Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Singurul lucru confiscat e şamponul

Singurul lucru confiscat e şamponul

Există-n piaţa asta o canalie solemnă care a supt de la mogulii cei răi şi acum îi înjură pe unde apucă. Se cheamă Rogozanu, a lăsat urme prin presă cât gânsacul prin băltoacă şi, de aceea, singurul lucru pe care-l ştiţi despre el e că nu se spală pe cap. Şi ăsta prin graţia lui Badea, care n-a avut de lucru şi a vorbit de el. Căţeluşul ăsta e un stângist de simpozion care, de-o bună bucată de vreme, pişcotăreşte peste tot unde-i loc de pomană cu spoială intelectuală şi, din când în când, se agaţă de Badea şi de mine, în ideea că, dacă-i răspunde vreunul dintre noi, o să devină celebru şi în afara scării de bloc unde boschetăreşte. A recidivat şi azi, în orezăria lui Elan. Sau a lui Niro, sau a lui Cocoş, sau a cui dracu’ o mai fi. Şi, dacă tot binevoiesc să-i răspund, o să-l fac celebru. Dar tot bou rămâne; un bou celebru.

1. Nespălatul pretinde că nu-i băsist. Daţi un search pe google (perioada 2005-2009).

2. Nespălatul cică s-a delimitat, în campania electorală, de propriul patron. Pe banii patronului (furaţi de la FNI, cum spune stăpânul lui politic), în întreprinderea patronului. Şi l-a rupt în bucăţi pe Geoană, pentru că nu-i băsist, evident.

3. Nespălatul se teme că va confisca Voiculescu protestul din Piaţa Universităţii prin Badea şi Ciutacu. Badea nu simte nevoia să devină lider politic, Ciutacu nici n-a călcat pe-acolo. Şi nici nu are valenţe de politician. Fiindcă are o meserie şi suficient succes la public astfel încât să se poată întreţine în afara politicii.

4. Nespălatul a îndemnat isteric în scris lumea să iasă-n stradă în mişcarea Occupy…Când s-au strâns doar câteva zeci de oameni în Piaţa Unirii, şi-a motivat absenţa că a avut treabă (sâmbătă dimineaţa). Iar acum confiscăm noi mişcarea unde se duce el cu basca-n cap, să aibă un motiv plauzibil pentru care nu-l recunoaşte nimeni.

5. Nespălatul vrea protest pur, apolitic, aşa cum militează criticatac.ro, alt loc unde s-a lipit la pişcotăreală. Unicul ziar din România care preia constant de acolo (dar nu pe el şi asta-l ustură pe ficaţi) se numeşte Jurnalul Naţional, e condus redacţional (şi) de unul Ciutacu, are singurul editorial din presa românească unde se face recurs la distanţarea mişcării din Piaţa Universităţii de politicienii în exerciţiu şi face face parte din trustul fondat de Voiculescu. Unde se câştigă şi bani de şampon.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

82 thoughts on “Singurul lucru confiscat e şamponul

  1. nu are leg cu subiectul, dar am auzit ca ati vorbit despre acest motiv
    pe acest individ pare-mi-se ca l-am vz la tv din piata, daca e intreg inseamna ca lumea nu stie prea multe despre el

  2. IMI PARE ATAT DE RAU CA OPOZITIA A CEDAT !!!!!!!!!!!!!
    PACAT !!! PACAT !!! PACAT !!!

    Tara de LASI IN FRUNTE CU OPOZITIA !!!…
    RUSINE !!! ERAM SIGUR CA CEDEAZA MAMALIGILE ALEA DE PONTA SI ANTONESCU !

  3. @andrei:
    Sunt aceeasi oameni care nu au fost capabili sa se ridice si sa plece de la Congresul UDMR, atunci cand i-au scuipat in fata cu imnul….

    Oprea cu ce treburi era pe acolo? El se ocupa de stenograme? Asta puteam sa o fac si eu, cu aceeasi legitimitate ca si el….

