Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Tradiţionala singurătate în faţa glonţului

Tradiţionala singurătate în faţa glonţului

Mi se întâmplă relativ des ca, pe traseele constante pe unde bântui (Rahova – Casa Scânteii – Intact – Antena 3 – restaurant, în week-end), să mă oprească lumea, să mă felicite (mai rare înjurături în ultima vreme), să-şi pună cu voce tare întrebări de tipul „mai scăpăm de ăştia?” (aşteptând de la mine, zadarnic, un eventual răspuns pozitiv), să mă întrebe dacă nu mi-e frică şi să-şi exprime, în avans, solidaritatea în caz că…Dincolo de plăcerea firească, dată de constatarea că măcar nu vorbesc chiar ca Moise-n pustiu şi că nu-s eu unicul care vede numai negru-n faţa ochilor, am un din ce în ce mai acut sentiment de jenă (peste cel clasic, generat de construcţia interioară, care mă face să nu rezonez entuziast la băile de mulţime).

Mi-e jenă că nu prea ştiu să primesc felicitări (reacţionez mai spontan la măscări), mi-e jenă că (şi dacă aş vrea) n-aş putea să le răspund convingător DA la întrebarea disperată, mi-e jenă că nu mi-e frică şi că n-am de ce să-mi fie (într-o ţară paralizată, care vorbeşte-n şoaptă sau cu bateria scoasă din telefon) şi mi-e jenă că, oricât m-aş strădui, nu cred, cel puţin în România de azi, în solidarităţile declamative. Poate-s eu prăpăstios, dar am convingerea fermă că „You’ll never walk alone” rămâne doar o melodie mişto, transformată într-un spectaculos şi emoţionant imn de fanii lui Liverpool şi ai lui Celtic. Şi că, Doamne fereşte, conform tradiţiei noastre milenare, la nevoie, voi rămâne (cam) singur în faţa glonţului.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

67 thoughts on “Tradiţionala singurătate în faţa glonţului

  1. Acest “scapam de astia” este urmat de un pas logic firesc care se numeste “si vin altii”. Ce va face domnule Ciutacu sa credeti ca peste 17.04.2016 sau in 17.04.2021 nu veti mai face o postare pe blog in care o sa precizati cum v-a pus un cetatean intrebarea “scapam de astia?”.

  2. @Vlad: nu ma face nimic. deocamdata ma intreaba de astia. ce-o fi in viitor vom vedea. iar propaganda cu “toti sunt la fel” n-o halesc

  3. Iarta sinceritatea , cu o grădina ( badea , gâdea, Stan , Dvs , șa ) NU se face Nimic ! Am ajuns mai rău ca beduinii Africii de Nord ! rușine sa ne fie !!! Țara in moarte clinică , buna doar ptr transplant de organe ! pe curând si capul sus. !!!

  4. Trebuie sa fie a treia faza; prima faza a fost: “cand scapam de astia?”, a doua e cea dezvaluita de Victor Ciutacu “mai scapam de astia?”. Vom scapa de ciuma securisto-basista cand vom APLICA a treia faza “hai sa scapam de astia”!!!

  5. Mereu a fost la noi asa. Mereu natia noastra a ales calea cea mai usoara.Mereu ne-am orientat catre beneficiul cel mai usor desi daunele pe termen lung erau evidente. E mai usor sa fii un prost (nu ai nevoie de prea multe “calitati”), e mai usor sa accepti ca poti fi un prost, si e mult mai greu ca sa accepti ca poti schimba lucrurile. E mai usor sa te guduri la umbra marelui stapan decat sa apuci de viata cu ambele maini si sa faci ceva din ea. Asa a fost natia noastra intotdeauna.

  6. Io te înţeleg, da’ nu trebe să-ţi fie jenă, nene Victore! Faci tot ce poţi! Şi singur nu eşti! Numa’ că tu eşti TONOMATUL, restul “decît” muzicuţe”. Io-s “fluieră” că am rădăcini în Mărginimea Sibiului 🙂
    Banzai!

