Esti aici:
Prima pagină > Blog > Papornita cu intelepciuni > Ce isteaţă păreai, tu, dacă nu erai toantă

Ce isteaţă păreai, tu, dacă nu erai toantă

Multă vreme am suspectat-o de inteligenţă primară neşlefuită (nu şi de educaţie, har Domnului!) pe Elena Udrea. Am greşit, am fost un dobitoc. Ultimele zile mi-au întărit, cu vârf şi îndesat, ceea ce începuse să mi se contureze în creierii capului. Multiministra preferată a preşedintelui, pe care o bănuiam de planificarea atentă a carierei sale politice, e nimic altceva decât o ţăţoaică parvenită şi subtilă ca o bordură chinezească. Extrem de resentimentară, nestăvilită, nu ştie să disimuleze, îşi pune mâinile-n şold, suduie, dă din casă chestii destinate intimităţii de budoar.

Nu-i vreun secret, pentru absolut nimeni din mica şi meschina lume a mass-media, că Fiscul s-a dus chitit pe execuţie la Realitatea TV. Şi că Sorin Blejnar, şeful ANAF, îşi joacă postul năvălind peste cel`lalt Sorin, Vântu, pre numele său mirenesc. Motiv pentru care, pe durata controlului, s-a raportat pas cu pas către stăpânire stadiul de îndeplinire a ordinului. Mediatizarea parţialelor a căzut în sarcina lui Dan Andronic, transferat, conform tradiţiei, la masa plină cu merinde, dar lovit de amnezie în privinţa practicilor nasoale şi reprobabile ale lui SOV de pe vremea când el însuşi era mâna lui dreaptă, inclusiv la Realitatea.

Când gogoaşa s-a copt suficient de tare, a ieşit ca găina pe grămadă, semn de mare inteligenţă, însăşi Nutzyka, fix la Realitatea, post tv pe l-a umplut de bani când era (doar) la Turism şi acum îl acuză că vrea să trăiască din fonduri bugetare de la ministere, să se dea ea mare că ştie cât urma să iasă, la virgulă, valoarea prejudiciului pricinuit statului de mogulul eolian. Să vezi minune, odată finalizat controlul, acţiune supusă (conform legislaţiei) secretului fiscal, prejudiciul constatat a fost exact ăla de-l anunţa precupeaţa când şuiera printre degete pe post. În clipa aia, oriunde-n lume, până şi-n Bulgaria, şeful Fiscului şi toată echipa de control erau zburaţi instantaneu (şi pe vecie) din sistem. Asta înainte de trimiterea lor rapidă în judecată pentru încălcarea secretului fiscal.

Dar noi suntem în România. Ţară în care o fiinţă precară intelectual stă cu dosu-i mare pe copii ale documentelor fiscale interne ale unei companii recent controlată de Fisc şi scapă din ele, cu ţârâita, încălcând încă o dată secretul fiscal, în scopul intimidării celor care n-au capitulat şi nu s-au înscris în oastea de strânsură a supuşilor ei, unei fiţuici gratuite. Pe care, teoretic, o patronează un derbedeu penal alunecos care s-a furat reciproc cu Vântu de nici ei nu mai ştiu care şi cui datorează parale, dar despre care numai copiii de ţâţă nu ştiu că ea o controlează. Şi de unde sunt preluate, întru desăvârşirea execuţiilor publice, în aplauzele platinatei, de ospătarul de casă al unui securist care, după ce a găurit bugetul statului preţ de peste vreo sută de milioane de euro şi a fugit la studii în America, a fost întors în ţară de la punctul de comandă al statului major. Ca să slujească şi el, ca atâţia alţii, drept paj la curtea unei caricaturi de dictator spirtier şi diliu.

P.S. Leana lu’ Nicu juisa de plăcere când afla cine cu cine copula. După mai bine de 20 de ani, Leana lu’ Traian are plăcerea perversă de a afla cine şi cât câştigă…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

126 thoughts on “Ce isteaţă păreai, tu, dacă nu erai toantă

  1. azi mi-am dat seama de anumite lucruri. am spus chiar daca sunt porcoase si jignitoare, poate ma va ierta cine se simte cumva. deci stateam si vorbeam cu cineva pe mess. si i-am spus ca daca cantinteaza madam nutzi eu o sa o votez pentru ca: e blonda, e buna, si … (aici vine grosolania metaforica din partea mea … sunt nesimtit impardonabil) si … o sa ne futa pe toti. solicit ertare doamna udrea.

