Ascult şi citesc, de aseară, repetitiv, o liotă de “specialişti” şi “analişti” de pripas care peroreză inept şi propagandistic despre răul cel mai mic şi/sau lipsa influenţei negative asupra mediului privat a măsurilor promise de preşedintele Băsescu.
De la gureşa doamnă Paul, fostă Vass (care uită că ia banii statului să-l consilieze pe şeful guvernului care n-a făcut până acum absolut nimic şi se comportă precum comentatorii economici neimplicaţi politic) şi până la prăpăstiosul domn Şerbănescu (coleg cu mine la ziar, portstindardul demonizării moştenirii Tăriceanu şi al luptei împotriva băncilor imperialiste care sug sângele poporului), “crema” analizei economice nu scoate un sunet despre cea mai cruntă decizie: desfiinţarea subvenţiilor la energia termică. Care va duce, indiferent cât s-ar strădui să ascundă poeţii de curte ai Cârmaciului, la dublarea facturilor la întreţinere.
În multele blocuri care împânzesc Land of Choice locuiesc, în afara pensionarilor condamnaţi la moarte, a şomerilor şi a salariaţilor sistemului public, o mulţime de întreprinzători privaţi ori angajaţi de-ai lor. Care vor suferi. Restul influenţelor măsurilor iresponsabile, de extremă dreaptă, anunţate live de Traian Băsescu le-a explicat, neaşteptat de calm şi (până şi) pe înţelesul inepţilor care au fost în stare să voteze himera anticomunismului şi a luptei împotriva corupţiei, Mircea Badea.
UPDATE: Hai că taie cu 15% şi alocaţiile nesimţite ale copiilor, şi indemnizaţiile de handicap. Probabil fiindcă victimele nu pot protesta în Piaţa Victoriei. Aştept cu încredere cumpărarea patentului Zyklon B şi folosirea produsului pe scară largă.
@gimiM:
1. daca in 2012 mai avem economie privata. s-ar putea sa se duca de rapa orice urma de economie daca ramane pinguinul.
2. daca nici dupa atatea stupizenii si minciuni pe care le-au facut chioru si puinguinul n-ai inteles nimic inseamna ca intr-adevar esti un MARE IDIOT.
In loc de P.S. si ca sa nu fiu inteles gresit , am postat aici pt. ca eu va vad pe toti , cei de la Antene ( Ciutacu , Badea , Gadea , Radu Tudor si multi altii pe care ii urmaresc si-i apreciez ca fiind oarecum pe aceeasi linie )de Buna Credinta .Poate din dorinta de a informa corect pe cei care sunt interesati , si sunt destui , uneori va grabiti si nu analizati cu atentie ce poate fi strecurat printre randuri , ce mesaj subliminal contine o stire venita dintr-o sursa de incredere . Sper ca au mai ramas ziaristi care nu au facut ” PACT CU DIAVOLUL ” si nu-si doresc decat sa informeze corect populatia ( eu cred ca asta ar fi scopul principal si mai apoi Audienta ).Oamenii trebuie sa DESCHIDA OCHII mari , sa fie foarte atenti la tot ce se intampla in aceste zile cu viata lor , iar voi aveti un rol foarte important in asta , dar , mai intai trebuie neaparat ca voi sa deschideti bine ochii si urechile si sa nu luati de buna orice pastila care vi se livreaza , cu un scop bine gandit , bine intentionat – la prima vedere – poate fi sub un invelis dulce , otravita , iar voi fara sa vreti raspanditi otrava unui numar foarte mare de naivi , cu scuzele de rigoare dar Naivi sunt cei care inghit nemestecat astfel de pastile . Nu-mi doresc decat sa va puneti neuronii in miscare si sa va transformati din simpli pioni pe o tabla de sah , pioni pe care cineva ii muta cu multa dibacie , in jucatori adevarati , inteligenti , cu o mare capacitate de intelegere si chiar de anticipare a mutarilor jucatorului principal . Cred ca daca sunt mai multi cei care gandesc de doua ori inainte de a vorbi avem cu totii de castigat .
Carapacea in care s-a invelit este dura , dar nu impenetrabila , trebuie sa existe si puncte slabe doar ca sunt bine ascunse si protejate
Oricum la cat rau a facut si face in continuare trebuie sa-si fi facut si destui dusmani , dar acestia sunt foarte speriati pt. ca ei cunosc bine si puterea si mijloacele si modul de operare , preferand sa stea de-o parte decat sa-si faca singuri probleme . Ma gandesc insa ca exista si oameni curajosi , cu sange-n instalatie , dispusi sa iasa la bataie , acestia trebuie luati in serios , poate chiar au ceva de spus si nu sunt ascultati . Cred ca cel mai important intr-o astfel de confruntare este sa-ti cunosti bine adversarul dar si sa nu lasi niciodata garda jos , cea mai mare greseala este sa-l subapreciezi – sa zici ” n-o fi Dracul chiar asa de negru ” – Ba Este !! Este mai negru decat va puteti inchipui !!- si mai grav puterea lui creste continuu . Ma gandesc cu groaza la ce va urma , la URMATOAREA MUTARE dar , mai ales la MUTAREA FINALA !
atata galagie, si vai cat prostie!
Imi cam pare rau de cei ce s-au crezut salvati, iar daca masurile astea se iau, vor muri la propriu de foame. Insa mi se pare doar o echilibrare a balantei. Cand promovezi la toate nivelele mediocritatea, e doar natural sa ajungi cu niste “unii” care n-au habar ce sa faca. Se dau doar luati prin surprindere, adica fac pe desteptii luati pe nepregatite, cand de fapt … degeaba pui frisca si cireasa pe cacat.
In teorie, dupa o bucata de vreme ar trebui sa trecem de cealalta parte, si anume prin apele elitismului. Ala de tot omoram pe el de prin ’45, si pare-se ca aproape am terminat. Trebuie sa fi fost extrem de frustrant cu oameni competenti in pozitii importante.
