Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Prăbuşirea mitului ardeleanului cinstit

Prăbuşirea mitului ardeleanului cinstit

Motto: “Ca să ajungi în preajma lui number one, trebuie să ajungi prin nişte oameni care au şi ei anumite valori, înţelegi?(…) 100.000? Sau 50.000, cum zici tu? Păi pentru 50.000 nu mă dau jos din pat, frate” (Călin Stoia)

Boc tot nu pricepe de vorbă bună că a sosit momentul să plece de la Palatul Victoria. Arestarea lui Apostu s-a vrut un apropo subtil. Omul a continuat să se cramponeze de funcţie. Atunci i-a zis-o Băsescu, la TVR, aproape direct, să nu mai facă pe prostul, că ştia de jumătate de an ce deranj e la Cluj. Ăla mic s-a făcut în continuare că plouă. I-au scos motivarea, cu faimosul 10% per proiect finanţabil din fondul de rezervă la dispoziţia primului ministru. Dacă voinicelul tot nu-şi bagă minţile-n cap, o să se ajungă la doamna cu jucăriile de pluş, la angajatorii/asociaţii ei turci, la contractele de locuri de joacă şi de asfaltare încheiate cu primăriile pedeliste şi – de ce nu? – la soţul ei. Numit de Nichipercea ditamai adjunctul lui Blejnar şi folosit întru controlul indisciplinaţilor care importă zahăr şi orez şi pe care-i încurcă taxele (vamale sau pe valoare adăugată). Şi se va prăbuşi mitul ardeleanului cinstit.

UPDATE: Să fii tu opoziţie, să ai în mână un scandal de corupţie care duce la uşa premierului şi să te apuci iar de o profund incertă operaţiune de suspendare a preşedintelui, când nici nu visezi să stai cu curul pe vreo majoritate parlamentară confortabilă, mi se pare ori nebunie, ori blat cu el.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

88 thoughts on “Prăbuşirea mitului ardeleanului cinstit

  1. Un exercițiu analitic (pe bune)

    Hai să gândim cu spiritul lui Băsescu care este în general perpendicular pe litera (vorbele) lui Băsescu.

    Spiritul lui e criza dusă la paroxism. Intim, el știe că valorile sunt numai cele relative. La el contează numai să fii cel mai sus, chiar dacă pentru asta competiția trebuie adusă pe cel mai favorabil pentru sine: HAZNAUA. Jocul devine: cine reușește să rămână un pic mai puțin afundat în rahat? Răspunsul îi este la îndemână: el, arbitrul jucător va doza rahatul în așa fel ca el și nutzi să plutească mai bine, demascând rahatul în care au fost nevoiți să lupte eroic. Vor fi curățați de marii mâncători: de la Macovei și pâââââââââână la Cartianu.

    Așadar. S-a impus un concept Te-a luat DNA-ul, trebuie s-o zbughești di partid. Cu ăsta și cu o Coaliție pentru un Căcat Curat … va decide ocupanții cheie ai locurilor eligibile în viitoarele alegeri, precum va și neeligibiliza (DNA-iza) toți indezirabilii. Chiar și cu pseudoprobe fabricate din ficțiuni.

    Zăpada nu mai e demult albă, decât aparent pe un fond mizerabil!

  2. Măi Ciutacu, dacă USL are… ce-i trebuie, atacă pe ambele fronturi. Dar aici e vb de organizare şi gândire pur strategică, ceea ce… Păi când piticania clujeană şi Popeye the Sailor anunţă că nu sunt bani, ies toate jafurile colosale la suprafaţă şi ăia să nu-i atace din toate unghiurile? Ar însemna că sunt nişte impotenţi în faţa unei versate!

  3. Mi-am amintit ceva:cu cat timp inainte iti scriam pe blog ca Boc e pe la varful piramidei coruptiei?Era cumva scandalul vamilor?