  2. “Ceauseasca prosta satului a ajuns in fruntea statului!” … fraza platita cu viata de un mare om. Si totusi, “cine nu-si cunoaste, recunoaste si constientizeaza istoria e condamnat sa o repete!” Pacat, romanilor, pacat! 🙁

  3. Am ameţit să constat acelaşi lucru peste tot: cineva este “pus” pe un post (pentru care nu are nici pregătire, nici “chemare” nici… cu care n-are în fapt nici o treabă!) dar are “spate” tare… Persoanei nu-i mai rămâne decât să se facă “util”… şi în general gafează de te doare mintea, şi “dă din casă” mai ales ce nu ar trebui (dar pentru subtilităţi deastea trebuie să ai ceva sub coafură), dar cu cât ceea ce spune este real- adică printr-o împrejurare oarecare “se verifică”- cu atât pare mai competent la locul de muncă…. Aş putea da exemple numeroase de domni şi doamne care n-au nici cea mai mică tangenţă cu postul pe care sunt “aşezaţi” şi care “transpiră” secrete interne, pe care le află tocmai datorită poziţiei, ca să arate ei cine-i bossul şi mai ales de ce! De f multă vreme concursurile pe posturi nu se mai “întâmplă” decât pe bază de muşchi… În cazul acesta particular, în care postul ocupa este pe bază de numire, “muşchii” care o ţin îi permit şi să vrea şi să poată. Iar uneori un vârf de botină frumos lăcuită şi elegantă se aţinteşte catre moaca cui se pune rău cu purtătoarea. Pentru că vrea şi o ţin muşchii. Şi uite sunt destui care pot demonstra că şi ştie. La virgulă!

  4. hmm, nu mai merge sa fac glume cu Elena Udrea presedinte, a ? :)))

    Batalia, oricum, va fi apriga intre ea si DDD, asta daca nu se hotaraste cumva Nasu sa candidoze 😛

    Succes Victor.

    p.s. mai toti cei din politica romaneasca (aici generalizez grav) sune niste tarani parveniti ce nu pot fi suspectati de inteligenta, nici macar cat am eu negru sub unghie.

  5. îmi cer scuze pentru că ficatul meu atacat a devenit prea sensibil şi m-a trimis în altă parte… ŞI VOIAM DOAR SĂ VĂ UREZ MULT SUCCES DOMNULE CIUTACU! Sper să aveţi curaj că … “muşchii” sunt cam încordaţi după runda asta.

  6. @everybody: v-as fi recunoscator daca v-ati abtine de le postarea de comentarii licentioase. daca aveam de gand sa fac un concurs pe mitocanii la adresa Elenei Udrea, anuntam si puneam la bataie un sejur la Mamaia

  7. Vorbe grele vs Subiectiv 2-0. Are ceva comenduirea cu matale de-l pune pe RD la aceeasi ora?
    Grozava emisiunea de ieri cu maestrul Papaiani.
    Banzai!

  8. raspund eu in numele lui everybody asta cum ii spui tu. no offence don ciutacu, la asa titlu, asa comentarii. te deranjeaza ca nu sunt licentiate de tine. macar unii o fac si in spirit de gluma, poate mai porcoasa, dar gluma.

  9. Domnule Ciutacu ,sunteti genial!Cred ca pe madam o vor apuca istericalele .Niciodata nu i-s-a servit asa ceva .Aveti curaj si sunt convinsa ca Udrea si camarila nu va va ingenunchia .Lupeasca doarme somnul de veci linistita .Are o urmasa care -o si intrece…

  10. da unde a aparut raportul oficial al fiscului… ca tot caut de ieri si nu gasesc ( poate-s io mai fraier)… Ca madam Udrea a dat cu mucii in fasole cand a pronuntat cifre referitoare la un control in plina desfasurare stiu de-atunci…

  11. Dl.Ciutacu, am si eu o intrebare: De ce Elena Udrea? De ce ea si nu alta sau altul? De ce are atat de multa sustinere de la Cotroceni, sustinere fara de care cred ca nu ar fi reusit sa fie nimic ca om politic? Si iarasi de ce ea reuseste sa aiba acces la documentele pe care le-ati mentionat?
    Din punctul meu de vedere nu se remarca cu nimic si ca om politic nu este nimic? De ce ar fi altfel in ochii altcuiva?
    Intreb si eu de curiozitate, de ce este mai braza decat alte personaje din pdl…gen videanu, berceanu, blaga,boc, etc..sau poate vre-o alta blonda/bruneta din pdl?
    Este loialitate, recunoastere, sau ce?

