Esti aici:
Prima pagină > Blog > Rezervaţia cu imbecili > Generalul chiloţilor şi-a tras editorial

Generalul chiloţilor şi-a tras editorial

Asta-i paginarea anului! Să lauzi într-un editorial virtuţile intendenţei taman lângă poza generalului chiloţilor, în revista colorată editată pe bani publici de Ministerul Apărării, mi se pare un gest demn de un pensionar apevist în rezervă din Sectorul 2 care aşteaptă să-i reabiliteze termic blocul primăria, pe care-l duce Onţanu moka la mănăstiri şi căruia nu i-a umblat Băsescu la pensia nesimţită. Tembelii ăştia nu depun declaraţii de interese la registratura cazarmei?

P.S. Semnatarul limbilor greţoase pentru bişniţarul de terenuri cu doctorat la Chişinău e şeful Statului Major General al Armatei Române. Vai de capetele noastre!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

80 thoughts on “Generalul chiloţilor şi-a tras editorial

  1. G.Oprea a declarat mandru ca a semnat cererea de suspendare a pensiei sale militare ca deputat PSD. Acum ca “independent”, in calitate de Ministru al Apararii a obtinut venituri considerabile din pensia militara, pe langa venitul de deputat si de prof. universitar si conducator de doctorat.Si este tot “mandru”. Are si de ce “ca asa e moral” in Regimul Portocaliilor.

  2. Am o mare curiozitate !!!
    Cine a fost aşa de grijuliu să încarce pe wikipedia cv-ul domnului ministru ?
    E cineva de la PSD, e de la PDL sau de la birourile cu IP-ul de mai sus ?
    DLI-ule (cred că DLI nu vine de la DiLIu), v-a înfiinţat la MAPN batalion de internauţi aplaudaci ?

  3. bai DLI, tu nu intelegi ca te faci de rahat?mergi dracului si fa-ti datoria fata de tara(ca pentru asta esti platit) in loc sa-i lingi in 3 litere pe mafiotii pe care-i aperi.iar cand mai manaci fasole, baseste in alta parte cu acuzele ca pe forumul lui Ciutacu, el sau altcineva pupa-n cou pe altcineva.vezi ca am grad mai mare decat tine si nu vreau sa te pun la curatzat cartofii…

  4. Rusine…,la asa tzara,asa conducator,asa armata!Emil Cioran despre popor:,,natie de slugi,turma fara vertebre”…astia suntem,indiferenta ne omoara.Cat despre armata..,o adunatura de mercenari manati doar de propriul interes,gata sa “intoarca armele” ori de cate ori se schimba stapanii,creiere spalate,lingai prea-supusi,nici macar de o junta militara nu sunt in stare…asta fiind cam singura solutie de a iesi din criza.In rest,asteptam colapsul total.

  5. DLI..am inteles ca esti un apevist dotat, simpatic, si cu gramatica,punctuatia, ortoepica si alte alea la el.Un cavaler, ce mai!Probabil ca stii sa manuiesti cu mare gratie furculita si cutitul de peste,stii olecuta de franceza si asculti,intre doua rapoarte,Lohengrin pentru relaxare.Mai lasi sa se inteleaga ca te pricepi si la jurnalism din moment ce-l pui la punct pe Ciutacu’sustinand ca n-ar exista nici o legatura, nici un mesaj subliminal indus prin paginarea articolului cu virtutile intendentei alaturi de fotografia ministrului Oprea( mare specialist in intendenta,deci la impartit chiloti,izmene si nu numai.Mergand pe logica ta ar putea sa apara in aceeasi publicatie,fara riscul de a se face vreo legatura rautacioasa, aceeasi poza a generalului Oprea si alt articol despre cat de bine a stiut si stie toa’general sa imparta, in campaniile electorale,pungi cu zahar,faina si alte cele.Mai putin carti de gramatica.Sau cat de bine le are toa’general cu afacerile imobiliare si in general cu orice smenuri aducatoare de profit.Nu-i asa DLM ca toa’general e un model in viata chiar si pentru un baiat atat de subtire ca tine???Tu,DLM stii sa imparti pungi cu zahar si ulei?

  6. Am lucrat 20 de ani la Ministerul Apararii si am vazut cum toate curvele si nevestele de ofiteri ocupa posturi bune si caldute !!!
    Cine sunt sefii acolo ???
    Ii cunosc pe toti si 80% sunt ca ratatul asta de Oprea . Majoritatea facuti colonei si generali pe ” pile ” si ” relatii ”.
    ASTA E MAREA ARMATA A LUI ” PESTE ”…

  7. Ai dreptate Victore, gata, îl lăsăm în pace pe caporal, cu condiţia să ia notiţe.

    Am fost şi pe wikipedia, varianta românească, şi ce să vezi ? Pare-se că aici au scris alţii, nu tot cei care şi-au dat obolul la varianta în engleză. Adicătelea vezi hal de citat:
    “ACTIVITATE PROFESIONALĂ ;Pana in 2000 nu sunt date, dar a avut gradul de capitan si nu rezulta cum a ajuns maior, lt-col si colonel si la ce arma.”

