Esti aici:
Prima pagină > Blog > Mintea mea, în gândul ei... > Arc peste timp: exterminarea grasului

Arc peste timp: exterminarea grasului

 

Holocaustul a debutat, pe palierul propagandei media, prin declararea evreului drept dăunătorul gras care se hrăneşte hulpav prin împilarea germanului care munceşte. Am văzut recent astfel de mostre de creativitate facsistă la Muzeul Holocaustului. În România anului 2010, duşmanul poporului a fost decretat, generic, bugetarul, indiferent dacă el e funcţionar, medic sau profesor. El este grasul, pe care-l ţine în spate slabul, adică orice angajat în domeniul privat. În lagăre, primii exterminaţi erau bătrânii, femeile şi copiii. Peste 65 de ani (mâine-i 9 mai), arc peste timp, se umblă fără milă, extinzându-se cercul graşilor, la veniturile bătrânilor, copiilor şi handicapaţilor. Faceţi-mă nebun sau bolnav de comparatită, dar continui să susţin că, în interiorul UE şi (mai ales) pe baza complicităţii ei şi a SUA, se trudeşte asiduu la construcţia unui nou tip de fascism, adecvat zilelor demente pe care le trăim.

P.S. Orice comentariu care incită la ură de (indiferent de) rasă ajunge-n spam.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

155 thoughts on “Arc peste timp: exterminarea grasului

  1. Va salut!
    Gasim vreun tratament?

    Parazitii sunt organisme heterotrofe care se hranesc pe seama unui alt organism.
    Invadand corpul gazdei ei slabesc organismul acestuia, destabilizeaza sistemul
    imunitar si pot fi responsabili pentru diferite boli. Parazitii (externi) care
    traiesc pe suprafata corpului se numesc ectoparaziti (epizoari), iar cei interni
    care traiesc in interiorul organelor sau al tesuturilor organismului-gazda se numesc endoparaziti (entozoari).
    Doua sau trei cauze au permis surpavietuirea acestor paraziti – in ciuda terapiilor
    din ce in ce mai sofisticate. In primul rand – acesti viermisori – s-au adaptat si
    au devenit rezistenti la medicamente. De aceea – este necesara o innoire permanenta
    a arsenalului terapeutic. Traiul in colectivitati a favorizat raspandirea
    parazitilor.
    Nefiind vorba – in general – de o boala mortala- ci doar sicaitoare, multi pacienti
    si medici au lasat atacul impotriva lor pe un plan inferior. Au intrerupt tratamentul inainte de vreme, nu au revenit cind era cazul si inamicul s-a refacut
    intre timp.