… voi n-aveti un soi de greutate atunci cand va imaginati un sef mai competent decat un subaltern?
De cind a anuntat idiotul de base de reducerea pensiilor,parintii mei sint distrusi,amindoi sint pensionari,fiecaruia ii iau 150lei din pensie(adica 300lei).Sint obligati in fiecare luna sa dea pe tratamente cel putin 200lei,si mai ramin cu 500lei din care sa plateasca toate cheltuielile unui apartament de 2 camere(curent,taxe,cablutv…)Nenorocirea este ca nici eu nu-i prea pot ajuta ca sint singura si am o fetita in clasa a12-a,unde se pregateste pt facultate,cu meditatii la mate,si multe altele,se stie…..Pentru nenorocotii astia 300lei sunt bani de dat la cersetori iar pt paritii mei sint importanti,ei pot trai 2 saptamini…PS:nu i-am votat chiar daca sintem din TM…am stiut ca sint nemernici si tot la oala lor trag.
Au tras in bietii pensionari pt ca ei nu au modalitate de protest,li-i se rupe de bietii batrini…tatal meu ii blestema incontinu.Am plins de mila lor…..
O foarte buna completare la tot ce ai scris am gasit aici:
http://www.antena3.ro/stiri/opinii/niste-idioti_98655.html
Un nesimtit de bugetar
(Parodie, desigur…)
I:
Tara-i o gradina,
Bucurestiul – o floare.
Eu imi bag in buget
Labele murdare.
Ce nesimtire ! Sunt un magar;
De fapt, sunt un mic bugetar.
II:
Nivelul de trai a crescut uluitor,
Porcul e gras si pomul roditor.
Intregul FMI planul de criza v-ar fi apreciat
Da’ m-a gasit pe mine cu salariul prea umflat.
Refren(x2):
Castrati-ma, castrati-ma,
Sau, daca vreti, euthanasiati-ma,
Pentru ca ultima voastra
Problema – e clar –
Sunt eu – medic, profesor sau jandarm – un nesimtit de bugetar.
III:
Sistemul bancar e
Unanim apreciat.
Politica e un nufar imaculat.
Vaca da laptic, gaina ousor,
Numai eu nu ma incadrez in decor.
IV:
Pe unde te uiti –
Numai fete zambitoare.
Tara este pur si simplu infloritoare.
Gata cu somaju’, cu inflatia, cu tot.
Va rog, dati-mi una peste bot!
Refren(x2):..
ERATA:
De lakesson pe 7 May 2010 la 16:44 (#)
foarte adevarat pana aproape de final! s-a folosit in mod eronat negatia!
Varianta corecta era:
O sa ajungem sa ne imbracam in piei de varan, si tot o sa tremuram in case!
Chiar credeti ca daca ‘tara’ cumpara patentul “Zyklon B” se va putea vinde pe scara larga? Doar ‘poporul suveran’ s-a desteptat macar la acel nivel sa citeasca, sau sa puna pe cineva sa citeasca “prospectul”. Dar ce idee ciudata aveti! De ce sa se cumpara pe scara larga? Ar ajunge, ca unii dintre cei care cumpara patentul sa cumpere produsul, ca ‘popoorului suveran’ i se administreaza ‘alte cele’ care daca ramane situatia cum este acum, in cele din urma va da cam acelasi rezultat ca si ‘medicamentul’ sus-amintit.
Domnule Ciutacu,
Bunicii mei, dupa o viata de munca sunt umiliti si li se va taia pensia (si asa una modica). Parintii mei, care au peste 50 de ani, sunt umiliti si li se taie salariile, presedintele sugerandu-le cu o mitocanie inimaginabila sa mearga sa se angajeze in sectorul privat (tata, ca ofiter in rezerva a mai primit o palma cand i s-a luat pensia de 1500 ron, intrucat nu a considerat ca e normal sa stea acasa la 45 de ani si (ca un nesimtit imbuibat, cum ar zice Boc) prin concurs s-a angajat intr-un minister unde de luna viitoare va “castiga” 1700 ron… )
Fratele meu dupa o facultate de medicina crancena e rezident si nu stiu ce argumente am sa il conving sa ramana in Romania si sa se multumeasca cu un salariu de 750 ron.
In continuare inteleg ca nici copilul meu nu va lua alocatia de 200 ron si ca inca de cand ies din burta mamei pruncii trebuie sa plateasca impozit.
Eu nu vreau sa ma sincucid, vreau sa gasesc o solutie decenta de a emigra si sa uit ca exista aceasta tara
bravo ! Consider ca in voi sta puterea sa faceti oamenii sa realizeze mizeria in care traim .
las’ sa tremure toti aceeia care pentru un litru de ulei, un kil’ de faina sau 50 ron au pus votul pe anticristul romanilor. vine si vremea judecatii si pentru el si pentru cei din jurul lui. daca analizam faptele, pe ceausescu l-am impuscat pentru fapte mult mai putin grave in comparatie cu ce isi permit acest fost activist si tradator de neam. mare ghinion au avut polonezii acum ceva timp in urma si mare noroc aveam noi in locul lor. singura exceptie sa fi fost Mugur Isarecu. o tara care-si merita soarta unde majoritatea se uita la vacanta mare si ceva trasniti prin nato….deci nu are rost sa ne intrebam de ce ni se intampla asta…unde solidaritatea civica nu mai exista. partea buna e ca toate se termina…partea proasta e ca pentru noi romanii nu se stie cand.
Dacă tot ce a “programat”, O să îi reuşească,
Sper ca al doilea lui mandat,
Să-l încheie ca…Ceaşcă!
