Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Domnule Băsescu, vă rog să mă scuzați!

Domnule Băsescu, vă rog să mă scuzați!

În memorabila conferință de presă de trei ceasuri susținută pentru a-și proba onestitatea, Monica Iacob Ridzi ne-a îndemnat să cercetăm cheltuielile de zece ori mai mari făcute de alte ministere pentru organizarea de evenimente publice. Cum președintele în exercițiu al României ne-a îndemnat consecvent, de-a lungul istoriei recente, să punem mare preț pe spusele pedeliștilor, că-s cei mai onești din politică, ne-am conformat cu celeritate. Și ne-a ieșit ancheta cu Elena Udrea. Care se dezvoltă și e pe cale să genereze încă o comisie parlamentară de anchetă.

Domnule Băsescu, doresc să vă prezint, pe această cale, scuze că m-am luat după Monica Iacob Ridzi. La momentul respectiv, nu știam că (așa cum scriu recent lăudații premianți ai anticoruției europene transfrontaliere, doamna Kovesi și domnul Morar) șefa tineretului PD-L, susținătoarea publică a candidaturii fiicei dumneavoastră (și mentorul ei politic, în același timp), este delapidatoare, falsificatoare și instigatoare. Dacă măcar aș fi bănuit asta, zău dacă o ascultam.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

140 thoughts on “Domnule Băsescu, vă rog să mă scuzați!

  1. si-au\ luat perdele ca sa nu ramana descoperita in urma investigatiilor J.N 😀

  2. @ Fiara

    Sa nu confundam MT cu ANAF, MF sau MI si nici cu NASA.

    Tehnologia grid este misto si FP7 da bani pentru dezvoltarea ei.

    Apelarea la acesta tehnologie fara o analiza cost-beneficii si de prioritati poate fi insa suspectata de abureala facuta cu scopul incarcarii exagerate a notei de plata!

    Da. GRID-ul e o chestie misto (cloud computing / cluster computing, etc).
    Problema e ca treaba sa nu fie ca un motor de Mercedes montat la un Trabant!

  3. @brazvan: eu stiu ca nu el isi administreaza blogul, ci doar raspunde uneori mesajelor primite. poate gresesc, da’ nu l-as invinovati la afacerea asta. daca-ti spun ca unicul comentariu postat vreodata de nevasta-mea pe site la JN a disparut fara nici o explicatie plauzibila din server, ma crezi?

  4. A ! Si nu inteleg un lucru: Cand a fost vorba de un ministru PNL sau PSD de exemplu, Tariceanu sau Nastase era tocat in media.Acum nimeni nu cere socoteala micutului ca premier si presedinte de partid al blondei, al invinuitei Ridzi sau al fostei presedinte a consiliilor de administratie a fostelor societati de stat falimentate, profil: confectii !

  5. te cred. daca nu as sti ca esti discret, te-as intreba cate ceva despre conflictul badea-gsp.

  6. @ Victor

    M-am incins cu fiara. Revin. Gasesti pertinente intrebarile alea despre Aia Mica si Tasu?
    O fi petrinent sa se intrebe si DNA-ul asa?

    (Procurorii au datoria sa testeze toate pistele, variantele care au o logica pentru descoperirea adevaratului mobil al unei fapte. Functie de asta o incadrare poate varia de la culpa si paaana la premeditare! Iar, pedepsele si numarul de pedepsiti, ca atare)
    Nu cumva Basescu incearca sa-i conduca spre teoria culpei? Nu cumva o sa auzim ca EBA a rezistat eroic la o tentativa de mituire a lui RIDZI cea bolnava de parvenire?

  7. @ Ciutacu:

    Da, ai dreptate. Fara chat. Retrag intrebarea. O sa te caute de la Hadashot Ha’aretz pt. interviu la JN.

    @ Fuxi: Habar n-am ce vrea sa faca MT cu 250,000 pt. portal. Unii au fantezii erotice, altii au fantezii tehnologice. Ce am postat mai sus este de fapt ceea ce as face eu la MT (fantezia mea). E la fel cum Ciutacului i-am zis parerea mea vizavi de profesionalism dupa ce l-am intrebat de cazul punctual cu Dna Dobre de aseara (sper sa nu sughite la cat a fost pomenita pe aici).

