trebui să îngheţe până la judecarea pe fond a cauzei. Dat fiind, însă, că, spre deosebire de filosofii vocali de televizor care (deşi nu s-au constituit părţi în proces) au băgat rapid capul în poza câştigătoare, ştiu cine şi cum a pornit acţiunea dementă de epurare a noastră prin constrângere financiară, nu-mi fac mari iluzii. Alţii, mai harnici sau călcaţi rapid de inspectorii fiscali, au plătit deja sau au picat la pace (naiv, după părerea mea) cu ANAF să fie declaraţi prestatori de activităţi dependente şi o să-şi bage angajatorii în penal, la cheltuieli sau chiar în faliment. E treaba lor cum se descurcă.

La ora asta, statul îmi datorează aproximativ 9.000 RON (în urma regularizării aferente impozitării pe venitul global pe ultimii cinci ani) şi 2.100 RON (cheltuieli de judecată, că Piperea şi asociaţii nu lucrează pe banii lor în beneficiul nostru). Deci sunt creditor net al statului şi contribui, suplimentar faţă de ceea ce fac curent, la plata salariilor ziariştilor de casă ai Cotrocenilor. N-ar fi frumos s-o contactez, întru rezolvarea rapidă şi eficientă a problemei, pe executoarea judecătorească pricepută pe care propaganda portocalie a făcut-o eroină pentru că l-a scos din casă pe Vadim Tudor? (click aici ca să citiţi şi varianta de text pentru ziar)

UPDATE: Până să ne omoare Băsescu, ne omorâm singuri, ca breaslă, prin lene, prostie şi incompetenţă.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

41 thoughts on “Să bag acum statul în executare silită?

  1. Da, vor veni si banii… prin 2016

    E greu de luptat cu arme democratice intr-un stat pur nedemocratic, totalitarist si incapabil.
    V-as transmite felicitari, daca nu as avea temerea ca este doar o lupta dintr-un lung razboi pe care il purtam cu totii impotriva blejnarilor, basestilor (aici se potriveste, ca-s muulti), udrelor sau bocilor

  2. Normal ca trebuie sa-l bagi in executare silita. Usor usor se vor invata ca nu mai merge cu banditisme

  3. Foarte bine!Orice român călcat în picioare de acest stat abuziv şi venal ar trebui să procedeze la fel. Probleme e alta: banii ce vi se cuvin vor fi plătiţi, când vor fi, de la buget, adică din buzunarul nostru, contribuabilii. Nu ar fi cazul ca cel vinovat să plătească? Când un demnitar al statului procedează abuziv, el nu acţionează în numele statului. Şi atunci nu e normal ca abuzivul să răspundă material şi penal pentru abuz? De ce să plătesc eu pentru abuzul lui Boc sau Blejnar sau Băsescu?

  4. Parca vad ca da Boc o ordonanta de urgenta prin care se esaloneaza plata datoriei (nu ar fi prima de acest gen) si o sa iti recuperezi banii in transe egale de cate 10 lei/an. nu de alta, dar bugetul nu poate acoperi incompetenta 😛

  5. IN ROMANIA SUNT ZECI DE CATEGORII PROFESIONALE CARE NU-SI JUSTIFICA AVEREA (SEFI DE SERVICII,POLITICIENI,JUDECATORI,PROCURORI,POLITISTI,INTERLOPI OBEZI TUCIURII ,VAMESI,BLEJNAR-i !!!!!!,NOTARE DE SUCCESURI!!!, AFACERISTI FARA PROFIT !!! ETC) SI PSEUDOFISCUL ROMAN CE FACE?
    AGRESEAZA NISTE CETATENI CARE NICI MACAR NU AU INCASAT ACEL TVA.
    FELICITARI PENTRU CA NU A-TI LASAT CAPUL JOS IN FATA ACESTOR JEGOSI GRADATI, TRADATORI DE PATRIE SI DE NEAM.

  6. Mai bine il bagi in p…a m…. decit in executare silita! In orice caz, nu-ti fa singe rau, banu’respectiv a fost depozitat intr-o banca sigura, cu reputatie excelenta in lumea finantelor, adica USDMI! Pentru cei neavizati, initialele sint de la Unde Si-a Dus Mutu Iapa (si nu ma refer la Mutu fotbalistu’)

  7. Aici eu unu’ n-am prea inteles.A fost dat in judecata Blejnar sau institutia pe care o “conduce”(in realitate base’ conduce tot in romanica)?.Pentru ca daca ati castigat impotriva institutiei…nu vad nici un prejudiciu adus lu’ blejnar.Noi astia care mai avem un neuron am stiut de la inceput “smenul” care au vrut sa-l faca.Ei au vizat acei oameni care vor ramane mereu cu impresia ca “ai vazut ma…astia care tipa pe la tv impotriva lu’ base’,tipa ca au datorii la stat ma”…din pacate e o categorie larga de imbecili creduli din astia.