Nu inteleg dispretul “carmaciului” fata de categoria bugetarilor…..nu face parte impreuna cu protejatii sai din aceeasi categorie? In discursul sau, trimitea bugetarii nemultumiti de lefurile pe care le vor avea in urma aplicarii masurilor “anti-criza” la IMM-uri unde vor castiga mai mult.La care IMM-uri?? La cele desfintate in urma aplicarii masurilor de incurajare gen impozitul forfetar?
Romania merita tot ce i se intampla pentru neuronul manelist pe care il are….sper din tot sufletul sa fie si mai rau,sa taie salariile de tot 100% la fel si pensiile ca sa “traiti bine” dimpreuna cu tatuca bulibasa pe care il iubiti atat de mult.(mesaj pentru pupatorii in dos a lui nea bulibasa Basescu)
Una e sa tai 25% din salariul ministrului turismului( sau al presedintelui), alta e sa tai 25% din salariul ingrjitoarei de la gradinita.
N-ar putea ei sa faca primele “sacrificii” in numele poporului pe care-l conduc si sa nu mai incaseze deloc salariul?
Eu nu inteleg de ce toti purtam vina ca basescu a fost reales. Acelasi lucru se intampla si cu romanii din afara care sunt bagati in aceeasi oala si blamati constant de unii sau altii pentru ca voturile lor ar fi schimbat istoria(ceea ce personal nu cred-adica aici a fost marele furtisag in favoarea lui de fapt). Pot sa-mi asum o vina pe care o am dar nu pot sa accept sa fiu umilit,injosit si calcat in picioare pentru vina altora. Punct.
cred ca acest marinar a innebunit de tot..eu acum termin liceul,parintii mei sunt bugetari,iar cu aceasta micsorare de 25% ambii nu vor lua mai mult de frumoasa suma de 1500 lei,din care 900 de lei sunt numai ratele..Cum or putea ei sa-mi plateasca taxa pentru facultate,in primul rand sa plateasca facturile(gaze,curent,abonament telefoane,internet,etc)….nu cred ca oamenii acestei tari mai au atata rabdare cu mintile politice stralucite care ne conduc.o sa urmeze in urmatorii 6-7 ani un razboi civil in Romania…multumesc celor care l-au votat pe basescu…stima
Uite-asa se face “incalzirea” pentru functia de prim ministru,daca Putin a putut ,el de ce nu?Poate va ganditi Putin la acest lucru, sau il stiti deja si continuati sa-i faceti publicitate negativa,ca doar asta a fost scara pe care a urcat,sau o stiti si p-asta.
Buna seara,
avnd in vedere situatia dezastruosasa in care ne aflam (incapabilitate de plata ca tara dupa umila mea parere) imi permit sa dau o sugestie pentru iesirea din criza.(vremuri disperate cer masuri disperate)
Dupa ceva informare in domeniu am ajuns la concluzia ca degeaba ne dam toti cu presupusu in legatura cu investitii, ale statului, care sa scoata tara din criza, cand in tara nu mai exista bani nici de pensii/salarii.
Intrebarea e de ce nu sunt bani?
raspunsul: pai e CRIZA frate, nu sunt LOCURI DE MUNCA, romania nu mai PRODUCE nimic, nu sunt BANI pentru a investi, nu sunt TURISTI straini, nu sunt drumuri pe care sa vina turistii, etc. Cum zicea un prieten ,,Ca sa vina strainii in Romania trebuie sa fie fumati“ exact!!!!
Desi un subiect tabu pentru minunata tara in care traim legalizarea marijuanei ar rezolva toate problemele srise cu majuscule in introducerea de mai sus. O noua industrie ar rezolva problema locurilor de munca si am produce si noi ceva, taxele si accizele ar rezolva rapid problema banilor, situatia Olandei ne demonstreaza ca s-ar rezolva problema turistilor.
Da stiu… ,,Alex vrea sa-mi vina copilul drogat acasa, etc“
1. Da o sa vina, o sa vina si daca nu este legala, se vinde peste tot. Probabil copilul dumneavoastra a fumat/va fuma un joint (tigara cu marijuana) si este foarte probabil ca iarba din acel joint sa fie stropita cu heroina, pentru ca, acum, asta e una din variantele de racolare a clientilor pentru dealer-ii de heroina, (dupa cateva jointuri ,,stropite“ consumatorul devine dependent de heroina) daca luam in calcul acest aspect orice parinte ar prefera ca odrasla lui sa fumeze legal sub protectia legii.
2. Daca nu o sa se drogheze cu iarba se va droga cu alcool, daca marijuana este considerata drog atunci si alcoolul se incadreaza in aceeasi categorie, amndoua sunt substante care iti influenteaza comportamentul, alcoolul te face mai agresiv si mai nervos (vezi stirile de la ora 5) marijuana te face mai pasnic si mai bine dispus (de asta nu ati auzit de nici un incident legat de ,,iarba“ in mass-media). Decat o tara de violatori si criminali prefer sa fim considerati o tara de drogati/zambareti, si dumneavoastra ati prefera, cand veniti acasa tarziu, sa treceti pe langa niste tineri care rad excesiv decat pe langa betivii care se bat si injura in fata blocului.
3 nu confundati marijuana cu plantele etno-botanice care se vand in magazinele de vise (spice shop-uri, care si-au reluat activitatea domnule Basescu!!!) ierburile comercializate legal in aceste magazine fiind derivatii a unor droguri de mare risc (amfetamina in mod special). Dar din pacate tot mai multi copii merg pe ideea ,,frate daca e legal nu ma omoara“, idee pe care a mers si un prieten de-al meu…. odihneasca-se in pace.
