Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Întrebările la care n-a răspuns nimeni

Întrebările la care n-a răspuns nimeni

– Sâmbătă seara au avut loc violenţe-n Piaţa Universităţii cu aşa-numiţii ultraşi în prim-plan. Duminică, Antena 3 a anunţat, încă de la ora 14, că aceştia vor reveni la 18. De ce nu au fost izolaţi de jandarmi preventiv?

– Astăzi, ultraşii şi-au anunţat public, de acum două ore, revenirea. E suficient timp pentru organizare sau îi rugăm frumos pe oamenii cu glugi şi fulare să ia pauză o zi?

– Membrii galeriei dinamoviste prezenţi duminică seară la manifestaţie sunt membri UNPR? Câţi dintre ei au participat la campania electorală a lui Neculai Onţanu?

– Serviciul Român de Informaţii (SRI) mai monitorizează activităţile grupărilor anarhiste şi/sau subversive? Dacă da, i-au scăpat ăştia din vedere sau a anunţat din timp Jandarmeria, care nu a luat absolut nici o măsură de prevenţie şi izolare?

– De ce n-au putut 1000 de jandarmi să apere Piaţa Unirii de nişte zeci de sceleraţi? De ce, sâmbătă şi duminică, jandarmii au ridicat de pe stradă oameni paşnici?

– De ce, în condiţiile în care erau devastate magazinele şi mobilierul stradal, tunurile cu apă au fost folosite abia la câteva ore de la primele violenţe? Unde erau scuturile?

– Autorităţile statului nu au convocat o celulă de criză, pe motiv că nu e o situaţie de criză. De la câţi răniţi în sus şi care-i numărul minim de cartiere în flăcări pentru ca situaţia din Bucureşti să fie considerată de criză?

– Vasile Blaga a fost forţat să demisioneze pentru câteva caschete aruncate în curtea Palatului Cotroceni. La Traian Igaş nu se aplică aceleaşi criterii de evaluare?

– Există intenţia instituirii stării de necesitate şi, pe cale de consecinţă, a limitării unor drepturi cetăţeneşti, printre care cel la organizarea de adunări publice?

– Când vine premierul Boc să-i viziteze pe răniţii Carmina Othman şi Petre Nichita?

– De ce continuă să tacă Traian Băsescu, preşedintele României şi şef al CSAT?

Comentarii

comentarii

Similar Posts

225 thoughts on “Întrebările la care n-a răspuns nimeni

  1. Unde e javra de Udrea ???… Mai posteaza mizerii pe blogul ei ???…
    Sau e putin dupa cumparaturi , pana se linisteste prostimea in tara !!!
    Ar fi trebuit sa li se aduca la cunostinta , aseara , manifestantilor din Piata ca ”minunatii nostrii conducatori” I-AU FACUT CIUMPALACI !!!

  2. Domnule Ciutacu,

    Ideea ar fi ca “schimbarea” sa presupua si un nou sistem politic, astfel ca, escroci de tipul lui Basescu, odata identificati de popor, sa nu se mai poata ascunde 5 ani in spatele unui mandat, ci sa poata fi bagati imediat la Puscarie, pentru inanta tradare. Este inadmisibil sa stam si sa injuram in barba 4-5 ani timp in care ce escrocii ne fura si ne lucreaza pe fatza, la buzunar si la demnitate. Cred ca presa ar trebui sa sustina puternic schimbarea sistemului politic CU TOTUL pentru ca nici alde Crin si Ponta nu sunt o garantie impotriva escrocheriei, din contra.

    Cred ca trebuie taiat raul din radacina si cuplul Crin & Ponta nu stiu daca sunt o garantie in acest sesn.. Cred ca trebuie umblat mult mai adanc la sistem. Trebuie recuperate niste valori precum “suveranitatea”… Este inadmisibil sa ne aflam sub control total din partea UE si FMI si alde Basescu & gasca sa fie niste simpli “agenti de vanzari” ai acestor entitati in Romania.

  3. Cred ca jandarmeria nu a ‘izolat preventiv’ grupurile de ultrasi tocmai pentru a nu fi acuzata ca apara cu orice pret ‘dictatura lui Basescu’. Daca jandarmii ar fi izolat gruparile de ultrasi sunt convins ca presa USL-ista ar fi facut comparatii cu Securitatea lui Ceausescu, cu organele de represiune etc…La fel s-ar fi intamplat si daca jandarmeria ar fi intervenit in forta mai devreme. Sper totusi ca politia isi va face datoria si ii va identifica pe cei care au produs distrugeri si mai sper ca justitia le va aplica pedeapsa cuvenita.

