Esti aici:
Prima pagină > Blog > Chestii, socoteli > Rebengiuc şi Leşe, împreună, la Ateneu

Rebengiuc şi Leşe, împreună, la Ateneu

26 februarie, ora 19:00, Ateneul Român. Pentru prima oară pe aceeaşi scenă, Grigore Leşe şi Victor Rebengiuc vă oferă un spectacol de muzică şi poezie în memoria poetului Ioan Alexandru: Lumină Lină. Prin lirica poetului Ioan Alexandru, spectacolul uneşte două mari voci ale scenei româneşti: Victor Rebengiuc şi Grigore Leşe. O noapte tainică sub semnul lui Ioan Alexandru la Ateneul Român, în care poemele vor aduce cânt stravechi, iar muzica va cere poezie. Cele mai frumoase texte ale poetului Ioan Alexandru, alese de Victor Rebengiuc, se împletesc cu unele dintre cele mai tulburătoare hori ale lui Grigore Leşe, auzite şi nemaiauzite.

“După gustul meu, poeţii îşi recită mai bine poeziile decât o fac actorii. Fireşte, cu excepţiile de rigoare. Cine i-a auzit pe Nichita Stănescu, pe Cezar Ivănescu, pe George Călinescu, pe Teodor Paca şi pe alţii rostindu-şi textele nu-si poate imagina un mai potrivit mod de lectură. (De neuitat e, pentru mine, Sadoveanu citind Sara pe deal). Ioan Alexandru avea, şi el, harul – incomparabil – de a-şi scanda versurile cu un amestec de simplitate arhaică, patos profetic şi inocenţă adolescentină. Era integral prezent în fiecare silabă, în fiecare literă pe care o pronunţa. Combustia interioară care se făcea auzită în fiecare sunet avea o forţă de contaminare irezistibilă. Şi asta pentru că era unul dintre acei puţini care tratează cuvintele nu ca pe nişte convenţii, ci ca pe nişte stihii vitale, autonome, mânate de adierea Duhului…Mă bucur că ne amintim de Ioan Alexandru. Şi mă bucur că “agentul” acestei amintiri e Victor Rebengiuc, însoţit de suspinele lui Grigore Leşe, spune Andrei Plesu.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

22 thoughts on “Rebengiuc şi Leşe, împreună, la Ateneu

  1. Am avut sansa acum 3 decenii sa-l ascult pe
    Nichita Stanescu recitindu-si poeziile.

    E mare lucru ca in aceste timpuri bolnave
    oamenii inca mai gasesc resurse in ei insisi
    pentru a se intoarce catre frumos.

  2. cum naiba e sa avem spirite deosebite si
    noi, ca popor, sa fim ingenunchiati de neste jigodii?
    prea multi s-au retras in turnul de fildes si ne-au lasat in ignoranta noastra in ale politicii.
    cind un stat isi bate joc de valori, rezultatul e previzibil, 20% DDobitocia , intentie de vot.

  3. Intr-un ocean de ignoranta[produsul securismului dupa securism ] o picatura de cultura nationala benefica renasterii spiritului autentic romanesc 1

  4. Victore,

    Ai idee daca se va transmite la tv? Sau daca se va produce un DVD sa pot sa rog pe cineva din Romania sa-l cumpere?

    Merci

  5. Imi cer scuze ca i-am scris gresit numele : REBENGIUC , bineinteles !!!…
    Mereu ma entuziasmez cand e vorba de OAMENI ADEVARATI !!!…
    Emotia si respectul trec mereu dincolo de ecran , oricare ar fi el : de televizor , sala de cinema sau calculator !…

    O zi buna !

  6. Ar fi bine ca acest spectatcol sa fie transmis,inregistrat,cum a facut-o A3 si cu cel al dl.Tudor Gheorghe,cand am putut sa ne bucuram si noi de astfel de momente,plus ca ele raman generatiilor viitoare,momente antologice.Sunt valori autentice,ce bucura sufletul fiecarui roman.De-as putea,i-as imbratisa si le-as multumi ca sunt ceea ce sunt.Pe o raza de lumina,Lumina Lina,coboara si ne alina!

  7. Normalitate si frumos in Romania? Imi aduce aminte de Edith Piaf sau Marlene Dietrich pe front.

  8. cit de jigniti se arata securistii pt ca a indraznit Gadea sa se lege de mafiotul criminal duta bulibasa desmenat de basescu peste cnas.

    EXTERMINAREA IN MASA a romanilor (sclavilor) care nu mai pot produce pentru furturile demente ale securistilor aflati la ordinul direct al psihopatului basescu… sa le fie rusine celor care pot dar nu au iesit inca sa protesteze in strada, ei sint adevaratii vinovati pt moartea cumplita in chinuri pe care o provoaca celor care nu se mai pot apara in fata mortii si a hienelor ce se hranesc cu bani furati de la muribunzi.

  9. Sotul dnei Mihut, dl.Rebengiuc un actor desavarsit ca si dl.Hossu,Moraru, dl.Beligan care joaca si la varsta de 92 ani, si face niste roluri exceptionale, cat despre dl.Lese e placut sa il asculti, recunosc ca l-am ascultat numai la emisiunile dvs, dar are o vorba de te unge la suflet, nu e repezit ca mine de ex.Si eu mi-as dori sa vad acest spectacol inregistrat de Antena 3 si da ce frumos recita Sadoveanu SARA PE DEA- BUCIUMUL SUNA CU JALE…..
    ah doamne multe mai invatam la scoala pe vremea noastra, acuma fiica mea cea mica se orienteaza dupa calculator.

    respect

  10. Mi-aduc aminte de caramitru cu dan grigore, dar si de paunescu! Ce desfatare, ce sarbatoare, ce noroc! Erau vremuri in care cultura reprezenta viata noastra, era arma noastra, era tot ce aveam. Stiam mii de versuri pe de rost, actorii erau zei, rolurile lor erau geniale, iar noi ne impartaseam si ne sfinteam din si cu talentul si curajul lor. Am imbatranit in necazuri si nadejdi zadarnice, ca sa tanjim dupa ceea ce parea natural ca aerul iar azi nu mai inseamna nimic pt tot mai multi! Ce trist.

