Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Moni, lasă reforma, rămâi doar cu TRU!

Moni, lasă reforma, rămâi doar cu TRU!

Zeiţa anticorupţiei a dat cu pumnu-n masă. Să fie dată afară Monica Iacob Ridzi! Nu contează de ce, nu contează pentru alegerea cui în Parlamentul European s-au comis infamiile, dar nu cumva să pară că PD-L seamănă cu PSD. Eu mă gândesc că, în acest elan reformator de paradă, aplicând criteriile justiţiarei de tărie (pe care o s-o liniştesc eu, PD-L e mai rău decât PSD), s-ar putea să rămână coana Monica fără colegii care i-au adus voturile pentru postul bine plătit de europarlamentar şi să fie nevoită să se joace de-a cătuşele cu TRU şi Voinescu minus Cotoi. Că, spre exemplu, finuţul Ghiţă Falcă stă, pe partea juridică, trimis fiind în judecată pentru corupţie, mult mai rău decât faimoasa tânără activistă portocalie de Valea Jiului. Iar rozaliul Adriean Videanu chiar a fost condamnat pentru prodigioasa-i activitate de primar general. Colac peste pupăză, să vezi minune, întâiul anticorupt şi anticomunist al republicii a fost inculpat în dosarul Flota, trimis în judecată pentru infracţiuni asociate corupţiei şi pus la păstrare numai prin graţia procurorului şef Daniel Morar.

UPDATE: Dau o masă celui care îmi arată unde a fost astăzi abordat subiectul consilierului prezidenţial Alexandra Gătej, cunoscută de Securitate şi sub numele conspirativ Florina, pe blogurile portocalii (pline de morală şi definite doctrinar ca fiind de dreapta) sau în oricare popas din ofensiva mediatică (Radio România Actualităţi, Hotnews) a anticomunistului preşedinte Traian Băsescu.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

91 thoughts on “Moni, lasă reforma, rămâi doar cu TRU!

  1. Of, iar ati inteles gresit, nu are ea treaba cu reforma in PDL, ca ii inchide marinelul ciocul numaidecat.

    Monica Macovei are si ea o problema, si anume majoritatea parlamentara care e o nemernica si vrea sa ii desfiinteze creatia cu care se faleste ea pe la UE, si anume DNA-ul.

    Imi amintesc ca am facut in 2005 o practica neplatita de 3 luni la misiunea Romaniei pe langa UE, si discutam atunci cu colegii (de breasla) despre monstruozitatea care se petrece in Romania, si anume legiferarea de catre executiv prin OUG. Inca se mai petrece cu tot cu reforma statului a lui Basescu si a lui Cristian Preda si inca e o monstruzitate.

    Atunci, o apropiata de-a ei imi spunea ca nu se poate altfel guverna tara. N-am combatut atunci argumentul, fiindca pe vremea aia o apreciam si eram proaspata absolventa, asa ca m-am gandit ca o fi stiind si ea unele.

    Dar intre timp am reevaluat-o, mai ales atunci cand vocifera in spatele chiorului. Si argumentul ca nu se poate guverna tara e la fel cu n-am spalat vasele de-o saptamana, dar lasa ca vin in curand viermii si le curata.

  2. Nici macar fotogenica nu este d-ra europarlamentar EBA!
    Te-ai gandit sa o inviti la tine in emisiune?
    Cu siguranta ai da peste cap toate audientele!
    Eu cred ca esti singurul care ai putea fi “onorat” de prezenta tinerei si “prodigioasei”noatre eroparlamentar.

  3. Ce ar fi sa se suspende toti si sa plece mai aproape de banii lor..de exemplu in Elvetia.
    Dar ei nu si nu ,ca fabrica de e in Romania.

    Mona ,Mona(aka Ridzi) cum era bre cu : “Nu Partidului Stat”.

  4. @Cristina: a fost in campania pentru europarlamentare si m-a injurat jumatate de tara ca am trimis-o la Bruxelles, de parca eu aduceam 10 voturi pe fiecare sectie

  5. io cred ca e un pas, dintr’o facere in plina desfasurare daca e sa credem ce se spune aici.

    probail ca se naste alba ca zapada, what ever, o fantezie politica kinky, unde avem un pitic, se mai scot la concurs alte 6 (im)posturi.

