Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Invitaţie publică la o baie de mulţime

Invitaţie publică la o baie de mulţime

Pentru cariera unui politician eu cred că e extrem de important testul lipiciului; al lipiciului la popor, la români, cum obsedant declamă vârfurile actualei puteri. Cât timp ieşi liniştit pe stradă şi sepepiştii nu intervin decât, eventual, pentru a stăvili entuziasmul la pupat şi pozat al babelor (modificaţi voi, după preferinţe şi inspiraţie, cu săracilor, oamenilor simpli, pulimii), se cheamă că eşti pe val.

Dacă ieşi pe stradă şi nimeni nu întoarce capul după tine, iar câinii ţi se pişă la picioare ca pe stâlpul de telegraf, e clar că n-ai carismă, dar nici n-ai reuşit să iriţi mulţimea atât de tare încât să-i obsedeze chipul tău. Când, însă, indiferent în care dintre cele două stări de fapt anterior descrise te-ai bălăcit până acum, declari (ca Videanu) că ţi-e frică să ieşi pe stradă, nu mai mergi fără gărzi nici până la toaletă sau rupi total contactul cu asfaltul şi aerul proaspăt (ca Băsescu), atunci, oricâte strategii de reinventare ar pune pe hârtie consultanţii buni de imagine, se cheamă că trebuie să te laşi. Ori, dacă ai sânge-n instalaţie, să mai faci o ultimă încercare înainte să te duci în pas vioi la groapa de gunoi a istoriei. Astăzi sunt într-o dispoziţie bună şi am decis să mă ofer să ofer o nesperată şansă oricăruia dintre politicienii Băsescu, Boc, Videanu, Udrea sau Berceanu. Care iese la o baie de mulţime cu mine-n Piaţa Universităţii fără nici un bodyguard în jur beneficiază vreme de o lună de clemenţa mea necondiţionată de altceva şi autoasumată public.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

106 thoughts on “Invitaţie publică la o baie de mulţime

  1. Sunt convins ca o sa te plimbi singur 🙂 Cred ca prefera sa ii balacaresti tu o luna decat sa-i prinda romanii prin targ 🙂

  2. Marinimosule, o oferta imposibil de refuzat! :))

    Si eu as mai face un compromis: sa vina si cu spp-pisstii, or avea si aia mame, tati, bunici, familie de bugetari, etc…si or vrea sa dea…sa vorbeasca civilizat si ei!

  3. Victore, cred ca esti primul jurnalist care a propus asa ceva. Conteaza pe mine, dar doar sa-mi spui cand si voi veni cu cea mai mare placere si fara frica.

  4. Na io-s curios care-i ala mai cu sange-n instalatie…
    Poti ridica miza la un an clementa, slabe sanse. Da cine stie, ca de la idioti te poti astepta la orice…

  5. N-or sa vina! Asa ca toaca-i in continuare!
    Da’ unde ai gasit ditai trestia aia? Ca ziceai mai deunazi ca i-ai refuzat invitatia lu’ Vintu sa mergi la pesti in delta. Aiii ca n-am io norocu’ sa mai invite pe mine! (pe banii lui, ca pe ai mei-cind oi avea- stiu sa ma duc singur).
    Banzai!

  6. Mai bine invitati pe oamenii de rand impreuna cu Dvs., Badea – lider in audiente la Antena 3, mai ales luni seara la „Sinteza Zilei” si domn director executiv Gadea la Antena 3.
    Refacere placuta in P-ta Univ.

  7. berceanu cred[eam] ca e singurul care mai are ceva coaie…
    sau asa credeam.
    pe vremea cand PDL era PD si erua la stanga, iar liderul partidului era Petre Roman… il auzeam la conferintele de presa pe Berceanu spunand-i lui Zeus ” mai Traiane”.

