Cincinalul meu de nebunie pe sticlă

vorbe-grele

Acu' fix 5 ani, cam pe la ora asta, ieşeam de la Realitatea TV (Corina Drăgotescu şi Andrei Gheorghe au fost ultimii care m-au invitat), cu satisfacţia că mi-am onorat înţelegerea până-n ultimul minut al ei. Şi pentru a semna cu Mihai Gâdea, după o strângere de mână de la

Uite d-aia nu mai vreau eu să fiu isteric!

vorbe-grele

Fiindcă mai sunt oameni care cred că m-am schimbat şi mă întreabă de ce, există o explicaţie a lipsei mele de vehemenţă publică din ultima perioadă. Dincolo de faptul că, în sfârşit, mi-am găsit drumul realizând o emisiune live aşezată, de interviuri, nu mai simt nevoia să mă isterizez. Fiindcă