  7. si eu cred dle Ciutacu ca nu are de ce sa va fie rusine, si sa nu va suparati ca oamenii va opresc sa va intrebe, chiar si tampenii cateodata asta inseamna ca insemnati ceva pt multi dintre noi, si ca foarte multa lume se uita la emisiunile voastre, acolo unde voi ne deschideti mintile si da nu as vrea sa cred ca ramai singur in fata sacalilor. Felicitari pt.tot

  8. Toti vom fi singuri in fata glontului, streangului, crucii sau a ce mai stii ce aparat de ucis si umilit inventat de nebunii de pe planeta aceasta. Este reconfortant ca faptele , cuvintele si atitudinile noastre ce ne vor impinge in fata acestor aparate utilizate de niste nebuni impotriva noastra, vor fi judecate just de cei ce sunt indreptatiti sa ne judece. Si vom fi rasplatiti ca atare. Romanilor ce te intreaba cind scapam de astia cred ca un raspuns ar fi ca atunci cind vor avea dorinta arzatoare sa-si recapete demnitatea de fiinta umana si vor actiona in acest sens.
    As mai sublinia un alt aspect. Romanii au dus-o din dictator in dictator de mult timp si nu au avut curajul sa il inlature. Ca pe Ceausescu nu l-a inlaturat poporul roman. Pina cind nu vor trece de acest examen, vor avea prilejul sa mai faca cunostinta cu altii, proveniti din rindurile lor…
    Ar avea ocazia sa scape de acest lant al slabiciunilor, rezolvind problema cu ultimul, numit basescu.
    Sau sa astepte pe urmatorul si sa continue sa se autoflageleze ca nu merita ceea ce li se intimpla. Meritam cu virf si indesat!
    Urmatorul va fi oare o urmatoare?
    Succesuri…

  9. Da, e aproape cert ca vei ramane singur.Insa, uneori, solidaritatea vine cand nici nu te astepti, de la cine nu te astepti … si asta-i tot miracolul ei.

  10. Buna ziua,

    De cateva zile am inceput sa vizionez documentarul Memorialul Durerii, astazi ajungand la episodul dedicat experimentului de la Pitesti. Pe finalul acestui episod d-na Lucia Hossu Longin ii adreseaza “Romanului de profesie” Petre Tutea urmatoarele intrebari: 2. LHL: -Credeti in viitorul acestei tari?,iar PT fara ezitare raspunde: -Cred! Pai de aia am si suferit. Uite-acum daca ma scoateti si ma puneti la zid pentru poporul roman, strig:”Excelsior!” “.

    1. LHL: -Avem atatia tineri, dupa revolutie, intr-o mare deruta.Ce i-ati sfatui pe cei tineri, d-le profesor?
    PT: Sa nu mai schingiuiasca pe semenii lor.E o rusine si o dezonoare. ”

    Nu pot sa redau in cuvinte starea care mi-a lasat-o aceste documentare: imaginile, intrebarile, raspunsurile, tot ce cuprind ele. Pot spune sigur ca am o durere, care culmea, nu imi doresc sa dispara.

    Daca vorbim de jena, mie una mi-e jena ca nu am simtit aceasta durere pana acum/iar daca am simtit-o, a fost doar pentru o vreme, am oscilat..

    In plus,
    Daca din multitudinea de ganduri/analize care imi trec prin cap referitoare la propria-mi persoana, si la poporul roman, ar fi sa ma opresc asupra celor referitoare la primirea glontului, preocuparea/mai bine zis ingrijorarea mea este urmatoarea: pozitia mea in fata glontului va fi “in genunchi” sau “in picioare”?

    Iar in ceea ce priveste setul de intrebari adresate de romani astazi- nu cunosc setul complet, dar doar sa ne intrebam “mai scapam de astia?” nu cred ca se rezolva ceva. Problema sta doar in a scapa de ei? Dar oare romanul se mai gandeste si ce pune in schimb? Ar trebui gandit numai pe termen scurt sau si pe termen lung?
    Isi mai permite Romania sa greseasca grav inca o data?
    Care sunt intrebarile corecte la care trebuie gasit un raspuns pe masura? Care este atitudinea corecta in situatia de fata?

    inchei cu un fragment din Marturisiri autocitice-Petre Tutea, relatand o intalnire cu Nae Ionescu:” El(N.I.) mi-a zis:”[…] Romanii nu au vocatie revolutionara. E defectul lor cel mai mare.””

    numai bine!

  11. pe 13 trebuia sa apara comunicatul INS in legatura cu iesirea din recesiune…

  12. Eu cred ca intr’o zi, noi societatea, vom schimba lucrurile in mai bine. Asa cum exista un domn Ciutacu pregatit sa schimbe ceva, la fel exista si alti domni care vor acelasi lucru. In momentele astea e greu sa credem in solidaritate, dar trebuie sa recunoastem ca dupa comunism a ramas multa prostime, care treptat va disparea, iar noi restul ramane sa ne educam singuri, invatand sa ne facem treaba acolo unde suntem si cunoscandu’ne drepturile si obligatiile. Nimeni nu e singur in tara asta, in special dumneavoastra. Eu vreau sa raman in Romania, si prin ceea ce fac sa schimb ceva, chiar daca putin. Daca fiecare ar schimba cate putin, am fii altfel.
    Poate sunt eu tanar si naiv, dar asta cred momentan. Trebuie doar sa dispara prostimea ramasa din comunism, ca e multa, nu doar in societate, ci si in mediul politic etc.