  4. Bai fratilor , uselistii astia sunt mai slabi decat boc , auzi cica cauta ei solutii comune 🙂
    cacaciosi ponta si crin , PACAT d noi , nu d ei, 2 papagali

  5. Cand vor plati lichelele care sustin DICTATURA?
    Romania nu mai este un stat de drept!
    Avem DICTATURA- partid stat,parlament formal,incalcari ale Constitutiei, legilor tarii si tratatelor internationale, justitie subordonata politic, organe de represiune-Jandarmi care slujesc puterea incalcand legile, slugoi, o Curte Constitutionala subordonata politic.

  6. DEMISIA DIN PARLAMENT AIA TREBUIE SA FACA

    SA NU MAI RECUNOASCA AUTORITATILE BASIST-SECURISTE

    VOR REVOLUTIE, LE DAM REVOLUTIE DUMNEZEII MAMII LOR DE SECURISTI

    am plecat pe baricade

  7. @andrei,
    opozitia nu a cedat ci a zis ca orice colaborare o sa fie intrerupta daca nu vor anticipate pina luni.
    luni e termenul limita pt securisti

    REVOLUTIE
    REVOLUTIE
    REVOLUTIE

    O SA-L SCOATEM IN FLACARI PE CHIOR DIN PALATUL LUI PLIN DE CURVE SI BAUTURA

  8. @Dan: revolutii cu violente de limbaj faceti-le pe blogurile proprii, aici nu-i peluza

  9. Dati-le sa citeasca pseudoziaristilor pupibasesti-va veni clipa cand vor raspunde ca au sustinut o DICTATURA-jeguri vandute pentru bani si functii-imi este sila sa le spun numele- se cunosc “intelectualii” fara coloana vertebrala:
    “Ziaristul are responsabilitatea civica de a actiona pentru instaurarea justitiei si dreptatii sociale. In cazurile in care are stiinta de abuzuri sau de incalcari ale legilor, potrivit clauzei de constiinta, ziaristul are dreptul de a refuza orice ingerinta care sa-i influenteze decizia. Ziaristul are de asemenea dreptul de a refuza orice text de prezentare falsa a datelor si faptelor. Ziaristul are dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii editoriale a institutiei mass-media. ”
    “Nu trebuie acceptate nici un fel de privilegii, tratamente speciale, cadouri sau favoruri care pot compromite integritatea ziaristului.
    Pentru a evita conflictele de interese, se recomanda ca ziaristul sa nu fie membru al vreunui partid politic si sa nu fie angajat ca informator sau ofiter acoperit al unui serviciu secret. “

  10. Foamea în România e atît de mare, încît numeroşi jurnalişti, specialişti, chelioşi, sociologi, deontologi şi alţi ologi şi manipulatori de bine sînt oricînd gata să mănînce pînă şi căcat cu fadroma pe la televizor ca să şi-o ostoiască.

  11. Deja s-au infiltrat mai multi prin piata,aseara am vazut doua afise;Jos clasa politica si Desfiintati DNA,scrise cu rosu de aceeasi mina.Cei ce vor sa se urce pe valul protestelor dirijindu-le in alta parte nu sunt cei din opozitie,ci de la putere.Imi pare rau ca lumea nu intelege asta,o sa-si ia teapa din nou.
    Cine crede ca s-a renuntat la ce se dorea a se face cu legea sanatatii se inseala,i-au dat postul inapoi lui Raed si au promis ca ii lasa,deocamdata,SMURD-UL in pace,insa restul va fi tot cum am stabilit.S-au gasit destule cozi de topor sa participe la discutii.