  8. 2. executoarea judecatoreasca priceputa l-a scos pe Tribun din casa ALTUIA.
    1. probabil Curtea de Apel Bucureşti a suspendat executarea silita a voastra, a celor ce n-ati respectat legea aia care spune ca “partea din venit ce depaseste nu-stiu-cat se impoziteaza cu TVA”, pe ceva procedura gen “hartia avea colturile indoite”. Mai vorbim la FOND.

    0. pentru numele lui Dumnezeu, te rog ceva: NU, deci in nici un caz sa NU invoci numele domnilor Diaconescu si Coposu. In nici o imprejurare. Lasa-i sa se odihneasca…

  9. Cineva spunea: “Inainte de a ataca un abuz, trebuie sa vezi daca ii poti distruge temeliile.”
    Sper sa reusiti.

  10. Dragoş,
    am aşa o presimţire că Victor va avea mai puţină răbdare decât CoolMogul…if you know what I mean.
    😉 🙂

  11. Ma bucura victoria dv.în lupta cu un stat tot mai apucător.Si eu am câstigat într-o asemenea dispută cu ceva timp în urmă si mi-am revizuit putin părerile despre Justitie,în bine.

  12. Veti primi banii deodata cu dascalii!

    P.S. Corectati, va rog, greseala din al doilea rand.

  13. In privinta lui Ghe. Piperea, prietene Ciutacu, iti atrag atentia ca “jmecheru'” a mai prostit niste sute (mii?) de datornici la banci promitandu-le marea&sarea IN PERFECTA CUNOSTINTA DE CAUZA ca n-au nici o sansa. Prostii au alimentat conturile…hai sa nu-i zic escroc, ca ma da in judecata, distinsului domn avocat cu cateva zeci (sute?) de mii de euro printr-un fel de taxa de reprezentare, gen.

    Ai grija prietene !

  14. Victor, ma bucur sincer ca ati luat atitudine
    si iaca, s-a intimplat minunea, ceea ce le urez
    si conationalilor nostri in numar cit mai mare
    (referitor la orice abuz) !
    Stiu ca la vremea respectiva (inceputul verii)
    am comentat postul cu pricina.

    Ca exemplu, anul acesta un membru al familiei a primit
    o fituica cu o suma de plata de care habar n-avea;
    deh, “o mica greseala” a sistemului combinata cu
    nesimtirea unui/unor angajati. Apropo de asta:
    credeti ca cineva de acolo va va cere scuze pentru
    “mica eroare” ori pentru ca CNP-ul vostru s-a
    “insinuat dintr-o greseala” in decizia de impunere,
    care btw este completata partial cu picioarele ?!

    Daca “doamne-fereste”, astia te prind cu “pantalonii in vine”
    netrimitind contestatia in termenul legal argumentata etc
    si ai vecini nenorociti “care-si fac de lucru” la cutia ta
    postala, ai pus-o. Esti bun de plata !

    Justificarile angajatului/angajatilor de la circa unde
    sinteti arondati nu fac doua parale, “Pe vorbe” totu-i
    periculos de roz. Legal, in scris, cu numar de inregistrare.
    Cel mai simplu ar fi ca orice cetatean sa aiba un cont la
    fisc si sa-si verifice debitele catre stat in timp real on-line.

    Din punctul meu de vedere, lucratorul statului care a comis
    o greseala trebuie sa plateasca din buzunarul sau eroarea
    comisa (nu numai institutia [oricare ar fi ea]- in cazul
    unor norme absurde) si asta in regim de urgenta, pentru ca,
    daca noi (pulimea), avem parte de la onor statul roman de
    penalizari si amenzi, nu acelasi lucru se poate spune si
    vice-versa; toata lumea trebuie responsabilizata.

    Eu as baga statul in executare silita si le-as cere si chilotii
    de pe ei (cei care au gresit voit sau nu) pentru nervii cauzati.
    Nimeni nu se gindeste la omul (persoana fizica) care chiar este
    o entitate fizica (nu doar un CNP) si pe care il apuca pandaliile
    si-si face griji inutil (poate e bolnav de inima), cheltuind timp
    si bani pentru a remedia o greseala ale carei efecte il afecteaza.