  13. Domnule Ciutacu !
    Cu siguranta ca daca ar fi sa se intample ceva (“normal” ptr. republica traian basescu romania) cu dvs. sau oricare altcinva de la Antena 3, nu ve-ti ramane singur inaintea gloantelor. Cu certitudine insa ca vor fi prea putini cei care vi se vor alatura cu adevarat, si din pacate, mult prea putini ca sa poata sa schimbe ceva. Fie sa “returneze gloantele” inspre “directia” din care au plecat, fie sa mai poata schimba ceva concret si spontan in tara asta, cum ar fi daramarea dictatorului Basescu si a Guvernului. De ce spun asta ? Ultima motiune de cenzura si sansa enorma de a ne exprima nemultumirea = maxim 7000 de protestanti. Si daca mai acceptam mult umilintele la care suntem supusi zi de zi de odiosii astia portocalii, nu vom mai scapa curand de ei. Democratic, in 2012 ? La ce grozavii pregatesc astia acum, ma indoiesc ! Calca totul in picioare, calca pe cadavre, fura fara jena si fara nici un fel de remuscare si totul cu un scop precis : CASTIGAREA ALEGERILOR PARLAMENTARE DIN 2012. Am inceput din ce in ce mai mult sa cred ca singura cale de a mai scapa de odiosii astia, este forta. Revolta populara a oamenilor adevarati, a celor care nu se inghesuie claie peste gramada ptr. un calendar cu Udrea, o excursie PDL-ista, sau mai stiu eu ce pomeni otravite ale PDL-ului. Cum in sindicate numai are nici dracu incredere, cred ca numai o actiune de amploare a partidelor din opozitie mai poate fi pusa in aplicare, prin aducerea membrilor lor de partid in Bucuresti. Imi este greu sa cred ca doar de pe bloguri se poate organiza ceva concret ? Mai groaza insa imi este ca daca nu vom avea reactie, vom deveni o tara de handicapati, care in 3-4 ani, chiar vom ajunge sa … luam lumina de la tanti Nuti Udrea !
    Felicitari d.le Ciutacu, atat dvs. cat si intregii Antenei 3 ptr. ceea ce face-ti ptr. noi si ptr. curajul de care dati dovada. Sper ca intr-o zi, si noi oamenii, societatea civila, sa se ridice la nivelul Antenei 3 si sa alungam ciuma si / sau gloantele din tara.
    Sigur, singur nu sunteti inaintea gloantelor, dar problema mare este numarul celor care vor sa fie alaturi de dvs. sau de altcineva de la Antena 3 ?

  14. “şi că nu-s eu unicul care vede numai negru-n faţa cu ochilor” – cred ca ati vrut sa scrieti “negru’n fata ochilor”.

  15. …nu am intervenit, iar cand au venit dupa mine, nu a avut cine sa mai intervina!
    Toti suntem in bataia pustii.

  16. eu sper ca pestele si cozonacul sa nu puna stampila pe buletinul de vot, daca o sa fie asa mai avem o ultima solutie †

  17. Singur în fata glontului este o metaforă care se potriveste tuturor-foarte multi-care gândesc,doar gândesc asa cum gânditi dv.si în cel mai bun caz o si exprimă într-un fel sau altul,fie si pe blog.Dar lucrurile nu se prea leagă si în loc să se creeze un front comun,probabil că fiecare va înfrunta glontul pe cont propriu;unii,cei cu curaj,glontul părtii adverse,cei mai multi glontul propriei constiinte la un moment dat(dacă?).