  12. in tot acest timp de la revolutie si pana acum au avut loc evenimente majore in tara romaneasca. in primul rand toti hotii si toti mincinosii s-au imbogatit,psd-ul cu al lor presedinte iliescu,sub comanda lor ,au vandut tot,au privatizat tot,au distrus tot,nu au facut nimic,au cheltuit fara a se gandi la vremea aceasta cand suferim,din cauza datoriilor,imprumuturilor luate de la FMI,bani care trebuie sa-i dam inapoi. Si de unde? producem ceva? NU!!! poate rosia montana (unde nicidecum nu e vorba de aur) sau punem taxe la popor. oricum toate aceste incidente de acum dupa parerea mea sunt din cauza mogulilor care conduc lumea. Basescu anul trecut nu a vrut bani de la FMI,atuci ne-a fost interzis spatiul shengen,acum iar acest basist nu a vrut bani de la FMI si vedeti ce se intampla,o mica revolutie provocata,tipic mogulilor. Romanilor cine va veni dupa basescu,poate va fi bine 2-3 ani,daca ia bani cu imprumut,poate va fi bine, inssa ganditi ca treb sa dam banii inapoi cu dobanda. Ps. : politicienii sunt pusi acolo ca sa ne minta ! dl. Ciutacu trage concluziile si scrie undeva …

  13. Eu,nu inteleg un lucru.De ce pina la ora asta opozitia nu a reusit sa stabileasca un dialog cu piata,nu au avut nici ei reactie in primele ore ale manifestatie.Macar atunci cind au aflat ca sunt agresati oamenii ar fi trebuit sa se duca si sa ii apere de jandarmi.
    OFF-TOPIC-Opozitia nu a gasit o posibilitate(100 de mii de euro,de exemplu) sa ia o declaratie copilului batut de Base la Poiesti si astfel sa-l dezvaluie in toata micimea lui?Ar fi o lovitura de imagine ce l-ar dobori de tot!Dar,cred ca opozitia are sfatuitori pe bani multi si asta se vede in toate miscarile prostesti pe care le face.

  14. Acum am auzit. Culcer e out de la tvr. Pai sa faca o echipa de sugatori de ciorapi cu ciumpalacul asta nespalat. Sa-ti fie rusine….vierme…

  15. Protestul e confiscat chiar de Basescu, prin partidele-troian PP-DD si Alba ca zapada care au ocupat, la propriu, prim-planul adunarilor publice din toata tara (cu deja binecunoscutele pancarte “USL=PDL, aceeasi mizerie”)… Inca de sambata, la pranz, sta pe langa camerele video care transmit din Piata Universitatii un otevist care transmite exact mesajele lui Dan Diaconescu: “sa-nfiintam un tribunal ca la Nurnberg, avem locatia dar nu avem procurori si judecatori, 99% din clasa politica e compromisa, tara e bogata, fiecare locuitor ar trebui sa primeasca dividende din exploatarea resurselor naturale (ca-n Norvegia)”, etc. Si se-nmultesc pe zi ce trece, chiar azi l-am mai vazut pe unul… Ironia e ca se fac auziti la televizor chiar prin microfoanele lui Voiculescu (acuzat ca vrea sa confiste protestul), puse la dispozitie cu generozitate de catre reporterii Antenelor.
    Mai vreau sa zic ceva si de opozitie… Consider, in continuare, c-ar trebui sa-si dea demisia din Parlament, fortand alegerile anticipate, in loc sa ceara, in mod inutil si caraghios, un acord politic cu puterea pentru asta. Degeaba se invoca prevederile constitutionale, aici n-ar mai fi vorba despre asa ceva, pur si simplu puterea va fi obligata sa faca acelasi gest politic, sub presiunea strazii care, prin demisia parlamentarilor USL, va considera ca drumul spre anticipate e deja pe jumatate parcurs. Nu vor indrazni, cu multimea revoltata in strada, sa organizeze alegeri de doua ori, in toata tara, la interval de cateva luni. Cum vor explica risipa asta de bani, cand ei afirma ca vor sa faca economii la buget prin comasarea alegerilor ?! Vor ceda, pentru ca-s speriati ca dracu’; m-am stricat de ras, auzindu-l pe Boc azi cu cat respect vorbea despre sefii “aliantei socialiste”: “partenerii nostri din opozitie, domnii Ponta si Antonescu…”

  16. Astia ne cred tampiti!!!!!
    De cand CCR analizeaza constitutionalitatea actelor din prisma banilor???????A, este posibil sa nalizeze cu cat vor fi platiti pentru TRADARE!!!