  4. De ce obtii puterea? Nu sa iti tragi foloase proprii pentru cei din gasca ta ? Pai atunci care ar mai fi smecheria sa accesezi puterea cu tot ce inseamna ea!!!
    Asta cu anticoruptia mi se pare fascinanta . In inchisoare de exemplu exista mereu unul care se cheama fraierul de serviciu. Asta este rolul lui atat stie sa faca . Astazi fraierul de serviciu gasit a fost acest Apostu . Care stati linistiti nu va face inchisoare nici o zi fac pariu . Iar peste 1 an toti vor fi uitat cazul . Presedintele face ce a facut si cand a vandut flota . Totul este prea corect ca sa dai de firul care duce la el . Cine poate spune ca nu si-a exercitat mandatul si promisiunile ?1 A ca exista sistemul ticalosit pe care sa dea vina asta este scuza din spatele mastii . A ca in primul mandat a facut greseli poate spune ca era incepator la scoala nu se invata meseria de presedinte de tara . Cu al doilea mandat s-a scos . Mai ales catre prieteni . Stiti cum este externalizarea pierderilor catre prosti , cetatenii tarii, internalizarea castigurilor catre esaloanele din primele randuri .Adica bancheri, sistemul financiar, oamenii puterii .

  5. 1. Legat de update-ul de la sfarsitul articolului , repet ce-am zis ieri: astia sunt in stare sa nu castige la anul.
    2. Si legat de dialogul tau cu Valentin : Basescu a stiut sa inoculeze in mentalul colectiv (mama, ce limba de lemn am in mine) ideea cu “Iliescu comunist si Nastase corupt”. Nastase corupt capata accente din ce in ce mai ridicole (cica dosarul “Trofeul calitatii” a ajuns, dupa ani de cercetari si 1000 de martori la vreo 3700 de euro paguba – rade si un sef de post de suma asta). In schimb , baietii nostri preocupati de rocade la sefia Senatului si a comisiei de politica externa si alte subiecte “presante” nu reusesc sa valorifice niciunul din subiectele explozive: Udrea e urata de electorat nu pentru ca e cu Dali si celelalte ci pentru ca romanii sunt misogini din fire si pe cealalta Elena n-au uitat-o inca, dar scandalurile din familia lui Basescu, Blejnar, Videanu, etc., etc., mai nou Apostu, posibil Boc, trec ca simple stiri de presa. Basescu a facut din “PSD- partid de comunisti si corupti” o axioma pe care deja nimeni n-o mai pune la indoiala iar desteptii astia din opozitie nu-s in stare sa-i intoarca un “ba pe-a ma-tii” desi au nenumarate ocazii. Eu nu stiu ce-i cu ei. Chiar atat de … naivi sunt?

  6. off-topic4: am vazut drama familiei din Strehaia;
    asta e cea mai clara imagine a miscarii banilor
    publici in natura, dintr-un “folder” in altul;
    ii condamna la moarte pentru ca nu-s “viabili”
    pentru societatea lor, petntru lumea lor “noua”.
    miine putem fi chiar noi aia de care statul
    astora se poate dispensa; este odios ce fac
    astia in conditiile in care “ei” benchetuiesc,
    pozeaza in reviste glossy si-si permit tot felul
    de tzivne si ifose.

    prima data am vazut un copil cu sindromul Down
    in strainatate; familia sa il ingrijea si avea
    grija sa nu-i lipseasca nimic (e vorba de o tara
    bogata); totusi n-am sa uit privirile maica-sii,
    erau impietrite, iar fatza era lipsita de expresie
    cind il ajuta; ti se facea pur si simplu rau,
    dindu-ti seama ca acel copil nu avea sansa la
    o viata normala (din ce stiu, speranta de viata
    e mai redusa la persoanele ce prezinta acest
    sindrom) si ca in afara de faptul ca-i poti
    asigura un trai lipsit de griji (acolo), nu prea
    poti corija aceasta problema (ca in cazul
    chirurgiei plastice), iar mama copilului acela,
    in ciuda faptului ca-i putea asigura un trai
    decent si ca probabil nu mai avea energie pentru
    a mai da nastere inca unui copil, stiind ca acesta,
    cel mai probabil, va trai mai putin decit ea, isi
    dedica viata in intregime acestuia si nu l-ar fi
    abandonat niciodata.

