You may also like these posts:
Într-o societate extrem de polarizată, aproape toată lumea care are darul scrierii simte nevoia să aibă o părere publică despre Ianis Hagi. Și, evident, poziția de mijloc lipsește. Copilul ori e uriaș ca tac-su, ori e ratatul perfect.
Evident, o să mă exprim și eu. Întrucât, pe de o parte, am dat și eu olecuță cu piciorul în beșică (la 50 de ani, centrez în pantofi mai bine decât trei sferturi din Liga 1 în ghete de fotbal). Și, pe de altă parte, fiindcă am stat (mult, în condițiile de muțenie proverbială a Regelui) de vorbă cu Gică pe tema copiilor săi.
Da, Ianis e fotbalist. Dă cu ambele picioare aproape la fel de bine în minge. Ceea ce, la noi, e aproape un miracol. Aleargă și pune osul, nu sare coarda. Fără să aibă accelerația lui Gică sau frânele lui Neluțu Sabău, rupe des ritmul; altă raritate între Carpați.
Nu, Ianis nu e Gică. Și nici n-o să fie vreodată. Cum băieții lui Pele, Cruyff sau Beckenbauer n-au reușit să-și egaleze tații. Fiindcă ăi bătrâni au fost unici, la fel ca și al nostru. Asta ar trebui să priceapă Gică. Și s-o ia ca atare. Deși, la cât îl cunosc și din cât sunt în stare să miros, nu va putea s-o facă.
De ce scriu rândurile astea? Poate dintr-un sentimentalism tâmpit, habar n-am. Deși ne știam reciproc de la o distanță politicoasă, am stat prima oară de vorbă în aeroport, cândva, când copiii noștri erau mici și ambele familii plecau în concedii. Aveam și o poză cu noi, băieții, mor de ciudă că n-o mai găsesc. Ulterior, peste ani, când făceam Vorbe grele, l-am convins cu greu că merită să vină și să vorbească. Și mi-a/v-a vorbit, cu lacrimi în ochi, despre proiectul lui de suflet. Despre speranțele puse-n copii, ai lui și cei pe care-i creștea la Viitorul, cu masă, casă, școală. Ne-am revăzut, ironia sorții, tot în aeroport. Noi îl duceam pe Vlad să se instaleze la facultate, Gică mergea, la invitația lui Guardiola, să vadă un meci tare și cum e organizată fabrica de (tocat) bani City. Abia revenise de la Florența, unde tocmai semnase Ianis. Un pic înainte, fusese la Kira, peste Ocean. Nu aveți idee cum vorbește și cât de mândru e de copiii lui. Și câte așteptări are de la ei…
Ieri, Gică a împlinit 55 de ani. Iar primul meci ca titular al lui Ianis, cu golul victoriei marcat și cu dedicația live pentru tatăl său, e, din perspectiva mea de tată sentimental și fălos ca măgarul la trăsură de orice reușită a copilului, cel mai frumos cadou posibil pe lumea asta 
You may also like these posts:
Ei aici nu-s de acord,salutam jurnalistu’,e tocmai ca tac’su,din toate pdv.,si-ti spun,ca daca n-ar fi nu s-ar povesti,a crescut pe gazon,a dormit cu mingea-n pat,atitudine,obiectivul,cred categoric,sa preia stafeta si e un urias lucru,toate astea i le-a dat tac’su vazandu-l ca vrea, implicandu-se in cresterea lui,formare etc.,implicare pe care unii nu o fac pe cat ar trebui.Cat a fost la Genk(what ever)nu a putut arata potentialul fiind rezerva or bagat spre finis dar acum cand joaca,in sfarsit,vor plati bani grei scotienii sa-l aiba!Acum au ce vedea goluri,il sustin si sustin echipa,cand m-am plictisit de intern m-am uitat la cormorani,erau in coada si prea se legau de saracii de ei ca infuleca degeaba,nici nu stiam de Klop,cum acum ma zgandare Notinghamm Forest,probabil ca mi-am adus aminte de imnul lor,pe care-l stii si tu sigur,al naibii de frumos,nu doar ca vreau sa astup,sau si,gurile rele ci doar pen’ca respect fotbalistii puternici si Ianis e unul din ei!Crede-ma am “fler” si nu ma bag oricui!