  12. Domnule Ciutacu,va consider o persoana ok.,foarte inteligenta si cu toate editiile dictionarului rasfoite si parcurse.Pe langa altele.Dar aveti si un defect:taiati in carne vie,sunteti implacabil.Puteti face si asta dar,acolo unde trebuie.Consider ca bietii oameni care vor sa-si expuna parerea pe blog cu cuvintele lor,cuvinte pe care poate le-au invatat din cartea de telefon de sub telefonul public nici decum cel de acasa,nu au nici o vina.Ei simt doar nevoia sa comunice.Apropos,ce mai e si aia”banzai”?O zi buna.

  13. @giany: marea diferenta dintre un spurcat la gura ca mine si niste mitocani e ca eu nu-mi bag pula. si, in plus, ca asta-i blogul meu…

  14. Merci pentru precizare, credeam ca expresia “Ceauseasca proasta satului a ajuns in fruntea statului!” o consideri ofensatoare. Numai bine!

  15. Mereu mi s-a parut ca Nutzi are gesturi de mahalagioaica, actiuni de razbunare tipice etniei rrome. Aseara cand am vazut la Sinteza Zilei pozele cu diversi “oameni de vaza” pe vremea copilariei si am vazut-o pe “blonda’ de la Cotroceni cum arata: bruneta rau cu ochi parsivi cu o bentita pe cap tricotata probabil de ea, am zarit in ea un pui de tigan de la Buzau…. cred ca asta este explicatia tupeului si parsiveniei si spiritului de vendeta.

  16. Pai eu nu ma mai pot abtine si de aceea am recurs la injuraturi.
    Imi cer scuze pentru limbaj.
    Bine zicea Miecea Badea ca traim intr-o tara in care toate curvele-s virgine, iar tara e condusa de oameni de afaceri care s-au imbagatit pe banii statului iar noi facem 17 ore (daca nu sunt intarzieri) de la Oadea la Mangalia cu trenul.

  17. Nuti este doar o interfata.Vitali Usturoi,Bittner… pe cand o biografie adevarata a Elenei Udrea d-le Ciutacu?

  18. don ciutacu, sincer, daca eu as pune problema astfel : don ciutacu, este adevarat ca pe blogul dvs. folositi cuvinte dure la adresa unor politicieni pe buna dreptate dupa spusele dvs. dar in mintea dvs. nu sunt si adresari de alt gen, mai pornografice ?

    ce ai raspunde la asta don ciutacu. dar sincer.

    apropo. am citit ce e chestia aia cu modrogan 22. adresa de la pdl parca.

    daca sunt spurcati roaga-i si tu frumos sa se adreseze altfel. eu am recunoscut ca m-am adresat porcos. si am solicitat si ertare.

  19. @licurici
    Tradus pe romaneste “banzai” îi un fel de “să trăiţi”. La fel de bine ar suna si “am onoarea”, “să trăiască”, “ura” sau ceva de genul. Aşa-si salută japonezii împăratul şi tot aşa strigau piloţii kamikaze cînd porneau la luptă.
    Satisfăcut(ă)? ‘teligentule(o)!
    Banzai!!!

  20. Domn Ciutacu, esti un om rau.
    In primul rand domnul Preda o place si ii acorda increderea doamnei Udrea deci cine se aseamana se aduna deci doamna Udrea este o doamna inteligenta si inteleapta politic. In al doilea rand , din cate stiu eu, iti placeau blondele… 🙂