  18. Din punctul meu de vedere ar fi gresit asa ceva. Pentru ca termeni precum “fan”, “adept”, sau orice deviatie ori sinonim a lui “follower” implica si altceva in afara de admiratie/respect/incredere/speranta. Fan, vine de la FANatic, asa ca i rest my case.
    In ce priveste taria cu care oamenii pot sau dupa caz, nu pot sustine in public o persoana, tine de consistenta discursului persoanei respectiva, de idealurile care sunt prezentate si in care se doreste a se crede, si chiar si de carisma sau intentia persoanei respective de a fi varful de lance intr-o directie ori alta. Iar cum la noi in tara inca nu s-a nascut un Che Guevara sau un Malcom X, consider ca simplele “acostari” de care au parte numeroasele persoane publice(indeosebi de la Antena3), sunt doar parte a unei disperari manifestate din ce in ce mai acut in Romania.
    Dupa cum au decurs lucrurile pana acum, nu a reiesit ca Victor Ciutacu este lider sindical sau vreun Vadim Tudor(dar cu 7 ani de-acasa), care incearca s-o faca pe oratoro-salvatoro-revolutionaru’ si incearca sa ne scoata din rahat.
    Te cred cand spui ca ti-e jena, pentru ca e aiurea sa fii luat drept ceea ce nu vrei sa fii, dar cred ca oamenii au ajuns foarte aproape de deznadejde, iar orice persoana publica cu bun simt si coloana vertebrala care pe deasupra are si curajul sa infrunte(fie si doar la TV) actualul regim, devine in ochii lor o raza de speranta…o eventuala varianta..
    Cred ca mai mare este frustrarea si cand vezi ca liderii sindicali nu sunt capabili, nu pot, sau mai bine zis nu vor sa scoata oamenii in strada(organizat), dar cred ca cel mai bun raspuns pe care-l poate primi un cetatean onest cand te intreaba”mai scapam de astia?”, ar fi “iesiti in strada si dati-i jos”, pentru ca in afara oricaror idealuri indiferent cat de marete ar fi, in afara oricarei ideei de “you’ll never walk alone”, te nasti singur si mori singur. Aici esti doar tu, constiinta ta si Dumnezeu(daca eventual crezi in El), iar singurele momente in care mai multi sau mai putini oameni se aduna pentru a realiza ceva impreuna, sunt cele in care sunt manati de nevoie(asta in cazul in care nu suntem natie de fanatici religiosi gen “jihad warriors”). Ne-a fost foame, frig, n-am avut TV sau orice alt fel de distractie si am fost umiliti sub dictatura? Pai, am iesit in strada si am “rezolvat cazu'”. Si acum la fel… Problema e ca deocamdata sexul si violenta sunt inca prezente drept free entertainment, iar parizerul de 5lei/kg umfla matzu, pentru ca de fapt multi Romani simt deja frigul si umilinta. Cand or sa resimta acut lipsa “distractiei”(sau mai bine zis), cand foamea, frigul si umilinta vor fi atat de mari incat sexul si violenta gratuite de pe TV vor trece pe locul 2, sunt convins ca vor simti din nou “patriotica pornire” de a iesi cu furnicaru’ pe strazi pentru a face ceva concret. Pana atunci…o sa tot fii intrebat si tu si colegii tai:”mai scapam odata de astia?”, de catre cetateni care au coborat pana la magazinu’ din colt, sa ia o berica pen’ca e pauza publicitara si nu vor sa piarda “Romanii au talent” sau “Dansez pentru tine”.

  19. scuze daca am scris cu picioarele, sint virusat (racit)

    vocatia revolutionara poate aparea la orice nivel.
    nu oricine e persoana publica sa poata genera o
    traire colectiva; poate unii s-au impotrivit de-a
    lungul timpului dar sigur nu pot aduna ‘nspe mii
    de protestatari pentru ca fie nu cunosc atitia
    (fiind persoane singure), fie n-au exercitiul /
    carisma necesara.

    important e efectul realizat prin amplificare
    al unor mesaje de solidaritate si nu pesimismul /
    negativismul (stiu ca suna cumva a fanatism tembel).

    cum poti aduna o masa critica de protest care
    sa genereze miscarea ?
    uneste partidele, sindicatele si asociatiile
    profesionale, ale militarilor, studentilor, etc.

    nu cred intr-o persoana ori intr-o noua miscare
    providentiala, pentru ca pe viitor ar putea
    dezamagi si asta e un inhibitor pe termen lung.

    gasesc ca trebuie reconstruit cu materialul existent
    si lasate orgoliile deoparte intru interesul comun.

  20. Eu nu cred că vei rămâne singur.
    Ceea ce mă îngrozeşte însă e că fratele Mircea e din ce în ce mai singur.
    Parcă tu eşti mai aproape de oameni deşi nici tu nu duci lipsă de agresivitate tăioasă.
    Ştii care e faza cea mai tare şi totodată faza pe care mi-e frică să o postez pe blogul lui Mircea?
    Am prieteni care au votat cu băşescu şi a 2-a oară şi care mi-au spus că au votat din cauza antenei 3 care l-au victimizat pe sărmanul băşe!!!
    Vreo 2 …3 recunosc deja că au greşit alţi vreo 2 îi ştiu bine şi nu vor să recunoască.
    Mai am vreo 6 colaboratori care mi-au spus că nu au ieşit la vot tot datorită lui Mircea pentru că i-au urmat sfatul.
    De atunci din 2009 decembrie bănuiam că atitudinea propovăduită de Mircea va ţine adversari lui băşe acasă.
    Vă rog din suflet nu mai spuneşi că nu ieşiţi la vot chiar dacă asta faceţi.
    Vedeţi şi voi singuri ce nucleu dur au Puşlamalele De Labe triste şi ce exemplar se mobilizează.

