Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-i place geniului > Scrisoarea unui domn către un nimeni

Scrisoarea unui domn către un nimeni

Am făcut armata la Piatra Neamţ. Înainte de Revoluţie, ultima generaţie de TR-işti la 9 luni. Într-un fost batalion disciplinar pentru cadre, atunci regiment de infanterie motorizată, ulterior desfiinţat din meschine interese imobiliare. Am rămas cu un noian de amintiri oribile. Despre oameni, locuri, atitudini şi mentalităţi. Una dintre puţinele excepţii se numeşte Mierlici. Ion Mierlici, la vremea respectivă maior (sau căpitan, nu mai ştiu exact, am început să îmătrânesc), azi colonel în rezervă, un oltean dârz şi deschis la minte care a făcut carieră într-un mediu molovenesc ostil. Nu l-am mai văzut din data de 1 iunie 1989. Când – mai ales graţie lui – caporalul Ciutacu a ieşit din arestul unităţii pentru a se libera. Niciodată n-am mai avut ocazia să-i mulţumesc (lui şi, în egală măsură, şefului său de stat major, maiorul Verde) pentru puterea de a rămâne om într-o lume dezumanizată. Mă fac azi portavocea lui, o merită. Sper să citească acum şi să-mi dea un semn. În mine va găsi întotdeauna un prieten. UPDATE: Am reuşit să luăm legătura; şi nu degeaba.

Cetatene Gabriel Oprea,

Prin implicarea ta nemijlocita in faradelegea recalcularii pensiilor militare, in calitate de ministru si militar, nu ai facut altceva decat sa dezonorezi acest corp de elita al societatii romanesti, cadrele militare in rezerva si retragere. Esti cinic, fara prejudecata, ne-ai terfelit onoarea si demnitatea, umilindu-ne. Suntem singura Armata din Europa, pe care Comandantul ei Suprem, ministrul sau si prim-ministrul o batjocoresc. Prin acest gest oribil si neconstitutional, ti-ai atras oprobriul celor care au jurat sa apere TARA, chiar cu supremul sacrificiu. Pana in anul 2005, cand s-a desfiintat unitatea mea, ca urmare a procesului de aderare la NATO am fost timp de 9 ani comandantul acesteia (U.M 01027, Baza 2 Instructie Infanterie Piatra Neamt).

Am fost comandant de pluton tancuri, comandant de companie tancuri, ofiter elev Academia Militara, comandant Batalion infanterie, seful cercetaruii Regimentului, loctiitor sef stat major de unitate, sef de stat major de unitate si comandant de unitate militara. In anul 2003, in urma unei inspectii desfasurate de M.Ap.N. in peste 20 de unitati militare, am fost evidentiat ca fiind comandantul celei mai bune U.M. inspectate si asta in Buletinul Informativ al Armatei. In urma sacrificiilor mele si a faptului ca mai presus de toate, am pus indeplinirea ireprosabila a indatoririlor profesionale, acum am ajuns “o epava umana”. Sufar de Boala cronica de rinichi stadiu 5D; Nefropatie mixta (urica + diabetica); Diabet zaharat insulinotratat; Hipertensiune arteriala; Anemie secundara; Guta semireumatoida, reumatism poliarticular si sunt dializat de 3 ori pe saptamana. Ca urmare a acestor diagnostice cumplite, eu in orice moment pot sa decedez asemeni multor colegi pacienti de ai mei. Ce am inteles de la viata ? Decat ca am fost un idiot, care si-a indeplinit in mod exemplar datoria fata de tara, pe care a iubit-o si o iubeste mai mult decat orice.