    eu i-as trimite pe toti d-le/d-nii politicieni
    care vor votul “pulimii” ce pentru ei nu exista,
    la tara, in teritoriu, in cele mai ascunse unghere
    unde se afla oamenii saraci, bolnavi, copiii fara
    sanse si in general toate “anomaliile statistice”
    (e.g. pensii microscopice) si sa inceapa sa faca
    de acolo politicile sociale si daca mai au inca
    stomac si pot cobori din masinile lor frumoase,
    imbracati in hainutele lor de firma, sa dea o raita
    si prin spitalele care functioneaza la limita.
    vreti sa ajungeti sus ? veniti sa rîniti ca
    voluntari pentru a intelege valoarea vietii
    si abia apoi puteti sa va pupati pe gura
    cu poporul cind ii cereti votul.

  7. la update ai gresit. tentativa suspendarii e tocmai trompeta pentru restul partiturii. chiar asa au sunat si discursurile lui ponta si antonescu: “iata, nu vor indexari, iar ei nu se scoala din pat pentru 100 k”

  8. boc a fost pina acum ardeleanul cinstit… poate la oligofreni… si sint multi in tara asta

    @cataline i. – ba cu cita stima si respect scrii tu basescu si boc cu b mare

  9. @Valentin: nu va mai zbateti sa faceti exercitii de memorie cu mine, eram acolo. nici nu mai incercati sa pareti mai informat decat mine, nu sunteti. si nu va mai imaginati scenarii mirobolante, UDMR nici nu paraseste coalitia, nici nu voteaza suspendarea lui Basescu. doar isi maximizeaza pozitia de pe care negociaza.

  10. @Dan: Iti sunt recunoscator pentru faptul ca observi respectul pe care-l port limbii Romane. Acelasi respect pe care, spre exemplu, l-ar avea si un evreu daca nu ar fi semi-analfabet si care ar scrie (daca ar fi nevoit intr-un oarecare context) Adolf Hitler cu litere mari, nu cu litere mici. Asta pentru ca nu au legatura sentimentele cu gramatica unei limbi.
    Nu am de gand sa trag concluzii pripite in ce te priveste, dar am sa incerc si eu sa fac aceeasi analiza pe care mi-ai aplicat-o tu mie. Observ ca esti egoist (pentru ca nu-mi permit sa te categorisesc drept prost), atata timp cat numele tau il scrii cu litera mare (deci stii despre ce e vorba in contextul gramaticii limbii Romane), in timp ce numele Presedintelui, al Premierului si al persoanei careia i te adresezi, le scrii cu litera mica. O astfel de deductie pare absolut logica daca ma prefac ca nu inteleg ironia ta ieftina, ci ma refer strict la analiza textului.

  11. 1.Nu fac nicun exerciţiu. V-am prezentat nişte date seci luate de pe site-ul BEC-ului (căci nu sunt nici mai informat ca dv. şi nici Mafalda să ştiu câţi parlamentari a avut fiecare partid în 2004).

    2. UDMR-ul îşi tot maximizeză poziţia de negociere ca să ce? nu ca să obţină funcţii? Ce aroganţă mai mare ar putea s-o facă maghiarii românilor decât să aibă un UDMR-ist preşedinte (interimar) al României?
    Şi în plus ceasul ticăie, mai e un an până la alegeri şi după aia dracu ştie! Poate ia USL peste 50%. Poate se destramă USL-ul după alegeri şi face Băsescu alianţă cu PSD-ul sau cu PNL-ul şi rămân ungurii pe dinafară, aşa cum au rămas în 2009. Nu crezi că UDMR-ul se gândeşte că ar fi cazul să mai lase dracu consolidarea poziţiei şi să obţină nişte funcţii concrete acum până la alegeri?

  12. “Indiferent de decizia CCR nu sunt bani” – asta inseamna ca trebuie sa-ti dai demisia imediat, pentru ca esti impotent, si nu poti administra tara odata ce esti incapabil sa aplici legile, mai mult o lege pe care chiar tu ai promulgat-o.

  13. deci nu-l mai vrea chioru’ pe pitic la palatul victoria carevasazica. pe cine crezi Victore ca vrea sa manuiasca in locul lui?