  6. Te citesc aproape zilnic si te urmaresc indeaproape si stiu ca te injura multi si mai stiu ca asta nu te-a descurtajat niciodata pentru ca sunt si masi multi cei care te apreciaza la adevarata ta valoare!
    Fii sigur de asta!
    Iti spune asta fica unui jurnalist, care chiar daca din pacate nu se mai afla printre noi te considera “un baiat cu talent,bun simt,indraznet si drept”; si crede-ma a cunoscut multe persoane din breasla voastra!
    Cu respect!
    Cristina

  7. Ce naiva este odrasla europarlamentara,faptul ca o dai afara sau o tii in partid pe Ridzi ne este egal cu zero,lumea sa lamurit despre PDL. Dar parca mai ieri Ridzi umbla prin studiourile tv la brat cu odrasla incercand sa o faca europarlamentar chiar ajutand-o sa se exprime ca de in urma facultatii absolvite ea se exprima mai greu. Ce sa intamplat cu prietenii care te ajuta? Se pare ca e mostenire de familie ca atunci cand se vad cu sacii in car……..fapt usor observabil si la tatucu prezident.

  8. As avea si eu o intrebare: in Europa mai exista vreo tara cu o asa pleiada in fruntea tarii? Pleiada de aroganti si vesnic infometati?

  9. Nu cred ca coruptia din PDL incepe sau se termina cu Ridzi dar ideea nu este rea. Dar trebuie sa continue si cu restul coruptilor din partid… cu aia enumerati de tine si cu altii. mai apoi ar trebui sa treaca si pe la PNL, PSD la UNPR si la restul. Din pacate astea sunt doar VISE.

  10. Sunt de acord cu ce zice “romanistanezul”. Şi eu cred că totul face parte dintr-un scenariu creat de nişte ticăloşi cu minţi bolnave, scenariu prin care ia naştere, încet, “Albă-ca-Zăpada”. A se vedea şi declaraţiile lui Cristian Preda, chiar şi cele care PAR împotriva Udrei. Aici mă mai gândesc la alte “strategii” portocalii de a-i face imagine pozitivă noii “scriitoare”. De asta ştiaţi? 😯

  11. Circ pentru prosti ! Macovei a-nceput de-acum o luna sa faca praf in presa pentru a incropi un conflict care sa duca la sciziunea PDL; votul de ieri in favoarea lui Ridzi e doar un binevenit pretext. Acum nu-i mai ramane decat sa formeze mult asteptatul partid “Alba ca zapada” care sa recupereze voturile acefalilor ultra-portocalii nemultumiti de guvernarea asta tembela. Va fi doar un scandal de ochii lumii, ticluit de strategii cotrocenisti. Asta e tot, Basescu nu vrea sa-si mai tina toate ouale intr-o singura traista. Dupa alegeri, spera sa formeze o coalitie de guvernare cu PDL, UNPR, PP, UDMR si “Alba ca zapada”. Sigur, pentru asta e nevoie ca toate partidele astea sa intre in Parlament (probabil vor micsora pragul electoral la 3%), iar PDL sa obtina macar vreo 25%.

  12. Monica Macovei intotdeauna poza in cea mai justitiara ministresa de justitie. Si daca ea dixit: “Nu cei care vorbesc despre coruptie trebuie sanctionati ci cei care impiedica o ancheta de coruptie”. Total de acord, cu amendamentul ca basescu vorbeste de coruptie, a savarsit infractiune aasociata coruptiei si atunci pe cine trebuie sa sanctioneze basescu pentru ca tot el a si impiedicat ancheta?