  21. Singur nu vei ramane . Nu pentru ca va sari vreunul dintre noi in apararea ta , e intelept din partea ta ca nu-ti faci iluzii (libertatea cuvantului nu prea e o cauza pentru care sa merite sa iesi in strada , nu ? – daca nu-i cu mici , bere si dansul pinguinului ) dar din fericire exista organizatii profesionale internationale (si chiar interne , dincolo de orgolii si rivalitati exista o solidaritate de breasla) care sa faca scandal . Si nu cred ca puterea actuala (sau alta) le vor ignora . Suntem , totusi , in UE , nu in spatiul CSI sau in Africa sau America Latina . Oricat v-ar vrea Basescu fripti la foc mic nu va risca un scandal pe tema asta . Pana una-alta , DNA si Parchetul (instrumentele lui de lucru) sunt laudate de tot felul de comitete si comitii dinafara – asa ca e acoperit si-si permite si abuzurile de care stim noi . Daca n-ar fi asa , sunt convins ca ar fi mult mai atenti cu telejustitia si toate celelalte . Eu asa zic .

  22. Noroc că nu suntem într-o zonă indiferentă pentru continentul tuturor licuricilor. Altfel, prima și singura chestie care ar fi fost preluată de portocalii după modelul neo-chinezesc, care mai moștenește și câte ceva din mao-chinezescul de odinioară, … ar fi fost că te-ar pune să-ți plătești glonțul.

  23. “scapam de astia” daca in ASTIA ii includem si pe ALTII din “vin altii”. Pare un lucru imposibil dar nu e pentru ca nu-s multi: o mana de securisti criminali…
    Luam SRIurile la puricat. Vedem cu ce se ocupau, ce bani cheltuiau si mai ales PE CE II CHELTUIAU. Criminalii la zid. Desfiintam toate serviciile. NU NE TREBUIE SERVICII.

  24. Nu ai fost singur nici la demonstratia impotriva CNA si nu vei fi singur nici in ,,in fata glontului,, chiar daca venim pe lume si plecam din lume singuri. Da cand au trecut astia de la oua de paste sparte-n cap la gloante? Eu stiam ca astia au un hobby,fac lucrurile (bani,cladiri, etc) sa dispara chiar mai nou l-au invitat pe David Blaine (magicianul) ca sa ii ajute nu vor sa se mai complice cu hartogaraia.

  25. cand te nasti cu o moarte esti dator, nu este indiferent cum traiesti sau cum mori, dar in moarte fiecare este singur. puterea portocalie va face tot ce depinde de ea sa ramana la timona chiar impotriva interesului national, astfel tara va fi exclusa din ue, iar probabil ardealul va fi pierdut in viitorul apropiat. resturi din Romania se vor scufunda in negura vremurilor ce vor veni, intro tara totalitara la frontiera lumii civilizate.

  26. Din pacate aveti dreptate. Majoritatea romanilor sunt “solidari” doar cu vorba. Nimeni nu isi da seama ca, daca exista un “glont” pe numele vecinului, SIGUR exista si unul pe numele lui.
    De asemenea, foarte multi nu isi dau seama ca raspunsul la intrebarea “cand scapam de X” il detin ei insisi. Fiecare hotaraste cat mai vrea sa simta cizma pe grumaz si teama in suflet.

  27. Cand eram mic, fratiorii mai mari imi spuneau ca m-au cumparat pe un ciur de malai de la tigani!

    Astia au saracit alegatorii ca sa le cumpere votul pe un pui sau pe o punga de malai.

  28. pai hai sa facem ceva… sa ne lamurim daca sintem putini sau indeajuns de multi ca sa mai insemnam ceva inca odata in istoria blestemata a acestei natii si pentru a ne pastra demnitatea in ochii copiilor nostri: cheama la o manifestare de protest impotriva lui basescu (eu nu sint o persoana publica ca sa am greutate in declaratii asa ca degeaba fac o asemenea strigare)… si vedem citi ne stringem!
    fara sindicate, fara ponta, fara antonescu, fara rahatisuri gen cna… direct la subiect MOARTE JAVREI

    pina acum nu a avut nimeni tupeul sa organizeze o manifestare pe fata impotriva lui basescu… s-au speriat toti inclusiv asa zisa “opozitie” de strigatele politistilor si de frica unei revolutii violente s-a incercat discreditarea completa a formelor de protest in masa…

    Daca ai curajul asta o sa ai cel putin un om linga tine, orice s-ar intimpla …

  29. Uffff , e din-ce-in-ce mai greu sa lupt in tara asta si PT. tara asta … !:( Si nu atat din cauza inamicului (care e tot mai lipsit de scrupule si mai agresiv), ci , MAI ALES , DIN CAUZA “aliatilor” sau mai bine zis PUTINULUI care a mai ramas din acestia . In rest O MARE MASA AMORFA , STUPIDA SI LETARGICA … 😡
    ALATURI de acestia si PENTRU acestia mi-e tot mai greu sa ma mobilizez la lupta . Pt. aceasta populatie ramane , ca CEA MAI reprezentiva descriere , povestirea “Prostia omeneasca – de Ion Creanga” (cunoscuta de unii ca “povestea drobului de sare”) .