    ,,dupa ce a fost tras de urechi acu’ cateva zile si nu a ripostat nu stiu daca Berceanu mai are coaie…
    daca iese la baie cu tine o sa arate ca mai are ceva coaie…

    in rest nici unu’ nu are. [Udrea vrea da’ nu o sa aibe oricat l-ar castra ea pe Cucos si oricat de mult o sta deasupra…]

  8. esti glumet! disperatii astia pe care-i chemi s-au amuzat de colegul tau cu pene la cur. din nefericire roata se invarte si poate peste ani boborul suveran va uita si te vor chema ei acolo

  9. Udrea, neaparat Udrea. Dar problema e alta: cand e cu 4-5 se cheama gang bang, cand e cu toata Piata Universitatii cum s-o chema? Sa vina toata “pulimea” cum zici tu la tepe in Piata Constitutiei! :))

  10. @Marilena: totu-i negociabil
    @Tănase Ciprian: nu vorbesc decat in numele meu. Badea si Gadea-s majori si liberi sa-si aranjeze singuri programul public
    @shogunu’: pot sa beau, fara efort, cafea cu el si-n satu’ cu ministri. ceea ce, de altfel, am si facut 🙂
    @carolina bianca: asa, pls =))

  11. conteaza si pe mine victore , macar ca in instalatie nu am freon…dar mi-a ajuns scarba in gat.nu sunt bugetar , nu am nici cea mai mica legatura cu pensii/salarii etc taiate sau locul de munca pierdut sau mai stiu eu ce, dar pur si simplu mi-e scarba!cred ca o fi si recenta cu stare de voma acuta ,dupa ce l-am vazut pe marinelu’ chiomp prin constanta sapatamana trecuta in vizita cu baie de spp-isti prin zona peninsula constanta..

  12. Daca se inscrie careva pe lista sa pui un post. Pun de pe acum ouale la clocit sa am cu ce da. Stai linistit ca am fost campion la tir asa ca nici o sansa sa te nimeresc pe tine. Dau la fix.
    Glumesc, da un sptz in coie tot l-as da, asa sa simta cam cum ne doare pe noi cand debiteaza ineptiile alea ascunsi in spatele portilor Palatului Victorie…

  13. Care sa fie miza ca sa faca una ca asta? Nu cred sa-i intereseze ‘clementa’, nici daca s-ar intinde pe un an. Sunt la butoane iar ‘conductele’ nu sunt infundate. Daca s-ar pune problema unei campanii electorale, atunci da. Dar altfel … il pot trimite linistiti pe Hoara. El spune prezent la orice chemare.

  14. Daca Basescu vede acum un grup de 10 oameni face kk pe el de frica. pai de ce credeti voi ca n-a venit la finala Oltchim Râmnicu Vâlcea – Viborg HK? I s-a spus sa stea ascuns precum sobolanii ca s-ar putea sa si-o ia

  15. Vad ca e cineva pe aici care vine fara frica . Numai sa fii prudent , puiule , daca vezi ca te asalteaza cu efuziunea , fugi fara rusine . Ai grija tu de baiat , te rog mult , Victore .
    In ce ma priveste , ma abtin : recunosc cinstit ca ma tem . De cand scriu la Ciutacu pe blog nu mai pot iesi din casa ca se strang ciopor amatorii de autografe in jur . Ii inteleg pe BVB-ii aia , chiar si pe EU , saraca . Acum va las ca ma suna Basescu … Ma dispera cu telefoanele , nu mai are solutii . Va las … 🙂

  16. Nu pleca…asteapta-l si pe Blaga si ia si pe “eminenta cenusie” Isarescu care sa vina in tandem cu tatie Vasilescu, ca sa fie tacâmu complet !

  17. O idee valoroasă.Pentru a tine seama de vârsta unor doritori dintre cei care vă aprobă si mai ales de distanta în spatiu fată de locul propus(de parcurs cu RATB),poate precizarea unei ore,sau a unui interval…Ar fi si o demonstratie de popularitate,dar mai ales de solidaritate,dar nu asa cum o cer cei care fac acum caz de ea .

  18. Si daca vine in piata si daca nu vine e egal cu zero.Personal cred ca nu va veni nu are de ce, la inca un mandat nu mai are dreptul,de pacalit a reusit sa pacaleasca romanii de doua ori de l-au votat asa ca acum rade linistit de ,,poporul suveran,,.

