Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Lenuş, ia fă-ne tu cu mânuţa

Lenuş, ia fă-ne tu cu mânuţa

Daca mai aveam vreo indoiala ca, dupa modelele deja patentate cu alti protejati de-ai sai mult mai celebri si bazati, Basescu o va executa pe Udrea, ei bine, azi mi s-a risipit. Cand Pora iti da capete-n gura, nu o face din convingere sau pentru ca asa gandeste ea. Pentru simplul motiv ca verisoara cea peltica a lui Musetescu nu are convingeri proprii si nici nu gandeste; ea doar executa ceea ce i se dicteaza. Iar Jihadul deontologilor la adresa singurei persoane din lumea care a cerut demisia CNA pe motiv ca nu ne interzice sa-i aratam la tv curu’ mare pe care i l-au pozat paparazzi tocmiti de ea insasi este evident comandat, intretinut la foc marunt si stimulat cu niscaiva parale.

Modul public umilitor in care Consumatorul l-a lasat din brate pe fostul arhitect-sef Bold (“Dacă schimbarea lui se face legal, este un lucru bun. Cine stă 12 ani, trebuie să iasă din rutina funcţiei şi să se ocupe şi de altceva, decât să fie arhitectul şef al Bucureştiului”, conform Mediafax), dupa ce a primit (zic unii rau-voitori) cu multa satisfactie demisia lui Udriste, arata ca omu’ n-are mama, n-are tata. Ca sa-si scape el pielea, ar da pe oricine la schimb. Eu va sfatuiesc doar ca, in perioada urmatoare, sa urmariti traiectoriile a doua personaje politice cu notorietate: Elena Udrea si Cezar Preda. Cunoscatorii stiu de ce, iar ceilalti probabil ca nu vor afla niciodata.

UPDATE: Domnule Basescu, nea Traiane, Olimpianule Zeus, umilul muritor care se identifica prin numele mirenesc Ciutacu va roaga insistent, pe aceasta cale, ca – de fiecare data cand ma imprecati – sa ma pomeniti sub numele de cod Ciutacupunctro, fiindca tocmai schimbai platforma la glob si n-as vrea ca fanii dumneavoastra sa nu stie a ma gasi mintenas intru suduit.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

34 thoughts on “Lenuş, ia fă-ne tu cu mânuţa

  1. Ohohooo, citii articolul porei. Ii da la gioale lu’ Nuti din toate pozitiile. Asteptam sa vedem reactia din “Curentul” 🙂

  2. Marinarii au proceduri simple şi radicale: ia barca apă? “women and children first”
    Cred că dacă reuşea la Constanţa, o trimitea pe sector la Zăbrăuţi 🙂
    Oare la tineret o mai primeşte?

  3. Daca nu stiam ca autorul e Pora (brrr!), il consideram un articol timid. Asa, e semnificativ.

    Neinitiat cum sunt, nu-mi dau seama de ce Udrea si Preda dintr-un acelasi motiv. Eu stiu un singur principiu al lui Basescu.
    Se leapada de banda inca inainte ca banda sa fie descoperita ca mafiota.

    Tactica de aplicare e urmatoarea.

    In prealabil, isi strange cu grija instrumentele de executie pentru fiecare membru al bandei si, bine inteles, mijloacele de santaj ulterior. Apoi, vine cu tupeu si spune ca nici nu i-a cunoscut altfel decat conjunctural si profesional.

    Minciuna plina de tupeu este o practica intrata in sange pentru Basescu. Chiar azi, cand a respins noa lege 10, a strecurat cu tupeu ca si el a fost un chirias-beneficiar al ei … desi cumparase casa din Mihaileanu pe legea 112! Pana acum, nimeni (niciun tv-ziarist) nu a zis nici pas! Au inghitit-o ca atare. Nimeni nu l-a taxat in conferinta de presa. Mesajul mincinos, util Basescului, a fost indus insa de la pupitrul Presedintiei!