    Fiecare eroare ar trebui taxata instant si solidar (apropo de breasla),
    pentru ca doar asa poti spera la ordine si la micsorarea numarului
    abuzurilor in viitor, malpraxis-ul din medicina ar trebui aplicat
    in orice domeniu/ramura.

  15. ,, Până să ne omoare Băsescu, ne omorâm singuri, ca breaslă, prin lene, prostie şi incompetenţă.,, Perfect adevarat.,,Să bag acum statul în executare silită?,,…si cand te gandesti ca statul suntem noi toti doar ca din patru in patru ani prin vot alegem pe cineva sa administreze acest stat.Incompetenta si prostia celor alesi sa administreze acest stat noi o platim din buzunar.Daca pierdem in lupta cu statul e rau ca pierdem in buzunarul celor ce administreaza statul daca castigam de la stat iar este rau castigul vine din buzunarul celor multi in orice varianta statul mai precis administratorii alesi ies castigatori cei multi pierzatori. O vorba din cartier numeste asta barbut cu statul.

  16. Din ce am citit ,e cu drept de recurs ,deci atacabila si e valabila pana la prununtarea pe fond,deci pana ramane o solutie in cauza.Deci nu te bucura inca.

  17. Sunt profesoara pensionara din 2009 si sindicatul la care am cotizat a castigat procesul si a obtinut decizia definitiva privind plata salariilor marite,incepand cu oct.2008.
    Cum s-a tergiversat aplicarea deciziei,in aceasta vara am trimis memorii lui Traian Basescu,lui E.Boc,lui Funeriu,la Finante,in care le propuneam ca pentru pensionari legea sa prevada acordarea diferentei doar intr-o transa.Argumentul meu era:cine imi garanteaza ca viata mea mai poate astepta esalonarile lor!
    Am primit raspuns ca legea nu face diferente intre beneficiari.
    Acum vad ca esalonarea merge pana-n 2016.
    Tata avea o vorba:lungeste-i,Doamne,bolile pana s-or coace stelele!
    Scuze-eu am scris despre of-ul meu/
    Emilia

  18. Victore, ai perfecta dreptate cu privire in special la Update.

    Insa sincer, nu stiu ce pretentii mai pot avea oamenii la ziaristii de buna credinta, cand daca stai cum vrei si judeci nitel, de ceva timp (practic cam din 2005-2006) DOAR o mica parte a presei a opus rezistenta ticalosilor basisti.

    Pai spune tu, viata, ziarele iti livreaza evenimente zilnic, Basea insusi inventeaza subiecte ce se dovedesc marfa clientului, iar onor opozitia sta la taclale prin talk-shouri (urmarite de cei deja convinsi) filosofand despre “Ce sa’i mai ceri Domle, la cate a facut Basescu pana acum…” o atitudine de blazati fara nici un pic de simt politic.

    Daca vor sa castige alegerile au nevoie de DISPERAREA oamenilor si nu de situatii cand intrebati “Aveti vreo intrebare pentru d’ul Basescu?” sa raspunda retoric “Ce sa’l mai intreb…?”
    Penibil!

    Ai stire ca justitia a hotarat ca referendumurile pentru reorganizare trebuie sa aiba loc? Faci imediat conferinta extraordinara de presa (liderii PSD, PNL sau USL) si vorbesti despre faptul ca pana la urma justitia ii mai apara pe oameni si le da sansa sa se exprime fata de viitorul lor, iar Basescu ar trebui sa’si revizuiasca atitudinea (altfel totalitara) despre referendumuri(altele decat cele populiste in zi de alegeri)

    Nu vorbesti de 10 subiecte, ci toci unul singur, sa intre orisicui in cap ce ticalosi sunt basistii.

    Ai stire ca Bok se lauda cu marea reforma si cum au salvat ei tara? Bagi conferinta extraordinara de presa in care vorbesti numai despre norocul romanilor de a fi adusi in asa sapa de lemn incat nici o criza nu’i mai poate afecta. La limita cele mai bananiere republici din Africa sunt cele mai ferite de criza. Le bagi in cap romanilor ca Basea s’a imprumutat pe seama lor cu 20 miliarde pentru a aduce romanii la cel mai prost nivel de trai din Europa, mai prost decat al grecilor. Ce noroc ca nu suntem Grecia, nu’i asa? Iar la final, un “sa traiti bine! si sa aveti de unde sa platiti alea 20 de miliarde!”

    Ai stire in oficios care incearca sa te lege de Butoane, fara insa nici o proba? Faci conferinta extraordinara de presa doar pentru a arata mizerabila presa ticalosita (evezeaua, articol nesemnat) care desi avea probe ca un senator fost PDL actual UNPR este foarte apropiat de clanul Butoane, presa mizerabila a lui Basea inventeaza subiecte delirante. Actionati in judecata!

