Ce isteaţă păreai, tu, dacă nu erai toantă

vorbe-grele

Multă vreme am suspectat-o de inteligenţă primară neşlefuită (nu şi de educaţie, har Domnului!) pe Elena Udrea. Am greşit, am fost un dobitoc. Ultimele zile mi-au întărit, cu vârf şi îndesat, ceea ce începuse să mi se contureze în creierii capului. Multiministra preferată a preşedintelui, pe care o bănuiam de

Domnu’ Dan e cu 5 minute mai deştept

vorbe-grele

Când Dan Diaconescu declara cu emfază într-un interviu, ca răspuns la acuzaţiile potrivit cărora a instituţionalizat prostul gust în televiziune, că vrea să otevizeze România, aşa-zişii fini strâmbau din nas cu superioritate. Între timp, posesorul de Rolls Royce a ajuns domnu' Dan, a plecat din legendara garsonieră (care era, totuşi,

Urmează sacrificiul ritual pentru Zeus?

vorbe-grele

"Am formulat, în temeiul Legii 544 (privind liberul acces la informaţiile de interes public, n.r.) o solicitare către Parchetul General, să mi se spună dacă există vreo plângere penală sau vreo sesizare la activitatea mea ca ministru sau a instituţiei pe care o conduc. Răspunsul lor a