    PS:
    In apropiere de mine se ridica un bloc de locuinte . Echipa care lucreaza e formata din unguri DIN Ungaria . Au inceput toamna tarziu , au lucrat TOATA iarna , lucreaza INCLUSIV sambata si , mai nou , duminica si au lucrat CHIAR SI AZI , cand sunt “Floriile” si la catolici si la ortodocsi. Nu e cazul sa mai spun ca sunt DEJA la etajul 8 si mai au de facut doua etaje penthouse. Calitatea executiei , si pt. un neavizat , este exceptionala !!!
    Acum 3 ani , cand s-a inceput constructia unui mall , intre Craciun si Anul Nou , cand noi chefuiam , pe frig si ninsoare , TOT o echipa DIN Ungaria instala 5 macarale turn , ca dupa Anul Nou sa inceapa lucrul ; si l-au inceput , iar in doi ani au terminat mall-ul “la cheie” !
    Culmea , desi in zona mea sunt destui unguri autohtoni , “grosul” lucratorilor erau din Ungaria ! Si au lucrat “ca la carte” . Si , mai ales , acestia NU-SI BAT CAPUL CU NATIONALISMUL SAU CU AUTONOMIA , CA PE UNGURII DIN ROMANIA !!!!!! Sunt mult mai PRGAMATICI si LUCIZI , iar problemele economice si cele personale sunt mult mai prioritare pt. ei . Aceasta atitudine o vei constata si in majoritatea localitatilor unguresti din apropierea granitei cu Romania … Fac aproape orice pt. a-si castiga clienti romani .
    Ba mai mult , il comemoreaza mai cu respect si consecventa pe handbalistul nostru Marian Cozma , decat o facem noi … 😥
    Si toate astea in timp ce ungurii din Romania , cretinzati ca noi , nu mai pot de grija “autonomiei” , a UDMR-ului si al lui Tokes …! Si cand te gandesti ca DOAR o fasie de pamant ne desparte fizic , dar INTELECTUAL … 100 DE ANI !!!!!!

    “Fiecare natie isi are conducatorii pe care si-i merita!” – e o trista realitate , oricat am vrea s-o contestam , iar putinele exceptii sunt “o picatura-n mare”… As vrea sa mai pot lupta dar , incetul-cu-incetul , imi pierd “motivatia”: “pt. ce si pt. cine …?”
    Copiii imi sunt inca destul de mici , dar deja ma gandesc serios sa ii sprijin pt. a-si asigura un viitor pe alte meleaguri . Aici , mi-e teama ca nu mai e de trait … 🙁

  30. “S-ar putea ca nesfarsita Saptamana a Patimilor poporului roman sa fie spre folosul lui. S-ar putea ca suferinta si jertfa atator vieti tinere ale generatiei dintre cele doua razboaie mondiale sa fi fost spre folosul neamului nostru,ramas in urma cu plata pacatelor. S-ar putea. Dar uneltele prin care vin patimirea si moartea raman totdeauna, sub piatra de moara a blestemului: binele izvorat din jertfa nevinovata,nu poate vorbi in favoarea miseliei.Sa ne ferim de confuzii.Ca nu putem arata noi mai multa intelegere pt.fapte decat arata Biserica lui Hristos cel tradat de iuda. Tradarea ramane tradare.Iudele raman,pana la sfarsitul veacurilor,iude.”Nu am spus-o eu, a spus-o teolog Ghe. Racoveanu si da, in fata glontului ramanem singuri, sunt atatea cu numele inscris pe ele cate coloane vertebrale nu s-au inclinat. Imi pare rau.

  31. Buna seara! Domnule Ciutacu, va rog sa imi spuneti parerea dvs. la ceea ce am scris pe blogul meu. Puteti face asta pentru un fan?:) Multumesc!