4 Copilul dumneavoastra poate cumpara legal:
-tigari (Peste 33.000 de fumători mor anual în România) -creaza dependenta fizica si pshica*
-alcool (În Europa, 57.000 de tineri mor anual din cauza abuzului de alcool) -creaza dependenta fizica si pshica
– plante etno-botanice (am discutat mai sus)
Copilul dumneavoastra risca puscarie cumparand de la persoane dubioase marijuana (nu exista nici un caz inregistrat de deces in urma consumului de marijuana nicaieri, niciodata) -creaza dependenta psihica
*Dependenta psihca este obisnuinta cu un anumit aliment/lucru (cafea, paine nu stiu de care, perna preferata, laptop, marijuana, etc). Dependenta psihica grava se trateaza cu cateva sedinte la psiholog, dependenta fizica se trateaza pe termen lung in clinici de dezintoxicare.
Avand in vedere mica descriere a situatiei, singura problema ar fi sutele de oameni inchisi penru trafic, care probabil ar da statul in judecata dar nu cred ca nu gaseste statul o solutie.
o sa va rog, din respect pentru acest blog sa nu transformam acest topic in ,,sa legalizam sau nu iarba“ daca aveti ceva sa imi spuneti imi puteti scrie (civilizat nu raspund la mai-luri jignitoare) pe [email protected].
in speranta ca aceasta sugestie va fi luata in considerare va doresc criza scurta si mancare dupa pofta pana alesii majoritatii vor renunta la ceasuri de aur, site-uri de milioane de E si vor face ceva si pentru noi.
alex zanfir
Cum joaca BASESCU : http://www.trilulilu.ro/Silvered/5af7f48c31f0c4
Merge la cacialma ;))
Stau de citeva seri si-i privesc pe Hurezeanu si Cristoiu.Te cuprinde greata cind vezi ce spun.Cum drac se pot transforma asa oamenii?La Hurezeanu ma asteptam.Daca era ceva de capul lui raminea in Germania.De Cristoiu insa?Mare dezamagire!
1 Eu somera :539ron-15%=539ron-81ron=458ron;
2 mama pensionara :1088ron-15%=1088-163=925ron;
3 sotul angajat “slava domnului” la privat salariu:1300ron (din 2009 redus cu 25%);
4 credite bancare aprox.1000ron/luna.
5 locuim in apartament de 3camere in Bucuresti.(dispar subventiile la apa calda si caldura).
Concluzia imi este sila ca m-am nascut si ca traiesc in aceasta tara.
P.S Unei prietene ia expirat buletinul .Surpriza! (cel putin pentru mine) in afara buletinului nou(cartii de identitate) i s-a mai dat si o noua carte de alegator cu toate ca surprinsa ca si mine a intrebat la ce-i foloseste.O mostra de risipire a banilor publici nu?
Despre situatia den Romanica …numai de rau !
Despre ametitu’ de serbanescu ,caruia ii spuneti prin studio ..’maestre’ ,ca si lui cristoiu , ie cam naspa ! Omu’ nu stie sa paseasca pe strada si voi il considerati mare ‘analizator ieconomic” !Ca atunci cand ierea ministru al ieconomiei si ne zicea ca ,frate ;nu vom avea otostrazi pana cand pretul benzinii nu va fi ca-n occident ,adecatelea 1 ieuro !!!! Bai ,papagalule ,la noi ie mai scump ,si io n-am otostrazi ca-n ghermanica , trai-ti-ar !
Deci ,prin concluziune , nu mai asculta la prosti ,si indeamna lumea la GREVA GENERALA !!!!
@Lucidu: n-a fost ministru al Economiei, ci al Reformei. si nu m-ai auzit pe mine vreodata spunandu-i “maestre”; nici lui, nici lui Cristoiu. cat despre indemnul la greva generala, cine te opreste s-o faci?
Nu va mai iluzionati cu pierderea de viteza a Realesului in relatiile lui de dragoste cu boboru’!I-am auzit pe destui fraieri sustinad ca situatia actuala i se datoreaza lui Tariceanu(argumentul ca nu mai este la putere de doi ani nu are nici o relevanta pentru bobor)si ca Realesu’cu Boc fac si ei ce pot.Pai ce ati vrea sa faca un bobor pentru care a trage una mica si a te urca la volan sunt dovezi ale smecheriei iar a cafti de preferinta femei si copii reprezinta suprema dovada de barbatie?Daca acum,in clipa asta s-ar organiza alegeri,Realesu’va si Rereales!Este insa bine ca soacra lu’Geoana si Vanghele”da”cu subsemnatu’la DNA…
PS.Sefii sindicatelor “negociaza” cu Realesu’.Faceti pariu ca se vor mari toate cele taxe si impozite iar la sindicate(ca-s de stat) se va gasi o resursa ceva pentru a-i tine pe sindicalisti acasa?
Liliana draga nu cumva l-ai votat pe base? Daca tot l-ati votat , foarte multi dealtfel , d-apai ii musai sa v – traga realesu” CAM ASA VA TREBE… CE – MI PLACE.. CUM ZICEA UN TIP IDIOT.. PACAT DE ASTIALALTII…. SA VA IA DRACU PE TOTI , PROSTI…..