Am accesat internetul si am ramas oripilat. Dupa 31 de ani, 7 luni si 4 zile, respectiv 38 de ani cu vechime intregita in slujba Romaniei, primesc o diminuare a pensiei brute cu 834 lei. Dupa aplicarea impozitului si CBLAS, cat imi mai ramane net din pensia recalculata ? Eu cu ce mai traiesc, cand in fiecare luna trebuie sa achit la banci rate in valoare de 1500 lei si sa-mi cumpar foarte multe medicamente ? Eu nu am vrut sa ma pensionez la 51 de ani (vroiam sa ajung general), dar in alta garnizoana nu mi-au gasit functie pentru gradul meu militar. Voi politicienii mi-ati desfiintat unitatea ( unitate care anul acesta la 1 octombrie, trebuia sa aniverseze 100 de ani de la infiintare) si m-ati obligat sa ma pensionez, ca sa fim primiti in NATO. Asa consideri tu ca poate trai decent un colonel al ARMATEI ROMANE fost comandant de unitate militara atatia ani, in conditiile in care pensia mea este mai mica decat a unui maistru militar sau subofiter sef de depozit ? Cum recunoasteti voi politicienii de la putere, meritele si studiile unor oameni care au indeplinit functii importante si au avut in subordine pe cei care acum au pensii mai mari ca ei, iar responsabilitatile si studiile acestora au fost net inferioare?

Ne-ati jefuit pensiile noastre ca sa le mariti la altii si sa creati stare de ura intre categoriile de pensioari militari. Sunteti niste intriganti ordinari. Ce economie faceti voi la buget, cand ati crescut atat de mult pensiile foarte multor indivizi care au huzurit in armata romana si acum ne sfideaza cu pensiile lor nesimtite recalculate la sugestia ta “marele strateg” si a obedientului incompetent Boc? Acum sunt cu adevarat pensii nesimtite si discrepante mari. Voi nu aveti onoare si demnitate, sunteti niste impostori si parveniti. Ce experienta ai tu in conducerea organismului militar. Esti un tradator al celor care te-au ajutat, cand ti-a fost mai greu. Acum esti pe “cai mari”, dar in curand vei fi un nimeni si nu stiu daca vei avea curajul sa te intalnesti cu noi cei multi, pe care i-ai umilit si furat. Pentru ca mi-ai furat din proprietate, voi sesiza organismele internationale si am sa te actionez in judecata . Ai incalcat grav Constituia in loc sa o aperi si nu ai onoare. Eu nu mai am Presedinte, ministru al apararii si prim-ministru. Pentru mine,voi sunteti calaii care ma condamnati la o moarte cat mai rapida si ma dezonorati. Sa va fie rusine ticalosilor, puterea voastra este efemera, dar poporul roman si armata sa, vor dainui si o sa va dea curand ce meritati. M-am adresat si lui Basescu, am primit raspuns cu adresa nr.19769/26.07.2011, ca Petitia mea a fost trimisa spre solutionare M.Ap.N. si ca atat Administratia Prezidentiala cat si eu primim raspunsul in termenul legal. Din partea mea tot dispretul! O sa dati socoteala pentru faradelegile comise.

Colonel (rz.) Ion Mierlici – Piatra Neamt

Aceasta este a patra petitie pe care ti-o trimit si conform legii esti obligat sa-mi raspunzi in 30 de zile. Sunt prea ocupati subordonatii tai si de aceea nu raspund la petitii ? De ce nu am primit pana acum noua Decizie de pensie, pentru ca majoritatea pensionarilor militari au primit-o ? Esti un mincinos si nu ai onoare. Voi obtine aprobare de la Primaria Capitalei si impreuna cu fostii mei colegi din Piatra Neamt, carora le-ai furat din proprietate prin diminuarea pensiilor, vom manifesta impotriva ta in fata ministerului. Mai avem putina rabdare, dupa care vom reactiona. Sa-ti fi rusine ! Pacat ca ai fost militar. Militarii au onoare, demitate si nu se umilesc pentru ciolan.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