    @ all: sa nu o dam in off-topic-uri ca poate ne da afara din Ciutacosfera !

    @ Ciutacu: Esti de acord ca declinul mediac pt. Ridzi a inceput atunci s-a facut de ras la Gadea ? Daca nu se ducea la Gadea , ar fi fost mai bine ? Analog, daca Udrea ar veni in Antene ar lua-o la vale rau de tot ? (cel putin mediatic).

    Fiara.

  8. Citesc, nu chiar zi de zi dar citesc tot ce se posteaza pe acest blog. Sunt tare uimita de faptul ca la aceasta ora in aceasta tara totul se invarte in jurul lui Udrea,inca Ridzi, si mai nou Spiru Haret unde se vede clar cu ochiul liber ca sunt razbunari, vendete si neintelegeri privind banii, comisioanele, etc.
    Oare chiar nu mai exista alte informatii sa fie facute publice si dezbatute pentru a le afla o tara intreaga? Da, chiar si cazul Mazare vizavi de tinuta purtat chiar si doar pentru oa parada de moda.
    Despre invatamant ar trebui discutat la modul general pentru ca tot invatamantul este lamentabil,mai ales cel din cadrul universitatilor de stat unde sunt mai multe locuri platite decat bugetate dar sunt universitati de stat …….o mare batate de joc de altfel. Invatamantul privat a ajuns sa fie calitativ mult mai bun si profesional decat cel de stat, si multe dintre cadrele didactice care predau in invatamantul privat sunt de o inalta valoare chiar daca au varste de peste 60 de ani.
    Mi-as dori sincer sa va aud predant un curs la o univeristate din randul celor particulare ca sa vedeti cine vine la cursuri si cati audiaza cursul. Nu sa vii sa spui ce s-a mai intamplat in ultimii “5” ani in politica sau sa-ti spui parerea despre unul si altul…..si pentru asta sa iei si niste banuti……(stiti la ce ma refer).
    Ati primit mesaje de ce se intampla pe mosia unui rector la o universitate de stat si nimeni nu i-a atitudine? de ce?
    Va multumesc ca existati!

  9. OFF-TOPIC: Ciutace cum de se duce doctoru’ la “schimbatorul macazului” duminica sa zica daca candideaza sau nu la postul de mahar peste tarla si nu vine la arogant.

  10. Deci sa intelegem ca madam Udrea, Sexy-Buzoianca, este un fel de Nicolaiciuc, dar a turismului, nu a CFR-ului!?
    Sapati mai adanc, veti gasi sigur mult mai multa putreziciune. Si fiti cu ochii pe Nuti , sa n-o sparleasca din tara, desigur in concediu de odihna!
    Incerc sa-mi inchipui scenariu apocaliptic dupa prabusirea lui Zeus: clanul Basescu+clanul Ridzi+clanul Cocos=love=Jilava!

  11. “Portalul facut de Nuti o sa aiba si suport WAP. O sa aiba capacitati VPN (criptate) pt. salariatii care lucreaza off-site. 2 servere de backup (din care unul in locatie confidentiala)”
    Asta ca sa n-o sparga hackerii sa-i fure brandul de tara sau sa n-o bungheasca nenorocitii astia de-si baga nasul peste tot, cand face sexchat cu Traian?

  12. Bine ca nu am mai raspuns fiarei,ca vad ca e perseverent(a).Am asa o impresie ca Elena Udrea pune de un divort cu Cocos si isi pregateste zestrea pentru alt mariaj.

  13. Tanti ridzi a fost rasa (si nu ma refer la anumite zone erotice) pentru cateva mii de euro. Ok, pe buna dreptate, dar ce ne facem cu milioanele de euro capusate?
    Mi se pare super-mega jenant sa-i invinuim de coruptie pe mari conducatori pentru un termopan, o pusca, perdele sau o scena? BAAAA, unde sunt milioanele de euro? De unde aveti zeci de case, de masini, vacante la mama dracului? Sunteti niste nesimtiti!!!