    Astfel de stiri sunt zilnice pe diferite subiecte insa onor opozitia se complace intr’o atitudine blazata, iar daca cumva prin absurd isi doresc sa tina munitie pentru alegeri, se inseala amarnic. Pentru ca va avea grija Basea sa le dea un pol-doi si sa’i vezi pe astia pe care ii vroiai disperati cum vor spune: “Lasa maica, macar ne’a dat ceva, nu ne’a luat chiar tot si uite: am trecut prin criza, bine ca n’am ajuns ca Grecia!”

  19. Update la “Update”:
    Până să ne omoare Băsescu, ne omorâm singuri, CA NAȚIE , prin lene, prostie, imoralitate, incompetenţă şi, mai ales, indolenţă! 🙁

  20. Am trait s-o vad si p-asta! La RTV vorbeste nimeni in drum despre subiecte de ora 14-16, nicidecum de 9 seara, la A3 se carcoteste gen ‘Acces Direct’ despre cuplul Ceausescu, in timp ce labeunuteve este emisiunea aia pe care Bunaoara a copiat-o cat de mult a putut dupa Sinteza Zilei dar in care a adunat totusi niste oameni care pot rosti fraze care contin mai mult de 10 cuvinte, si la ora la care scriu este si fostul Presedinte al Romaniei Emil Constantinescu, prin telefon, subiectul fiind trecerea in nefiinta a ultimului mare Taranist, Ion Diaconescu. E clar ca s-a intors lumea cu fundu-n jos… Daca eu am de ales intre ce petreceri dadeau sotii Ceausescu (A3), subiecte de rahat gen jurnal de pranz (RTV), discutie despre viata si moartea lui Ion Diaconescu (B1TV), aleg direct a 3-a varianta, chiar daca moderator e jenantu’ ala. Daca ‘greii’ vor rating mare, lucru care implica atragerea celor multi (adica publicul Acces Direct), ma simt exclus, trec peste faptul ca gazda e televiziunea lu’ Basescu si moderatoru-i pupatoru nambar oan, si urmaresc ‘subiectul’, nu ‘decorul’.

  21. @Victor:nu,doar ca nu vreau sa iti faci iluzii,la ora actuala ne luptam firme ,independenti,avocati,etc,pe toti ne cam vrea desfiintati statul,de asta si atacul la judecatori si la ICCJ,cam pe acolo se desfiinteaza actele guvernului,in contencios cand CCR linge blide.Si totusi sunt bani dar nu pentru oameni obisnuiti ci pentru alegeri.

  22. @Catalin: pai atunci uita-te labeunu. poate canta Oana Sarbu mai incolo si incinge o hora cu publicul

  23. Victor, asta cu Oana Sarbu a fost groasa rau. Nu e de tine.
    Altfel, stiu mai multi oameni care s-au judecat cu cine nu trebuie si au castigat pe fond, au castigat la apel si au pierdut la judecata definitiva, fara drept de apel. S-au judecat cu cine nu trebuia dupa cum am spus. Voi credeti ca aveti mai mult succes? Va judecati cu cine trebuie?

  24. Am ajuns să fim chiriaşi în propria noastră ţară, să fim “supt vremile” “capitaliştilor de cumetrie” (“clasa politică”&com), clanurilor (de ţigani, interlopi), străinilor (cămătari de mii de ani or celor “făr de ţară”) de neamul românesc, de dreapta credinţă a neamului românesc şi de ţara noastră “dodoloaţă” doar sufletul ÎNCĂ unii şi l au păstrat curat…

    nu mai execuţi statul ci doar pe nişte trădători de neam şi ţară, aşa că SUCCES…

    oare ce ar fi dacă i am lua pe toţi şi i am băga cu de a silă în două temniţi large şi vreme de 21 de ani să le dăm regimul de tranziţio -criză, ce ar fi??? să curăţăm ţara de lichelele care au subjugat o din 89 încoace???

  25. @nic: nu eu mi-am adus femeia, ca invitat, in emisiune saptamana trecuta, ci Robert. da, ne judecam cu cine trebuie, nu stiu si cu ce rezultat.