  21. E firesc ca televiziunile politice sa fie controlate financiar ( PARTIAL) de catre stat. Prejudiciile integritatii statale pot fi foarte mari daca acestea o iau razna sau sunt “cumparate” de entitati nestatale….staine. Toata lumea stie despre acest lucru numai ca nici un stat democrat nu il face politica PUBLICA de siguranta nationala…uff… Realitatea TV chiar a evoluat in urma controalelor. Crezi ca voi scapati? Lol. Plus ca CNA-ul e prea bland. Aveti devieri foarte mari si cateodata periculoase, dar deocamdata exista interes sa fiti lasati in pace. Si OTV-ul este tolerat din aceleasi motive. Sunt pro libertatea presei dar eu vad libertatea ca fiind o consecinta a responsabilitatii. Fara cea din urma e doar abuz. Stii cum e chestia aia cu libertatea ta e limitata de libertatea celuilalt….adica viata in societate?:) Nu am nicio problema nici cu emisiunile semi-pornografice, penibilo-ciudate, dar politica nu e voie sa fie dusa in zona respectiva. Campania electorala e interzisa in afara programului stabilit pentru aceasta, si criticarea puterii( normala pentru o democratie) deviaza uneori in campanie( mai ales la Antene). As prefera insa o politica publica de supertoleranta, si stimularea presei prin anumite metode mai ascunse:), decat sa aud discursuri gen: presa e pericol public, afecteaza siguranta nationala, e condusa de mogulii rai…(DOH!) etc. Voi ati putea inlatura eventualele abuzuri cu ajutorul justitiei.
    Apropo, stii de ce sunt castigate procesele impotriva statului? Pentru ca statul nu da spaga!:) Legat de justitie, ma crezi daca-ti spun ca vreo 90% dintre judecatori sunt corupti? Am avut ghinionul sa asist la unele conversatii dintre anumiti avocati si judecatori de pe la Curti de Apel…conversatii care m-au convins ca nu am niciun viitor in acest sistem. Stii ce face sistemul de drept american atat de eficient? Respectarea precedentului judiciar. In Romania ( si multe alte state, in principal cele considerate ca avand un sistem de drept romano-german), precedentul nu este izvor de drept. Situatiile concrete sunt atat de complexe incat precedentul nu ar afecta foarte tare libertatea judecatorului, dar lipsa lui ca importanta in mentalitatea colectiva ( mai putin ca si putere garantata de lege) duce la abuzuri. Nu iti poti imagina cat de greu e de condus o tara fara justitie. Basescu e fenomenal din acest punct de vedere. Are o rezistenta psihica vecina cu nebunia ( par sa se excluda reciproc, nu?:P). Ma enerveaza uneori , pentru ca e clown si porc dar e emanatia poporului meu si nu pot sa-l urasc ci eventual sa-l compatimesc. E sclav, de fapt. Nu ai observat cum presedintii si primarii se muleaza perfect pe alesii lor? Cand ma uit la Radu Mazare, vad arhetipul sudistului: smecher, dintr-o bucata, descurcaret, usor nesimtit, simpatic, petrecaret. Asa se intampla daca nu avem ideologii, valori, repere…si aspiratii. Pentru ca un stat sa poata functiona, e necesar ca valorile sa fie varful piramidei si ele sa garanteze posibilitatea de indeplinire a aspiratiilor bazei piramidei. Garantarea indeplinirii lor nu poate fi lasata la discretionarul sansei. Ea se bazeaza pe talent si/ sau pe foarte multa munca si ambitie. Pentru ca elitele au parghiile si sunt in pozitiile cheie, cei care vor sa isi indeplineasca idealurile fara talent, calitati, bun-simt, munca si altele, sunt fortati (ar trebui sa fie fortati) sa-si “vanda sufletul”. Mai simplu: “Nu esti bun de nimic si vrei sa fii extraordinar fara efort? Nicio problema, dar eu te fac, eu te omor. Esti la mila mea.” Ca sistemul sa functioneze, elitele trebuie sa fie in varf, pentru ca mediocri vor promova pe cineva dupa chipul si asemanarea lor si o vor da in bara. Nu e in natura lucrurilor ca ei sa conduca. Ei sunt masa de manevra, INTOTDEAUNA. Iti dai seama ca nici eu nu-s niciunde in varf si ca si eu sunt in aceeasi masa, nu e chestiune elitista, sunt doar responsabila si iubesc oamenii. Cred ca cel mai nedrept lucru este sa fi impotriva ta. Existenta diferentierilor valorice e neceasara. Daca nu am valorifica lucrurile, cum am trai civilizat?:) Si atunci e de preferat ca lucrurile pe care le consideram valorase sa fie exact ceea ce avem noi nevoie si ceea ce avem nevoie sa fie acel lucru la care ne uitam aspirational. Functioneaza si invers: Lucrul la care ne uitam aspirational devine ceea ce avem nevoie si atunci ar trebui sa cam avem grija ce anume idealizam…de preferat sa fie ceva care sa nu ne faca rau si care sa respecte legitatile realitatii.
    Am facut o mica paranteza out of topic. Sa-mi spui daca te deranjeaza si promit ca nu mai fac.:P Dar asa se leaga lucrurile in capul meu si nu ma pot abtine sa nu dezvolt o idee. Ai vazut ca toate se leaga unele de altele, nu am introdus nimic doar asa, pentru a-mi face damblaua. Nu-mi place sa fiu superficiala, de aceea nici nu-s studenta de 10…:P si de aceea si incerc sa scriu pe intelesul tuturor. Nu-mi doresc sa par interesanta ci sa transmit idei, cunostinte. Eu de fapt chiar tin la estetica limbajului, dar mi-e frica sa nu devin inaccesibila. Din acest motiv nici nu am rabdare sa corectez ceea ce am scris. Tot imi vine sa schimb fraze si ma enerveaza.