    CCR a amânat miercuri, pentru a doua oară, decizia privind legea pentru comasarea alegerilor. Actul normativ a fost contestat la Curte de USL, după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea în privinţa organizării localelor şi parlamentarelor simultan, în toamna lui 2012, cel mai probabil la sfârşitul lui noiembrie.
    Decizia a fost amânată pentru 25 ianuarie, judecătorii motivând că vor să afle impactul financiar asupra Guvernului.
    Articolul 146
    Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
    a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea……

  17. Astazi Antonescu a avut cea mai slaba prestatie a lui tragand in jos opozia. Mare pacat!

  18. 1. Chiar daca nu poti fi de acord cu multe din convingerile lui, Rogozanu are doua mari calitati: este un tanar autentic si inteligent. Ca si Mircea Badea de altfel. Diferenta dintre cei doi este ca spoiala intelectuala il caracterizeaza doar pe cel de-al doilea.

    2. Nespalat, bou si canalie solemna sunt termeni care il descalifica pe acela care ii foloseste. Ca si sintagma “tiganca imputita” de altfel.

    3. Indiferent cat ar putea parea de senzational si incredibil pentru voi, cei mai multi oameni nu isi doresc celebritatea. Si nici Rogozanu nu pare genul. Cat despre valoarea succesului la public – filmul cel mai vizionat in 22 de ani post-revolutionari a fost Garcea si oltenii. Iar politicienii cu cel mai mare succes: Iliescu si Basescu.

    4. Nu ma intereseaza sa publici acest post. Si nici vreun raspuns. Dar e necesar sa ti se reaminteasca din cand in cand faptul ca exista oameni care detesta agresivitatea, indiferent ca vine de la Basescu, Ciutacu sau de la un ultras.

  19. Salut,
    Oarecum off-topic. D-l Boc a spus ca a fost dezinformat si el cat si Base atat in ceea ce-l priveste pe Raed Arafat cat si in ceea ce priveste legea sanatatii.Doar de dragul discutiei as vrea sa aud si eu pusa de oameni seriosi urmatoarea intrebare: 1. Daca dezinformarea a fost facuta din incompententa cine a fost dat afara pentru acest fapt? 2. Daca dezinformarea a fost inentionata, dat fiind repercursiunile grave ce se face pentru inculparea respectivului? 🙂 (stiu ca de fapt a fost o scuza penibila a lor…dar de amuzament ar merita sa se lege cineva in continuare de ei ca sa inteleaga ca nu toti suntem “viermi” 🙂

  20. Victore,

    Cu parere de rau trebuie sa ma reintorc acasa, adica la Londra. Spun cu parere de rau nu pt ca mi-ar parea rau vezi Doamne pt Romanica de astazi, ci pt ca imi pare rau ca nu mai pot participa la manifestarile din Romania unde asa lent si cu grele scremeli Romanii parca incep sa se trezeasca si sa-si recastige Demnitatea si implicit Tara din mainile Mafiei-Securiste conduse de Marlanul Sef Traian Basecu.

    Sau asa sper eu, ca nu se vor opri aici.

    Si ca veni vorba de manifestarile din Romania sa va reproduc cateva sloganuri din Piata Universitatii de Vineri pana ieri, care mie mi-au placut.
    Scuzati vulgaritatea unora.