  2. e conferinta de presa la tv. da’ m-am saturat sa vad ce raspusuri imbecile are tov.capitan pentru fiecare ziarist in parte, in schimb am ascultat cu maxima atentie ce ia iesit pe gura acestui mic “new nazy”.
    deci: avem 1.4 milioane de bugetari si 6 milioane de pensionari, si 3 milioane de salariati in economia reala(care ecionomie reala?). restul de 10 milioane sunt asistati social? sau copii? sau juma-juma? pantru plata pensiilor sunt necesatr 2.3 miliarde de euro care inseamna 9.43 miliarde de lei care impartit la 6 milioane de pensionari fac 1571 lei de fiecare pensionar in parte. miile de pensionari care au iesit in strada si ne-au dat o lectie de curaj, impreuna cu cei care nu au iesit ori de prea bolnavi, ori de prea batrani, ori pentru ca in orasele lor nu s-au facut astfel de demonstratii si care pusi cap la cap insumeaza cred peste 5.5 milioane au pensii sub 700 sau hai sa zicem 1000 de lei dupa o viata de munca, asta inseamna ce o parte din acesti pensionari au cu ce sa-si intretina si copii si nepotii. sunt multi pensionari de boala? din vina cui? oamenii nu-si gasesc locuri de munca, si nu au din ce sa traiasca, asa ca mai bine dau la medici o spaguta din cand in cand cand merg la comisii si isi asigura traiul , ca sa nu mai spunem ca legislatia a permis toate erorile comise in aceste pensionari cu sau fara temei. avem 1.4 milioane de bugetari din care putin peste 500.000 in teritoriu si restul unde? la guvern si in ministere. avem prea multi asistati social/ de ce in atatia ani nu s-a pus la punct un sistem de monitorizare a tuturor veniturilor, sa fie o institutie abilitata sa controleze ce bani vin in cont unei persoane si de unde? decat sa investim in ascultarea de telefoane si supravegherea atenta a persoanelor suspectate ca actionaza impotriva puterii? se vrea modernizarea aparatului bugetar? cu ce? fiecare primar si-a adus neamurile si cunostintele, daca nu au fost bani pentru schimbarea calculatoarelor sau de achizitionarea unor programe competitive? in schimb se schimba borduri toate tara din bugetele locale, se intretin alte nationalitati care coboara din mercedesuri la cantinele de ajutor social, se fac afaceri cu firme private care castiga licitatii dupa licitatii, sunt stimulati sefii ca sa poate constrange mai bine functionarul , in timp ce acesta castiga sub 1000 de lei, ia toata bleftureala de la contribuabil pentru toate lipsurile puterii si pentru legile aberante pe care trebuie sa le respecte si sa le explice fiecarei persoane in parte.
    in 2004 cheltuielile cu aparatul bugetar erau de 17 miliarde de lei in timp ce in 2010 au ajuns la 43.6 miliarde de lei, diferenta provenind din faptul ca au aparut pe piata “vuitoane” si ultimul tip de ferrari, pentru ca salariul meu a cunoscut o crestere nesemnificativa, actualizat cu indicele de inflatie.
    de ani de zile functionam cu deficit facut de salariile bugetarilor si asistatilor sociali. noi de ce aflam abia acum? oare acesti “ilustri “bugetari nu cotizeaza si ei la randul lor la fondul de pensii, la sigurarile de sanatate, si restul de dari? nu platesc impozite , facturi, nu au de crescut copii, de tinut in facultate, nu au datorii la banci pentru o renovare amarata de apartament sau pentru o masina second? ca de nu toti ne permitem din cei 1000 de lei castigati sa ne operam herniile in strainatate, sa ne cumparam ultima masina aparuta, ultima posetuta, sau sa ne facem viluta la snagov.
    aceasta “fericita solutie” pe care cuplul pata si cu patashon si-o atribuie cu mandrie si care nu duce la “marirea fiscalitatii”, mai invrajbeste inca o data omul gras fata de cel slab, iar omul slab care in marea majoritate si-a facut averile fiind un pupinbasist sau pupin orice numai sa-i mearga nu realizeaza ca bugetarul este si consumator de bunuri, de credite, de aproape tot de produce grasul, care de fapt nu prea produce in opinia mea ci are oportunitati de cumparare si vindere, de subcontractare sau alte asemenea “afaceri”, speculanti sau camatari, burghezi de mana a doua care nu stiu sa se exprime.
    aparatul bugetar este supradimensionat dar avem lipsa de personal in invatamant si sanatate. de ce oare? avem prea multi sefi si prea putini executatanti. la o directie din cadrul unei primarii. avem 40 de angajati dar avem un director plin, un director adjunct( nu mai aveau ce face cu el si au inventat postul ca sa scape de el din primarie) si trei sefi servicii, si jurist care daca vrea se duce in instanta , daca nu nu se duce ca are salariul “cel mai mic”, dar nu castigat niciodata un proces in schimb a luat 40% spor de periculozitate pentru activitatea depusa si stimulente de 3 ori cat salariul in conditiile in care nu produce nimin altceva decat zgomot.
    “sa vorbim in cifre rotunde” a zis base 28 sau 30 miliarde de euro, sau 25 sau 30 miliarde de euro , “nu ne mai incurcam in detalii” doar ca detaliile acestea sunt exact ce vrea el sa economiseasca cu taierile anuntate.
    optiunea cu taierile nu i s-a nazarit, au fost “consultari” nu stim cu cine.
    “in incercarea de a avea un efort de explicare”, tov-ul ne-a dus cu presul, ne-a ametit, trebuia sa stai foarte concentrat sa intelegi daca vrea sa zica ceva.
    “miercuri” vor veni cu solutii de sustinere a economiei, care vor trebui gandite, si nicidecum nu trebuiau gandite anterior aruncarii tarii in isterie generala.
    ce sa inteleg? un presedinte vorbeste fara sa gandeasca? asta trebuia sa se vindece odata cu disparitia cosurilor si aparitia tuleielor. asa am invatat de la mama, o biata pensionara cu 350 lei pe luna.

  3. Într-adevăr propaganda nu este făcută de slabi împotriva grașilor, ci de cei care sunt peste măsură de grași.
    Aceștia doresc cât mai puțini concurenți, pentru ca numai ei să huzurească pe spatele cetățeanului slab.
    Cine îi apără pe cei slabi împotriva parazițolor fasciști extrem de grași?
    Nimeni, nici măcar cei care sunt mai puțin grași.
    Cel slab nu se poate întări de loc și nu poate scăpa de paraziții care îi grăbesc moartea.
    De aceea îi cheamă Mântuitorul nostru zicând: Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
    Să mergem la Fiul prin credință! Să-l urmăm numai pe El!
    Cei slabi, au un Stăpân puternic și milostiv.
    De aceea, nu vă temeți!
    Strigați căci Yahve vă aude și vă ajută cu mare plăcere, pentru că ne iubește.

  4. Am mai putea adăuga faptul că grasul care suferă persecuția, are un prieten, și anume pe cel slab, care și el este supus exterminării.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.