mai bine cersator in congo decat sclav in romania, PDL-UL fura si prostimea plateste factura, mai dar destepti mai sunt ei . cand am sa vad si eu directori de institutii de stat in puscarie sau anchetati de DNA asa cum ne intoxica zilnic cu tot felul de paitoi ce prind cei de la DNA atunci am sa platesc impozite la stat si eu , pana atunci nu misc un deget. asa ne trebuie , sa fie si mai rau romanul este o curva care s-a dat mereu dupa alti nu a avut demnitate, nu putem noi sa ne comparam cu greci cu sarbi, poloneji , unguri, noi suntem o tara de kaka ,daca o sa plecam toti din tara ma intreb cine mai plateste facturile PDL-ului
E de admirat dna Vass pentru tupeul de care da dovada de fiecare data cand deschide gurita ei atent studiata!!! Dar tupeul nemarginit este punctul forte al tuturor celor care ne conduc! El Sailor este campion si, culmea, dupa ce ne cere noua sa facem sacrificii, ne mai ia si la misto ca face el un fond de solidaritate! Ma da’ prosti ne mai cred astia!!! Dna Vass trebuia sa-l sfatuiasca pe Boc sa nu mai para atat de tantos la emisiunea de la TVR din campania electorala cand jubila si se umflase tot in pene la declaratiile lui Baseswcu ca am iesit din recesiune si toate argumentele prezentate. Si de ce nici un jurnalist nu-l intreaba pe Base despre afirmatia facuta la aceeasi emisiune ca iesim din recesiune? Chiar asa suntem toti muti si prosti? De ce nu are nimeni curajul sa-i intrebe ei unde erau in 2007-2008 cand, zice-se, s-au cheltuit banii irational? Nu tot Base era la carma tarii? Si, dupa ce toti au ridicat si picioarele si au votat majorarea salariilor profesorilor cu 50%, cand Tariceanu a zis ca nu se poate, El Sailor a iesit si a spus cum ne minte Tariceanu si cum sunt bani in Trezorerie si cum, daca ajunge PDL, se vor mari salariile profesorilor? Acum zice ca s-a marit fondul de salarii si cel de pensii!!! Da’ unde siunt declaratiile astaea? Nu sunt inregistrate pe nicaieri? Chiar asa nu ii poate nimeni cere socoteala? Stiu ca nu conteaza explicatiile lui ca tot pe noi va da vina, dar asa macar sa vada ca nu uitam ca el: “Daca Parlamentul ma suspenda, in 5 minute imi depun demisia”!!! Cred ca eu ma insel cand imi aduc aminte aceste afiematii ca El Sailor n-are cum sa le fi facut!!! Nu se poate sa nu0si tina cuvantul ca doar e presedintele tarii!!! Fratilor. TREZITI-VA, ca peste 4-5 luni astia o sa va mareasca si TVA-ul si impozitul!!! Si atunci ce explicatie o sa mai inghitim??? Toate bune!
DE CE ?
De ce nu a inceput Basescu cu :EU si familia mea ne reducem veniturile cu….De ce nu a spus :guvernul pri ministrii lui reduc cu….De ce nu le-a cerut PDL-istilor care au furat banul public sa aduca banii inapoi ,ca situatia s-ar mai indulcii putin .De ce nu este corect Basescu cu cei 5milioane care l-au ales si care mai cred ca el salveaza ROMANIA?
Cata vreme nu vetz-i fi in stare sa fitzi greci (sau francezi dupa gust) si sa va apratzi ce-i al vostru cu bata peste falcile excrocilor de smenari carte vor s afa faca din vorbe d ela putere de unde’s ei insemna ca ca meritatzi saracia si futaiul.
Iaca de ce grecii au pensii mai mari ca romanii iar francezii un stat de-adevaratelea cu CFR si scoli spitale si sosele si nu cu ceea ce au ajuns sa aibe romanii
Da de ce sa va fie bine cand voi putezi sa lingetzi in continuare curul lui Basescu si atunci cand va este rau. De ce sa va fie bine? Ca ce chestie ?
O sa va fie asa dupa cum va meritatzi sa va fie prin lupta voastra pentru traiul vostru viitor.
Nu facetzi nimic, viitorul bashinos a lui “sa traitzi bine” vi se casca sub picioare si urmeaza sa va inghita cu totul.
Si atunci o sa va mertitazi moartea de turma manata spre abator de niste ciobani betzi si hahaitzi. Hahahaha
“The era of procrastination, of half-measures, of soothing and baffling expedients, of delays, is coming to its close. In its place we are entering a period of consequences. ” Wilson Churchil, iaca cata dreptate avea moncherul. Da, da epoca consecintzelor pe care vi le meritatzi vi se deschide in fatza.
Si da sunt solutzii.
Si daca nici falimentul tzarii nu e un motiv destul de bun pentru a-l zbura de la putere pe micinosul lui : criza nu exista +50% la totzi ca am de catigat acu alegeri / harst 25% din salariu cand au trecut alegerile … atunci va meritatzi foamea de sub calacaiul dictatoruul micinos hotz si hahait care o sa va ingrope pe totzi.
“sa CRAPATZI DE FOAME bine !”
Pentru Lumi Agache:stai linistita nu l-am votat pe Base.In rest e OK ce ai scris.
Nu pot sa spun decat ca sunt siderata de incompetenta acestui guvern..nu au trecut 2 luni de cand declarau cu nonsalanta prostului nepriceput si nepasator ca nu vor taia pensiile sub 3000 Ron; sunt tare curioasa ce fel de previziuni are acest guvern pentru situatia economica de peste 2 luni…are vreo previziune? este fundamentata pe ceva? ma indoiesc teribil de acest lucru si o spun cu mare amaraciune…
angajata la stat, Curtea de Conturi, secretara, salariul net 840 ron. Pentru minunatul salariu din care voi fi nevoita sa traiesc dupa reducerea de 25%, multumesc din inima tampitilor care au votat Basescu!
Lucrez la privat.sint ferm convinsa ca va veni si randul nostru sa ne-o traga Conducerea de Partid si de Stat.
De fapt chiar sint lovita deoarece mama mea este pensionara, are 600 RON pensie si automat din salariul meu va trebui sa o ajut macar sa isi plateasca factura la lumina.
Deci clar sintem toti loviti, iar Solidaritatea trebuie sa se vada in strada, nu avem nevoie de cutia milei inventata de Pacalici, banii aia sa-i dea mamei dansului sau sa-si ajute fratele care traieste dupa o zi pe alta.
RUSINE !!
Iar cei care l-au votat sa nu mai planga, sa iasa sa-l aplaude si sa se fotografieze cu el, sa puna fotografia in sufragerie sa le tina de foame.