  13. HAHAHAHAHAHA… Unde s-a trezit anticoruptia. Da nu poti spune ca n-a avut profesor bun, tocma pe ala de condamna comunismul si securitatea din care a facut parte iesind virgin…

  14. ” Lumea nu e primejdioasa din cauza celor putini care fac rau , ci din cauza celor multi care privesc si nu fac nimic !!! ”… Einstein

  15. Da domne! Afara cu Monica Ridzi! Este o corupta de cel mai inalt nivel si setea insatiabila a dansei pentru banii poporului nu are leac. Jos cu aceasta piaza rea si traiasca reformatoarea justitiei romanesti moderne!

    :D:D

  16. frumos.
    dupa folosintza orice obiect uzat se poate recicla.
    asa-i si cu ridzi.
    (acum este folosita ca rampa de re-re-relansare ptr preacurata macovei…etc)

  17. Update:
    Păi poate de-aia a şi ieşit DIN NOU să vorbească, la radio de data aceasta; să ne mai zică “cu responsabilitate”, sluţindu-se la bietul microfon, despre “obiectivul Opoziţiei”, acela de a duce ţara “în derapaj”.
    Adică, nici usturoi (Gătej) n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

  18. doua vorbe nea’victore…pe mine ma amuza astia foarte tare (care tre sa le vina rindu la puscarie),cum e gata procesul pe rol si funia se stringe in jurul parului (proces monica ridzi,vintu,placinta junior si multi altii…), ai auzi imediat cum se vaicaresc ca niste coarde penale cum ca au probleme medicale si “saracii” sint bolnavi rau de tot…!!…cica :”nu suporta detentia”,sau mai bine zis organismul nu suporta detentia!…la dracu cu escrocii astia…dar cind numarau lovelele de-i usturau degetele nu le venea rau de la stomac???…ei bine nea’victore sa se duca la puscarie pe 300 de ani ca oamenii de rind stau colo la coada saraciei si rechinii astia nu se mai satura de atita furat din circa noastra..! auzi la ei au votat cine este pentru si cine este impotriva…pai ce dreacu tara este asta au ajuns cei mai mari infractori ai statului si supun la vot daca se pedepsesc sau nu??…Doamne Dumnezeule…si pe aia de fura o gaina ai umfla pe loc fara drept de apel si-i indeasa in puscarie pe viata…!! ne trebuie o mare revolutie dar sa fie ADEVARATA !!!

  19. Deputatul PDL Marius Spânu ia în calcul demisia din PDL din cauza chestiunii cu Ridzi. Ăştia ne cred idioţi. De fapt, mulţi şi sunt.
    Avem, deci: Albă-ca-Zăpada ( Monica Macovei- mă rog, nu prea corespunde standardelor… 😆 ), Marius Spânu, Cristian Preda ( că doar el cel mai vechi în “dizidenţă” ), plus încă cinci pitici pe care trebuie să-i mai căutăm.

    Ce-o fi gândind Ridzi, când văd cum o folosesc “colegii”? Deh, a crezut că e mare şi tare că o pupă-n fund pe semianalfabeta lui tati.

  20. @Max Payne: dincolo de ce-a facut, Ridzi chiar e bolnava nasol. si, crede-ma, nu bag mana-n foc decat pentru ceea ce stiu.

  21. @A.A: da’ cine a zis ca Hotnews e site portocaliu? 🙂
    redevenind seriosi, Basescu a fost azi in redactie la ei. ieri a promis ca vorbeste cu ea si azi ne anunta ce-a decis. a fost vreo intrebare pe tema asta si mi-a scapat mie sau Tapalaga era sedat?

  22. “Nu mai vreau să trăiesc într-o lume în care principalele personaje se numesc Ciutacu, Băsescu, Gâdea, Diaconescu”. – Andrei Plesu

  23. Cu dedicatie pentru una dintre cele mai proaste creaturi de pe Pamant!

    De la minutul 0:30 incepe calvarul!

    Atentie! Puteti suferi leziuni cerebrale!

  24. @georgian: pe voi va trimit portocaliii pe rand la urat sau, ca tipici reprezentanti ai electoratului lor, aflati mai tarziu? am comentat-o, puiule. nici mie nu-mi convine sa impart lumea cu asa-zise exemple morale care au pupat in cur ultimii doi dictatori ai Romaniei, da’ n-am de ales, asa ca raman. el, insa, e liber sa plece.