  32. @Dan: emotionant demersul tau inspre o asa initiativa radicala

    citeva intrebari:
    – citi ani ai ?
    – daca nu esti la o virsta frageda, cite trese ai pe umar ?
    (vreti sa vedeti citi sintem ? 🙂 )
    – ai fost vreodata in mijlocul evenimentelor / multimii
    scapate de sub control vreodata in Romania / strainatate ?
    – esti sigur de efectul scontat prin metoda asta ?

    in ceea ce priveste solidaritatea, sint multe fapte
    anonime ce nu vor fi scoase niciodata la iveala.
    (nu va amagiti ca daca nu le vedeti la tv ori pe bloguri,
    ele nu exista… iar daca doriti sa identificati persoana /
    persoanele, provocind un feed-back, hehe… forget about)

  33. @acrys …scuze ca intervin dar ai gresit la ,,Base si portocala mecanica,, corect este Base si porcaiala mecanica.

  34. dorubr@ Le putem spune in orice fel dorim, ei au banul si fericirea noastra. Cea mai mare parte din ea.

  35. Domnule Ciutacu,sa stiti ca nu sunteti singur.Sabia lui Damocles pluteste amenintatoare peste noi toti,cei care mai pastreaza o urma de demnitate si bun simt in persoana lor.Ati pornit ceva,un gen de gaura neagra care atrage tot mai multa si mai multa masa,si distruge in jur tot ce atinge.Fie-mi cu iertare,dar eu cred ca menirea dvs.nu e sa creati,ci dimpotriva,sa distrugeti.Fara mila.Toata ticalosia si nemernicia care alcatuieste micul nostru univers romanesc.Va rog sa inlaturati indoiala ce sigur va cuprinde din cand in cand,si sa va continuati glorioasa munca distructiva.Ce daca ei sunt solidari unul cu altul?Si noi suntem!Ce daca ei sunt agresivi si nesimtiti?Si noi putem fi!Si noi suntem o armata,si suntem suficienti ca sa ii deranjam.Nu uitati,ca de fapt ei sunt minoritatea “De ce uitati ca-n voi e si numar si putere?/De vreti puteti prea lesne pamantul sa-mpartiti/Nu le mai faceti case,unde sa stranga avere/Pe voi sa va inchida,cand impinsi de durere/Credeti ca aveti si voi dreptul ca sa traiti!”(Mihai Eminescu) Daca noi suntem in bataia pustii,si ei sunt 🙂 Si noi avem pusti,avem armata,asa ca EI trebuie sa se care pana nu ni se termina rabdarea si iese ceva urat de tot! Respect,si toate cele bune!

  36. Pentru cine mai tine minte. Pe vremea PCR-ului aveam progandistii de partid platiti de noi toti si aparati de securitate. Pe vremea lui Illiescu-Nastase am avut acelasi lucru. Acum pe vremea Fanariotului de la Cotroceni cu ochii sasii este la fel. Nu vi se pare ca naravul se perpetua si generatii intregi se pierd in neant fara speranta? Nu vi se pare ca paduchii supravetuiesc. AM URIT agentii infiltratii. Am avut ocazia sa scuip unul in fata. Atit am putut face la acea vreme.

  37. Am avut zile in care pur si simplu imi venea sa merg in centrul orasului si sa incep sa tip cat pot de tare impotriva anumitor lucruri care ma revotau in asa masura incat simteam o durere fizica…
    Ce m-a oprit? Teama ca o sa fiu considerata nebuna…,ca oamenii ma vor privi suspicios, cu mila, in imensa lor pasivitate…Dar am o scuza:eu sunt NIMENI in drum…
    Probabil ca da, vei ramane singur, pentru ca nici unul din marii nemutumiti ai neamului nu are curajul si poate incostienta sa spuna pe fata, cu toata gura,…,,ACUM !”.