    Pe de alta parte m-am tot gandit daca nu cumva protestatarii violenti nu sunt cumva infiltrati de cineva (servicii) tocmai pentru a decredibiliza protestele legitime.

    Oricum cateva mii de oameni in toata tara…. penibil :).

  4. Crisy,

    nu putem spune cu certitudine dacă Ponta şi Crin sunt o garanţie pentru tăierea răului de la rădăcină. Eu însă aş paria pe faptul că SUNT UN ÎNCEPUT. Îmi place mult cum îi persiflează Crin pe mizerabili. Nici lui Ponta nu-i putem reproşa la infinit că e din acelaşi partid cu Iliescu şi Năstase ( cu care nu am nicio problemă, personal ),dar Crin a fost întotdeauna un fel de rebel în PNL. De aceea, gunoaiele portocalii se dau de ceasul morţii în ceea ce-l priveşte.

    Da, eu cred că acest cuplu poate fi un început…

  5. De ソリン pe 17 January 2012

    Daca citeai de la inceput pana la sfarsit sunt convins ca vedeai ca nu sunt un fan al violentelor si nici la asta nu am facut apel.
    Am punctat inca o data faptul ca traim intr-un regim TOTALITAR instituit de Basescu iar jandarmi care fac abuz de uniforma (probabil esti si tu unu din ei) merita sa vada ca nu sunt cei mai buni oameni de pe pamant asa cum probabil va credeti. Domnule strateg al Jandarmeriei stai linistit ca nu avem nevoie de un plan de lupta asa cum te-ai chinuit sa ne explici. Vom fi cat se poate de pasnici si la un moment dat probabil o sa va respectam si ordine voastre, dar sa sti ca o sa vina si timpul cand nu o sa mai aveti loc in societate. Iar despre salariul de mizerie pe care il iau Jandarmi probabil ca uni chiar nu il merita nici macar pe ala.
    Nu sunt un fan al violentelor dar probabil este singura solutie de al da JOS pe “AlCapone” al Romaniei ( nr. BASESCU) si toata clica lui de Hoti. Orice om de pe planeta asta (ma refer la oameni cu bun simt si cei 7 ani de acasa) si-ar da demisia in momentul cand nu mai este dorit de cel putin 90% din populatie, dar cum nesimtirea la Guvernul nostru si la Basescu (pentru mine nu e presedinte) este de proporti galactice cred ca e bina sa vada ca nu el este Dumnezeu pe pamant. Inca o data va multumesc Domnule Ciutacu pentru ca ne permiteti sa ne exprimam parerea.

  6. @violet

    Trebuie schimbat mecanismul politic astfel incat sa poti sanctiona prompt si decisiv orice abatere de la sistemul democratic, altfel o sa rabdam iarasi escrocherii fara numar pana li se termina mandatul.

    La privat, nu te tine nimeni 4-5 ani daca furi sau daca nu iti faci treaba. De ce sa aiba astia “contracte” privilegiate?

  7. @violet: Poate ca nu esti la curent, lui Ponta i s-a mai gasit o buba… Sambata, Daniel Barbu (un om pe care-l apreciam, pana la excluderea lui Geoana din PSD) – pornind de la afirmatia unui protestatar ca “toti fura” – a staruit toata seara ca n-avem ce pune-n locul actualei puteri, repetand intr-una: “Ce facem, il schimbam pe Boc cu Ponta, care a fost ministrul lui Boc ?!” Asa ca Ponta e nasol, pentru ca e omul lui Iliescu si Nastase, dar si al lui Boc, in acelasi timp… Probabil ca, la momentul potrivit, Barbu o sa militeze pe fata pentru partidul lui Geoana sau pentru al lui Neamtu, daca nu cumva o sa si candideze pentru ei.

  8. In Romania, ticalosia de tip Basescu, se intalneste in tot spectrul politic.

    Vezi votul pentru noua taxa auto, cand au votat cot la cot cu pedelistii si PSD si PNL, ceea ce e escrocherie, aceasta taxa fiind un nou bir pe populatia saraca din Romania.