  19. @evelics: o sa aiba curand prilejul sa-si demonstreze solidaritatea. sa-i vad

  20. Se pare ca nici baia de multimea propriului partid nu mai este atat de sigura. In fiecare zi se micsoreaza adancimea bazinului si risca sa dea cu tzesta de fund….. ca sa nu spun cur.

    Inclin sa cred ca nici la Chisinau n-ar mai putea sa sara de la platforma, asa cum facea, chit ca cei de acolo nu sunt afectati direct de nabadaile “gastii”.

  21. @doru br
    Nu se stie “la inca un mandat nu mai are dreptul”. Cine stie cum se mai schimba toate in decurs de 4 ani…

  22. @victor: nu uita ca mai sunt si dilimandrosi portocalii in libertate, asa ca si tu risti!

  23. Pot sa fiu eu in dreapta ta daca vre-un politician accepta baia de multime?

  24. nu are legatura cu subiectul de azi dar ma macina ceva: convingerea lui basescu spusa din prima clipa si reluata ieri de vladescu , ca aceasta aberatie de lege va trece de curtea constitutionala.cum se poate asa ceva? stie el de o antepronuntare a curtii sau e din nou un atac la justitie? in ambele cazuri e foarte grav.cum pot fi numiti politic judecatori la curtea constitutionala??? nici macar unul nu ar trebui sa aiba macar rude in politica.

  25. Pai, vin si eu sa vad curajosii. Hoara a fost unul dintre ei.
    Si daca Zeus a recunoscut ca s-a dus in P. Universitatii si a constatat ca vorbea singur, ce sansa ar avea ceilalti mici muritori ?
    Poate daca vin cu ceva pungi portocalii, pline…
    Si daca tot ati amintit de groapa de gunoi a istoriei, cred ca este o perioada despre care stranepotii nostri vor vorbi urat. Vor face pe monumentele funerare, exact ce spuneati ca fac cateii pe strada. De altfel, ma intreb in ce perioada a istoriei Romaniei s-au mai redus salariile, pensiile, veniturile minorilor si nu s-au respectat hotararile judecatoresti…

  26. “….iar câinii ţi se pişă la picioare ca pe stâlpul de telegraf…” =))
    Imperatoare, mi-aţi dat motiv de râs pe ziua de azi. Mâine?! ‘Om mai vedea… 🙂

  27. @ioanas, Hora nu a fost un curajos, ci un prost in stare pura.

    Fiind prea mult implicat in starea de ignorant al constiintei sociale, el nu si-a mai dat seama de pericolul la care se expune participand la acea manifestatie.

    A crezut ca va functiona expresia: “ciocu mic ca noi suntem la putere acuma”.

  28. Daca vine Base (Boc), Udrea), ar trebui sa fii atent sa nu-ti (nu de la Nutzy) iei vreo colaterala.

  29. cam cati ani este valabila invitatia? s-ar putea ca vreo 3 ani, cel putin, sa stea mai la fereala aceasta sleahta portocalie

  30. mai bine sa se duca la o baie de acid sulfuric, poate ca din aia mai scapa 😉

  31. Base si ai lui ar trebui sa iasa acum cat mai pot sa traga o gura de aer proaspat (pensionarii, profesorii si medicii sunt pasnici – nu stiu sa puna mana pe bate si pietre). Sunt curios sa vad ce se va intampla cand va veni randul sectorului privat sa contribuie la iesirea din criza. Se vor majora taxele si impozitele si sa-l vad atunci pe Base cum explica cocalarilor (“pumnii lor minte nu are”) care scuipa seminte in X6 si A8 de ce trebuie ei sa plateasca taxe mai mari.

  32. Baseee, hai cu carucioru’, am adus marfa romaneasca, nici nu stii cate flegme bonus te asteapta! Promotie, Baseee, promotie!