Nu as vrea sa sune a paranoia ce urmeaza sa explic in urmatoarea expunere, dar consider ca ar fi o ,,ipoteza de lucru” cat se poate de viabila.
Am o varsta, experinetza si un job care-mi permit sa fac asemenea conexiuni care sunt cat se poate de logice, plecand si de la premiza ca nimic nu este intamplator.
Urmaresc cu destula atentie ce se intampla in ultima vreme si sunt foarte atent mai ales la detaliile aparent nesemnificative.
Toate aceste masuri aberante ce urmeaza a fi luate pe spatele celor multi si neajutorati sunt evident de natura instigatoare si provocatoare. Practic sunt imposibil de aplicat datorita noianului de legi, prevederi constitutionale, europene si de dreptul omului ce urmeaza a fi incalcate prin implementarea acestora.E ca si cum ai plimba batul pe grilajul custii unui caine infometat si furios.
Acum 2 zile presedintele a precizat la un moment dat ca fortele de ordine nu vor interveni in forta impotriva demonstrantilor. Cu alte cuvinte…. iesiti in strada fara grija ..nu veti fi deranjati.(asta se poate numi deschidera custii)
Singura forta abilitata de lege pentru o eventuala restabilire a ordinii publice este Jandarmeria Romana. In saptamana in curs, aceasteia ii este impusa reorganizarea de catre ministerul de resort. Reorganizare la modul brutal , inceputa prin decapitarea celor 8 Grupari mobile din toata tara, practic singurele unitati specializate in ordine publica ale Jandarmeriei Romane si culmea ,singurele care se muleaza pe actuala conceptie de ordine publica a Ministerului de Interne. Vineri vor merge la minister cu propunerile de ,,reorganizare”.
Ce poate insemna asta?
Poate dorintza de a ceda, aparent fortat, puterea executiva altora.
Renuntarea de buna voie la actuala guvernara nu-i avantajeaza pentru ca ar insemna recunoasterea implicita a incompetentei si dezastrului.
Pur si simplu e un joc marsav tipic basescu(nu cu B mare), respectiv pasarea pe shest a responsabilitatii. ,, Noi am vrut ..am avut si un program viabil intocmit cu FMI dar, sub presiunea starzii si a oamenilor manipulati de opozitie a trebuit sa cedam.”
Asta paote fi un nou slogan electoral pentru anul 2012.
Pana atunci sunt aproape 2 ani..si romanul din principiu , ca sa nu zic prostie, e uituc.
In mod cert dezastrul e mult mai mare decat il percepem noi …oamenii de rand.
Oricine ar venii la putere nu ar putea decat sa contabilizeze gaurile si dimensiunile apocaliptice ale dezastrului.
Si acestor portocalii le-ar sta mai bine in opozitie ori chiar si intr-o eventuala mare coalitie pentru ca astfel si-ar disipa raspunderea ori chiar vor considera ca sunt exonerati.
Campania electorala pt 2012 practic a inceput din momentul cand basescu a stat de vorba in parlament cu grupul de partide care sustin arcul guvernamental. Discursul lui de atunci e fara echivoc.
Cam atat deocamdata!
Sa auzim de bine!
Sunt un tânăr care prin prima pregatirii pe care şi-a însuşit-o, ar trebui sa ajungă sa lucreze într-un cadru instituţional (într-un domeniu deosebit de important pentru definirea identităţii noastre ca popor, domeniu profund dispreţuit de actuala conducere).
Mă gândesc cu tot mai mare tristeţe la viitor, la şansele tot mai mici de a avea un post, la perspectiva de a mă chinui în mizeria sărăciei… natura pregătirii mele, educaţia pe care am primit-o şi poate şi un dram de demnitate mă împiedică să iau calea Spaniei, Italiei… odată ajuns acolo oricum ar trebui sa o iau de la zero. Sunt patriot, dar nu naţionalist. Vreau să traiesc aici, în România, să am posibilitatea de a găsi o slujba stabilă în domeniul în care sunt pregătit, să am posibilitatea de a-mi întemeia o familie. De a mă împlini ca om, cu alte cuvinte.
Actualmente, România se află într-un colaps de proporţii. Suntem la pământ nu doar din punct de vedere economic, ci şi din punct de vedere politic, social sau cultural. Daca se continuă în această direcţie încă vreo câţiva ani, se va ajunge la distrugerea totală a naţiunii, la reducerea şi transformarea ei într-o masă amorfă de oameni pauperizaţi economic şi spiritual.
Singura soluţie salvatoare pentru ţară în acest moment ar fi reformarea completa a clasei politice. O astfel de mişcare pe cale paşnică nu se poate face – orice nou-venit, dacă are intenţii onorabile, va fi înghiţit de sistem. Pentru ca sistemul e exceptional de solid, e bazat pe o conduită machiavelică ce generează în cadrul său relaţii de tip “mafiot” între diferitele sale componente – el nu se va clătina indiferent dacă ar veni la guvernare PSD sau PNL sau orice alt partid. O asemenea structură nu poate fi eliminată definitiv decât prin “lichidarea” (a nu se înţelege în sens criminal!) a principalelor sale elemente componente, fapt ce se poate realiza prin două posibile mişcări, ambele radicale:
a) Varianta paşnică: boicotarea totală a statului şi a instituţiilor sale (nu mai plătim taxe, impozite, grevă generală în toate sectoarele, etc). Boicotarea totală a votului şi a tuturor partidelor politice existente.
b) Varianta “dură”: revoluţie, înlocuirea prin mijloace violente a sistemului.
toate cele bune,
Zalmoxel
Cred ca incepe ceea ce am prezis………..a se vedea mai sus
NU-MI VINE SA CRED, PRESEDINTELE SI CLASA POLITICA CER OPINII DESPRE CUM SA SCOATA TARA DIN CRIZA!!! PARCA AR TINE EL SEAMA DE OPINIILE ALTORA!!