  25. Domnule Ciutacu, ce-a pupat ce n-a pupat nu stiu dar dintr-o comparatie cu Andrei Plesu n-o sa iesiti niciodata invingator (asta ca sa ma exprim elegant :D)

    Si da, m-au trimis portocaliii asa cum si pe dumitale te-a pus Felix sa scrii despre doamna Macovei, pe acelasi principiu (“cine nu-i de acord cu noi e platit ca sa nu fie”).

  26. Io am mai scris aici:
    Cu Basescu este cel mai bine sa te ai dusman; daca crezi ca esti prieten cu el, esti pierdut.
    Poate mai ai o sansa; ca sluga…
    Iar Macovei are si ea o problema; ceva cu casa parintilor; acolo, ceva.
    Da-mi place cum astia din Romania le da cu flit la cominternisti/europeni. Si cum le bat ei obrazu´:
    Ba, fara noi si “munca” noastra erati niste nimicuri; asa ati ajuns pe bani grei, acolo departe..
    Mie imi place si doresc sa ajunga sa-si ia unul altuia gatul; atunci sunt cu adevarat multumit.

  27. @georgian: pe Ceausescu si pe Basescu, pentru rigoare, el, pe nici unul, eu. deocamdata, palmaresul il avantajeaza evident. la fel cum, ironia sortii, pe mine ma avantajeaza evident realitatea cruda ca Plesu a scris pe bani in ziarul patronat de Voiculescu si unde Ciutacu e redactor sef, nu invers. numai viitorimea va citi in cartile de istorie. noi doi nu vom mai fi in viata sa comentam rezultatele poll-ului istoric 🙂

  28. Despre securista s-a vorbit doar pe internet.
    Nu ma surprinde ca securistul-sef basea si-a angajat multi “confrati” in echipa.
    Oranjatii ar putea sa ne scuteasca de circul “disidentei” . Nu suntem chiar asa prosti cum ar vrea ei.

  29. Nu mai spuneti , frate , toata ziua ca este un guvern impotent !!!
    Ne reguleaza astia zilnic de ne sar capacele !!!
    As vrea sa se renunte la vorba asta ” inteleapta ” aruncata in toate dezbaterile de adanca intelepciune !!!…

    In urma acestei mizerii cu pensiile , ar fi trebuit sa fim deja la usa Cotrocenilor sa zmulgem portile alea de furie … dar , lasa asa … mai e loc !!!…

  30. @george: Gresesti , guvernul chiar este impotent ; el este ca un prezervativ gol , fara “continut”: adica “fleashca” !!! 🙂 Problema este ca “Cotroceniul” are grija sa-l tina permanent plin , cu “continut” , 😉 adica cu “chestia aia” care ne reguleaza zilnic …!!! 🙁
    Practic noi suntem regulati PERMANENT de “Cotroceni” , care are interpusa intre EL si NOI , chestia aia micuta , “caciulita aia , de siguranta” , denumita GUVERN !!!

  31. Ritzi nu va pati nimic.De fapt nici nu-i doresc.
    Doar Basescu face valuri sau fum cu scopuri ascunse.Ma cutremura perversitatea acestui om.N-am
    umblat prea mult in lume dar am citit mult.Fara
    snobism,de toate.Oricat ar fi igrosat vreun scrii-
    tor caracterul pervers al unui personaj nu cred ca ar fi reusit sa redea dimensiunea perversitatii la care se ridica alesul poporului roman .Taie si jupoaie spunind ca ne
    face bine.Ieri ,intre alte mizerii pe care ni
    le-a dat sa le inghitim ,a facut un elogiu
    educatiei ,apoi a batjocorit toata munca
    celor care au trudit in scoala romaneasca cerind in mod imperios sa fie votata legea
    educatiei.Considra ca suntem penultimii din
    Europa in privinta lecturii a matematicii si a
    stiintelor.Asa cum nu poate fi credibila nici o
    cifra vehiculata de domnul Boc,nici ,dar mai
    ales,sarlatanul asta nu ar trebui crezut.A trecut legea pensiilor, vor trece si celelalte,
    impulsionate cu banii furati de la romani .
    Vinovata e opozitia .Daca nu e absurd ca se
    urmareste exterminarea pensionarilor deteriorarea fiintei acestui neam o sa acceptam
    si faptul ca toata vina o poarta opozitia.Inca
    astept sa i se taie mana lui Ponta dupa ce i-a
    intins-o lui Basescu.Ce plasa se tese in jurul
    baietilor astora carora li se imputineaza
    armata.Parca sunt si hipnotizati se micsoreaza
    si ei insisi nu numai armata lor.
    Multumesc ,domnule Ciutacu ,pentru ca imi
    ingaduiti sa ma exprim pe blogul dumneavoastra.