  4. Eu zic ca’s doar prafuri.
    1. Nu isi poate taia chiar toti sponsorii de sb fesieri , acum , in prag de campanie
    2. Nu se poate lasa fara mamica biletelelor tot la 2-3 pasi de campanie
    3.Daca nu o mai vroia n-o trimitea fix la Constanta sa-si rupa gatzii. Se gasea, mai mult ca sigur, si in Bucuresti vreun dosarel.
    Cu mentiunea ca nimeni nu-i perfect, iar Basescu le are cu jucatul la doua capete, sustin ca Nutzi nu pica pana la debutul noii capmanii prezidentiale . repet,ca nu-i prima oara cand Basescu azvarle petarde ca sa ascunda alte miscari pidosnice.
    Victore, tu zi ce arunci in mijloc, pentru un eventual pariu ; pozitia mea , deja o cunosti, prietenii tai stiu de ce, ai mei la fel. Iar timpul le va lamuri
    Pariul in facem strict pentru vopsitã ! La Preda nu ma bag.

  5. Intaiul Carmaci a dat astazi o declaratie de presa complet aiuritoare, asa cum ne-a obisnuit! Vorbeste despre legea nr. 10/2005, lege care aproba o O.U.G. ce modifica fosta lege a reorganizarii judiciare si a falimentului (64/1995); in opinia balbaita a Intaiului Copt de Caldura al Tarii, legea nr. 10/2005 ar avea legaturi cu retrocedarea imobilelor care au fost nationalizate!

  6. Doamne, urâtă e fiinţa asta.
    Şi rea, rea, neagră în cerul gurii. Muşcă.
    Ce dracu’ au în cap cei care o văd frumoasă?

  7. bai ciutacule ca esti cam pe dinafara mai auzisem. dar nu am crezut. ia zi bai ciutacul cum se impaca cele doua rationamente:
    1. bold, udriste etc reprezinta mafia din primarie, blaga vroia sa castige ca sa nu pice mafiotii si sa iasa la lumina necuratul.
    2. basescu ii lasa pe astia din mana pt ca e al draqu.
    bai ciutacule , pai nu ii mai e frica ma ?

  8. Cum era aia cu “iarna car si vara sanie”? Cam asta incearca “jucatorul cacealmist”. Stie foarte bine ca fara sprijinul PD-L nici macar nu poate visa la un nou mandat. Doar pentru asta a creat acest partid. Sigur, si pentru o eventuala guvernare, dar asta in subsidiar. Principala sarcina a PD-L este de a-l sprijini in campania prezidentiala.
    Si cum Lenuta a-nceput sa faca pe sefa, enervand din ce in ce mai tare pe din ce in ce mai multa lume, e normal ca “jucatorul” sa-i dea la cap, linistind apele in interiorul PD-L. Si acesta va uza de toate “mijloacele” pentru a o “linisti” (contracte, Cocos, alte afaceri, Dalli, cate-or mai fi care n-au ajuns la urechile noastre, etc.)
    Pe langa asta, sunt ferm convins ca deontologilor de serviciu le va fi trasata sarcina de a ne infatisa un “jucator” care n-are nicio apasare in a-si “executa” chiar si cei mai apropiati colaboratori. Si daca indepartarea lui Gusa, a Laviniei Sandru, a lui Elvis sau a d-nei Saftoiu n-a produs cine stie ce mari emotii, se spera ca indepartarea Lenutei, cu tam-tam-ul de rigoare, va produce efectele scontate.
    Cat despre caracterul “jucatorului”, nu mai e cazul sa discutam.

  9. stii? ma gandesc ca ,,jucatorul’ are strategia lui uneori deloc rea.ce dracu sa faci cu nulitati din astea? in politica of course, altundeva Udrea merge..
    si chiar,,verisoara” are logica ei in textul vesel.Sunt Ponta Banicioiu, Gusa ,Sandru ,Olteanu Corlatean, ( s anu mai zic de alde Adomnitei)tinerii care sa duca mai departe politichia asta si asa schioapa????

  10. Ce ma deranjeaza la hotii astia nesatui: tineti-va nevestele, amantele si beizadelele mai ferite de ochii lumii!
    Nu da bine la popor! Creeaza senzatia (conforma cu realitatea, de altfel, ca nu va mai saturati si vreti sa pastrati cascavalul in “famiglie”).
    De copiii lui Nastase sau ai altora ati auzit ceva? Macar au bun simt si nu-si toaca averea la vedere!

