Val Vâlcu polemizează cu mine (și bine face) pe tema spinoasă a fatalității că (unii dintre) europarlamentarii români au simțit nevoia să fie dramatici în direct, te tema atentatului, de la cârciumă. Cum eu ador polemica, îi răspund cu mare plăcere vechiului meu coleg.
După cum toată existența mea extrem de publică o probează, nu-mi sunt străine restaurantele. Îmi place mâncarea bună și nici nu duc paharul la ureche. E drept, de când cu fascismul legislativ care transformă fumătorii în răufăcători, nu prea mai calc în localuri de alimentație publică. Mai scap, rar, în zone controlate sau acolo unde proprietarii se străduiesc să ia și banii păcătoșilor ca mine…
Acestea fiind scrise, mi-ar fi extrem de greu să mă revolt că i-a prins atentatul pe mulți dintre europarlamentarii noștri prin crâșmele cochete de la Strasbourg. Dar, nefiind nici orb si nici surd, în timp ce urmăream corespondențele live pentru Sinteza zilei (hal de om, mă uit la concurență!), am constatat că, până să intre prin telefon Norica Nicolai, toți cei dinaintea ei se străduiau să fie dramatici din restaurante. Da, era seara, era târziu, au venituri constante și diurne consistente, e firesc să nu taie parizer pe ziare (francezii încă mai au cu ce șterge geamurile) și să muște din burduf, însă cum păcatele mele să nu nimerești – repet, până să salveze Norica Nicolai aparențele – măcar unul în altă parte? O fi avut Mihai Gâdea ghinion că au răspuns la telefon doar euroaleșii sechestrați la masa de seară, nu zic nu. Dar, ca orice cârcotaș, îndrăznesc să mă întreb de ce Norica Nicolai, Siegrfied Mureșan sau Ioan Mircea Pașcu aveau treabă în Parlamentul European la ora aia înaintată, iar restul comunicatorilor băgau la ghiozdan. Admit și că s-o lucra pe secțiuni la Starsbourg, dar, măcar de sămânță, nu putea intra pe telefon unul de pe stradă, din hotel, de la patinoar, de la cinema, de la târgul de Crăciun? Ai noștri mănâncă, apropo de amintirea vremurilor comuniste demult apuse, la program fix, ca sindicaliștii în serii la Eforie Sud și la Sovata?
În încheiere, cu toată emoția pe care mi-au stârnit-o relatările gâtuite de emoție ale mesenilor politici, zic și eu, fie și din experiență, că întâi ne facem treaba și după aia dăm năvală prin locante, fie ele aflate în romantica Alsacie.