  33. L-am vazut pe Basescu donandu-si Salariul.Ma intreb daca si dintre noi sunt oameni care pot sa-si doneze salariul chiuind de bucurie cum face Basescu. El poate, caci salariul lui este maruntis pe langa miliardele din banci, atat din Romania cat mai ales din Elvetia. Caci boala lui Ceausescu se transmite mai departe, cu mici exceptii. Deja incepem sa avem ca tinta suprema SI DE GLORIE, SALARIUL MINIM PE ECONOMIE,mai rau ca pe vremea COMUNISTILOR. Dar am luptat cu COMUNISTII FANTOMA, pe viata si pe moarte, mai ales in alegerea PRESEDINTELUI. Dar adevaratul comunist dupa alegeri a iesit la iveala, este insusi marele ANTICOMUNIST. Sa aduci osanale SALARIULUI MINIM pe economie nu facea nici macar STALIN. Chiar si acesta voia sa treaca ca trenul in gara pe langa SUA, ca venit al populatiei. Cititi cuvantarile lui STALIN la Congresele PCUS din anii 1930-1940.

  34. DA, DA, DA, DAAAAAAAAAAAAAA, VREM BAIE DE MULTIME..!!!!
    Acum sa-l vad pe Båse si Boc……dansind…..TOP, TOP, TOP, BOC, BOC, BOC…..si cintind……”Ce barbat eram o data”….daca mai sint barbati….vrem sa-i vedem de minuta intr-o…BAIE DE MULTIME…..DAAAAAAAAAAAAAAAA…!!!!

  35. Draga CIUTACU, nu intrati si voi in discutiile acestea generale si fara sens caci nu vor duce la nici un rezultat. Insistati numai pe o singura varianta. Cum sa maresti productia, daca nimeni nu are bani sa ti-o cumpere. De ce credeti ca celelalte tari nu au redus salariile. Caci acest lucru este sinucidere curata. Problema nu este productia, caci si azi inca, de exemplu, s-ar produce mii de apartamente si de case daca acestea s-ar cumpara. Si asa mai departe, cu masinile, cu televizorele, cu masinile de spalat, cu frigiderele, cu mancarea, etc.

  36. @Lee: scuze, din viteza n-am scris: “curajosii”.
    Hoara le este “marca” de partid.
    Tare ma tem ca d-nul Ciutacu sa nu devina victima colaterala in piata.

  37. @CETATEANUL: in caz ca n-ati remarcat, vorbeam despre altceva

  38. @adrian cosmin ….nu il cred in stare,ma asteptam la asta de la Iliescu pe care l-am vazut mai in stare de a deveni presedinte pe viata dar nu a indraznit…nu cred nu va avea tupeul asta …dar oricum in 4 ani probabil nu va mai fi romania,ne aranjeaza ,,cumatrul,,din ce in ce mai multi romani pleaca din tara.

  39. Dupa ce i-ati facut hoti, curve, mincinosi dupa ce le-ati facut seriale cu episoade cat Dallas si Tanar si nelinistit la un loc in care i-ati balacarit ca pe stadioane, dupa ce invrajbiti lumea impotriva lor din 2004 acum vrei sa faca baie de multime fara badigarzi 😀 Nu-ti mai ajung emisiunile pe 2 posturi? Ce urmeaza? De ce nu le propui o intalnire pe linia de tren si tu fa-te ca intarzii vreo 30 min sa vedem ce se-ntampla 😀

  40. Da, ai avut o idee foarte buna. Acum cred ca e momentul unei intalniri intre basescu si popor in Piata Universitatii, asa cum a promis cand cu suspendarea (cred ca atunci, nu mai stiu sigur). Si sa-l ia cu el si pe boc. Asa ar dovedi marele presedinte ca inca mai are curaj si nu se teme de romani, cum repeta toti obsedant.

  41. @PION LA X5: pai exista si varianta sa-mi iau eu bataie si sa-i aplaude lumea pe ei 🙂
    pe un singur post, te rog frumos…

  42. Stiti ce cred eu ?Aceste mase populare ce se aduna zi de zi isi vor pierde energia si totul se va termina cu un mare fis.Imi pare tare rau dar asta cred ca o sa fie.Chiar acum vorbeste la tv nenea Buzek si ne compara cu greci,ce bine ne-ar fi prins si noua situatia lor asa nasoala cum este ea acum .Pe ei (greci)ai ajuta Franta si Germasnia pe noi cine ?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.