  11. Stiu ca nu va face placere sa discutati despre “grupul de la Cluj”, dar poate va intereseaza perceptia presei clujene cu privire la alegerile… de la PSD. Pentru Dvs. si cei interesati, iata cateva link-uri si cateva pasaje:
    http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=14668
    “…în ce priveşte “opoziţia” clujeanã, sarcinã revenitã în majoritatea timpului PSD-ului, aceasta a fost, practic, inexistentã.
    Atât de inexistentã, încât unii analişti au speculat cã ar fi existat o înţelegere între PD-L – Emil Boc şi PSD Cluj. Faptul cã ieri competiţia social-democraţilor clujeni a fost câştigatã de cãtre dl. Soporan – un politician lipsit de har şi de charismã – îi face pe o bunã parte a membrilor PSD, dar şi a unor simpli cetãţeni cu simţ civic sã atingã maximul dezamãgirii, fiind astfel anulatã orice opoziţie la primarul pedelist, fapt care ar duce la o atmosferã extrem de nesãnãtoasã, mai ales cã atât Primãria, cât şi Consiliul Judeţean au fost câştigate de acelaşi Emil Boc.
    Iar dacã este adevãrat cã oamenii politici care conduc urbea au reuşit sã-şi “împartã” la înţelegere cu cei care ar trebui sã fie opoziţia oraşul din punct de vedere “valoric”, trocul acesta nu va fi posibil de fãcut cu presa şi cu cetãţenii clujului. Or, asta nu este altceva decât începutul sfârşitului… Iar atunci vocea Provinciei va cânta poate aceeaşi “arie” cu cea a Bucureştiului. Sau poate nu.”
    http://www.ziarulfaclia.ro/Grupul-de-la-Cluj-a-fost-decapitat-traiasca-Grupul-de-la-Cluj+13253
    “A fost Cuibus luxat de Rus?
    Se pare ca Ioan Rus, fostul presedinte al PSD Cluj, a reusit, din umbra, sa-si impuna vointa in cadrul Conferintei Extraordinare pentru alegerea conducerii organizatiei judetene. Dupa ce, in urma cu sase luni – atunci cind si-a prezentat demisia din functia de lider al organizatiei clujene – contrar Statutului PSD care prevede ca interimatul este asigurat de presedintele executiv, functie detinuta de Valentin Cuibus, Rus l-a desemnat pe Soporan ca succesor al sau pina la organizarea alegerilor, iata ca ieri, dupa ce, primele alegeri (desfasurate in ianuarie 2008, dupa demisia lui Rus) au fost cistigate de Vasile Dincu, un alt membru al Grupului de la Cluj, se pare ca liderul acestuia a reusit sa-si impuna punctul de vedere in detrimentul lui Cuibus, pastrind astfel la conducerea filialei un apropiat al grupului.”
    http://www.ziarulfaclia.ro/Geoana-a-urmarit-de-la-foarte-mica-distanta-alegerile-de-la-Cluj+13310
    “In acest fel, erau intrunite toate conditiile ca, in cazul in care domnul Soporan nu cistiga presedintia organizatiei clujene, alegerile sa poata fi invalidate, asa cum s-a intimplat la Giurgiu”, considera sursele citate. Precizam ca o situatie similara s-a inregistrat cu ocazia Conferintei Extraordinare a PSD Giurgiu, a carei organizare nu a avut aprobarea scrisa a conducerii centrale si care s-a desfasurat tot fara participarea reprezentantului “de la centru”. In acest caz, Biroul Permanent National al PSD a luat luni decizia de invalidare a alegerilor de la Giurgiu, la nici o saptamina de la desfasurarea acestora.
    Mai mult, Conferinta Extraordinara a PSD Cluj putea fi condusa de insusi presedintele partidului, Mircea Geoana, prezent joi dupa-masa la Cluj-Napoca. Potrivit lui Vasile Soporan, noul presedinte al organizatiei clujene, Geoana nu a participat la lucrarile Conferintei deoarece “a avut un alt program”. Soporan precizeaza ca Mircea Geoana s-a aflat la Cluj pentru a participa la un simpozion international, organizat de Institutul Aspen. Presedintele PSD Cluj spune ca s-a intilnit cu Geoana, in cursul diminetii de ieri, ocazie cu care “am discutat generalitati”, sustine acesta.

    Sper ca nu va deranjeaza postarea. In rest, multumiri pentru tot ce faceti!

  12. O fi avind posibila cadere in dizgratie a Elenei Udrea vreo legatura cu rezilierea contractului Primariei Bucuresti cu Dalli?

  13. @Victor. Să vă facă cu mânuţa?! Parcă vă făcea cu guriţa. Din vorbe vă făcea, grele!

    Daţi într-o femeie căzută, noroc cu Ion Cristoiu, să vedeţi ce-o s-o mai consoleze… Se sparie gândul lui Gâdea!