94 thoughts on “Scrisoarea unui domn către un nimeni

  1. Cred ca cel mai grav lucru pe care l-a facut seful izmenelor este faptul ca le fure rilor militari “identitatea”.
    Am crescut intr-o garnizoana, am avut un tata care a fost vreo 12 ani granicer. Am pastra ani de zile cu sfintenie uniformele lui, multi ani dupa ce a plecat din armata, intr-o lada de campanbie. Abia dupa ce a murit in 20 decembrie 1989, am convins-o pe mama sa le dam si sa renuntam la lada de campanie. Mama a jelit cand s-a despartit de ele ca la moartea tati. Asa ca ii inteleg pe militari.
    In ceea ce priveste intalbirea ta cu “tribunul” nu vad nimic deplasat. Este sef de partid, este europarlamentar, deci are dreptul sa-si spuna parerea. Buba cu Vadim este ca atunci cand isi da drumul este greu de oprit si singura mea grija este sa nu va vad Antena 3 amendata de CNA care este in permanenta cu ochii pe voi. Eu nu vad nici o inconsecventa in aceasta emisune si iti doresc sa il stapanesti ca sa nu ai probleme cu “cenzori”.
    Eu chiar apreciez ca faci aceasta emisune – uni ii spun inconsecventa, eu ii spun un act de curaj (din motivele mai sus amintite).
    Bafta Victore….in Romania inca mai avem oarece libertate a cuvantului, deci si politicianul Vadim trebuie sa vorbeasca undeva (ne place sau nu ne place)
    Cred ca va fi o emisune interesanta.

    PS Mie chiar imi pari prea oficial si serios in emisunea asta.

  2. Um mare comandant si nu in ultimul rand un mare om. Am avut onoarea sa-l cunosc si cred ca am fost printre ultimii inregimentati in acea unitate (anul 2004)ca TRist. Transmit pe aceasta cale multa sanatate si vointa de fier. Multumesc dle V.Ciutacu.

  3. asta e pus de DOGARU,care a matrasit banii sindicatului – vezi semnalul dat in urma cu 1 an de un general in rezerva din NEAMT despre fondurile sindicatelor- ac. militari in rezerva.

  4. Mda nasol.. acu vin si pun si eu o intrebare….Cica s-au calculat aceste pensii conform pricipiului contributivitatii… si culmea, chiar puterea s-a fript pt ca majoritatea cadrelor militare au obtinut dupa noua lege o pensie ceva mai mare ..nu cu mult dar mai mare, de la caz la caz…. Acum se stie faptul ca, in cadrul armatei unii au si ordinul militar clasa I ceea ce le confera dreptul la un spor de 20%, acest ordin insemnand o activitate neintrerupta de cel putin 25 de ani in armata ca OFITER. Apoi e si grupa de munca etc. Sunt cativa care intr-adevar au o pensie diminuata in special civilii care imediat dupa rev au intrat in armata ca erau salarii mai bune si dupa nici 7 ani de armata au iesit la pensie cu metoda veche de calcul adica ultimul salariu sau ceva de genul si avand grade mari ca deh cica s-a facut nu stiu ce conversie de vechime cand au intrat in armata… adica niste fripturisti ..si mai sunt cei ca dl colonel care au fost disponibilizati atunci dar care au luat si niste bani frumosi la disponibilizare drept compensatie uneori suma ajungand si la 1 miliard de lei vechi…

    Acu nu stiu exact cum s-a calculat vechimea si activitatea dlui colonel insa dupa umila mea parere ar fi trebuit sa ia mai mult decat pensia veche. Cred ca mai intelept ar fi sa astepte sa-i parvina decizia de pensie dupa noua lege ..eu cred ca v-a lua mai mult.