  14. @Vlad: oare pentru ca Ciutacu nu l-a invitat? nu stiu, caut si eu o explicatie

  15. 2010 Terra.

    80% din populatia planetei utilizeaza site-ul de 250.000 EURO al Ministerului Turismului spre disperarea celor de la Yahoo si Google care de frica falimentului isi unesc fortele “sa dea piept cu uraganul ridicat de semiluna(tica)”

  16. @ Oaia Foforescenta.

    Exact, de acord. Lumea e in pericol. Numai ca anul e 2012 (ca si maya ziceau ca atunci vine Apocalipsul). Triburile iudaice se vor uni iarasi si se va construi Al Treilea Templu. Dupa aia, la ora la ora 6 am, portalul a devenit constient si a declansat conflagratia mondiala (Skynet).

    Fiara.

  17. S-a dus strategia lui Base aia dasteapta cu “baga femeile la inaintare”? Nooo…Cred ca in curand o sa foloseasca (asemenea Mihaelei Radulescu statutul de mama) statutul sau de tata ranit care isi protejeaza copii. Va face apel la faptul ca cele doua sunt femei si tocmai de asta… etc

  18. O intrebare:De ce nu va dati silinta sa cautati si in cadrul altor ministere cheltuielile de tot felul???Daca nu “bara-bara” incercati macar 2 de la pd-l ,unu de la psd….sau,las de la mine…3 Pd-l ,unu psd

  19. @vianu: pe rand, tata, sa nu dam navala. de ministerele pesediste se ocupa colegii nostri portocalii din presa. e un soi de diviziune capitalista a muncii

  20. Nu e minunat cum isi arata pisica moarta unul altuia? Iar eu, prostul de contribuabil nu trag decat o singura concluzie:toti sunt niste jeguri de hoti ordinari care au facut legile pentru ei, ca sa fure sub obladuirea Ordonantelor,ca sa-si dea para indarat,ca sa sifoneze banii,s.a.m.d.
    Multumim,Victor,pentru toate articolele si emisiunile.Multumim si familiei tale ca te sustine si…uite cum suna a Oscar!
    Pot da in judecata statul pentru ca nu-mi asigura un trai decent, conf.Constitutiei?

  21. singura problema e ca nu a mai ramas picior de portocaliu prin presa. acu e la moda sa fii cu psd. cand o sa vad primul caz de ministru psd anchetat o sa fiti mai credibili. pana atunci o suma de speculatii de genul – a cheltuit atat. e muuuult. si nu era nevoie.

  22. Ciutacule,

    E adevarat ce zicea nenea ala (ca voi aveti doar un draft al Planului de Achizitii) ?

    Badin zice ca are documentul din ianuarie, de ce nu l-ati dat pana acum ?

    Fiara.

    @ Irina: Da, sunt f. perseverent pt. ca imi place sa ma exprim ideile complet (nu imi iese mereu, dar incerc sa evit echivocurile). Despre calitatea parerilor mele, fiecare cu ale lui / ei. Bafta !

  23. @vianu: pe rand, tata, sa nu dam navala. de ministerele pesediste se ocupa colegii nostri portocalii din presa. e un soi de diviziune capitalista a muncii
    De Victor Ciutacu pe 24 July 2009 la 3:42 pm
    Adica tu esti din presa rosie, pesedista sau doar ai zis-o asa? La televizor e una, insa pe blog, chiar asa pare.

  24. ma intreb cand o sa scoata doamna Udrea un album de muzica… sau a facut asta deja??

  25. De unde a gasit-o Dana Grecu pe baba aia de afaceri cu Pleasca care mai ca-i ridica statuie UDREI?
    A ramas Dana Grecu BLOCATA! Daduse-n balbaiala.
    Badin raraia incurcat.
    Radu Tudor s-a tinut mai bine, dar si el parea stupefiat.

    BAI FRATILOR, UNDE-I PREZENTA DE SPIRIT?