  32. @george:PS – Si ca sa-mi duc logica pana la capat (daca imi permite Victor) , acest GUVERN-PREZERVATIV are doua din caracteristicile de baza ale unui prezervativ de calitate:
    – asigura (pana acum , cel putin) o protectie perfecta (prin interpunere si rezistenta “la frecare”) a presedintelui contra “bolilor” (si-a altor “efecte” sau reactii) provenite de la cel siluit , in speta , poporul roman ;
    – are o “elasticitate” si capacitate de “retinere” uriasa , acumuland intregul “lichid seminal” pe care-l ejaculeaza , cu satisfactie deplina , presedintele , catre acest popor ; cu un amendament: ceea ce azi “a retinut” de la presedinte , redistribuie catre popor , in portii multiple si mai mici (dimineata , la pranz si seara) , ori-de-cate-ori poporul e atacat de “febra” nelamuririlor si nemultumirilor !!!!

  33. ” Romania are acum cea mai incompetenti, mai aroganti si mai lacomi politicieni din ultimi 20 de ani” academicianul Florin Conatantiniu.

  34. In cel (cea) cazut(a), nu se da cu piciorul.Dar Ridzti a fost scoasa tocmai din acest motiv de catre cei (cele) care vor sa detina un colac de salvare, caci barcazul chiar ia apa la greu, si …carmaciul este groggi, si cu tot mai rare momente de constienta. S.O .S !

  35. Domnule Ciutacu,
    Dacă tot afirmaţi – “pe voi va trimit portocaliii pe rand la urat sau,…”, atunci pune şi matale o inscripţiune undeva în colţ – Interzis celor care au altă părere decât gazda.
    Ştiu că nu vă place, dar giorgian bate toaca unde doare. Greu de “mestecat”, nu ?
    Apropo…sunt şi ziarişti, filizofi, scriitori care scriu pe altceva decât bani la micul mogul ❓

  36. SUCCES(uri) VICTOR CIURACU!
    Victor,Mircea,Radu,Dana,Gabriela,Razvan,Mugur, Valentin,Alessandra impreruna cu “dom’director” Mihai aveti datoria si chiar obligatia fata de noi cei multi care credem intr-adevar in voi “slujbasii”lui FELIX sa ne spuneti intotdeauna adevarul indiferent daca puterea se mai numeste sau nu “GASCA BASESCU”!!!
    MULTUMIM!

  37. De la votul de marti seara pdl-istii nu stiu ce explicatii sa dea vis-a-vis de rezultat. De la starea de sanatate a Monicai Iacob Ridzi(fereasca Dumnezeu ca e foarte nasol ce are- povestea cu leucemia nu deloc in regula) pina la “libertatea votului” ca sa spuna de fapt ca li se poate intimpla si lor la un moment dat si ca de fapt din spirit de colegialitate si solidaritate au votat cum au votat.
    Dar vai …nu mai asculta de poruncile lui Zeus (sms-urile transmise de la Cotroceni inainte de vot) parlamentarii PDL? Fronda in PDL?
    Era mult mai interesant daca fronda se manifesta la ultima motiune din 27 octombrie. Au ocazia sa isi manifeste acest sentiment la urmatoarea motiune impotriva legilor salarizarii unitare…..
    Dar mai mult ca sigur acest spirit va fi invers proportional cu banii ce ii vor primi probabil pentru colegiile domniilor lor.
    Cit pentru Monica Iacob Ridzi multa sanatate!

