Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > De la a patra putere-n stat la prima

Similar Posts

51 thoughts on “De la a patra putere-n stat la prima

  1. @Victor: o fi, dar omul, ca fiinta, e un animal al dracu’ de versatil,
    ce spune pe gura multe, iar cei ce activeaza in domenii ce-i expun
    public au exercitiul disimularii.
    Din comportamentul exterior al unui individ poti intui/nu ceea
    ce doreste in functie de capacitatea sa de a se adapta, precum
    si aceea de a si-l reprima, iar actiunile sale sint determinate,
    atit de interese imediate, cit si de perspectiva, in majoritatea
    cazurilor fiind vorba de interese individuale si/sau de grup (restrins).
    Politica, asa cum o stim, se invirte in jurul banilor publici, si n-are
    aproape nici-o treaba cu cresterea calitatii vietii contribuabilului.

    Televiziunile au reusit sa induca audientei, nu numai ideea de vina
    colectiva, in functie de interes, ci si sa mareasca, ori sa micsoreze
    raul facut de politicienii ne-parteneri, in functie de acelasi interes.
    Toate nefacutele din trecut nu se mai cuantifica oare acum ?
    Sa aibe romanul memoria atit de scurta, “de la mina pin’ la gura” ?
    Partidul “reevaluatului”, care pina mai ieri distribuia peste putrezit,
    care-si facea campanie agresiva pe “trei piini cu buletinul” printre
    batrinii nevoiasi, care suna acasa veteranii/vaduvele ca sa-i cheme
    la nu-stiu-ce restaurante si care a detinut portofoliul MApN, azi e
    re-re-evaluat, proaspat calcat si apretat la vipusca, si se califica
    intru propasirea materiala si spirituala bla bla bla ?!
    E legitima si morala “reintoarcerea la matca” (la fostul partid-stat,
    “acum intr-o noua formula, imbunatatita, mai mare, la acelasi pret”)
    a diversilor “fii ratacitori” inaintea alegerilor ?
    Isi mai aduce aminte cineva de adulatorii si pupatorii (mai ceva ca la
    moaste !) de miini ai hahaitorului, de 1 decembrie 2011, din sectorul 2 ?
    Toate astea le-am vazut la A3, iar asta n-o puteti nega; ideea de
    “rau pe termen lung” a fost banalizata si dusa in derizoriu, ce-a fost
    ieri rau si imoral, azi e bun, si vice-versa in functie de aliante.

    Nu cred ca ne vom face bine / nu vom deveni o “tara normala la cap”
    vreodata, tocmai din acest motiv, al relativizarii binelui si raului
    produs colectivitatii, al nesanctionarii si trecerii in uitare.
    Mie mi se pare absolut porcesc faptul ca politicienii se complac in
    a stapini peste o tara saraca si inapoiata, si atunci te intrebi:
    “pentru ce atita ‘fală’, la ce bun atita orgoliu nejustificat ?!”.

    Care o fi “urmatorul nivel”, sa vedem politicieni “convertiti” la
    jurnalism ori “raspopiti” si intrati in ONG-uri ori sindicate ?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.