Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Opriţi-vă dracului, hiene dezgustătoare!

Opriţi-vă dracului, hiene dezgustătoare!

Gata, bă! Am înţeles, trăim într-o ţară plină de oameni periculoşi care, în an electoral, trebuie ţinuţi la zdup. Sigur, ne-am dat seama, absolut întâmplător, abia acum că locuim într-o ţară de o periculozitate feroce. Demni ca mieii de Paşte, îi judecăm noi pe toţi la televizor. Juisăm de plăcere când îi vedem cu cătuşele pe mâini, când îi filmăm dezvonovăţindu-se şi când opinăm doct, ridicând din sprâncene, că e ceva ascuns, altfel nu se mişcau autorităţile. Sigur, mai moare câte o rudă apropiată a vreunui suspect de serviciu, mai ţinem la beci câte un bolnav de cancer în refuz de medicamentaţie, da’ aşa-i la toate revoluţiile de pe Planeta Pământ, mai cad şi nevinovaţi colaterali. N-o să ne împiedicăm de atât!

Mi-e silă, bă! De ce-a ajuns meseria asta, odinioară frumoasă, pe care o practicăm. De toţi infiltraţii serviciilor secrete din redacţii, de faptul că procuratura a ajuns să fie principalul furnizor de ştiri din România, de curvele ajunse în poziţii de demnitate publică (Doamne, cum sună!) exclusiv pe motiv de copulare interesată cu cine trebuie, de toţi agramaţii împinşi către parvenirea politică de iluştrii lor părinţi, de fiii de securişti şi/sau de torţionari care împart verdicte de moralitate în piaţa publică pe bani de la partide, de vorbitul în şoaptă şi de suspiciunile reciproce. Mă doare-n cur dacă toată isteria asta generalizată-i opera lui Băsescu au ba. E ţara lui Băsescu, e regimul lui politic zgomotos şi infect, e vremea hienelor fără conştiinţă care se adapă hulpav cu sângele gâlgâind al victimelor proaspăt sfârtecate. Să vă ia dracu’ pe toţi! În Săptămâna Mare…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

183 thoughts on “Opriţi-vă dracului, hiene dezgustătoare!

  1. Victoreeee….te rog eu frumos sa pleci intro mica ( sau mare ) vacanta ….te-am vazut aseara la o emisiune si mi s-a facut mila de tine si de sanatatea ta …de ce sa te mai enervezi cu toti astia mai bine pleaca, schimba locul de munca, mergi undeva la tara si poate asa scapi ….si noi de tine 🙂

  2. Dle. Ciutacu va felicit pentru tot ce faceti la Antena.
    Intrebarea dvs. pusa aseara 15.06.2009 la emisiunea dlui.Gadea nu cred ca pe dl. Tolontan ar fi putut sa il miste putin. Intradevar au aparut multe hiene care mai dau si lectii de morala.Chiar daca moaretea tatalui al acelui arbitru nu s-a ,,intamplat” la ,,el”,nu era cazul sa-l mai aduca in discutie pe arbitrul Laios daca tot este atat de ,,milos” pe cat vera sa para.

  3. Sa fim seriosi pe langa vreo 2-3 ziaristi care e adevarat ca-si vad de treaba si ziaristica se face cu adevarate investigatii si nu dupa gura lumii”asa se vehiculeaza”,restul sunt niste adevarati NECROFAGI.

  4. Pur si simplu mi-e sila de toti si toate. Felicitari domnule Ciutacu, o scriitura de geniu acest post la fel ca cel la adresa Elenei Udrea “Auzi fa , hai sictir de aici”! Dumnezeu sa va dea sanatate in saptamana mare si va doresc un paste fericit.

  5. Da probabil nu a murit de infarct nimeni cand a bagat spaga fi’su in buzunar.
    Sa le fie tarana usoara. Ca asa plozi au ejectat.