  5. Daca as fi in locul celor ce urmeaza sa vina la putere (de maine sper) eu nu m-as ocupa sa caut vina lu’ oprea si sa asigur actele necesare trimiteri lui in instanta, eu i-as lua o stea, atat, asta il omoara, asta este un gunoi ce nu traieste decat pentru trese ce nu le merita.As face asta incet, anual, cate o stea cate o stea, ca si cancerul,daca rezista as deveni mai dur, la 6 luni, apoi la 3 luni, saptamanal daca este nevoie, pana la gradul de fruntas iar apoi l-as scoate in careu, de fata cu toata armata si i-as rupe petlitele si tresa de fruntas, i-as trage 2 dosuri de palma si l-as trimite pe sectoare la wc-ul istoriei ce-l va uita rapid.

  6. Domnule Ciutacu, va apreciez foarte mult, insa colonelul acela avea o pensie de 43 milioane de lei, iesind la pensie la 50 ani. Mama a muncit 38 de ani si are o pensie de 902 lei. Vi se pare corecta smiorcaiala acestui colonel ca i/a scazut pensia, in conditiile in care a iesit anticipat la pensie?? Tot ramane cu 35 de milioane, aici e problema. Va multumesc.

  7. Domnule Ciutacu ce ati facut de ati intrat la bahamba(arest in jargon cazon)? 🙂

  8. @Sfarma -Piatra: am parut ca nu ofer respectul cuvenit unui comandant de batalion
    @Pensionara civila: nu Mierlici si-a dat singur pensia si nu a luat banii mamei dvs.

  9. Principiul recalcularii pensiilor militare in raport cu contributia la fondul de pensii mi se pare corect.Se burică si sant nemultumiti aceia care si-au aranjat pensiile.Si cine isi putea aranja pensia?In special sefii cei mari,comandantii care in ultima luna de salariat isi adaugau toate sporurile si beneficiile posibile,iesea o suma babana careia i se aplica respectivul coeficient si gata.Stampila era la el,mai sus era un coleg ce inchidea ochii si iesea o pensie ca lumea.Insasi faptul ca acest domn colonel in nemultumirea lui cauta sa-si traga unii din subordonati in jos sa aiba o pensie mai mica decat el ca asa-i legea.Pai in decursul unei cariere intregi s-ar putea ca respectivii sa fi cotizat mai mult si e dreptul lor.Ce nu li se calculeaza pe principiul general?Sau domnul colonel vrea sa fie special cu orice chip.

  10. Marius,

    soţul meu zicea, doar acum câteva zile, că aceia care vor veni la Putere trebuie să-i smulgă “movistului” gradele în direct, la oră de maximă audienţă.

  11. @ VICTOR CIUTACU

    Multumesc pentru raspuns!
    Eu pentru aceiasi fapta am primit un potop de injuraturi,desi ala era un maistru militar !
    A vrut sa ma bage la bahamba,dar cind am ajuns acolo,era o inghesuiala ca intr-un autobuz !!! 🙂 🙂 🙂