    Trebuie gasit un sistem ca infractorii politici sa ajunga urgent la Puscarie imediat ce se abat de la linia corecta pentru care au fost alesi.

  9. Crisy,
    ce spui tu acolo,…sună tare frumos! 🙂 😉
    Dar până la punerea în practică în ţara noastră…

    Bubulea,
    aşa deci… Cred că mi-a trecut şi mie pe la ureche, dar n-am realizat, pentru că eram ocupată de altceva. Personajul oricum e contradictoriu pentru mine, atât cât ştiu despre el.

  10. Din cauza unora, protestul pasnic s-a transformat intr-o adevarata lupta! Imi doresc doar sa fie bine si sa se schimbe si in Romania ceva in bine!

  11. Piesa de teatru ieftin “Huligani in lupta cu Jandarmii”, demascata corect, ieri, de televiziuni, are rolul sa arate lumii (UE, FMI, atlii) ca regimul Basescu lupta din greu cu masele pentru conservarea stabilitatii economice.

    Nu puneti botul…

  12. @ SimP si Palatine II
    Doua vorbe, trei prostii!
    Unul vrea monarhie. Toata stima pentru Regele Mihai, care s-a nascut si a trait o buna parte din viata in Romania, a cunoscut sufletul romanului, a inteles cum gandeste acesta. A luat decizii istorice in vremuri de mare cumpana, care au influientat nu numai Romania. Dar urmasii sai se vor ridica oare la inaltimea inteligentei sale? Cine, oportunistul Duda, despre care fostii sai colegi actori ar avea multe de spus? Printesa Margareta, care totusi nu-i cunoaste asa de bine pe romani ca tatal sau?
    Ce te faci daca, dupa cativa ani iti dai seama ca Romania a dat chix si cu monarhia, iesi in strada si organizezi mitinguri antimonarhie?
    Si sa stii ca si intr-o monarhie tot politicienii conduc tara,tot politicieni de toate culorile si doctrinele vor forma parlamentul.Si guvernul tot din politicieni va fi format.
    Altul o tine langa cu “PDL si USL-aceeasi mizerie.”
    Crezi ca PSD se reduce la grupul de la Cluj? Astia nu sunt decat niste lepre oportuniste, cum se gasesc in toate partidele, dar nu sunt definitorii pentru un partid. Vad ca ti-ai insusit foarte bine propaganda portocalie! Crezi ca daca tot repeti mizeriile astora, USL-ul va fi parasit de toti sustinatorii sai? S-ar putea sa ai surpriza sa vezi contrariul mai repede decat te-ai astepta. Sa luam de buna ce spui tu: USL – naspa, alte partide – naspa, toti politicienii sunt o apa si un pamant. Si atunci ce sa facem, sa-i suportam in vecii vecilor pe astia de acum?
    Lasa-i, intai, pe cei din USL sa arate ce competenta au in gestionarea unei tari si abia pe urma sa vorbesti, iar daca nu-ti convine, dupa patru ani, prin votul tau poti sa-i schimbi. Vrei Arafat-presedinte, Johanis-prim ministru. Foarte bine, sunt doi oameni admirabili! Dar ce te faci, ca si ei trebuie sustinuti tot de politicieni!Incepi sa urli si impotriva lor?
    Asta-i democratia, din patru in patru ani poti sa faci o schimbare!
    Dar trebuie sa ai rabdarea (si bunul simt) sa-i vezi intai la treaba si dupa aceea sa carcotesti.
    Ehei, stiu bine pedelacii cum sa va indoctrineze!!

  13. Victore,

    1. Protestul asta are (inca) o caracteristica ciudata: cei care protesteaza (cel putin in Bucuresti) par sa fie mai putini decat cei care contribuie la mediatizarea lui (reporteri, redactori, cameramani, producatori, ziaristi, comentatori, analisti, etc.)

    2. Nu cred ca sunt multi cei care le-ar interzice dreptul de a protesta galeriilor diverselor echipe (poate Jiji si gasca lui). Cred ca ne deranjeaza modul in care o fac (daca violentele au fost generate de acesti asazisi suporteri).

    3. Am vazut ca Baconschi a fost criticat pentru niste comentarii nepotrivite adresate protestantilor. Din pacate nimeni nu a facut o comparatie intre ce a spus Banconschi si ce au scandat protestatarii sau ce au scris acestia pe pancartele folosite la protest.