  38. Excelent ai punctat faptul ca Basescu declara ca a avut un an fericit in situatia in care , in acelasi an , i-a murit mama !!!…
    Asta demonstreaza caracterul mizerabil pe care il are omul asta !!!
    Pentru oricare alt om , decesul unui parinte , in special al mamei , este un moment din care isi revine cu greu si il marcheaza mult timp …
    Dar ce sa cerem de la acesti nenorociti care , la urma urmei , chiar si-ar omori familia numai ca sa aiba bani si putere !
    Daca ar fi existat un dram de omenie in el sau in haita lui de caini turbati , nu ar zambi ori de cate ori FURA bani de la batrani sau copii …
    Asa sa-i ajute Dumnezeu , dupa cum isi bate joc de oameni !!!…

  39. Stiu ca se prea poate sa vorbesc cu pacat, insa chiar si imbolnavirea Monicai Iacob Ridzi mi se pare a semana cu un “plan B”, pe modelul Omar Haissam.
    Spun asta pentru ca genul asta de smecherie pare sa fie un instrument foarte eficient pentru imunizarea celor care lupta ci toate mijloacele pentru cauza dreapta.
    In cazul in care ar pierde puterea, va imaginati unul dintre spitalele defiintate de basescu transformat in infirmeria PDL-ista? Nu as avea curaj sa ghicesc diagnosticele, insa cred ca ele ar fi ingrozitoare.

  40. Acum nu cred,draga Victore,ca cineva se mai indoieste ca partidul prezidential e de fapt adunarea securistilor ceausisti,scosi deja cu mare tupeu si fara jena in linia intai.Nu le mai pasa ca toata lumea stie ce sunt si ce-au fost….au atat tupeu si sunt atat de siguri ca sunt undeva muult deasupra tuturor,incat aroganta lui A.Nastase pe care o clamau pina in 2004,a devenit egala cu zero, fata de aroganta lor.Si la fel ca pe vremea lui Ceausescu,se gasesc destui incovoiati de soarta care sa le linga mainile si picioarele imputite de “mahari”.Apropos de asta,ca voma sa fie la momentul potrivit,Tatuliciul iar l-a premiat pe Basescu!!Pentru ce?Ca-si bate joc de Romania si umileste poporul asta zi de zi?Multa scarba si prea putin Emetiral!

  41. Nu-l plac pe Plesu, chiar dimpotriva. Il consider un reprezentant al acelei intelectualitati care s-a aranjat cu puterea indiferent de ideologie si dand vina pe ceilalti pentru problemele Romaniei. Dar daca vrei sa te compari cu el (si asa mi se pare din raspunsurile date georgianului) trebuie sa admiti ca si cultura este un termen al acestei comparatii. Pt. a usura judecata cititorilor te-as ruga sa raspunzi la doua intrebari:
    1. Care este ultima carte citita in limba romana si cand ai terminat-o?
    2. Care este ultima carte citita intr-o limba straina, in ce limba si cand ai terminat-o.
    Afland asta ne va fi sigur noua si urmasilor nostri mai usor sa judecam titanii contemporani.

  42. « QUOD ERAT DEMONSTRANDUM »

    Purtătorul de curvânt de la Cotroceni declară că huiduielile populare nu sunt ce par a fi.
    În realitate, aşa cum explică şi Preş. Traian Băsescu, este vorba de ecou (binecunoscutul fenomen de reflectare a sunetelor pe o « suprafaţă colţuroasă şi discontinuă » cum este cea a mulţimii.
    Concret domnul Traian Băsescu emite cu intermitenţă justificatele sunete de durere, pe fondul neputinţei opoziţiei unite, la ore de audienţă maximă : ouh ! ouh ! ouh ! ; acestea revin, puternic amplificate, sub formă de ecou (sufletesc) ca : huo ! huo ! huo ! Teoria este susţinută şi de «prim mimistrul » Boc – asumatorul needucat al Legii educaţiei…
    Mai simplu de atât nu se poate. Qoud erat demonstrandum.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.