  22. Aaaaa, da, tot legat de valori, o chestiune pe care am invatat-o de la tatal meu: “Daca vrei sa fii libera demonstreaza ca ai valoare.” Si, adaug eu: Daca nu ai valoare esti “disposable”. Totul se poate prabusi in jurul tau intr-o zi. Din acest motiv v-am si rugat sa nu va bazati pe ratingul actual dat de o constiinta schizoida si nici pe sprijinul marelui mogul. Deveniti valorosi si veti deveni indispensabili! Nu veti mai avea probleme. Valoarea e “bullet-proof”. Cu totii putem deveni buni in anumite domenii. Un talent tot trebuie sa avem…sau macar o inclinatie pe care sa ne-o putem dezvolta. Dar multi prefera sa lupte pentru lucruri pe care nu le doresc sau sa obtina lucruri pe care nu le merita si oamenii care respecta ideea de civilizatie trebuie sa asigure ca tendinta respectiva sa nu distruga societatea. Acei iubitori de principii, sunt elitele despre care am vorbit mai sus. Valoarea in sine, se creeaza si cu ajutorul unui sistem functional, la fel cum lipsa acestuia creeaza mediocritati: oameni fara ambitii, oportunisti, maleabili ( este caracteristica specifica mediocritatii) , superficiali, smecheri, dispusi la compromisuri ( NU SACRIFICII ) foarte mari pentru a-si indeplini dorintele. Acest tip uman, daca ajunge in pozitii decizionale, relevante, va distruge in cel mai scurt timp o civilizatie construita in sute de ani. El e simbolul suprem al inertiei sau al progresului nearmonios ( eu ii mai spun progresul prostului:)) . Nu e vina individului ca e asa. El merita mai mult decat sa ajunga calaul propriei existente. Fiecare individ merita mai mult! De aceea cei cu o constiinta pura trebuie sa vorbeasca tare si clar si sa lupte fiecare secunda din viata pentru a valorifica potentialul uman imens din fiecare individ in parte.
    Cred cu toata fiinta mea ca oricarei persoane merita sa-i fie acordata o sansa. Tatal meu m-a judecat dur cand i-am spus ca il simpatizez pe Voiculescu. L-a facut in toate felurile, inclusiv prost. Am observat ca nu prea se stie el exprima, dar categoric nu e prost. Am vazut in el o persoana idealista imbibata in mizerie. Acelasi lucru l-am vazut si in avocatul la care am facut practica ( unul dintre cei mai buni din judet, si care asteapta de cateva saptamani telefonul meu…nu intelege ca vorbesc serios atunci cand spun ca voi pleca din tara). Teoria mea e ca omul se poate schimba intr-o secunda.:) Daca il loveste iluminarea in cap si eu ma uit la el ca la un gunoi? E ca si cum m-as uita la Dumnezeu cu scarba. Deobicei ma dezamagesc persoanele de foarte multe ori pentru ca nu concep sa nu le acord o sansa. Daca ma dezamagesc, le spun, ma indepartez de ele (le pedepsesc) si daca se intorc le ofer posibilitatea sa-mi demonstreze ca sunt altceva. Aceasta tatonare a terenului le permite lor sa se autodepaseasca, pentru ca nu-i voi incadra perpetuu intr-o categorie. Daca nu reusesc, cu ocazia asta ajung sa-i cunosc mai bine si sa-i inteleg si oricum invat foarte multe din experienta. Eu nu pierd nimic, dar lor le-as face rau judecandu-i. Invat din greseli dar nu ma cramponez de ele. Cred, cu toata modestia, ca ar putea fi o lectie de viata importanta pentru oricine.