  14. @ Costin Tanasescu
    Ma alatur din toata inima strigatului tau!
    Ar face ce-a mai mare prostie, i-ar insela astfel pe toti cei care (si nu sunt putini) care au spus ca d-l Raed Arafat este un ROMAN CU COLOANA VERTEBRALA!
    Sunt sigura ca ar gasi alta cale de a contribui la elaborarea alte legi a sanatatii, nu numai din pozitia de subsecretar de stat.
    Si de altfel, poate garanta cineva ca, o data intors in cadrul ministerului, parerile sale vor fi ascultate?

  15. @Un suporter al Romaniei:
    esti priceless omule. Te dezici de propriile vorbe,
    ori nu ai proprietatea termenilor ? Te citez:

    ¨
    Buna seara, In primul rand as dori sa mentionez ca nu sunt un adept al violentei dar nici nu cred ca asta nu este o ultima solutie.
    Ma tot uit la Tv pe toate canalele de stiri si ma minunez cum multi oameni blameaza actiunile violente din Bucuresti. Vorbim de anul 2012 deci chiar nu ar trebui sa mai existe notiunea de violenta(dupa parerea unora).
    Eu cred ca sunt cel putin ipocriti cei care cred asta.
    Manifestarile din strada sunt ale unor oameni care au ajuns la capatul puterilor (multi care le comenteaza pe la tv sunt convins ca nici macar 5 minute din viata lor nu au fost in situatia oamenilor din strada)iar analistii de mare specialitate vin si spun ca domnule in Romania trebuie sa facem proteste in mod pasnic si civilizat ca niste “oameni intelectuali” Dragi “Intelectuali” va aduc aminte ca nici un Guvern TOTALITAR (cum este al nostru) nu a fost dat jos decat cu violente de strada. Ele fac parte din viata normala pe care o traim.

    De Un suporter al Romaniei pe 17 January 2012 la 00:33 (#) ¨

    Eu am inteles din ce-ai scris urmatoarele:
    1) violenta nu e blamabila si este justificata;
    2) intelectualii pasnici sa sa nu fie ipocriti;

    Eu protestam cind tu te jucai cu masinutele teleghidate din
    import.
    Si eu si membrii familiei mele am fost martori de-a lungul anilor
    la proteste, manifestatii si miscari de strada si in Romania si
    in strainatate, precum cel din Praga din 1968, ce tu le-ai vazut
    doar in documentare.

    Dai impresia ca n-ai mai calcat in Poiana lui Iocan (blogul
    lui Victor), necitind si alte post-uri, si, din ce-o intorci
    englezeste ca la Ploiesti am sa-ti spun o vorba romaneasca:
    ´hotul striga hotii´.
    Tu ai inceput sa vorbesti de neblamarea violentei, nu eu.
    Diferenta intre mine si tine e ca eu nu ma ambalez si judec
    la rece consecintele ce le-ar putea avea anumite
    posibile actiuni.

    De ce nu vorbeste nimic Basescu de vineri ?
    De ce pare ca nu considera relevante manifestatiile/nu acorda
    atentie acestora ?
    De ce apar insa mizerii de vuvuzelele portocalii de serviciu ?
    Pentru ca lumea sa se enerveze si sa faca nefacute.

    Intelegi acum, mai ¨radicalule¨ ?

  16. huliganii de aseara erau elevii scolilor de Jandarmi si ai Politiei care au terminat vara trecuta. Verificati pozele de la absolvire.

  17. Am observat ieri in piata, la studenti, o preocupare de a se delimita politic (de parca politica ar fi doar apanajul zeilor, nu si al clasei muncitoare)… desi e clar ca 90% din scandari au fost politice, la adresa lui Basescu si a gastii mafiote care stapaneste in prezent Romania. Ar trebui explicat acestor tineri ca politica e liber sa faca oricine in tara asta… nu e un privilegiu al aristocratiei.