    ‘Basescu si Curva lui sa se duca Dracului!’
    ‘Udrea, Piticu si Chioru au Furat poporu!’
    ‘Daca va pasa, iesiti din casa!’
    ‘Jos Marlanul’
    ‘Jos Guvernul Mafiot!’
    ‘Vreau sa vad plimbati cu dricu ….. Vampa, Strambu si Piticu!’
    ‘Hoata-Roberta si cu Chioru au furat poporu!’

  21. Nici nu stiu de ce il bagam in seama pe individ. Probabil ca are trafic cum nici n-a visat! Sa-l lasam si sa ne vedem de lucrurile serioase, deoarece tara e in fierbere. Va salut,

  22. Oameni buni uitati-va ce face aceasta putere disperata. A marit in mare secret printr-un protocol între Sindicatul Muntele şi ministrul Economiei pentru angajarea de personal la Compania Naţională a Huilei , pretul gigacaloriei de la 65 RON LA 75 DE RON si au marit cu 100 Ron salariile minerilor de frica sa nu protesteze. Uitati-va aici
    O mare hotie intre un sindicat de factura PDL-ista care i-a tradat pe mineri (pe nume MUNTELE) si ministrul Ariton. Exact asa a facut si ceausescu a mai dat 100 de lei la salar….. .Va dati seama cat se va scumpi intretinerea la bloc daca au scumpit gigacaloria ?

  23. Ce delir are in cap trombonistul asta ,,Ideea principală este una. Felul în care s-a organizat sistemul politic a lăsat pe afară milioane de cetăţeni nereprezentaţi,,.Trepanatule ti se pare tie ca eu vreau sa fiu reprezentat de cineva? Probabil dupa acuzele ce ti se aduc nici tu nu esti reprezentat ca nu sa infiintat inca partidul trepanatilor. Latosul pupinbasist are si el o grija,cine va ,,confisca,,piata? Piata este deja confiscata de FOAMETE si DISPERARE,mergi si spala-te pe creier!

  24. Salve Victore,

    Habar n-am cine-i ne’a Zapada asta. Nici chiar tu nu-l poti face cunoscut. Dar uite colea o-ntrebare despre un personaj care e cunoscut in pofida noastra si anume “madam” Udrea. Ai remarcat ca pe situl ei ultima mentiune din program e de pe 6 ianuarie? Iar la blog ultima e din 13 ianuarie si atunci era o sforaiala despre turismul romanesc cel in stil Caragiale (sublim si lipseste cu desavarsire). De unde asa o tacere la o fiinta atat de guresa? O fi ceva tremurator prin apropierea domniei ei?

  25. Lasa domle slugile in pace, sunt niste bieti oameni supusi greselii nu ca tine care esti perfect. Poza aia a ta cu Basescu ti-o mai amintesti ori vrei un refresh.

  26. Intr-un orasel de provincie, unde grasii “socialisti” au instalat microfoane si boxe in locul protestului, unde li se spune tinerilor sa taca pentru ca vorbeste nu stiu ce mumie fosta comunista care nu are suficient suflu si coerenta, unde vezi bogatani care isi promoveza candidatii “opozitiei USL” intr-o campanie electorala mascata, ti se pare ca esti reprogramat si furat si-ti vine sa borasti…N-am vazut niciun tanar absolvent somer cu 250 RON pe luna pe la televizor expunand pareri si idei reprezentative… Vad niste bogati care urasc alti bogati, slugi care urasc alte slugi si pe stapanii acestora (stiu ce vorbesc, macar despre orasul meu, Slatina)…multi “protestatari” sunt salariati ai firmelor opozitiei si spuneau ca s-au cam saturat sa stea in frig, dar asa au primit ordin. Stiu, sa-mi fie rusine si sunt un basist :D. Eu spun numai ce am vazut si cer un sfat.

  27. Asa-zisul doctorand si ziarist pupincurist super basescian,Costi Rogozanu, a ramas corigent la limba romana in clasa a X-a, elev fiind la liceul Unirea din Focsani. Se poate verifica acest lucru.
    Cum o fi ajuns asta sa si scrie carti, mare minune!!! Mortii ma-sii de democratie si de capitalism de doi bani. Toti ratatii au ajuns parlamentari, avocati si scriitori.