  14. Uffffffffffffffff!
    Victore sunt speriat!
    Dam de la Revolutie incoace am avut cateva motive sa ma tem, dar ca acum niciodata.
    Cine ma sperie?
    OPOZITIA!
    De la Ponta cam de multisor NU ma astept la lucruri destepte, dar ma gandeam ca Antonescu e mai cu picioarele pe pamant si mai tarsit in ale politicii.
    Chestia asta cu suspendarea ACUM este cea mai mare tampenie pe care am auzit-o.
    Dupa chestia cu Geoana, asta este cireasa de pe tortul prostiei maxime.
    Nu au nici o sansa nici la Curtea Constitutionala si nici in Parlamentu.
    Dupa peostia cu rocada Groana/Corlateanu, care NU este regulamentara, acum au venit cu povestea asta.
    Ma intreb daca Ponta s-a sfatuit cu cineva din partid, ca daca l-a consultat numai pe Sova, atunci am incurcat-o.
    baietii astia nu pricep un lucru – UDMR nici daca vrea sa defecteze din coalitia cu PDL Nu poate.
    De ce?
    Simplu – fac parte din PP si au ordine clare sa mentina actuala alianta si al doilea motiv este puterea de la Budapesta.
    Victor Prban nu va permite parasirea actualei puteri de la Bucuresti, iar daca IDMR ar face-o Tokes ar cu partidul lui ar trage numai foloase – Budapesta s-ar dezice complet de UDMR, iar ungurilor din Romania li s-ar inocula ideea ca numai alaturi de PDL isi pot atinge dezideratele.
    Daca PSD si PNL nu si-au facut aceasta simpla socotela inseamna ca sunt bolnavi la cap sau ca nu au nici un consilier politic serios.
    A pune acum problema suspendarii este cea mai mare prostie.
    De la Ponta ma asteptam la orice, dar de la Antonescu nu.
    Prin reducere la absurd (cum se spune in matematica) daca vrei sa ieie puterea nu o faci in pragul iernii. In 2009 asta avea logica, fiind in preajma alegerilor prezidentiale, dar acum ar fi trebuit sa se astepte prima factura serioasa la caldura, cand motivarea suspendarii nu mai avea importanta in fata furiei populare.
    Ma intreb cu ce gandesc baietii astia.

    Apropo de povestea de la Cluj, cu Apostu.
    sa stii ca 10% este un procent onest, Pe programe europene sau guvernamentale pentru IMMuri, spaga ajunge si la 30%.
    Se zice ca daca ajungi pe la programe aministrate de UDMR scorul este decent – numai 5%.
    Lucrurile astea sunt supercunoscute.
    Firmele de consultanta au mare “succes” nu in functie de profesionalism, ci in functie de ce usa au deschisa la cei care administreaza programele de finantare ca sa dea procentul.

  15. Mitul ardeleanului cinstit este o prostie,v-o spune un ardelean nascut in Hunedoara.In viata asta am locuit si in Cluj-Napoca aproape sase ani,si in Timisoara vreo opt.Si ardelenii ca si banatenii sunt tot romani.In plus coruptia la nivel local in cele doua orase este la cote inimaginabile.Nu mi s-au pus “bete-n roate” la Bucuresti cate mi s-au pus la Cluj sau la Timisoara (aici erau mari probleme cu tiganii),si nici n-am dat atatea spagi.
    Atunci cand or cadea din scaune,micul boc si taticul lui,ve-ti avea surprize uriase despre ceea ce se intampla in Cluj.