  26. Inainte sa ajunga ciocoaica sa fie anchetata de dna, marinaru’ moare cu noi toti de gat! Nici macar cestiunea eba nu-l intarata si nu-l doare atat de adanc ca cestiunea udrea. Poate si de-aia devine usor(!) irational si incosecvent cand e vorba de sexy buzoianca! Acu’ n-as transforma-o pe madama in elena troianca si nici pe marinar intr-un important personaj istoric, dar sa nu uitam ca marile razboaie si marile caderi ale oamenilor importanti, direct sau indirect, de la cur de muiere s-au tras. Abia astept urmarea!

  27. Pe vremea raposatului toate cifrele de plan fie ele de investitii ,de productie, de protocol atd.erau secrete. De ce??? Stim noi care am trait atunci dece…Dar acum in Romania se practica un fel teribilism in care folosindu-se de cifre furnizate de unii turnatori caci acestia nu au disparut si in Romania nici nu o sa dispara doresc sa creeze in Tara un fel de neliniste si in acelasi timp sa serveasca pe tava inca cateva subiecte de discutie pentru BOBOR. Mostenire de la Poarta !!! Victore de ce nu comentezi dar numai asa ca fapt divers faptul ca Sarcozy ( un maghiar presedinte al Frantei )este criticat mai rau decat Basesescu. Si ce face Sarcko??? Spune Je m’en fiche !!! Asta mai mult doreste sa creeze o dinastie… adica sa fie un fel de NEOREGE…HA..ha…ha!!! Basescu este mic copil saracul…

  28. offtopic
    nimic nu ma plictiseste mai tare decat isteria din jurul lui mazare…ala n-a vrut decat sa faca pe desteptul, se imagina tomcruz (cine n-a vazut filmul nici nu-l recomand, e praf), facea paralele intre hitler si basescu si s-au trezit brusc toti cretinii sa-l acuze de rasism sau cum ca ar simpatiza cu nustiucine…bai nene de rudotel ati auzit? mazare trebuie sa ajunga la bulau pentru tzepe nu pentru o parlita de uniforma pe care nici macar n-a purtat-o pe strada…daca v-a lovit caldura de ce nu va duceti sa dati foc la muzeul militar sau sa-l vanati pe dichiseanu ca juca roluri de ofiter german in filmele lu` sergiu…sa ne intelegem, mazare nu e alba ca zapada si trebuie sa ajunga acolo unde ii e locul dar acest scandal cu uniforma e o tampenie maxima, o isterie declansata de niste putzoi loviti de insolatie care, parerea mea, cred ca sunt de la pdl…poate mai uita lumea de udrea

  29. sa inteleg ca daca de ministerele pesediste se ocupa colegii vostri portocalii din presa, voi cei din presa care se ocupa de ministerele pedeliste sunteti rosii?!?

  30. 🙂
    Ce aţi fi vrut, domnule Ciutacu… ca doamna Udrea să fie fără perdea?

  31. Dle. Ciutacu,
    Haaret nu cred ca a acuzat de antisemitism faptul ca autoritatile române si-au facut corect datoria ci faptul ca a fost invocat în discutie Auschwit-ul. Orice evreu va reactiona extrem de nefavorabil la auzul acestui nume. Dar pentru a întelege rezonanta acestui nume în constiinta poporului evreu trebuie sa fi evreu.
    Asta-i parerea mea si mi-o asum.

  32. Buey..sinteti prea seriosi,e vineri seara.
    Chiar nu a-ti remarcat bucata de sub postarea lui Victor ??
    Pare mai interesant generalul care vine in deschidere la maestru,Doctorul nu cred ca va fi avind noutati.