  18. Ne-ai jignit,ne-ai umilit,ne-ai infometat,ai furat,ai batjocorit oamenii presei ce-si fac inteligent datoria,ai indatorat pe generatii tara,ai dictat cum a vrut muschiul tau si crezi ca-ti mai merge?SUNTEM AICI IN TARA,BASESCULE AFARA.JOS BASESCU,ti-o spun pasaricile,tigancile imputite,gaozarii,viermii,ciumpalacii si altii din alfabetul tau vulgar.Suntem hotarati si foarte determinati.Noi suntem civilizati,tu n-ai fost in stare sa-ti educi loazele sa vorbeste romaneste,inteleg n-ai avut timp faceai bisnita.Ramai ca strutul,si-ti dam noi suturi,nu tinerilor nevinovati si oamenilor cinstiti.Iti faci album de vrei poze de la romani?

  19. @bigradu

    “1. Protestul asta are (inca) o caracteristica ciudata: cei care protesteaza (cel putin in Bucuresti) par sa fie mai putini decat cei care contribuie la mediatizarea lui (reporteri, redactori, cameramani, producatori, ziaristi, comentatori, analisti, etc.)”

    Exista intr-adevar un numar important de echipe media in zona – este firesc sa fie asa intr-o tara in care protestele spontane [neautorizate] se petrec foarte foarte rar. Dar de aici si pana la a spune ca numarul reprezentantilor media [circa 50-100 cu tot cu cameramani soferi etc] depaseste cei 1500-2000 de protestatari aflati zilnic acolo este o distanta enorma [imi veneau cateva insulte in minte dar ma abtin]

    La punctul 2 n-are sens sa dau raspuns

    “3. Am vazut ca Baconschi a fost criticat pentru niste comentarii nepotrivite adresate protestantilor. Din pacate nimeni nu a facut o comparatie intre ce a spus Banconschi si ce au scandat protestatarii sau ce au scris acestia pe pancartele folosite la protest.”

    Hai sa iti explic eu care e diferenta – Baconschi este demnitar al statului si pe cale de consecinta are datoria sa respecte toti cetatenii si sa lucreze teoretic in folosul lor. Functia aduce si privilegii dar si restrictii/indatoriri – ori tipul acesta de dezaxati precum Baconschi uita ca ei sunt acolo nu pentru ca functiile sau tara sunt mosia lor ci pentru ca noi existam si ei trebuie sa ne reprezinte si apere interesele.

  20. Jumate din pretenii mei d p mess si-au pus k poza la avatar pancarta d ieri din piata aia cu
    ” base sa te chis in freza ” . Tare de tot !
    🙂

  21. P.S.
    De-abia astept s-o vad pe Anastase si pe Udrea dupa gratii !!!
    De Basescu si de Videanu nici nu mai spun : ii vreau spanzurati !!!
    Crezi ca s-ar putea asa ceva ???…

    Mai nou aflu ca se plimba ca viermele cu Loganul , pe ascuns !!!

  22. Am urmarit si eu cele intamplte in capitala in ultimele zile si cred ca adevaratele proteste au fost cele adresate demisiei domnului Arafat.Ceea ce a urmat a fost o noua mascarada basista prin care se incearca distrugerea zonei respective a Bucurestiului si bineinteles defaimarea opozitei.O sa vedeti spre sfarsitul saptamanii cand va iesi basel pe post si ne va explica el cum Ponta si Antonescu i-au organizat pe demonstranti,ca ei sunt raspunzatori,de accidentati,de distrugeri , de imaginea Romaniei in exterior si de legea sanatatii.Cum oare numai in Bucuresti sunt galerii si vagabonzi care distrug si in restul oraselor nu?Sper ca nu le-am dat ideea.Doamne ajuta sa scapam de el si de toti portocalii care au distrus aceasta tara.

  23. Că i-a intrat morcovul lui Băsescu e dovedit de posibilitatea întoarcerii lui Arafat la Ministerul Sănătăţii. O logică sănătoasă ar fi ca Raed Arafat să condiţioneze întoarcerea sa de demiterea ministrului/cârpei Ritli. Apoi, să iasă cumva şi să anunţe: “Ghici ghicitoarea mea, cine a plecat ? Şi cine VA MAI URMA SĂ PLECE?” Bine, nu se pretează doctorul la aşa ceva şi nici n-ar putea s-o spună din noua poziţie, dar lumea din stradă ar putea cu succes! 🙂

  24. @MIHAELA

    “Si sa stii ca si intr-o monarhie tot politicienii conduc tara”

    Chiar?