  16. PS Victore, judecand eu mai bine anuntul cu suspendarea presedintelui, mi-a venit sa rad, USL se poarta in prezenta campanie electorala mai rau decat “prostanacu” de Geoana in 2009.
    Astia vor cu orice pret sa se faca da kakao?
    E gaselnita lui Ponta sa-si motiveze chestia cu “neincrederea” in Geoana? Pe orice parte o intorc tot nu-i gasesc sensul acestei idei nastrusnice.
    daca i-a consiliat Sova nu ma mir. Ma intreb de ce nu s-au consultat cu mai experimentatul jurist Andone.
    Chiar m-au lasat cu gura cascata.
    Tu ai gasit tousi vreo explicatie ca in loc sa exploateze cazul Apostu&Boc astia deschid un alt front de discutii si dezbateri? Is capiati?
    Cine naiba ii consiliaza pe astia?
    Nu e nici momentul, motivul e subtire, mai ales ca Basescu a intervenit mult mai grav in treburile justitiei cu putin timp in urma…
    Pe orice fata o intorc nu-i dau de capat – ori sunt prosti de-a binelea, ori chiar face cineva in USL jocul PDL si a lui Base.
    Cred ca am fost optimist cu scorul electoral de anul viitor al USL….

  17. D-le Ciutacu, subscriu update-ului dumneavoastra, cum sa scapam noi oare de actuala putere cand opozitia zace constipata de atata rahat(scuzati expresia!) in patutul spitalicesc de acasa.Cred ca USL-ului ii trebuie mai intai un Prostenal Duo inainte de a se apuca de treaba , suspendatii si autosuspendatii tipa “suspendarea !”, dezastruos !Pontanel si Antonica joaca “two men in a boat” si cred ca vor reusi sa construiasca ceva in lego-ul electoral de anul viitor pe faramiturile borfasului de presedinte.As vrea sa-l vad pe Pontanel daca va fi tot atat de procuror cu Basescu dupa alegeri cum e acum cu Geoana.Imi pare rau , dar oricat am dori noi sa scapam de chior nu cred ca reusesti sa prinzi soarecele cu doua pisici degerate si moarte de molesala care tremurand cu chilotii in vine se vor a fi amenintatoare:”Baaaasesculeee, nennnoroccccitule ,miaaaauuu!”

  18. boc nu are ce sa priceapa. De asta nu mai scapam pana la alegerile din 2012 si asta daca usl-ul formeaza majoriatea. CEl mai probabil o sa scapam de el cand o sa scapam de basescu

  19. @cataline,
    “mass media Basista”
    buba grava la tine pt cit de mult te agiti dintr-un nimic!!!

  20. @ovidiu: stiu, e de la Focsani si a dezonorat rasa superioara a ardelenilor, da’ nu despre el e vorba-n text 🙂

  21. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Cata dreptate aveti!
    Suntem dezamagiti de toti;nici nu stim pe cine sa mai sustinem la alegeri…Opozitia nu cred ca face blat;cred ca de fapt ne arata cum este neputincioasa(mai bine zis nepriceputa);da din colt in colt,dar nimic…

    Cu mult respect pentru Dvs. si pentru oamenii ca Dvs.,
    IoanaP

  22. Păi, depinde cum privim lucrurile… S-ar putea ca mulţi să spună: uite, cum am pus un regăţean în funcţie, cum s-a făcut Ardealul de ruşine! 😀 Ce contează că Apostu era doar omul cu castanele (scosul castanelor din foc!)… Parcă numai prin Ardeal se mai găsesc castane coapte (şi la Viena).
    Chestia cu suspendarea mi se pare şi mie penibilă. Cred că le e dor de circ fără pâine.
    Faptul că Băsescu îi spune acum lui Boc că ştia de Apostu de 6 luni de zile, nu-l face Albă ca Zăpada.

  23. Buna Victor.
    Ideea de blat am sesizat-o si eu de mai bine de 6 luni, chiar un an. Problema e ca de 3 luni sunt chiar sigur de asta. Chiar cred ca Ponta, care e mai “uns cu toate alifiile” decât Antonescu, s-a liniștit să mai vrea puterea într-o țară îndatorată si cu economia mutilată de PDL-ei si fără semne de mai bine in viitor. Cine draq sa-i ajute? UE care se zbate sa iasă ea din criza în care este, sau FMI-ul pe care în urma cu un an sau doi membrii actualei USL îl criticau…
    Toată povestea asta cu nevoia de schimbare cred eu ca e doar o mimă ieftină pentru a arăta ca ei încă mai există si că au activitate.