  33. Sa inteleg ca-conform clasificari care o faci jurnalistilor care investigheaza ministerele PSD-ului,ca fiind portocalii-tu esti rosu??? Sau numai ceilalti sunt directionati si tu esti independent??Daca presa si televiziunile sunt partizane politic,imi pare bine ca am emigrat.Apropo poti sa numesti un TRUST de presa si 3-4 jurnalisti”portocalii”?? Sper ca o vei face pe baza de investigatii duse de acestia si nu din “inamicitie”

  34. Puteti sa facenti reverenta lui Zeus si sa spuneti cu glas tare ceea ce ganditi.Cu Ridzi a jucat MAGISTRAL.Ce-a facut si ce a dres ,a iesit mai intarit decat inainte(vezi ultimul sondaj),si,vorba voastra,inca nu si-a prezentat oficial candidatura.Animal politic care-i va servi la mic dejun pe Antonescu si Geoana si vatermina un sistem ticalos a caruia ultima jertfa va fi el insusi.Ce te faci Victor Ciutacu ??? Eu te pòt tine la mine vreo 3-4 zile pana-ti gasesti ceva de lucru.Glumesc binenteles dar o persoana inteligenta isi pune intrebarea”Si dupa aceea ce fac?”

  35. Referitor la scandalul Mazare
    În ianuarie 2005, cel mai răsunător scandal pe această temă a fost provocat de Prinţul Harry, al treilea în ordinea de succesiune la Tronul britanic, care a apărut la o petrecere îmbrăcat într-o uniformă a Afrika Korps din Wermacht. El purta o banderolă cu svastica nazistă, ceea ce i-a înfuriat sau contrariat pe milioane de oameni. La insistenţele Reginei Elizabeta a II-a, Prinţul şi-a cerut scuze printr-un comunicat.Punkt.

  36. Diviziunea muncii a fost inventata de capitalistul Ford.
    Despre actualele ministere pesediste ar vrea ei sa se ocupe pedeleistii da’ e cu primejdie, sunt impreuna la guvernare si nu se stie, unde dai si unde crapa.
    Asa ca se ocupa cu dezhumarile, Nastase, Tariceanu, chestii fara conexiune cu prezentul ca prezentul e beleaua, daca am putea sa-l uitam ar fi bine.

  37. Nuți Udrea e în corzi! Minunat!
    🙂 Mă mir cum de nu s-a gândit ”maistrul” să o invite pe Nuți, duminică la emisiunea lui de adio, pentru încă o tură de spălături și pupături duioase. Probabil era prea ocupat studiul ”omului politic” madame Plăcintă, și a uitat nițel de prima lui feblețe, Nuți Udrea.
    Doamne ajută, bine că pleacă din Intact! După Udrea, EBA, Ridzi, Plăcintă, cine știe pe cine mai invita Jack, la emisiune sau pe cine mai pupa în editorialul din JN. Pe dom’ Costel poate. 🙂

  38. @Victor:daca colegii vostri portocalii din presa se ocupa de ministerele pesediste,iar voi va ocupati de cele pedeliste,se cheama ca voi sunteti ziaristii rosii,nu-i asa?Ziaristi rosii…Puah,ce nasol suna!

  39. O ultima “gandire” (desi, incep sa ma-ndoiesc de propria inteligenta, atata timp cat stau sa-i ascult p-astia ca “perdelele nu sunt jaluzele”), inainte de pauza cu riti-piti-udrea-pudrea-pogea (na, ca la asta n-am mai gasit “diminutiv”, el insusi e diminutivat) : in felul asta, obosim total pana in toamna – iarna, se voteaza intre ei si … tot inainte, ca pe vremuri.
    Astia n-au nici c_ae (baselu se leaga de “barbatia” lui Nastase, el are, ca doar e cu “hahaha, gaozarule”), n-au nici directie (se insista pe legea salariilor la profesori neaplicata, dar nu se zice nimic de faptul ca s-au p_sat pe codul fiscal, l-au calcat pe fata si ii doare-n c_r, nici macar nu s-au obosit sa schimbe articolul respectiv din Cod).
    Gata, vacanta la stiri despre astia, ca mergem la Balaceanca – “ei cu ei, noi pe cont propriu” – e inutila discutia continua despre astia, poate se mai aseaza ceva pana in toamna, daca nu – Tahiti, Cote D’Ivoire, orice.
    Vacantaaaaaa, altfel iesim la pensie pe caz de boala psihica (sau, eventual, netezim neuronii).

  40. stiti de ce a cumparat, nutzi, atata hartie la minister?
    r: sa faca din ea barcute cu care sa inlocuiasca flota.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.