  11. Si ne-ati lipsit aseara, cum si lui mihai i-ati lipsit sigur! Duta merita dat cu capul de pereti. Si se mandreste ca e medic si baiguia ceva si de un doctorat, parca! Fereasca Dumnezeu! Pentru ca, desigur, planul ucigas national merge mai departe.Scuze pt off!

  12. Ioan Alexandru a fost nu numai poet crestin,ci si om politic.Din pacate,partidul caruia i s-a dedicat l-a irosit.Pacat mare,ca oameni de asemenea valoare care se dedica binelui public activind in politica,nu sunt valorificati la adevaratul lor potential!

  13. oamenii valorosi sunt ca lumanarile. cand flacara vietii lor se stinge pe pamant, raman sa lumineze in cer ca stele…memoria lor nu poate fi decat ” lumina lina”…

  14. Buna ziua D-le Ciutacu ,ne pregatim de o sarbatoare a sufletului,poate se va transmite la tv,daca nu ,atunci va rugam (sigur cineva o va inregistra )sa o postati daca faceti rost aici in casa d-stra unde venim cu drag Imi aduc aminte de emisiunea d-stra cu Lese ,o sarbatoare ,amindoi detasati ,muzica de suflet ce mai ,reusita totala
    Indraznesc sa postez citeva cuvinte despre Ioan Alexandru ca vizitatorii blogului d-stra sa arunce o privire ,sa-si aduca aminte de el
    Daca considerati ca am depasit cadrul blogului va rog sa-mi stergeti postarea ,nu ma supar
    multa sanatate ,Maria-S

    Ioan Alexandru (n. Ion Șandor 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj – d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania) a fost poet, publicist, eseist și om politic român. A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚCD, deputat în legislatura 1990-1992 și senator PNȚCD de Arad în legislatura 1992-1996. În legislatura 1990-1992 a fost membru în grupul de prietenie cu Polonia

    După terminarea Liceului „G. Barițiu” din Cluj (1962), se înscrie la Facultatea de Filologie din Cluj, transferându-se apoi la București, unde absolvă studiile filologice în 1968. A debutat cu poezie în revista Tribuna (1960). În cursul studenției a fost redactor la revista “Amfiteatru”. Obține o bursă Humboldt în Germania, recomandată de filosoful Heidegger de asemenea urmează cursuri de specializare în filosofie, teologie, filologie clasică (limba și literatura greacă și ebraică), istoria artei la Freiburg, Basel, Aachen și München. A întreprins călătorii de studii în Italia, Spania, Grecia, Israel. Și-a susținut teza de doctorat: “Patria la Pindar și Eminescu” în 1973. A ținut seminarii de poezie comparată și cursuri – de limba și civilizație ebraică veche la Universitatea din București și de spiritualitate bizantină la Institutul de arte plastice “Nicolae Grigorescu”. Din 1964 Ioan Alexandru este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania iar din 1979 este membru al Uniunii Internaționale de scriitori Die Kogge. A fost premiat de societatea japoneză Soka Gakkai pentru promovarea valorilor morale.

    După revoluția din 1989 a fost om politic și parlamentar din partea PNȚCD.

    În noaptea de 21 Decembrie 1989 la București, poetul Ioan Alexandru a purtat Crucea și Icoana Mântuitorului Iisus Hristos printre soldați, răniți și participanți la Revoluție, din Piața Romană pâna în Piața Unirii. Pentru fapta sa unică din întreg lagărul comunist, pentru curajul, rezistența și mărturia creștină de care a dat dovadă în timpul regimului ateo-comunist și ca semn de recunoștință, poetul Ioan Alexandru a primit din partea Congresului Statelor Unite ale Americii, drapelul american “Old Glory”, ce a stat pe Clădirea Congresului SUA în data de 31 August 1993, în cinstea României. Ioan Alexandru este co-fondator al Grupul de Rugăciune din Parlamentul României și fondatorul Mișcării Pro Vita

  15. Le-ar sta grozav si in Palau de la Musica Catala din Barcelona.Si maestrului Tudor Gheorghe la fel.Nu de alta,dar santem ceva zdraveni la cap si pe-aci!

  16. Apecieri deosbite, pentru cei care au organizat spectacolul in memoria poetului Ioan Alexandru,dar si pentru Dumneavoastra ca popularizati evenimentul.
    Felicitari!

  17. Când nu-i de înjurat văd că sunt mai puţine comentarii ! Oricum, selecţia este interesantă şi s-a făcut automat; mi-au încălzit sufletul cuvintele găsite, este ca şi cum aş reciti o carte dragă, pe care au citit-o şi alţii, le-a plăcut şi se bucură acum de amintirea ei.
    Într-adevăr, ar fi bine dacă ar reuşi Antena 3 o transmisie; cred că mai există încă mulţi iubitori de poezie şi muzică, mai mulţi decât spectatorii ce ar intra în sală în, eventual, zece spectacole ale celor doi mari artişti!

  18. Buna seara domnule Ciutacu.
    Ce credeti? I-am putea ridica o biserica domnului Lese?
    Am reusi, cred, sa Il auzim pe Dumnezeu cantand romaneste.

  19. victor,poate o sa prinzi emisiunea in reluare din Kanal cu pupincuristu Turcescu…cred ca are o afinitate pt tine….imi place emisiunea ta…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.