  24. Blatul e clar! ramane de dovedit “ca la fotbal”!
    “opozitia” actuala e de tot rasul (pentru PDL) si de tot plansul (pentru noi).la un moment dat ma gandeam sa votez la urmatoarele alegeri cu actuala opozitie, dar dupa chestii de genul lipsa din parlament la Legea pensiilor, Crin e cel mai mare chiulangiu din Parlament, cred ca in ziua alegerilor plec in vacanta. asa am impresia ca astia se balalcaresc doar la TV, iar in privat o ard pe combinatii grupa mare, incat ma apuca lehamitea si dorul de duca.

  25. Ieri l-am auzit pe Boc rostind pentru prima data ‘alianata social-liberara’.
    Pai nu mai este ‘alianta socialista’?
    Cred ca Boc incepe sa realizeze ca prietenul lui mai musculos Basescu, care-l tirmitea sa injure copiii de pe strada, nu-i mai asigura spatele.
    In Ardeal se dau lupte grele pentru combaterea coruptiei si s-a inceput cu raderea padurilor pentru mai multa transparenta .

  26. Apropo de update-ul tau… a fost o vreme cand… chiar am crezut in Antonescu; ca este un politician tanar si ca se poate crede in el. Ca vrea intradevar sa faca ceva pt. tara asta. Gresit! Din actiunile sale nu rezulta nimic de acest gen; iese in evidenta tot mai pronuntat ca urmareste doar un singur scop: sa devina presedinte; punct. Si vrea sa obtina asta doar prin demagogie ieftina; vorbe goale, gaunoase, mereu si mereu. Si acum, sustinerea celei mai mari tampenii: suspendarea. Astia ori sunt prosti, ori sunt prosti! Au atata munitie la indemana si ei trag cu prastia. Daca continua in halul asta, sa zica mersi la anul de 25-30% la alegeri; Cred ca Base e in extaz. Nastase si Tariceanu au fost cu mult peste cei 2 maimutoi de astazi. Pacat. Si am gust de otel in gura ca am o varsta si… de cand ma stiu traiesc doar cu gandul ca intr-o zi, voi putea sa traiesc si eu demn in tara mea.

  27. Mie mi se pare clar ca e o rafuiala Tise – Apostu … nu inteleg de ce nu face nimeni legatura

  28. I-as ruga pe domnii de la UDMR sa nu mai fie nesabuiti si nerespectuosi fata de cetatenii romani si sa fie foarte atenti la ce spune legea fundamentala a tarii noastre!
    Din articolul 99 al constitutiei statului roman ne dam seama foarte clar ca in ceea ce priveste sanctionarea presedintelui republicii este vorba de “fapte grave, prin care se incalca prevederile Constitutiei”. Cu ce fel de atitudine fata de statul de drept ni se spune ca seful statului poate sa incalce Constitutia pe alocuri, dar, daca nu e ceva grav, nu e cazul sa fie sanctionat in vreun fel?! Sa intelegem ca Legea Fundamentala a statului roman nu trebuie neaparat respectata in intregime?!
    In al doilea rand, presedintele republicii este ales direct de cetateni si nu isi poate pierde mandatul decat prin referendum, acest lucru fiind un drept necesar pe care cetatenii trebuie sa-l aiba pentru ca democratia si ordinea de drept sa poata fi aparata in orice situatie. Referendumul poate fi privit mai simplu si ca un mijloc de control aspura mandatului sefului statului, iar oricand o reconfirmare si o relegitimizare in functie inseamna un beneficiu. Bineinteles, pentru a se ajunge la referendum, trebuie ca un inalt for de reprezentare a cetatenilor sa ia aceasta decizie si nu cred ca “organul reprezentativ suprem al poporului roman” (art. 61) nu ar trebui sa aiba acest drept. Cine altcineva ar putea avea acest drept? Tocmai pentru ca e vorba de a se ajunge la un referendum, avizul Curtii Constituionale este unul consultativ, deci nu e vorba de un drept de veto, nici al Curtii si cu atat mai putin al celui incriminat, pentru ca Parlamentul este cel mai indreptatit sa se pronunte, fiind forul suprem de reprezentare si pentru ca e normal sa se acorde o mai mare libertate cetatenilor atat timp cat acest lucru este echitabil. Si cum sa nu fie echitabil ca cetatenii sa se prounute aspura unui mandat pe care tot ei l-au acordat?! Este echitabil si normal ca un astfel de mandat sa nu poata fi controlat in niciun fel de cei care l-au acordat si care detin suveranitatea nationala, adica de catre noi, cetatenii romani?