  6. Domnule Ciutacu, sunteti suparat, la fel ca si toti romanii cu cap din tara asta. Dar singura cale de a-l bate pe Basescu este propria lui arma. In primul rind domnul Ciuvica trebuia sa faca plingere penala impotriva lui Mircea Basescu, daca nu a facut-o pina acum macar in ultimul ceas s-o faca. In la doilea rind, v-am postat concis si la obiect tactica securista folosita de Basescu. Si anume intocmirea a zeci si zeci de dosare in toti acesti 4 ani de cind e presedinte, false sau pe probe, care sunt scoase in mass-media romaneasca si arestarea celor cazuti din voia lui Traian pe bec cu trimbite si tamtamuri de mascati ori de cite ori apare in presa romaneasca orice informatie compromitatoare despre el sau clanul familiei pe care-l conduce. Faceti o retrospectiva, incepind din 2004, de cind securistul bisnitar a ajuns presedinte si veti constata ca, in cel mult 12 ore sunt lansate cu o precizie de ceasornic contra-actiuni care arunca efectiv gaina moarta in curtea adversa. Concisa si la obiect si aduceti la cunostiinta cetatenilor prin toate mijloacele mass-mediei din Romania, Parlamentului UE, CEDO, Amnisty International, Asociatia Internationala a Ziaristilor…. Si nu uitati ca, dintre sutele de psihologi ce lucrau in departamentul de dezinformare al Securitatii sunt angajati ai SRI si sunt folositi tocmai la stabilirea tacticii sataniste a lui Traian. Si ei avind aceeasi vina ca si Traian deoarece participa platiti fiind de la bugetul de stat in acest joc de mintire si invrajbire a populatiei Romaniei numai pentru a cistiga si cel de al doilea mandat, asa cu puneti tunurile si pe ei din toate pozitiile cind participati la emisiunile televizate directe. Toate cele bune, gelu.

  7. Tu ai mare dreptate”saptamana mare”,ce treaba are Dumnezeu si invierea cu jegul,scursurile,bestiile din Romania.

  8. @Aurel: trebuie sa fii cel putin dereglat mintal sa gandesti si sa postezi asta
    @Valentin: cererea ta a fost respinsa. alta solicitare mai ai?
    @swFapt: m-ai auzit pe mine, vreodata, oriunde, cerand arestarea cuiva?
    @jad: sunt oripilat ca traiesc intr-o tara majoritar imbecila, e dreptul meu

  9. Victore .. cica esti gelos pe succesul ‘colegilor’ de la sport, cu ancheta publica plina de succes cu care se ocupa .. mereu m-am intrebat ce draq poate sa aiba in creier un gazetar sportiv – imi place fotbalul, si n-am simtit vreodata nevoia sa-mi comenteze cineva ce pot vedea cu ochii mei .. m-am dumirit – asta sunt ei, fiindca atata pot ei – isi iau stirile de la procuratura si se simt deodata doctori in drept .. vai de mama noastra .. cam asta sunt toti prin tara asta – de la basescu la geoana, boc, pogea .. comentatori sportivi – si functie de evenimente, ‘experti’ in orice altceva ..

  10. nu spun ca penescu si gheorghe c-tin nu sunt corupti dar sunt sigur k ei sunt printre cei mai curati din fotbalul nostru si culmea taman pe ai i-au chemat la DNA. de ce nu il ancheteaza pe mircea sandu? (vorba domnului tolontan)M.S.conduce fotbalul nostru de 20 de ani si stie tot ce misca si cum misca. penescu ,,saracu” a platit si el taxa de protectie la arbitrii dupa ce a vazut k 2-3 ani l-au tot furat.=)

  11. @Victor – aseara tolontan nici nu a clipit cat i-ai explicat ce si unde greseste .. macar din punct de vedere crestinesc , saptamana asta cel putin. Nu-l sufar pe mitica dragomir, dar se pare ca pana si militienii (fost) comunisti au mai multa minte si bun simt decat ciudatii astia crescuti fara niciun reper .. ma intreb cat s-au gudurat pe langa dragomir, sandu, sau oricare din mogulii din fotbal pentru un fursec, o deplasare cu o echipa sau alte avantaje care se dau slugilor de catre stapani .. acuma ii injura, ca sa se ploconeasca iar la puternicii zilei, cand va fi cazul ..