  23. daca tara asta ar fi condusa de oameni inteligenti,capabili si cu respect fata de majoritatea cetatenilor ei precum domnii Gadea,Badea,Ciutacu,Stan si cu siguranta mai sunt si altii ca dumnealor,ROMANIA ar fi cu muuuult inainte…
    Cu respect pt. ceea ce faceti (barem aveti aceasta posibilitate de exprimare, nu ca noi cetatenii obisuiti,care am dori sa spunem multe,dar…),va urmaresc cu placere si prin dv.cel putn eu ma simt mult mai bine.
    Succes la f. multe emisiuni cel putin la fel de bune.
    M.T

  24. @ramo: ti-as ramane indatorat daca te-ai rezuma sa comentezi DOAR pe tema textului si sa nu faci literatura-fluviu la mine pe blog. daca vrei si ai ceva misto de scris, te public separat

  25. Hai ca asta e tare.Adica tanti asta blondina, a dat o valoare “estimata” a presupusului(la vremea declaratiei) prejudiciu facut Statului de Realitatea?Ulterior, valoarea ei estimata s-a dovedit a fi chiar valoarea reiesita din calculele celor de la Fisc?Pai mai Victore, vorbeste cu Dan Diaconescu, sa se duca inapoi acasa “aia cu prosoapele pe ochi”, ca avem aici ‘tamai bucata de medium.Nu poate sa-mi spuna si mie numerele la loto?Poate maine o vedem in vreun ziar la anunturi ca “Adevarata MAMA OMIDA”.
    Mie imi este clar, e un har de la D-zeu.

    “MOTIVELE PREZENTEI ACTIUNI:

    IN FAPT1):

    Subsemnatul am domiciliul fiscal in ………………………., fiind inregistrat drept contribuabil pe raza circumscriptiei financiare nr. …….., din cadrul Administratiei financiare/Directiei de taxe si impozite a ………………………….. .
    Paratul din acest dosar este functionar public, mai precis inspector de ……….., in cadrul institutiei mai sus aratate, prin exercitarea atributiilor de serviciu, acesta a luat contact cu intreaga mea situatie fiscala.
    In data de2) …………….., un partener de afaceri al subsemnatului, cu care urma sa inchei un contract de ………….., l-a contactat pe paratul din acest dosar, solicitandu-i, ca urmare a informatiilor pe care le detinea, date cu privire la situatia mea financiara si fiscala, pe care paratul i le-a furnizat.
    Ca urmare a acestei divulgari, a secretului fiscal, fostul meu partener de afaceri a refuzat sa incheie cu subsemnatul contractul negociat, pretinzand ca asteapta alte oportunitati.
    Intrucat este evidenta vinovatia paratului, care, nesocotind dispozitiile legale imperative privind protejarea secretului fiscal, a divulgat unor terte persoane informatii extem de importante, fara acordul subsemnatului si fara a beneficia de o alta clauza exoneratoare de raspundere, va rog sa admiteti actiunea, sa constatati ca acesta urmeaza sa raspunda fata de subsemnatul cu suma de ………… lei, reprezentand prejudiciul cauzat prin fapta descrisa mai sus.
    Va solicit de asemenea sa obligati paratul si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces (taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat cheltuieli legate de audierea martorilor etc.).”