    UUPS!!! tare urât. Propun ca cei ce se ocupă de rescrierea istoriei să modifice pagina românească de vikipedia şi să adauge precizarea că niciodată în trecutul său, domnul căpitan (căpitan ai fost, căpitan rămâi) nu a avut nici o legătură cu Elena Udrea, dar absolut nicuna, mai ales în perioada anilor 1998 – 2002. În plus, pot să precizeze că garantează pentru acest lucru Octav Cozmâncă în persoană.
    P.S. Scuze pentru cacofonia “că garantează”. Scuzele le adresez răcanului care păzeşte şi apără.

  8. Victor, cu permisiunea ta,
    eu as avea o singura, mica intrebare pentru toashu gradu DLI:
    ” Gabriel Oprea, seful mafiei personale a lui Adrian Nastase” citat din T. Basescu, 1994.

    D-le DLI, fie afirmatia de mai sus este adevarata, si atunci ministrul tau este de kko,
    fie afirmatia de mai sus este falsa, si atunci comandantul tau suprem este de kko.

    Ai vre-un raspuns la dilema asta?

  9. Merci, Victore, că mă aperi… 🙂 Cine-ar fi crezut?…

    Tuturor care mor de grija mea: era o discuţie între mine şi Victor Ciutacu. Înainte să aruncaţi cu pietre, plini de mânie proletară, citiţi, vă rog, primul meu comentariu. Îmi exprimam OPINIA (la care am dreptul, cred. Bineînţeles, dacă e de acord şi Ciutacu, pentru că e blogu’ omului) că supărarea lui Victor mi se pare exagerată.
    În fond, (fOnd, nu fUnd, pofticioşilor!) ce se reproşează? Paginarea! Adică alăturarea a două articole de presă în aceeaşi pagină. Iar eu am zis că e o forţare. Atât. Nu apăr pe nimeni, nu dau lecţii nimănui. (Bine, am făcut şi eu un pic pe deşteptul când a mâncat Victor o literă. Cred că nu s-a supărat, mai ales că a şi corectat). În rest, n-am treabă cu voi. Nu apăr pe nimeni, nu mă războiesc cu nimeni. Văd că pentru voi orice opinie contrară ideilor voastre e, vorba şpagatistului, “de porc”. Să fiţi sănătoşi.
    Şi, dacă tot mi-a fost dat în vileag I.P.-ul de MApN (căutaţi pe goagăl cum se face şi vedeţi că nu-i mare brânză), vă mai spun că articolul din dreapta (ăla care l-a îngreţoşat pe Ciutacu) e, de fapt, MESAJUL şefului SMG adresat de Ziua Intendenţei. Noi sărbătorim în armată zilele armelor (a Infanteriei, Artileriei, Medicinei militare, Topogeodeziei, Aviaţiei) etc. N-are nicio legătură cu ministrul. Părerea mea. Cine nu crede, să caute pagina originală din Observatorul militar (www.presamil.ro)Vedeţi că e în pagina 3.
    În rest, sănătate şi numai de bine. N-o să mă obosesc să răspund celor care au păreri proaste despre armată, în general. Cu siguranţă credeaţi la fel şi înainte de acest articol al lui Ciutacu. Vă respect opinia. E dreptul vostru.
    Salutare şi pe loc repaus! Nu vă enervaţi prea tare, că vă creşte tensiunea…

  10. @DLI: acu’ nu te juca si tu in curu’ gol pe langa dansa sculata. ajunge!

  11. Apropo de conducătorii armatei române…
    Acum câţiva ani m-a sunat un cunoscut şi îmi zice:
    – Ştii pe cine l-au pus şeful aviaţiei militare ?
    – Nu ştiu Cornele, pe cine ?
    – Pe ŞTEFAN !!!
    – Pe FANE BULGARU’ ?
    – Da, pe bulgaru’

    În anii 80, un tânăr pilot de MIG a reuşit performanţa să se RĂTĂCEASCĂ şi să aterizeze forţat la bulgari şi să ni-l dea grădinarii între baionete. După 25 de ani, a ajuns comandantul aviaţiei militare.
    La Spitalul Militar Central a ajuns comandant (că nu pot să îi spun director sau conducător de instituţie) un fost plutonier care nu are nimic de a face cu medicina. În plus, tablagiul (comportamentul lui nu îmi permite să îi spun subofiţer) s-a apucat să dea în persoane care au ajuns nume în domeniu, precum Ranetti samd.
    Aşa că un izmenar la conducerea ministerului e copilărie.
    Se gândea cineva că piticania care a căzut în emisiunea lui Gheorghe o să ajungă prim-ministru ?

  12. bai, DLI, du-te naibii si lucreaza, nu sta pe forumuri . Sau Armata(tu NU esti Armata) are si serviciu de lupta contra jurnalistilor infiintat de basecu?Pt. asta esti platit?
    Hai, 100 de flotari …la loc comanda!