  12. Ca unul trecut de cincizeci de ani am imbracat si eu uniforma militara.Am absolvit aceeasi scoala cu presedintele si cam in acelasi si timp pot spune ca am cunoscut oarecum viata militara.Care nu mi-a placut.Si nici vreun mare admirator al militarilor de cariera nu sunt.Nu am ales o cariera militara pentru ca atunci cand esti tanar si ai ocazia sa calatoresti(aproape)liber prin lume,chiar daca la bordul unei nave,am considerat ca as pierde.Organizatia militara este asemenea oricarei societati,gasesti si oameni buni si rai si inteligenti si idioti.Acum cateva sapatamani am avut o discutie cu o fosta colega de serviciu cu al carei sot am fost coleg de facultate.Era foarte indignata la adresa pensiilor militare.Am intrebat-o de ce si mi-a recitat poezia cu “astia nu au facut nimic util toata viata lor”.Cand oamenii sunt asa de porniti nu are rost sa-i contrazici.Dar,intr-adevar cei ce au ales cariera militara au facut-o constienti de avantaje si de dezavantaje.Unii nu au avut incotro,aveam colegi exceptionali care poate isi doreau altceva, din lipsa de mijloace materiale nu si-au permis sa urmeze o facultate civila,altii au dorit o cariera mai linistita (desi pe mare nu conteaza daca esti ambarcat pe o nava miltara sau una civila)sau poate un salariu mai bun si mai sigur.Dar oamenii astia au jurat sa apere tara si chiar daca nu au luptat prin razboaie,slava Domnului,au participat la constructia tarii,au fost permanent prezenti la datorie.Am fosti colegi care nu au avut posibilitatea sa isi cumpere o casa,desi poate aveau bani,dar legea le interzicea militarilor sa cumpere de la civili,asta in cazul in care cineva le-ar fi garantat ca vor ramane pe viata intr-o garnizoana.Am avut colegi care s-au plimbat prin toate garnizoanele Marinei iar copii lor nu urmau de multe ori mai mult de trei patru ani intr-o scoala.Au platit cu ani din viata,o viata de multe ori nemeritata,poate cu comandanti obtuzi sau cu o tehnica din Epoca de Piatra.Nu s-au plans.Din pacate insa noi nu am privit decat ceea ce parea partea plina a paharului pe care l-au baut.Din nefericire Armata Romana nici nu mai exista.Exista o organizatie de asa zisi profesionisti care are o relatie pur contractuala cu Statul Roman.Care spanzura bani aiurea pe unde a intarcat Dracu pe Balana si produce vaduve si orfani.Care este condusa de niste ghinarari de carton,facuti la apelul de seara la bocancilor.Si in care un ditamai contraamiralul de escadra ii apara onoarea “nereperata” a unui “CI”-st.Lingandu-i dosul cu o limba moale.Cei care au trecut prin armata stiu de la ce vine “CI”-st!Plutonierul de companie cu camasile si izmenele…

  13. Pacat ca cei care au jurat sa-si apere tara si stiu sa traga cu pusca nu fac ce ar trebui sa faca… altfel mestecam vorbe si asteptam pensia. Pina nu i-au taiat din pensie n-a ciripit nimic nea Ion. Cind fosti si actuali militari or sa se inflameze si pentru altceva decit propriile pensii, sa zicem pentru alocatiile acordate copiilor sau persoanelor cu handicap, cind orcine din tara asta va fi atent nu doar la burta proprie ci si a vecinului, cind egoismul si nesimtirea nu vor mai fi sport national, ei bine, doar atunci va rasarii soarele si pe strada noastra.

  14. Felicitari d-le COLONEL ! Ati fost si ati ramas un mare OM ! De mult asteptam ca cineva sa ,,rupa,, pisica …dati un semnal si suntem la APEL…asa cum ati anuntat pe post.Nu renuntati la lupta ! Fiti flacara dezamagirilor noastre. Haideti sa facem front comun in lupta cu calaii ARMATEI. NI SE VOR ALATURA SI ALTI CAMARAZI.

  15. @Victor Ciutacu – multumesc pentru raspuns. Intr/adeavar, nu i-a luat din pensia mamei, dar dl Mierlici are cat merita si in raport cu veniturile realizate. Pun pariu, dle Ciutacu, ca peste 30 de ani dvs. nu o sa aveti o pensie de 35 milioane de lei. O seara buna la Vorbe grele!

  16. Cum e posibila atata prostie, atat de sus! Prostia si incultura si-au dat mana si conduc tara.

  17. D-lor militari,daca vreti sa scapati de nimicuri,luati exemplu de la Sven Hassel si camarazii lui.E singura solutie pentru Romania!