  26. D. Victor ati cazut in capcana intinsa de orcile pe care le criticati.Va credeti mai bun ca ele.De fapt sunteti la fel doar ca in tabere diferite.Si justificarile dvs sunt la fel ca ale lor: nu atac mogulu’ ca eu sunt corect si el ma plateste, am luat bani de la orca dar am platit impozit exact ca desteptul ala: averile ilicite se vor impozita.Aceeasi gandire defecta: hotiile si minciuna sunt legale si corecte daca platesti impozit, facem gargara si ne dam in stamba ca poate vor pune niste fraieri botu’ si vor schimba orcile lor cu orcile noastre.Sa fim seriosi, puterea nu se castiga cu vorbele se ia cu armele.La cat haos si cat de dezbinata e tara asta cred ca 1.000 de oameni cu credinta si gata de sacrificiu ar lua puterea fluierand.Credinta ca tara asta are un viitor, ca in tara asta se poate trai cinstit si demn si gata sa-si sacrifice libertatea, poate chiar viata pentru ca nici o fapta buna n-a ramas nepedepsita in istoria romanilor. O mie de oameni din 40 de milioane pentru ca probabilitatea ca astia sa fie dintre cei de afara e mai mare pentru ca au simtit pe pielea lor ce inseamna sa nu ai o tara.Va faceti iluzii si dvs si orcile daca va imaginati ca in tara asta o sa mai mobilizati pe cineva din vorbe, la ora actuala e o performanta si mobilizarea la pomana nu numai a oamenilor.Nici cainii nu mai vor pomana de la orci.Am vazut in urma cu ceva timp ce inseamna credinta si sacrificiu intr-un caz ciudat: un interlop in felul lui corect, in sensul ca nu fura decat de la hoti, care intrase puternic in teritoriul unei orci s-a incaierat cu cel putin 500 de politai, mascati si paznici care il incoltisera.Culmea e ca pentru interlop au mai intrat in incaierare 3 prieteni de-ai lui. Pana la urma a intrat la puscarie.M-am intrebat de ce il tin orcile in puscarie pentru ca in campaniile electorale au fost prieteni, a impartit bani, i-a dus in suturi pe toti vagabonzii, prostituatele, hotii, escrocii din teritoriul lui la vot, a speriat interlopii orcilor concurente iar orcile lui au ajuns presedinte, ministrii, primar, parlamentari. Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg de ce il lasa orcile “prietene” sa zaca in puscarie: pentru ca sunt speriate de credinta lui in cinstea hotilor si de capacitatea lui de sacrificiu in numele acestei credinte.Credinta si sacrificiul asta i-a facut si pe aia 3 nebuni sa nu mai tina cont de instinctul de conservare si sa-si puna pielea la bataie.Daca pentru un singur om cu credinta si gata de sacrificiu pentru lucruri discutabile au fost necesari 500 de politai, mascati si o armata de securisti si procurori ca sa il doboare, va dati seama cati ar trebui pentru 1.000 de oameni? Si cam cati i-ar urma pe oamenii aia cu credinta si sacrificiu pentru valori adevarate? Dumneata te-ai ridica d. Victor sau trebuie sa pui o paine pe masa si maine?

  27. @Mas: nu “am luat bani”, fiindca nu mi-a strecurat Vantu ciubucuri in buzunare, iar pomeni nu primesc. am muncit pentru ei. asta fac din ’93 incoace.

  28. Update( ca nu pot sa tac cand vad cate o prostie, in fiecare zi): Sloganul d-nei Udrea prin care invita chinezii in Romania e taaree neinspirat.Ce vom face daca micutii chinezi descopera pe “Goagal” , Carpatii…Ucrainei?

  29. Spunea cineva ca experienta ne invata sa apreciem caracterul omului nu inteligeta. Eu doar sunt mirat ca ai avut o parere asa buna despre duduia Udrea. M-ai e o vorba, ca nu face uraganu cu pomul ce face pizda cu omu`. Se vede ca-i adevarat si in cazul ei cu popeiul Zeus…

  30. @adrian cosmin: am o parere proasta despre multi oameni inteligenti

  31. Interesant mesajul lui Mas, eu unul as putea face parte din aia 1000 despre care vorbeste el.N-am eu un fizic impresionant, dar am restul.
    Pe undeva are dreptate omul, nici eu nu intrevad ceva satisfacator in viitor, decat daca au loc ceva sacrificii.Mai pe romaneste, trebuie sa intre cineva in ei, ca prea si-au luat-o in cap.Vorbesc strict de bataie,sechestrare de persoane/avere,incarcerare,judecare,puscarie!!!REVOLUTIA NR. 2, ROMANIA,2011.Da’ nu pusa la cale pe bloguri…

  32. @Victor Ciutacu
    De aia spuneam ca ma mir, era de inteles daca o suspecta-i de caracter:)

  33. @ [D][S][N]
    Ca sa nu mor intr-o stare nasoala, ce vrei sa zici cu “cochonne”, ca eu nu pricep neam ? Poate cojones ?