  12. Domnule Ciutacu,sunteti indreptatit sa simtiti si sa ganditi astfel! Felicitari! In rest,oare au disparut mila,compasiunea,intelegerea? Citesc unele “ganduri” si ma cutremur.Totusi poporul acesta nu este nici sadic, nici imbecil. Sarbatori fericite tuturor si constiintei lor !

  13. Am urmarit aseara emisiunea “Sinteza zilei ” , ce m-a dezamagit cel mai tare , nu ca pana acum am fost vre’un fan al lui , au fost interventiile d-lui(?) Tolontan zis si “Tolo”. Este incredibil cum acest om a inceput sa ia apararea procurorilor.Cata rautate si dusmanie zace in aceasta persoana rar mi-a fost dat sa vad !
    Cat de indignat era el, ca Becali i-a injurat si i-a sfidat pe procurori !Cum chiar pe acele persoane care fac justitia !Pai daca asta, a facut asa ceva trebuiau luate masuri imediat. Iar daca a si recidivat trebuia ca legea sa fie aplicata exemplar ! Dar nu au facut-o , de ce ?
    Cum poate dl.(?)Tolontan sa creada ca cetatenii acestei tari sunt exasperati sau oripilati cu ce se intampla in fotbal ? De fenomenul fotbalistic sunt interesati cativa : microbistii , “ziaristii” sportivi , cateva case de pariuri,agentiile de publicitate si patronii cluburilor.A ! era sa uit ,si statul care isi ia “dreptul de smecher”.
    Vorba lui Badea “mamaile” si restul cetatenilor sunt interesati de : ce mananca (cei mai multi),daca maine mai merg la servici,daca isi permit sa-si tina copii intr-o scoala buna sau pot sa le mai cumpere rechizite,daca s-au scumpit medicamentele,de ce dracu nu se mai termina de reparat strazile,daca mai pot plati ratele la banca sau banci,de ce dracu creste euro iar , unde a invatat fie’sa lu baselu sa faca bani ca sa-si ia “un aparatament cu mansarda” de aproape 500 metri patrati si 800.000 de E U R O, astea sunt problemele nu fotbalu’ !
    Acum ce sa zic , am si io o curiozitate de cetatean , simplu privitor la televizor : Tolontan are o “sursa” la procuratura sau el este “sursa” procuraturii,care face jocurile acesteia ? Ma puteti lamuri si pe mine dle. Ciutacu,ca nu am inteles prea bine !
    Multumesc anticipat si va urez succes !
    P.S.Cand i-ati spus in emisiune ca din cauza unor “jurnalisti”(eu le-as spune anchetatorii benevoli(?)ai procurorilor) tatal arbitrului a facut infarct si a murit,reactia lui “Tolo” a fost ca “nu ,nu s-a intamplat la noi la GSP, a fost la SPORT.RO”, faptul ca a murit un om nici n-a contat!Hiene ? Nu , piranhia !

  14. interesanta si logica lui tolontan .. cand s-a prins ca dragomir poate eventual sa-i puna pielea pe batz pentru difuzare de informatie falsa (exista ceva in codul penal si pentru asa ceva), justitiarul fara frontiere tolontan, a dat-o la intors ca informatia a fost falsa, dar a fost postata pe blog numai 5 minute, si nu va apare in editia tiparita a gazetei .. pai si mita pentru care facea atata taraboi, e deocamdata in versiunea vorbita pe telefon – nimeni nu a vazut versiunea tiparita in bancnote a respectivei mite… pe aceeasi logica, pericolul social tolontan poate sa faca vreo 29 zile preventiv cu pachet de sarbatori paste inclus ..

  15. Va apreciez dle Ciutacu da chiar nu vad de ce v-ati atacat asa. Omu a murit se intampla coincidenta a facut sa se ntample cand fiul era intr-o emisiune si nu e prima oara cand e acuzat de spaga.Sunt timisorean si aici circula multe zvonuri despre Lajos si Borcea cat despre decesul tatalui nu pot sa zic decat Sa se odihneasca in pace.