  13. @DLI
    Te-ai duce la resbel comandat de-un Mos Teaca? Iti dai seama cine conduce Armia Romana?

  14. DLI..ok, esti un apevist de comitet.Totusi, nu ne-ai spus daca stii sa imparti pungi cu pui congelati,faina si in general de-ale gurii.In rest, sanatate si hai liberare!

  15. A se citi A.Bacalbasa pentru a vedea cine poate fi Mos Teaca.Este gresita perceptia ca acesta este sau poate fi numai militar.Mos Teaca gasim peste tot,in toate institutiile,la toate esaloanele…..As putea da exemple incepand de la cea mai mare functie in stat si pana la consilierul sau politaiul comunal.Ii cunoasteti,aveti contacte aproape zilnic cu ei,ii injurati, ii detestati….ca sa va racoriti.Fara doar si poate cel care a fost pus sa conduca armata romana(nu ii scriu numele pentru ca nu merita) este cel mai reprezentativ exemplar al acestei”specii”.Intamplarea face(cu ceva aport din partea sefului statului) ca acesta sa fi fost si militar.Din aceiasi “specie” face parte si autorul articolului “omagial”.Poate mai sunt asemenea exemplare si in armata insa nu trebuie sa culpabilizam armata in ansamblu. Armata,atat cat mai este,merita sa fie condusa de oameni competenti si de o moralitate exemplara.Cand se va intampla,oare? Va salut !

  16. pentru D.L.I-u 🙂
    iti doresc sa te intalnesti cu Oprea fata in fata- nu fata in cur, cum faci acum- si fara sa te cunoasca sa-ti spuna: ba, vrei sa te bag in puscarie!!

    P.S. bineinteles ca acelasi comportament il va avea si pandelica fratele gaozar:)

    si de unde ereau 3 🙂 cu cristache alaturi, acu se bat sa-l dea pe cristache la o parte:)
    ICAS stie de ce:)

  17. Corect, vai de apararea noastra! Stau si ma gandesc ca acum e greu sa intrii intr-un serviciu militar cand esti o persoana cel putin medie ca inteligenta, trebuie ori sa fii prost gramada, fie pilos.
    Eu tot nu inteleg ce o fi atat de meritos la acest general?

  18. Avand IP de MApN, nu vreau sa fac vreun comentariu, nici despre personajele din pagina 3 a Observatorului militar, nici despre personajele care comenteaza acest subiect. Vreau doar sa spun CA ALATURAREA CELOR 2 ARTICOLE a fost pur intamplatoare, fara nici o legatura unul cu celalalt. acest ziar si-a facut un obicei din a publica mesajele sefului SMG de ziua diferitelor arme. si in spatiul ramas se introduc materiale tot cu sefi. Sunt 100% convins ca este doar o coincidenta. Salutare

  19. salut,lucrez intr-un magazin cu preturi destul de mari….intr-una din zile apere in magazin distinsul nostru ministru.sotia lui posesoare de vertu,de geanta gucci,copilul(cred ca are undeva la cel mult 16 ani)posesor de haine si geanta de la firma mai sus mentionata.cumpara copilului cateva produse care valorau cam 1000 euro,achita cu cash….de unde au oamenii astia din politica atatia bani?????????

  20. “Recalcularea pensiilor prevăzute în proiect încalcă principiul neretroactivităţii legii civile şi Decizia 375/2005 a CEDO care prevede că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare.” (CSM)

  21. Va imaginati pe mainile cui a ajuns Armata Romana?
    Asa popor,
    Asa tara,
    Asa armata,
    Asa conducatori.
    Votati basescu,ne meritam soarta.

  22. Un fel de scrisoare deschisa;
    Bai BOCANC;
    Tie chiar nu iti este rusine? Esti atat de nesimtit incat imi vine sa plec dracului in lumea larga. Ma tine mormantul parintilor si gandul ca specimene ca tine vor disparea. Sunt naiv nu? Pai sti tu mai BOCANC ce este onoarea militara? Sti tu ce inseamna sa te abandonezi pe tine, familia si casa pentru a lupta in numele unor idealuri? Sigur nu sti. Am urmat cariera militara si am fost mandru ca am fost OFITER. Acum, dupa ce m-am imbolnavit, lasand parte din sufletul meu pe frontierele tarii, m-am pensionat si sunt “nesimtit”, pentru ca am pensie “nesimtita”.
    Bai BOCANC;
    Nesimtiti sunteti voi, cu toata haita de borfasi cocotati pe umerii tarii pe care noi am aparat-o.
    Ca Boc este cum este, Dumnezeu cu mila.Dar tu mai Bocanc? Unde dracu este “onoarea” de care vorbeai? Tu vorbesti de faptul ca vei fi aproape de familiile EROILOR NOSTRI? Cum? Taindu-le sporuri, sperante, cu salarii de caprari din alte armate?
    Esti tare BOCANC!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.