POPORUL ROMAN PLATESTE CU BANI GREI UN PRESEDINTE SI O ARMATA DE POLITICIENI CARE SA SE OCUPE DE BUNUL MERS AL TARII, CHIAR EI AU DAT DIN COATE LA ALEGERI SA OCUPE ACESTE FUNCTII,NU I-A OBLIGAT NIMENI, AU TRECUT ANI SI ANI, S-AU IMBOGATIT DOAR EI, UITAND CARE ESTE DE FAPT ROSTUL LOR IN ACELE FUNCTII, NU I-A INTERESAT DE TARA ABSOLUT DELOC, AVERILE SI BURTILE LOR CRESTEAU PE ZI CE TRECE.ACUM AU DAT DE FUNDUL SACULUI, AU DECLARAT CRIZA SI SI-AU AMINTIT CA IN ACEASTA TARA MAI LOCUIESC NISTE BIETI OAMENI DE CARE UITASERA IN DECURSUL ANILOR, SI CE SI-AU ZIS? EVRICA! UITE PROSTIMEA CARE TREBUIE SA SCOATA TARA DIN CRIZA! DACA INCA N-AU MURIT CU PUTINUL CE-L AVEAU, DACA AU REUSIT SA SUPRAVETUIASCA CU RESTURILE DE LA MESELE NOASTRE COPIOASE INSEAMNA CA SUNT REZISTENTI , CA AU DOUA VIETI ASA CA HAI SA LE LUAM O VIATA SA NE ACHITAM DATORIILE, SA SCOATEM TARA DIN CRIZA CA DOAR EI SUNT VINOVATI,TRAIESC PREA MULT SI APOI EI NE-AU ALES!!!
CRIMINALILOR,ATI UITAT MENIREA VOASTRA LA CARMA TARII? HOTILOR, ATI GRESIT, PLATITI!!CEAUSESCU A GRESIT SI A PLATIT, NOI LA LOCURILE NOASTRE DE MUNCA AVEM O FISA POSTULUI, DACA NI SE PARE PALARIA PREA MARE NE RETRAGEM SI LASAM PE ALTII IAR DACA GRESIM, PLATIM!! RECUNOASTETI CRIMINALILOR CA VOI ATI GRESIT NU POPORUL!! DACA N-ATI FOST CAPABILI DE CE N-ATI RENUNTAT SI SA LASATI PE ALTII?? V-A CONVENIT SALARIILE VOASTRE NESIMTITE PLATITE DE BIETUL POPOR PE CARE L-ATI STORS VOI,OPORTUNITATILE DE A VA IMBOGATI OCUPAND ACELE FUNCTII SI ACUM TOT POPORUL TREBUIE SA VA PLATEASCA DATORIILE? RUSINE VOUA CRIMINALILOR, HOTILOR! VRETI SOLUTIA CORECTA PT SCOATEREA TARII DIN CRIZA? BUN, V-O DAM:
PRESEDINTELE SI TOTI POLITICIENII SA REVINA LA AVERILE PE CARE LE AVEAU INAINTE DE A INTRA IN POLITICA SI DE A FI PLATITI DE POPOR.RESTUL AVERILOR SA FIE CONFISCATE SI VANDUTE IN CONTUL DATORIILOR, CA SANCTIUNE PT INCOMPETENTA PT CA SI POPORUL ESTE ACUM MAI SARAC DECAT ERA IN 1989, NE-ATI FURAT 20 DE ANI DIN VIATA, ATI FURAT SI DISTRUS TARA!!
ODRASLELE POLITICIENILOR SA-SI PIARDA LOCURILE DE MUNCA, SA FIE DATI IN SOMAJ, SA-SI CAUTE LOCURI DE MUNCA PE MASURA PREGATIRII SI COMPETENTEI LOR!! CE FACE INTELIGENTA LUI BASE LA BRUXELLES? NIMIC, NIMIC!! BANI RISIPITI!!
CE FAC SUTELE DE POLITICIENI!! NIMIC, NIMIC!! AFARA CU EI,SUNT DOAR BANI RISIPITI!! E DE AJUNS UN PRESEDINTE CAPABIL SI DORNIC SA FACA CEVA PT TARA SI VREO CATIVA PARLAMENTARI BINE PREGATITI SI COMPETENTI NU CIURUCURI CULESE DE PE STRADA DAR CU DORINTA DE IMBOGATIRE!!CE ATATEA SECRETARE, CONSILIERI, SOFERI!!! SUNTETI PREA SATUI SI AVETI BURTILE PREA MARI, VA PLICTISITI IN SALA DE SEDINTA SI DORMITI, SFORAITI, VA SPECIALIZATI IN FILME PORNO SI TOATE ASTEA PE BANII NOSTRI, LIBIDINOSILOR!! VIERMII SA VA MANANCE SI NICI UN MEDIC DIN LUME SA NU VA GASEASCA LEACUL CA DOAR VOI NU FREGVENTATI SISTEMUL SANITAR ROMANESC CREAT DE VOI SI STITI VOI DE CE…DUPA 20 DE ANI LA CARMA
CE LASATI IN URMA VOASTRA PT TARA IN AFARA DE SARACIE, MIZERIE SI DATORII ???
CEEA CE FACETI VOI ACUMA SE NUMESTE “GENOCID”, E O INFRACTIUNE SI SA PLATESTE, CRIMINALILOR!