  16. @ Irina

    Kovesi nu exista, CSM nu exista, Morar nu exista, justitie nu exista, Romania nu exista.

  17. Trist, dar adevarat. De ce nu putem fi si noi cat de cat oameni normali? De ce trebuie sa fim mereu mocirliti pana in gat?
    De ce suntem condusi de curve? Sunt ele atat de frumoasa si stiu sa faca “un ceva” ce nu poate fi facut de altele?
    Procuratura = cei mai incompetenti (daca imi permitati) din tara asta. Ba, un politician care a stat pe la putere si a privatizat tara cand il luati si voi pe bune?
    Astept ziua cand valoarea si dreptatea vor fi principalele criterii in evolutia unei tari, desi nu cred s-o apuc, chiar daca sunt tanar.
    Nu stiu daca Base e principalul vinovat, dar lumea l-a votat tocmai pentru ca sa scapam de toti distrusii enumerati la sfarsitul articolului, iar el tocmai pe aceia ii promoveaza.

  18. O sa mor de fericire sa stiu ca toti mitangii care creaza imaginea asta de fotbal murdar au fost pusi la rece.O sa respir mult mai bine stiind ca fotbalul va fi curat in cele din urma.Abia astept ziua cand nationala noastra va iesi campioana lumii…Ma doare in cur de toate astea.Personal nu dau doi bani pe ce se intampla in fotbal.Nu imi schimba cu nimic viata daca toti vor juca corect si fairplay.In schimb,imi afecteaza viata sa stiu ca un politist inca mai primeste mita pentru a-i da carnet auto unui analfabet,ca un judecator inchide ochii in fata fiului nu stiu carui politician,ca un doctor nu se uita la tine daca nu ii strecori ceva in buzunar,ca un functionar public te scuipa in ochi daca nu-i impingi pachetelu’ samd…
    Ce pot sa zic stiind ca toate personajele de mai sus continua sa ia spaga la greu,facandu-ne noua viata grea?Bine ca i-ati inchis pe nenorocitii aia din fotbal.Sunt mult mai linistit ca avem un fotbal curat.

  19. Jegul general trebuia sa iasa la suprafata odata, acum a iesit sau incepe sa iasa.
    Am ratat purificarea/catharsis-ul de la revolutie sau imediat dupa, desi nu cred in momente magice colective.
    Oricine poate profita de el fie in politica fie in arta, presa, unde vreti voi.Parerea mea este ca el a existat dintotdeauna, statul comunist n-a facut decat sa-l acopere cu un strat gros de cenzura. Sistemul de invatamant, ca sa nu mai vorbesc de ala de valori de orice fel ca nu exista e sub pamant si produce numai smoala.
    Sistemul de referinte al fiecaruia dintre noi e varza.Alergam, fugim dupa tot soiu’ de himere: job, credite, case, masini.N-apucam sa ne oprim si sa gandim pentru ca ne credem inca in secolul vitezei. Nu mai suntem.
    Secolul acesta trebuia sa fie religios sau deloc.Este deloc, de ce va mai mirati?
    Religie nu neaprat in sensul practicarii ei ci prin reintoarcerea la esente, la intrebari fundamentale. Criza va rezolva problema asta in mod natural si dureros. Cand nu ne vom mai permite curent, televizor, internet samd ne vom intoarce la carti-nu ca ele ar fi mai curate!, ne vom intoarce la valorile reale: eu, sufletul meu, familia mea, rostul meu pe pamant.
    Atunci ne va durea-n cur de fumigenele oricui.
    Pana atunci, suferim din cauza acestor efemeride.
    Semne bune sunt deja pentru cei care vor sa le vada…Va propun un test personal: puteti iesi o zi intreaga fara mobil, fara portofel?Puteti trai o zi intreaga fara internet si fara televizor?
    ( Alta zi, pentru ca daca renuntati in aceeasi zi la toate cele de mai sus faceti apoplexie, garantat!)
    Orice zi, fie ea si duminica.
    Nu, nu puteti!
    Pana nu constientizati aceasta tragedie personala n-avem cum sa trecem la un prag oarecare, sper superior, sau macar altul!