    ARTICOLUL 2 – Suveranitatea
    (1) Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.

    Cu alte cuvinte, trebuie sa constientizam foarte bine faptul ca noi, cetatenii romani, suntem cei care au autoritatea suprema in stat!
    Nu in ultimul rand, nerespectarea dreptului cetatentilor de a-si exercita aceasta putere suprema si in special nerespectarea corectitudinii alegerilor inseamna un ATENTAT LA SUVERANITATEA NATIONALA!

  29. Mie nu mi se pare ca initiativa de suspendare e o nebunie (si nici blat), chiar s-ar putea dovedi o miscare inspirata (daca vor sti s-o joace cum trebuie). In primul rand, nu trebuie exclusa total posibilitatea ca suspendarea sa reuseasca; Blaga, R.F. Alexandru si alti pedelisti care nu (mai) au cine stie ce avantaje de pe urma guvernarii ar putea vota “pentru”, fara a se teme de represalii din partea lui Basescu (din secunda in care s-ar anunta reusita suspendarii, ar ramane complet fara putere, pentru ca va fi lasat din brate si de procurori si de servicii). La fel s-ar putea intampla si cu unii parlamentari din UNPR si UDMR. Intr-adevar, e o sansa infima ca asta se intample, dar nu inexistenta… Iar in cazul respingerii la vot, incercarea de suspendare va putea constitui un cal de bataie important in campania electorala. Opozitia isi va putea ataca adversarii cu un discurs de felul urmator: “Noi, USL-ul, am vrut sa va scapam de Basescu (cel care a hotarat, de unul singur, taierea ilegala a pensiilor si a salariilor si care, incalcand Constitutia, i-a atacat pe judecatori pentru ca au dat sentinte care sa va repuna in drepturi, etc) dar l-au aparat cei de la PDL, UNPR si UDMR (eventual si viitoarea Noua Republica, in care se vor regasi viitori fosti parlamentari pedelisti, ca Voinescu si Paleologu)). Asta inseamna ca si ei, girand comportamentul lui Basescu, calca in picioare independenta justitiei si sunt de acord cu incalcarea drepturilor voastre legale si mai au curajul sa va ceara voturile astazi.” In fine, stiu ca modelul meu de discurs e muci, dar Antonescu (care e imbatabil pe terenul asta, al oratoriei) ar putea sa scoata ceva ca lumea din asta, la mitinguri electorale si confruntari televizate… Va fi foarte usor sa exploateze – in folosul electoral al USL – frustrarea oamenilor care si-ar fi dorit enorm sa se ajunga la referendum, pentru a putea sa-l demita pe Basescu cu mana lor.

  30. @joe doe-Nu-l subestimez pa Mititelu,dar sunt de parere ca nu ar trebui sa iasa pe sticla si mai ales sa-i impartaseasca lui Gigi ce planuri are.
    La fel,in USL e dificil de luat hotariri,trebuie sa-si ceara accept unul altuia,samd.Insa,ar trebui sa nu mai anunte ceea ce au de gind sa ii faca puterii,fa-o si apoi asteapta sa te caute ei sa se dea de gol!

  31. Lasati-o moarta , peste 10-15 ani ( mai putini decat cati au trecut de la revolutie ) Basescu nu va fi decat o amintire urata si un nume pe o cruce .

  32. “Să fii tu opoziţie, să ai în mână un scandal de corupţie care duce la uşa premierului şi să te apuci iar de o profund incertă operaţiune de suspendare a preşedintelui, când nici nu visezi să stai cu curul pe vreo majoritate parlamentară confortabilă, mi se pare ori nebunie, ori blat cu el.”

    Nu e nici nebunie, nici blat cu el, e PROSTIE, pur si simplu, dupa cum am mai spus. Opozitia in general si PSD-ul in special s-au tampit de tot.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.