  34. felicitari pentru articol si ca un fidel cititor de articole semnate”ciutacu”pot sa intreb si eu ceva idiot”cunosti alta p….atat de bine platita?cu ministere,cu acces la multe documente si informatii confidentiale cu n.u.p inainte de urmarire si cum dracu ca meseria asta o prestam toate intr-o forma sau alta dar nu suntem atat de bine platite[scuze doamnelor]

  35. Ziua buna! Niste lamuriri as vrea si eu….la cine faceti referire cand pomeniti de “ospatarul” si “securistul”?

  36. mie mi-e teama ca dama cu pricina e putin reprezentativa.Eu nu pot sa obanuiesc de nimic.La ‘mneaei nu merge cu banuieli(poate la vreun de bine).Tot ce va trece prin cap de rau sa stiti ca e cu sigur…

  37. Imi place foarte mult aceasta descriere…nervul si sclipirile din ea.
    Se vede ca nu mai sunt pus la punct cu actualitatea politica romaneasca,pentru ca n-am recunoscut celelalte personaje.
    Totusi,vreau sa adaug ca m-a distrat mult si intrebarea,dar si raspunsul lui Ion Cristoiu,cand a spus ca prevede un “viitor luminos”,in politica si lui Nutzy si “Ebei”,dupa ce fostul securist,actual anticomunist,n-o sa mai fie presedinte.
    As vrea sa-mi aduc aminte de un exemplu,din istorie,in care o amanta a unui personaj puternic la un moment dat,a supravietuit in prim planul scenei,dupa ce prea-puternicul ei protector si-a pierdut puterea…dar…nu gasesc.

  38. foarte bun comentariul lui Mas. cu toate ca eu sunt un tip care nu se va mai ridica pentru a face vreo revolutie. ce rost ar avea? sa vina alti nesatui. am spus ca daca iese cu bubuiala, revolutie, orice , stau in casa. penru ce as mai iesi la vreo revolutie? nu are rost. sincer. iau drept bun un verset din Biblie:” cine scoate sabia, de sabie va pieri.”
    si pun punct.

  39. Excelent articol,fin observator de geniu, exact pentru ceea ce ar trebui sa ne ridice tuturor intrebari……fara raspuns, desigur.Tzoapa de Buzau “da pe goarna” tot felul pentru ca stie ca are spate si ca orice ar fi,”institutiile statului” n-au fortza la adresa dumneaei.Si pentru admiratorii Tzoapei de Plescoi:nu ridicati tupeul la rang de inteligenta si rateurile profesionale la rang de competenta……e jenant!Astept cu intalnirea de la ora 21!

  40. Deci sa nu mai avem dubii cine si cand ne asculta.Stie tot,are tot,ascunde si arata in acelasi timp tot,exact cand trebuie si cui trebuie…de fapt,singurul care le-a mai ramas,ala cum ii zice?labe1,parca,nu?Pai,deh,la ce sa ne asteptam daca nu isi fac si manelistii cantatori de imn basescian un post tv.Labe2 ar suna tare bine si ar avea si ei sustinere,cat de cat,ca se cam ingroasa gluma,iar romanii astia stau si tac,dar nu se stie niciodata pana cand.
    Insa tot astept urmarea.Urmati voi?Sau asteapta sa o coteasca intai DDD ca sa aiba mai mare greutate?
    Mi-este asa o sila de toate barfele,smenurile,aranjamentele,mai au putin si dau o lege pt noi,fetele,care nu stam cu curu’ pe documente:Niciuna sa nu aiba curu mai mic,mai frumos,mai bombat ca a lu’nuti si ea sa ramana singura blonda din Carpati.Sper ca ai Romaniei,ca nu se specifica in reclama…hihiihahahhhahha

  41. De la ” Baroane” de T.Arghezi nu am mai citit ceva asa de dur! Atentie Arghezi a platit cu ceva timp “internat” intr-un lagar de munca…

  42. Mi se pare absurd si pueril s-o banuiesti pe nutica din plescoi de mari planuri, de stratageme si strategii pe termen lung in privinta carierei politice. E doar o fata de la tara, rea de musca si ambitioasa, care a obtinut ce si-a dorit batand poteci tocite de alte milioane de fete ambitiose si rele de musca, de-a lungul existentei omenirii! Un pic de-o irita ceva, isi acute glasciorul si tipa precum precupetele si probabil doar tinutele de firma, stramte de tipa pe sunci, o impiedica sa ne-arate ministerial, veverita, de cate ori o enerveaza ceva ori cineva! In rest, nu mai e nimic de spus, lucrurile sunt clare si explicite! Oricum, o vom avea prim ministra in curand, deci, frunta sus si curaj!

  43. nu este important pana la a deveni un scop in sine, insa, mi-ar face placere sa inteleg mecanismul alegerii acestei fotografii….
    ….curiozitatea este zgandarita de prezenta “iudei” din stanga. asta apare peste tot peste unde pute un pic….. si nu lipseste nicaieri unde duhneste insuportabil!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.