MAMA LUI BOC AZI SPUNEA CA SUNTEM LENESI SI NU VREM SA MUNCIM, RUSINE SA-TI FIE BABA SATULA SI PARVENITA,AI CREAT UN MONSTRU, SI ACUM TU VORBESTI? UITE,FIICA-MEA SI SOTUL EI,2 TINERI INGINERI, CU MASTER, AU FACUT 2 ANI FOAMEA IN ROMANIA SI NU PT CA NU VOIAU SA MUNCEASCA, CHIAR MUNCEAU DAR SALARUL NU LE AJUNGEA SA TRAIASCA DARMITE SA-SI CUMPERE O LOCUINTA, S-AU CHINUIT IN ZADAR IAR IN FINAL DIN CAUZA GANDIRII TAMPITE A ODRASLEI TALE SI A POLITICII DUSE DE EL , AU RENUNTAT SI SUNT IN CANADA DE 2 ANI, AU CASA LOR, MASINA LOR, CONFORTUL LOR, SUNT APRECIATI, BINE PLATITI SI RESPECTATI, ASTA SE CHEAMA LENE BABO, NU TE-AR RABDA DUMNEZEU NICI PE PAMANT NICI IN CER!!! MONSTRI CREAZA MONSTRI!!!
MAMA ARE 81 DE ANI SI INCA ISI MAI LUCREAZA DIN GREU PUTINUL PAMANT PE CARE-L ARE, SE TARASTE DIN GREU SA-SI FACA NISTE STRATURI SA AIBA CE MANCA, ASTA SE CHIAMA LENE PARVENITO SI MONSTRU CE ESTI?!!!
FEMEILE NOASTRE SUNT IN STRAINATATI SI STERG BABE CA TINE LA FUND, FAC MUNCILE CELE MAI UMILE CA SA-SI INTRETINA FAMILIA, RUSINE SA-TI FIE!!
DA, PAMANTURILE SUNT NELUCRATE PT CA LA SATE AU MAI RAMAS DOAR BATRANII CARE NU-SI POT PERMITE DIN PENSIA LOR SA PLATEASCA LUCRARILE AGRICOLE PE CARE LE-A SCUMPIT MONSTRU CREAT DE TINE!
TINERII AU LUAT DRUMUL STRAINATATILOR,SE CHINUIESC SA-SI FACA UN ROST IN AFARA, MUNCESC DIN GREU SA-SI ADUNE UN BAN SAU MACAR SA AIBA CE MANCA SI TU NE FACI LENESI? RUSINE SA-TI FIE BABO ! DAR FIUL TAU CE MUNCESTE DE FAPT? ACESTI LENESI IL PLATESC REGESTE SI EL CE FACE PT TARA? NICI MACAR N-ARE CREIER,EL RECITA CE-I SOPTESTE SUFLEORUL DE BASESCU,AI CREAT UN MONSTRU FARA COLOANA VERTEBRALA, FARA DEMNITATE, UN RECITATOR!!!
RUSINE VOUA HOTILOR, CRIMINALILOR!!!
PENSIONARII NU SUNT CERSETORI, V-AU DAT BANI ANI LA RAND, ACUM CER SA LE DATI BANII LOR INAPOI CU DOBANDA CUVENITA SI LA VALOAREA ACTUALA,ISI CER DOAR DREPTURILE LOR, NIMIC MAI MULT!AU MUNCIT, AU CONSTRUIT TARA, AU STRANS CUREAUA PE VREMEA RAPOSATULUI PT ACHITAREA DATORIEI TARII, ACUM VOR SA TRAIASCA IN LINISTE SI PACE CU BANII CE VI I-AU INCREDINTAT VOUA SA AVETI GRIJA DE EI, SA-I GOSPODARITI CA DOAR VOI SUNTETI INTELIGENTII TARII, EI SI-AU FACUT DATORIA FATA DE TARA, AU PREDAT STAFETA ALTEI GENERATII SI VOI ACUMA CE FACETI CU ACESTI OAMENI? II MAI PUNETI IAR SA VA PLATEASCA DATORIILE SI GRESELILE FACUTE DE VOI? DE CE NU-I LASATI IN PACE SA-SI DUCA BATRANETILE IN PACE? VOI CE-ATI FACUT CU BANII POPORULUI TIMP DE 20 DE ANI CA NU SE VEDE NIMIC? SUNTETI IN STARE SA SCOATETI SI MORTII DIN MORMINTE SI SA-I PUNETI SA VA PLATEASCA INCOMPETENTA!!DATI TARII INAPOI TOT CEEA CE ATI FURAT ASTA-I REZOLVAREA! SI APOI DISPARETI DE PE FATA PAMANTULUI SA NU MAI CHINUITI PE NIMENI!!!
Domnule Ciutacu,am inteles ca vreti sa va ocupati putin si de situatia absolventilor care au beneficiat de burse de la Guvern ,care s-au intors in tara si care nu au fost angajati.Va multumesc.
@MIHAELA: cu mare placere. ai mailul la contact
Mă Ciutacule, înţeleg că eşti revoltat. Mama mă-sii de treabă! Băsescu ne zicea în 2004 “Să trăiţi bine!” Da’ tu crapi de foame, mă? Îţi zic eu că tu tre’ să le pupi dosu’ la ăştia. Dacă n-ar fi ei, tu n-ai mai avea ce treabă să faci. Adică să tai frunza la câini. Pe bani. Cât de facilă a devenit treaba asta cu jurnalismu’… Cred şi io! Că dacă te-apucai să fii (cât de cât) obiectiv, măcar aşa, de ochii lumii, şi să spui lucrurilor pe nume, nu mai ieşeai acu’ nici cu chitara-n piaţă.
Da, băi, ce fac ăştia îi o măgărie. Da’ ţie măgăria asta ţi-e vitală. Tu o expui, mă. Şi se vinde bine!
Şi aş mai spune ceva. Care Land of Choice, mă… Tu trăieşti în Land of Opportunities!
(P.S. Dacă-mi ştergi comentariu’, se-nţelege.)
@ hannah: cand eu faceam istorie-n jurnalismul asta de cacat, asa cum e el, tu beneficiai de pampersi de la buget
@db: daca nu te opresti cu blogul lui Badea, zbori instantaneu