  38. Da ai dreptate.Esti SINGUR in fata glontului!Si sti de ce ?Nu pentru ca esti matale…vreun om curajos nevoie mare , nu, fereasca Dumnezeu,ci pentru ca inca ai o mare doza de [ iarta-ma ca-ti spun ]NAIVITATE.Da nene Victore esti naiv!Si ca dumneata multi dintre traitorii pe acest pamint …numit Romania.Inclusiv eu, de ce sa nu recunosc.Si dumneata si altii si mai ales EU , asteptam un lider,un conducator care sa stea inaintea noastra in ” fata glontului” si sa conduca oamenii, chiar printre gloante catre un tel.Asta daca-l are …liderul si nu numai el.Matale stai in fata glontului din momentul in care ,cu hai sa-i spunem tot naivitate, ai scris primul articol sau ai participat la prima emisiune, talk-show in care ai indraznit sa critici o actiune cit de mica a celor ce sint ”la putere”, a celor ce AU puterea.Ma mir ca nu te-ai prins …inca.Eu si altii ca mine, chiar dintre cei ce scriu pe blog-ul matale,preferam sa injuram mai mult sau mai putin discret [ educatie domle!] si …sa asteptam.Ce anume?Pai tocmai ti-am spus:UN LIDER!Nu un lider oarecare si nici vreo ”fata mare ” dar un, un tip care sa puna TARA si POPORUL [ daca nu-ti par prea …mari , cuvintele astea] si sa nu se mai gindeasca la …altceva.Fara suparare dar domnul Ponta…are alte griji , familie, rally-uri sa-si faca ” curat in ograda proprie, ma rog astea si mai presus de toate…sa faca TOTUL dupa LEGE .Nu uita LEGEA asta care e…a fost ” implementata pe timpul mentorilor spirituali ai domnului Ponta: I.Iliescu [ mai ales ] si A. Nastase.Dl. Antonescu, la rindul sau are de asemenea de infruntat, in afara de acele” acuzatii ” la adresa sotiei, parlamentar roman la Parlamentul European, si orgoliile din propriul partid…si daca ar fi numai orgolii…Atunci unde-i LIDERUL ? Sau CINE-i liderul mai corect ?Nene Victore sti ca toti ne faceam probleme ca le-au taiat 25% din salariu celor din administratie si punctual armatei si politiei…a si jandarmeriei, cva nu sunt prea sigur [?] de cine tine asta.Pai mai ieri l-am auzit pe domn colonel[r] Dogaru ca ei [ armata ] vor…lupta si ca nu se vor da invinsi…Vrajeli, palavre.Pai nu vezi ca tradarea poporului incepe TOCMAI de la [ daca nuti pare prea mare cuvintul ] INSTITUTIILE ce trebuie sa APERE [cel putin teoretic ] poporul, tara smd.Cum sa ma duc EU popor sa protestez cind vin haidamacii aia din jandarmerie si pun paru’ pe mine iar in cel mai bun caz cind au pus laba pe mine imi trintesc o amenda, pe care daca n-am bani s-o achit….si n-am bani sa fi sigur.Pai aia din spatele armei ce sta cu degetul pe tragaci ar trebuii acuzati de tradare si nu liderii puterii care incalca legile.Astia din USL ar fi cazul ca in loc sa ” faca harti ”[ iti aduci aminte nene Victore , in armata…faceam…” harti”]ale coruptiei si mafiei din PDL ..mai bine ar discuta cu generalii si nu cu aia facuti de Basescu , macar cu aia ” facuti de Iliescu sau Constantinescu”, ar trebui sa discute cu cei din spatele armei…aia care au degetul pe tragaci si abia apoi sa vina si sa ceara si matale si altor tipi ca matale sa ” stea in fata glontului ”.Sa-i intrebe PUBLIC pe astia din armata ,politie,jandarmerie si [ de ce nu ? ] chiar pe aia din ”servicii” ce inseamna pentru ei cuvinte ca :PATRIE,POPOR, ma rog astea pentru acesti tipi ..din spatele armei reprezinta adevaruri sau doar…vorbe?!Da PUBLIC! sa iasa si Ponta si Antonescu si sa adreseze intrebari PUBLICE acestor indivizi ce stau in spatele armelor zicind ca apara [ CE SI DE CINE ?] PATRIA ,POPORUL.Chiar astia mai depun vreun ” juramant ” si daca da …acel juramint este la adresa poporului sau a celor ce-i ”pastoresc ” si le plateste soldele , solde taiate [ oare chiar la toti ? ] cu 25%!Daca vom avea siguranta ca nu vom fi inpuscati ca niste …caini atunci vom iesii ,iar in strada, ca-n anii’90 cind ieseam in strada si blocam Piata Universitatii pentru orice…nimic.Si acum chiar ca ma-ntreb daca nu-i vorba de o actiune concertata si pusa la cale de mai mult timp pentru distrugerea acestei natiuni numita Romania,iar astia care conduc nu-s cumva ” alesii ”, cei ce vor ramine probabil singurii ce vor ramane ..dupa .

  39. e adevarat ca pina la urma sintem singuri in fata greutatilor, sau cel mult cu familia care sa ne sustina…dar pe de alta parte domnule Ciutacu dumneavoastra aveti un ditamai trustul de presa in spate care sint sigur ca va face la nevoie vocea dumneavoastra auzita chiar mai mult decit o face acum…gindit-va ca intr-un pericol si mai mare se afla poate cei care in mod asumat se constituie in critici vocali ai acestei puteri mafiote si nu sint redactori sefi de ziar sau realizatori de televiziune si care pot sa fie oprimati absolut in tacere, fara ca cineva sa auda despre asta…

  40. La nevoie vei fi singur, experienta mea personala a dovedit-o cu varf si indesat…

    Sanatate…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.