  28. Pe pancartele de la Universitatea sunt desenate caracatite mafiote care includ TOATE partidele … :))

    Sa traiti bine !

  29. va salut.

    va propun un articol interesant. omul, prin definitie, mereu a fost interesat de extreme, fie ele ca-s pozitive sau nu. cel mai scump/cel mai ieftin, cel mai bun/cel mai rau, cel mai destept/cel mai prost.

    cred ca ar fi interesant de dezbatut intr-un stil caterinco-tragic.

    respectele mele

  30. fiecare linge ce cur vrea. daca dl rogozanu prefera dosuri portocalii este problema lui. mai rai sunt traseistii ce trec de la un cur la altul, daca este si cazul baiatului care uita sa se spele pe cap, ar fi bine daca nu ar incerca sa dea lectii altora…

  31. E posibil sa fie manevra lui Basescu, faptul ca toate partidele sunt asezate in acelasi cazan cu smoala in Piata Universitatii…

    Nu ca perceptia oamenilor ar fi alta, despre intreg spectrul politic, dar e posibil sa fi pus si Zeus un pic umarul ca lumea sa-i injure pe toti fara discriminare.

  32. pentru ca sunt ardelean si imi pica mai greu fisa,am ajuns la concluzia dupa atatea zile de mitinguri si heirupuri prin tara,ca aceasta este o miscare de sistem,indiferent ca e PDL0u la putere,vine USL-ul sau oricare alt partid de pe actuala scena politica!Daca va fi Noua Republica,PP DD sau mai stiu eu care alt partid dupa alegeri;e din toamna,atunci acesta va beneficia de o toleranta mult mai mare din partea populatiei,decat partidele cae timp de 22 de ani au FURAT si VANDUT ,aceasta tara!
    Eu sper sa fie Partidul Noua Republica!

  33. PROCLAMAŢIA DEŞTEPTAREA STRĂZII
    ROMANII SUNT DEŞTEPŢI!

    1. NU mai vrem un preşedinte dictator!

    2. NU mai vrem ca reforma statului să fie realizată de către politicieni corupţi!

    3. NU mai vrem o societate civilă inertă şi cumpărată de către putere!

    4. NU mai vrem alegeri cumpărate cu bani, mici, bere şi manele!

    5. NU vrem alegeri comasate şi legi electorale care favorizează frauda!

    6. NU mai vrem cheltuirea netransparentă şi risipa banilor publici!

    7. NU mai vrem licitaţii câştigate de clientela politică!

    8. NU mai vrem politicieni care se îmbogăţesc şi care impun austeritate doar pentru popor!

    9. NU mai vrem persoane incompetente şi clienţi politici la deconcentrate!

    10. NU mai vrem referendumuri organizate doar pentru a-i prostii pe români!

    11. NU mai vrem să fim catalogaţi comunişti şi viermi de către foştii comunişti şi de către râmele puterii!

    12. NU mai vrem politicieni nesimţiţi! NU mai vrem să fim minţiţi!

  34. Off topic.

    Mi-ar place ca Romania sa gandeasca obiectiv macar pentru cateva momente. Sa nu tipe doar “vreau”, “da-mi”.

    Lumea nu e suparata pe Basescu (Boc-PDL) doar pentru ca Basescu e taranoi si badaran (da, cam are atitudini de … smardoi); lumea e suparata pe Basescu-PDL pentru ca se traieste prost (eu nu vorbesc de o elita precum e cea de la Antena3 / Realitatea, ci de masele mari). Democratie, libertate, civilizatie etc toate trec prin stomac. Pana si loialitatea trece prin stomac. Te caxx pe ea de libertate si democratie daca mori de foame – asta simte 90% din Romania.