  18. indiferent de valoarea pensiei militare, mica sau mare, ea a fost acordata in baza unor legi si nicidecum prin frauda sau in mod ilegal. Orice diminuare a acestui drept trebuia sa se faca de la caz la caz, daca existau suspiciuni si se constata ca dreptul banesc a fost obtinut ilegal. Generalul cu patru stele obtinute la apelul bocancilor a executat doar un ordin si nicidecum nu a infaptuit un act de mare dreptate sau repunere a unor militari in posesia unor drepturi. Efectul asupra acestor oameni umiliti a fost devastator in sensul in care organizatiile de pensionari militari si-au pierdut din forta cu care, oarecum, amenintau “sistemul”. Prin controlul asupra traiului zilei de maine, respectiv facatura de recalculare a pensiilor militare, a fost erodata forta unui segment social care ar fi putut face diferenta intr-o conjunctura total nefavorabila controlorului.

  19. @ Pensionara civila
    Nu eu m-iam stabilit cuantumul pensiei ci indivizii, pe care noi romanii i-am ales in idiotetenia noastra sa ne conduca din 1989 incoace. Imi doresc ca toti pensionarii din Romania sa nu aiba o pensie de mizerie ci una care sa-i ajute sa duca un trai decent, ca urmare a muncii prestate pentru statul roman zeci de ani. Eu nu ma smiorcai cum spui dumneata, imi apar drepturile legal obtinute si nu accept ca acesti ticalosi sa ma talhareasca. Imi pare rau ca mama dumitale are o pensie de 902 lei, dar sunt eu vinovat de aceasta situatie? Iti doresc sa ai liniste in suflet , sa fii sanatoasa si sa nu ajungi ca viata sa-ti fie dependenta de insulina si dializa.

  20. @Mircea,si eu am facut armata la Rasnov in perioada 1986-1988 ;cred ca te referi la unitatea din Cristianul Mare(acolo erau depozite de intendenta). La Rasnov a fost unitate de transmisiuni,iar daca Oprea era maior la Rasnov i-as fi remarcat si retinut tic-ul . Sigur la Cristian a fost .

  21. subiectul este prea delicat pentru a fi prezentat nedocumentat .
    vedeti civilii care se simt nedreptatiti cand citesc cuantumul pensiei unui colonel , cu vechime completa ( nu cum spune idiotul de fratila ) .
    va reamintesc faptul ca asaltul impotriva militarilor a inceput in urma cu 2 ani , la antena 3 si realitatea tv .
    mai tineti minte , militarii nesimtiti , cu pensii de 300 milioane lei vechi ?
    ei bine … nu erau militari , erau civili . dar , ce mai contaza ?

    multi civili , fara sa fi citit , macar o singura data , legea pensiilor , isi dau cu parerea .
    pacat.
    o precizare , pensia neta = 2800 lei , pentru un colonel , sef de unitate aproape un deceniu .
    hai sa nu mai comparam pensia unui colonel cu a unui muncitor necalificat .
    civilii , inteligenti dealtfel , inainte de a injura militarii , mai bine s-ar uita in propriile carti de menca , sa vada ce vechime au , ce salariii – apoi sa se certe cu angajatorii , nu cu militarii . vezi , spre exemplu ce se intampla la pitesti , la fabrica de automobile . cati civili ( si militari ) , inteleg ce semnificatie are grupa de munca , pentru stabilirea dreptului de pensie ?

    cosmin

    cosmin

  22. erata :
    munca in loc de “menca” si salarii , in loc de “salariii” . graba , strica treaba .

    cosmin

  23. @cosmin: pentru conformitate, scandalul a inceput la Realitatea – cu Geica, aviator, nu militar – si a fost preluat de Antena 3. avem si noi pacatele noastre, da’ nu ne puneti in spate si cocoase pe care n-avem de ce sa le caram; fiindca nu ne apartin

  24. @ Pensionara civila
    Credeti ca viata unui cadru al armatei poate fi comparata cu cea a unui civil?
    Un civil face 8 ore de munca dupa care se duce acasa, la familie, are sambete si duminici libere, poate face ce vrea cu timpul sau liber, pe cand un militar nu, el este mereu in alerta.
    Nu am nici un cadru militar in familie, dar macar atata lucru pricep si eu

  25. dar nimeni nu se intreaba care sunt meritele acestui oprea de a ajuns general?ce a facut pt.romania?
    toata stima pt.dl mierlici!civilii nu vor intelege niciodata cum a fost si este viata unui militar.