    Domnita, traiesc intr-o monarhie de aproape 20 de ani si nu prea are nimic comun cu “democratia originala” in care un nebun e ajutat sa fure alegerile ca mai apoi sa intre intr-o spirala a hotiei inconstiente “privati-ciordind” tot ce vede ochiul lui fara a mai putea fi dat jos de pe tronul Cotrocenilor.
    Daca Romania era monarhie, crezi ca basescu mai era inca la putere?

  25. E a doua oară când Băsescu cedează, şi asta în doar câteva zile. El nu ştie să se apere, ci doar să atace. Până acum doar a atacat. Până acum… Concluzia: PE EI!

  26. Nu stiam de celelalte cazuri, cat m-am putut eu uita la tv, m-am uitat doar pe antena 3 si probabil ceilalti nu au mediatizat prea mult propriile victime. Mi s-a parut suspect si ma gandeam daca nu cumva a fost ceva intentionat si au atacat doar de la Intact. Oricum mi-a povestit cineva care iesea de la teatru duminica fix in momentul in care a inceput “nebunia” ca jandarmii ii loveau pe toti pe care-i intalneau in cale, nu tineau cont de nimic si nu se uitau pe cine lovesc.

  27. Nu-i prost, patratele…daca ar fi iesit sa scoata pe gura,orice(si anticipate…oricum nimeni nu-l mai crede) mai mult ar fi iritat.Din cauza asta cred ca n-a iesit sa zica ceva.

  28. Daca cineva din anturajul d-lui Raed Arafat citeste acest blog, sa-l sfatuiasca sa nu ne dezamageasca si sa NU ACCEPTE revenirea in Ministerul Sanatatii. Sa ramane in societatea civila si sa participe asa la dezbaterile proiectului legii sanatatii. Pentru noi, demisia d-lui Arafat a fost un gest de onoare si de verticalitate.

  29. Base si Boc au impresia ca daca il accepta pe Arafat in functie, se opresc protestele ? Ei chiar nu stiu sa citeasca si nu aud? Oamenii striga “jos Basescu” si sloganurile lor nu mai sunt legate de smurd si raed. Hai toti in piata Universitatii sa adunam 5 milioane de romani, in speranta ca Base stie totusi sa numere!

  30. Arafat se intoarce in minister, deci protestele si-au facut efectul ( initial ). Asta demonstreaza ca daca se protesta in strada si la anuntarea scaderii salariilor si pensiilor plus a altor mega-magarii, jigodiile PDL-iste in frunte cu Smenarul Sef, ar fi dat inapoi, scapati toti in nadragi. Am fi inteles de atunci ca se poate pune piedica comportamentului abuziv a dictachiorului si cohortei de slugi libidinoase. Prindeam cu totii curaj iar daca vroiau sa-si pastreze scaunele pufoase ar fi jucat cum am fi cantat noi. Important este sa protestam cat mai multi, atunci cand este cazul.

  31. Basescu incearca sa ia ochii Pietei Universitatii cu re-instalarea lui Raed Arafat la Ministerul Sanatatii (lucru firesc)…Aceasta miscare, desi laudabila, nu va impresiona masele care vor capul lui Basescu.

  32. @SimP: daca Romania era monarhie, nu mai avea presedinte, deci logic ca Basescu nu era la putere

  33. Raed Arafat revine in Ministerul Sanatatii in aceeasi functie!!! Adica in guvernul RUSINII.
    „Mi s-a părut normal să apărăm un om care a lăsat ceva în urmă (Raed Arafat). Mi s-a părut normal să învăţăm cu toţii ce înseamnă să ai demnitate. Nu-i obligatoriu să ţii de un scaun. Când vezi că nu mai poţi te dai la o parte, dar el (Raed Arafat) chiar este un reper moral din punctul meu de vedere. Chiar dacă nu este român este mai român decât românii. Este foarte important asta, iar cu toţii avem de învăţat. Nu putem să lăsăm să treacă cineva pe lângă noi. Acum românii simt nevoia să fie uniţi ceea ce este bine, dar sunt încă puţini“, a declarat aseara pentru Antena 3 Adrian Sobaru, precizând că protestele şi aceste manifestaţii nu trebuie sub nici o formă să fie violente sau marcate de violenţe.
    Oare astazi, dupa revenirea doctorului Arafat in guvernul rusinii-Boc, Adrian Sobaru ce reactie ar putea avea?
    Dar oamenii care au iesit in strada la TRAGU MURES? Dar protestatarii care si-au luat-o , unii chiar nevinovati, de la jandarmi?