    Oricum, de când le tot spun amatorilor că aşa face. Foloseşte şi aruncă.

    AWWW! Ce-ai scris acolo?! Cezar Preda?! Te sparge nen-tu Trăian pe chestia-asta! 🙂

  14. cu tanti nutzi e mai greu, pt ca ea e si pe post de jucarie sexuala a lu nea base.
    in pd(l) sunt multi care nu sunt de acord cu base si cu ceea ce face el, dar cand partidul merge bine (inca, desi e in picaj), nimeni nu iese la suprafata.
    intaiul marinar al tarii mai stie cine nu e de acord cu el si il mai trimite ba pe la o primarie, ba pe vre-un post mai mare decat palaria sa, iar cand rezultatele nu apar, hopa ii taie nea base.
    eu ma mir cum de cezar preda nu a fost “executat” mai demult.
    deci, dna cocos, sau udrea nu cred ca mai are mult timp de nivel inalt in pdl. isi gaseste ea partid pt ca am auzit ca da bine cu gura, sau cu fundu ala mare de nu se uita nici cna la el

  15. Eu vad lucrurile altfel:Constanta nu mai asculta de Base,iar asta si-a trimis executantul in teren,ca sa mai poata salva ceva ,daca mai poate fi salvat ceva.Practic a trimis-o in gura lupului.

  16. @ Victor Ciutacu

    E adevarat ca pe BOLD vor sa-l faca ai din PDL arhitectul sef la ilfov? Daca nu ma insel Radulescu de la PDL e presedinte la consiliu judetean Ilfov…

  17. Ba sa ne faca si cu ambele maini, poate asta ar ajuta- o sa-si ia zborul, cat mai departe! 🙂
    Mai mult nu mai spun despre personaj, pentru ca n-ar “suna” deloc academic. Chiar sa nu-ti cunosti lungul nasului, asa ca ea…

  18. Cea mai mare bucurie din viata mea va fi aceea de a DISPARE DIN VIATA POLITICA, DEFINITIV, aceasta analfabeta cu diplome … aranjate. Nu pot sa o sufar. Cred ca parcarea a inaltat-o si tot PARCAREA o va omora. Hai pa, si lasa-ne.

  19. ciudat, pora (pe care o votasem in top “limbute”) are un articol cu cap si coada. CA CApu’ nu-i la ea este o alta problema. la fel si faptul ca practica, cu succes, plasarea virgulei intre subiect si predicat (2 bucati!!!).

    ps: dupa cum ai gratulat-o cum c-ar avea curu’ mare, nu cred ca doamna cu pricina va mai calca pe la emisiunea ta. ca nu-l are chiar atat de mare, si chiar daca l-ar avea, altele sunt pacatele ei, e cu totul alta poveste.

  20. @brazvan: sunt devastat ca o persoana care n-a fost niciodata la emisiunea mea pana acum va continua sa se ascunda.

  21. De data asta, Victor Ciutacu, cred ca te inseli: Basescu va muri, ca sa zic asa, cu Elena Udrea de gat. Marile simpatii nu se uita asa usor. Elena Udrea va ramane in prim plan multa vreme de acum inainte, o sa dispara PDL-ul si ea tot doamna cu biletele va ramane. E un fel de a spune “Vivat Nutica, pereat mundi”, daca ti-e cunoscut dictonul. Tii pariul?

  22. Vestita Elena(din Troia) a “indurerat” un rege(Menelaos) si a provocat moartea “marii iubiri” si a Cetatii de pe tarmurile Mediteranei. Vinovat? “Calul Troian”! Ceva mai “modesta” Elena(din Plescoi?!) “incita” garda pretoriana(Berceanu-Blaga-Frunza Verde-Preda-Videanu & Co), facind sa suspine Olimp(ianul) bastinas de pe linga “Tropheum Traiani”. O fi “cintat” vreun Cocos si pe gardul Cetatii Troiei? Mai sti? Si eu care credeam ca si cucuvele se “mostenesc” odata cu palatele! Sa fie “Calciul lui Ahile” mult mai expus in viitorul apropiat decit in Troia antica? Sa fie de vina un nou “Cal Troian” rasarit, aevea, la tarmuri de Marea Neagra?

  23. cum fac sa trec de la “ceilalti” la cunoscatorii”, referitor la “Cunoscatorii stiu de ce, iar ceilalti probabil ca nu vor afla niciodata”? Precizez ca nu sint blonda. 😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.