  26. Pentru Jeanot.
    Mulţumesc pentru răspuns.Aşa-i.Unitatea era intre Cristian si Râşnov.Fostul DMI.
    Atunci ăsta-i.Deşi am memoria figurilor,pe nimeni ăsta, nu mi-l mai amintesc bine.Ştiu că era ciuca bătăii de joc a TR-iştilor.Era monument de prostie.Îmi aduc aminte că îmi dăduse ordin să urc după un măr.I-am raportat cu respect că nu pot executa ordinul.După ce a trecut prin toate culorile curcubeului şi încruntările de rigoare,m-a întrebat de ce.Pentru că nu mi-aţi făcut instructajul de protecţia muncii,i-am răspuns.A plecat cu coada între picioare să-şi compună rapoartele de CI-st.Multe salutări.

  27. Sa comunicati cand este protestul. Vreau sa vin si eu, chiar daca am doar 29 de ani! Ceea ce li se intampla acestor oameni este REVOLTATOR! Imi doresc sa-i vad venind PE TANCURI! PS: Nu vi se pare ca este o iarna calda, ca si in ’89?!

  28. @ Vlad cel groaznic
    Ai dreptate, este o iarna calda, ca si in “89.
    Poate, poate…
    Da-i Doamne, romanului gandul cel bun!!!

  29. Carnatarul Gabriel Oprea, nu a trăit în ani de criză cu grija zilei de mâine. Numai din chirii a încasat peste 150 de mii de euro, ceea ce probabil a făcut să-i treacă supărarea că a fost un an în care n-a reuşit să achiziţioneze mai nimic.

    Ministrul Apărării are în proprietate o casă în Pipera şi una în Bucureşti. Tot în Capitală mai are trei apartamente în proprietate şi mai multe spaţii comerciale. Lista bunurilor imobiliare continuă cu o casă de vacanţă la Predeal şi una în Mangalia. Şi este întregită de două terenuri în intravilan în Ilfov şi un altul în sectorul 2, în total peste 5.000 de metri pătraţi.

    Ministrul Oprea nu pare însă la fel de pasionat de maşini. Are doar două – un Volkswagen din 2006 şi un Mercedes din 2007. Familia mai deţine bijuterii şi obiecte de artă de 60 de mii de euro.

  30. Nici nu stiu daca e bine sa scriu! In 1988 ma casatoream cu un tanar ofiter. Din nefericire in iunie 1990 sotul meu a decedat, fiind bolnav de leucemie, si am ramas fiica mea si cu mine, singure, intr-un oras strain, ostil, marele Vanju Mare. Cu mare greutate in decembrie 1990 am primit decizia de pensie de urmas si mirare, o umilitoare pensie de 500 lei, la acea vreme. Prin 2000 m-am adresat Directiei de pensii militare cerand o recalculare a pensiei, aveam pe atunci in jur de 800 000 lei pensie. Va dati seama ca nu s-a intamplat nimic. In 2002 unicul meu copil s-a imbolnavit de cancer, minunata mea fiica a pierdut batalia anul acesta in martie. Vinerea trecuta, pe 2 dec., ajungand acasa gasesc un plic mare la usa. Il deschid si citesc! decizie de pensie, de la Ministerul apararii. Fiicei mele i se mareste pensia de urmas de la 200 Ron la 362 Ron. Fiicei mele care nu mai este. Fiicei mele care a murit de cancer. Noi doua ne-am chinuit cumplit financiar. Eu lucrez in invatamant, am pierdut 25%, Daria avea o umila pensie de 200 Ron. Acum ce sa vezi!I se mareste pensia.Domnilor! Nu va voi vota! Am primit banutii prea tarziu! Am pierdut din salariu, am renuntat la o parte din medicamete! Domnilor guvernanti VA URASC! VA DORESC MACAR O ZI LA FUNDENI!