    Sa nu ma intelegeti gresit, nu propovaduiesc nimic!

  20. Acu’ că-i tocma’ Vinerea patimilor, am aflat două chestii cel puţin ciudate: nea Jiji e puţin liber, adică nu mai e cazat la miliţie şi al doilea lucru- iată că Steaua a bătut pe cineva în campionat.
    Cele două lucruri pot fi puse, de către personaju’ principal al zilei, pe seama milosteniei creştine pe care a invocat-o de atâtea ori. Oricum, cu chestia asta, rating-ul teveurilor s-a ridicat niţel. Şi totuşi, cui îi servesc toate aceste fumigene? Zău că nu-mi ţin de foame!

  21. tulai drace ca te-ai suparat … cartitele ,sunt bune si ele la ceva , poate poate scot la iveala “oamenii de la Minolta” (adica idei crete )

  22. Bine, si pana la urma arbitrul ala e vinovat sau nu? Pentru ca oricare corupt poate avea rude cu o sanatate precara care pot face infarct sau Dumnezeu mai stie ce atunci cand vad ca fiul/nepotul/varul etc. e arestat. Asta inseamna ca de-acum presa nu mai are voie sa dezbata, politia nu mai are voie sa aresteze, pentru ca ar putea provoca un infarct? Am citit toate comentariile iar baiatul ala avea dreptate, daca vreo ruda de-a lui Base se uita intr-o seara la Sinteza Zilei si se supara intr-asa o masura incat ii plesneste un vas de sange? Tinand cont ca de ani de zile il tocati numai pe Basescu, v-as putea numi si eu pe voi hiene? Hai sa fim seriosi…e o tragedie ca a murit un om, insa nu putem pune asta in carca presei. Presa nu se duce inainte de a publica un aritcol sa bata la usa tuturor membrilor familiei si sa le ceara fisa medicala ca sa vada daca pot scrie articolul sau nu.

  23. desfintati porcaria aia de batut apa in piua de GSP-tv. daca vreti bani dati meciurile fara comentariile idioate si fara sfarsit – umplutura – sa treaca timpul. Sictir GSP TV si Ziar

  24. Si voi toti cei ce nu m-ati crezut in urma cu 4 luni…O tara de circari…Dar noi o cerem!!!Noi gustam circul!Noi suntem vinovati!Noi suntem cei ce ne-am angrenat in jocul acesta penibil!Este simplu!foloseste psihologia inversa si demodatul dezbina si condu!
    Mi-e sila!Da…cu totii suntem vinovati!Suntem vinovati ca ne-am nascut intr-o tara fara legi!Suntem vinovati pentru lasitatea noastra!Dl Lajos a murit…Dumnezeu sa-l odihneasca in pace…nu l-am cunoscut,insa consider ca numai un om cu o mare constiinta putea fi afectat intr-o asemenea masura de vorbele hienelor…
    Nu sunt vorbe-n vant!Primele ganduri ale prietenului nostru s-au indreptat spre sinucidere(nu credea ca-si va mai putea privi vreodata in ochi mama si fetita…are varsta d-lui Ciutacu…a luptat cu dintii pentru a fi un bun profesionist si pentru a se ridica macar la nivelul profesional ce l-a avut raposatul lui tata…)dupa ce a fost filmat cu catusele la maini!NEVINOVAT!Haide neamule sa vezi ursul!!!A avut parte de multa sustinere si a reusit sa depaseasca aceste momente,insa,nu va reusi sa UITE!Nici noi cei peste 1500 de oameni ce l-am sustinut nu vom UITA!Acum,dupa 3 luni de inchisoare(un Craciun petrecut departe de familie…) este judecat in stare de libertate…s-a concluzionat dupa trei luni ca probele sunt insuficiente pentru privarea de libertate!Acum nu este un pericol!
    Alex…nu cred ca tu,in situatia in care s-ar pune o lupa deasupra ta ,conform legilor si mai ales conform interpretarilor ce se dau legilor in aceasta tara nu te faci vinovat de nimic…Ma-ndoiesc foaaarte tare…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.