    Sa presupunem ca USL vine la putere; USL nu va astupa gura lumii cu eleganta si cu executia lui Basescu, ci va trebui sa o faca cu bani. Mai ales sanatatea se face cu bani. Totul se face cu BANI. Dovada sunt Ceausescu si anii ’90.

    Nu sunt decat un programator calculatoare (un geek, pentru cine cunoaste ce-i aia); nu ma pricep la economie, dar STIU ca banii se fac in 2 moduri: cresti incasarile si scazi cheltuielile. Asa procedez eu in familie la mine.

    USL va avea 3 solutii pentru a rezolva nemultumile oamenilor:

    a) Sa pastreaza masurile de austeritate actuale – si gaseste alta modalitate de a rezolva nemultumirile din Romania (sincer, nu imi pot imagina cum; doar cu paine si circ se inchide gura lumii). Adica, nimic nu se schimba.

    b) Sa creasca impozitele – ma gandesc ca impozitarea progresiva e singura solutie reala de a impozita mai puternic pe non-bugetari (acolo-s banii, la chiaburi!!). Alta solutie e cresterea TVA (pareri gen ‘cresterea productivitatii colectarii taxelor’, ‘scoaterea la suprafata a economiei la negru’ – va rog sa le pastrati pentru dvs, le-am tot auzit de atata timp si la PNL si la PDL si la etc etc …)

    c) Reducerea furturilor – probabil cea mai buna gluma; oameni buni, acolo e vorba de PSD!!

    L-am auzit adineauri pe dl. Toni Grebla (PSD), la TVR Info (era cu Cristian Diaconescu): “Ce facem cu acesti tineri absolventi de universitate, cand toate posturile bugetare sunt blocate ?!”. Domnu’ Grebla (zic eu), pentru tinerii absolventi care vor sa lucreze la stat am UN MARE DISPRET si o MARE FLEGMA, daca nu sunt medici / profesori / militari/ Domnul Grebla, banii se fac la privat, nu la stat, domnule!

  35. Stau si ma uit la televizuni; parca toate sunt Matrix, doar ca unii din noi incep sa vada dincolo de imagini ..

  36. Hosni Mubarak mai aparea la cate un pupitru odata la 3 zile, de-a lungul protestelor de la Cairo…

    ZEUS nu se coboara la asa ceva…E divin.

  37. @tudor: eu nu admit, de regula, activismul politic aici. postarea asta consider-o o exceptie.
    @Baselandia: poza aia, cu Basescu navalind neinvitat la ziua mea intr-un loc public, am postat-o eu. altfel, asta-i un blog liber de basism. succes in alta parte!
    @Palpatine II: tu te uiti la posturile de televiziune, noi muncim in ele

  38. scuze, dar mi-a venit sa rid de indemnul cu
    fotografiatul tuturor acelora ce-au un fir
    iesit din ureche (e.g. negru)…
    cita lume n-a purtat o saracie de hands-free
    ca sa nu-si mai scoata miinile din buzunar
    cind e frig, ori mai asculta la un mp3 ?!
    fortele de ordine din orice tara ne-bananiera
    au bani sa-si cumpere echipament de comunicatie
    bidirectional wireless imun la interferente EM.
    deci “omu’ negru” poa’ sa aiba in ureche un
    “bumb” de silicon neobservabil ce include un
    DSP, iar din haina sa să nu se auda “crrrrrr” 🙂

  39. Mai fratilor, nu vedeti ca sinteti intr-o fractura logica? Ca haliti pe nemestecate propaganda basista cu toti politicienii sint la fel? Si daca pica, sa zicem, basescu, cine sa vina in locul lui? dan diaconescu? Daca toti politicienii sint la fel, de ce mai strigati in piata pentru alegeri anticipate? Pe cine veti vota ?

  40. Am impresia ca din colectia aia de lozinci din Jurnalul National lipseste tocmai preferata mea:

    “Du-te dupa ma-ta si adu-ne flota !”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.