  26. Victor stii cum e asta…ca in bancul cu scufita rosie (banc corporate dar se muleaza bine la situatia data)

    Cica Lupul o prinde in padure pe Scufitza si ii zice:
    – Ai doua optiuni: fuziune sau absorbtie

  27. Blejnar ca si multi altii fac parte dint.un sistem mafiot ce ne otravesc viata ,ne calaresc zi de zi iar noi stam si ne plangem. Salut initiativa dumneavoastra,e un semn ca cineva in tara asta mai arata ca lucrurile nu stau asa cum ni le prezinta ei. Stau si ma gandesc ca daca nu era Antena3 si bravii ziaristi de acolo ce sa.r fi intamplat,unde eram noi astazi. . .si ca sa inchei in nota lui Badea. . .
    BLEJNAR,SCOATE BANIIII!!!!

  28. @ Catalin

    I agree. Si eu m-am uitat la B1, pentru ca mai nou Antena3 este un fel de OTV cu spoiala.
    Destul de nereusite emisiunile B1 however, atat cea a lui Turcescu, cat si marele interviu al lui Jack.
    Interventia lui CTP a fost mediocra (mi se pare mie sau era un pic “chefliu” CTP-ul?) iar comentariile lui Gusa au fost impertinente…sa folosesc un termen bland. Chiar daca este peste nivelul lui Gadea, Turcescu mai are mult sa poata tine fraiele unui talk-show veritabil.
    Interviul lui Jack, cu SOV, a fost in schimb o catastrofa. Cristoiu a reusit, prin comparatie, sa mi-l faca pe SOV simpatic. Dupa ce am vazut prestatia lui Cristoiu, ma intreb de unde faima de mare gazetar? Intrebarile au fost stupide, reactia la raspunsurile lui Vantu au fost ipocrite si talambe, una peste alta, a fost genul de interviu, unde intervievatul este cu 10 clase peste intervievator si se joaca cu el ca pisica cu soarecele.
    Poate mi se pare, dar Vantu l-a facut pres pe Cristoiu, atat la politica, cat si la cultura, ba chiar si la gazetarie. Cristoiu a fost facut sah-mat.
    Cea mai penibila faza a fost cu citatul dat de Vantu, referitor la oferta Cameliei Voiculescu de a sprijini trustul Realitatea. Cristoiu s-a facut ca pricepe, si a cerut o traducere “pentru public”, iar cand Vantu i-a tradus citatul s-a apucat sa rada ca unul care abia acum pricepe poanta.
    S-a mai daramat inca un mit…mitul eruditiei si priceperii gazetaresti a lui Cristoiu, un mit pe care omuletul s-a trudit din greu sa-l creeze cu nesfarsitele apropouri despre vizitele lui la biblioteca. (a se remarca decorul ales pentru interviu).
    Vantu (care nici pe departe nu este vreun super-intelectual) l-a caracterizat perfect pe Cristoiu….”sunteti un om cu multa experienta”.
    Subtil, si la obiect.
    Parerea mea.

  29. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Da ,faceti asta -este cu siguranta in demnitatea Dvs.,si veti castiga.

    E rau ca lipseste solidaritatea unor colegi de breasla,dar padurea fara uscaturi nu exista;copacii demni(cum spunea in cantec Aurelian Andreescu)se inalta mereu,vrejurile se usuca repede.

    Cu mult respect pentru Dvs.,
    Io0anaP

  30. Statu’ ăsta s-a cam obișnuit să fie dator… da’ nu cu bani, coane Victore, ci cu servirea interesului național. Cred că asta vă (ne) doare mai rău decât orice…

  31. Felicitari , domnule Victor! Mereu direct, la cestiune! Interviul cu domnisoara Succesuri, mortal – o demascare …naturista (!) si la obiect, fara mila! Mizeria congenitala in direct!
    Iti cer scuze ,rugandu-te sa transmiti mideparte:
    S.T. Popescu nu are nevoie de aparatori, dar Badea uita ca adevarul nu e numai faptul, ci si interpretarea lui. Astfel este posibila r
    existenta lumilor paralele. C.T.P. nu a spus ca B. e mincinos,ci ca , rpin interpretarea faptelor creeaza lume paralela etc. In fine,sunt nelinistit pt manifestsrea indiferentei unor factori de decizie la Antena3.Am zis de mai multer ori, reclama “tu cat timp pierzi pe zi” este scabroasa, de prost gust. Contipatia nu “costa” timp, ci sanatate.Reclama e scarboasa si absurda – managerul care l-a acceptat e idiot! Ma ir ca atatia oameni minunati ca redaxctorii de la A3 sunteti indiferenti fata de derapaje (ca de ex si emisiune CONEXIUNI,, cea mai proasta, dezlanata, ilogica, parada de suficienta – se pare ca dl in cauza e cam prost!) Totusi (!!) va stimez si va iubesc! A.V.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.