    RUSINE RAED ARAFAT!

  34. @MIHAELA

    De, doamne, atat m-o dus shi pe mini mintea me saraca de moldovean prost … PSD-ul imi arati din plin in Iesi ci poati iel fasci …

    NIMIC – 0 BARAT – KXX cu PERJE.

    In rest, nu prea ma doari .. ca-s pedelei, ca-s pesedei .. Dar, aici, acasa la mine, PSD = DISTRUGERE de 20 de ani in continuu.

    Cum sa votez eu PSD cand ei au distrus Iasul meu ?! Dumneavoastra ati vota partidul care va distruge orasul?

  35. @ bigradu
    Trei vorbe (paragrafe) – patru prostii
    1.- unde dracu’ ai vazut tu ca reporterii, cameramanii, analistii sunt mai multi decat manifestantii? Fusesi tu in piata sa vezi multimea?

    2. Nu a interzis nimeni, desteptule, galeriilor diverselor echipe de fotbal sa protesteze! Cum de-ti veni ideia? O mai indulcisi putin cu “Cred ca ne deranjeaza modul in care o fac…”

    3. Baconschi este PERSOANA PUBLICA, ma, REPREZENTANT AL GUVERNULUI, manifestantii sunt persoane particulare (aduse la disperare)!!!!
    Nu sufera comparatie, destept cu mot ce esti!

  36. @ Radu Alexandru Vasilescu
    Spui ca te-ai abtinut sa dai drumul insultelor la adresa lui Bigradu si a enormitatilor debitate in comentariul sau.
    Eu nu! Si inca nu am zis chiar tot ce aveam in minte. N-are decat sa ma dea in judecata!

  37. Buna ziua D-le Ciutacu ,felicitari si sa va dea D-zeu sanatate sa puteti rezista stresului si PRESIUNILOR .Va urmaresc cu drag ,aveti un blog activ .
    Am reusit pina acum ,haideti mai departe cu totii in piata sa ne cistigam dreptul la o viata decenta ,la respect , sanatate si liniste sufleteasca .
    Si-au dat seama ca pierd si cedeaza bucatica cu bucatica in speranta ca vor mai dainui la conducere mintind ,inselind ,etc.
    Nu le mai merge ,gata ,le-a venit sfirsitul
    Luati-va masuri de protectie , nu-i mare lucru o casca de motocicleta ,probabil vor mai fi provocari si nu trebuie sa raspundem la ele
    Fotografiati-i pe provocatori ,Luati dovezi ,
    Domnilor si doamnelor reporteri protejati-va ,va multumesc pentru curajul vostru dar va doresc in viata si fara ochi ,capete ,miini zdrobite
    DOAMNE AJUTA SA SCAPAM DE EI .FARA VIOLENTA .

    MARIA

  38. bigradu are tot dreptul sa-si scrie opinia. ca nu coincide cu a voastra e alta parere. terminati cu absolutismele si categorisirile. aici singurul tiran sunt eu!

  39. Mdea…. bravo Palpatine, asa este, PSD-ul a distrus Iasiul 🙁 este trist ce se intampla. Pur si simplu nu-l pot vota pe Ponta (sau Nichita)

  40. Sunt dezamagita de Raed Arafat prin acceptarea revenirii la post.Nu ca s-ar schimba datele problemei,a revoltelor din strada.Dar ca imagine a lui ,personal,mi se pare ca are mult de pierdut .Si compromisul are limita lui.

  41. @ SimP
    La afirmatia mea ca si intr-o monarhie tot politicienii conduc tara, tu intrebi ironic “Chiar?”
    Eu iti zic CHIAR!
    Ia orice monarhie vrei tu din Europa si vezi si tu cine este in parlament si in guvern. Sa fie oare numai printi si printese, urmasi ai acelor monarhi?
    Spui ca de 20 de ani traiesti intr-o monarhie si nu prea are nimic in comun cu “democratia originala”…etc
    Numai un prost poate sa faca o comparatie intre o democratie veche de sute de ani (fie intr-o monarhie, fie intr-o republica) si o democratie abia trecuta de varsta majoratului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.