  31. Domnule Citacu,
    Oricum imi erati simpatic, dar vorbele spuse despre colegul si prietenul meu Ion Mierlici m-au impresionat.Sunteti un om de mare caracter,
    Acesti oameni de nimic care ne conduc, ar trebui sa stea o sapramana langa Ion. Ar fi cutremurati de puterea acestui om, de omenia sa si de dorinta lui de a face bine. Lupta cu bolile sale dar si cu ale societatii. Putea sa o duca bine si sa nu il intereseze pensia. A preferat sa ramana acelasi copil onest si modest care, cu multi ani in urma a venit in armata, nu pentru bani ci pentru a face ceva pentru tara.
    Daca vreodata aveti timp, consacrati o emisiune acestor copii care, la 14, 15 ani au plecat sa invete sa isi apere tara, ramanand fara copilarie si fara adolescenta, dar devenind oameni adevarati:culti,umani,curajosi, demni, altruisti si modesti.
    Cu respect,

  32. Dictatura a fost zdrobita!
    Incercarea Puterii de a forta incalcarea principiilor de drept , impotriva noastra, a SCMD, a esuat lamentabil. Baschetbalista a ratat aruncarea directa!
    Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul in interesul legii – RIL . Continuati cu chemarea in judecata a MApN-SRI-MAI-SPP

  33. Buna ziua
    Domnul col. Mierlici Ioan pe care il cunosc bine de cand era comandantul Bazei 2 Instructie Infanterie, este un ofiter(in rezerva) plin de demnitate, care nu se vaita si daca i-a ajuns cutitul la os inseamna ca e grav, a fost jignit in cel mai de pret lucru la care tinea, mandria sa de militar pentru a carei onoare s-a luptat intotdeauna.
    Da, dar ma intreb oare “cu porcii te poti lupta”?
    Astept emisiunea promisa de Victor Ciutacu.

  34. Marele ministru ,,ghinaral,….,Nu-l vedeti cum isi da genele pe spate…face schemele alea de curva in calduri pe varianta, isi modeleaza gura si gusa…dand dovada de mare ,,inteligenta creatoare si mare ganditor contemporan,, si aer de om apasat de problemele si grijile norodului militar activ / rezerva, te apuca dracii…carnatar si izmanar umflat, cere-te afara si vezi-ti de milioanele de euro pe care le incasezi din chirii…de la alti prosti!

  35. Ai dreptate d-le ,,sustinator,,…mi-e groaza si mie acum de sistemul de pile de care ai nevoie pentru a avansa in grad sau a prinde o functie….de salar, de pensie ……ce sa mai vorbim…dupa legea asta 263 nu se mai merita sa te sacrifici…sa se duca portocalii ..unde este necesat

  36. Acestui Domn colonel in rezerva I-am fost subordonat adica soldat cind dinsul era comandant de pluton tancuri la Scoala regimentala de tancuri Roman.Cum sa nu fie bolnav acum dupa gerul din poligon drumurile zinice pina aclo mincarea soldateasca de atunci?Era un super militar ,care iubea armata si respecta haina militara.Asupra mea a avut o mare influenta ne-a aratat atunci ce insemna sa fii militar Mergea cu noi pe jos la poligon tragea cu noi era COMANDANTUL nostru de pluton de care avea grija Noi eram de 18-20 ani iar tancul arareori ranea ;omora Ma intristeaza mult cele relatate i-i ddoresc tot binele din lumeDOMNULUI Colonel

  37. Salut Ciutacule,

    Da’ de locotenetul Tiron de la voi, plutonul 4 parca , mai stii ceva?

  38. domnule Victor,va referiti la domnul Tiron Costel?daca el e,va anunt ca acum este la o unitate din Bucuresti…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.