Dincolo de abundenţa (deranjantă pentru mine, din motive pe care nu simt nevoia să le mai repet) de români, celebri sau nu, în resortul unde ne-am petrecut concediul, mi-a rămas în cap o întâmplare. Petrecută în cea de-a doua seară, tot cu români. Pe la miezul nopţii, în căutarea unei terase unde să ne tolănim la un pahar de ceva şi să fumăm, ajungem toţi într-un restaurant cu ieşire la megaterasa comună (încă neamenajată pentru consum) a corpului principal. Comandăm ceva de mâncare pentru copii (la o masă din interiorul de nefumători) şi ieşim pe terasă la fumat. Ne aşezăm pe nişte scaune, chelnerul ne întreabă dacă vrem şi noi ceva, cerem o sticlă de vin, apă minerală şi ceva sucuri. O prietenă se duce, la un moment dat, înăuntru, să-şi hrănească fetiţa. Iese (jumătate distrată, jumătate oripilată) şi-mi spune: “E una înăuntru care ţi-a luat toată familia…” Bănuiesc, greşit, că e pe bază de Băsescu. Nu, e pe bază de frustrări. Cică vine “ăla de la televiziune” (pe care nu-l ştia nici dracu-n Mărginimea Belekului) şi schimbă el regulile. Şi că o să ia ea atitudine. Terminăm şpriţul şi copiii masa şi ne îndreptăm – invariabil, prin restaurant – spre ieşire. Viteaza cucoană tocmai îşi lua un plod de aripă, cred că-l schimba. Mă uit fix în ochii ei şi aştept să ia atitudinea aia promisă. Lasă capul în jos şi murmură sfioasă: “Bună seara, domnu’ Ciutacu…”
A reevaluat, evident…
Bun revenit! Ne-ati lipsit.
E o tara plina de sfiosi, cand e vorba de responsabilitate.Cand e de dat din clanta de pe sub patura, au toti decibelii la ei! Oricum, in vacanta sau nu, la turci sau la papuasi, prostia vegheaza intransigenta, nu cumva sa treaca nebagata-n seama!
😆
Biata de ea! Dacă atât poate… A trebuit să dai şi acolo peste prostia de acasă…Îţi înţeleg frustrarea; te auzisem şi în duminica aniversară, când le ziceai colegilor că noul hotel e cam plinuţ de români (!).
Daca avea soricelul si tastatura la ea vedeai tu… 😀
Gresala a fost: “cu ieşire la megaterasa comună” – ca acolo te-a putut vedea.
Ai grija data viitoare ca cine stie .. ??!!
si de fapt care era problema ei… ca n-am inteles…
INTELIGENTA RUMANULUI ESTE INTRECUTA DOAR DE CINSTEA SI CURAJUL SAU
Denota ca era romanca… 😀
n-as generaliza. eram impreuna cu alti romani, in banca lor. si am intalnit o multime de (alti) romani foarte decenti
multimea asta de (alti) romani este foarte minoritara .Daca esti politician poti sa-i pupi in fund cat vrei cu vitejia , bunul simt ,inteligenta lor , etc.; Dar cum a dovedit-o statistic BAC -ul de anul acesta ,suntem o adunatura de neamuri proaste .(majoritatea)
@ionut: ti-o fi dovedit tie. eu nu prea am cunostinte cu inteligenta sub nivelul marii. iar pe ailalti – care, intr-adevar, mi-au decis mie viitorul apropiat – incerc sa-i evit cat pot. si, de cele mai multe ori, imi si reuseste. cat despre cei intalniti, am spus decenti, nu destepti.
Românii se poartă după cum le este felul chiar de-ar fi teleportati pe lună;si cei destepti si cei decenti si cei…invers.
Vine ala de la televiziune sa faca legea aici lasa ca o sa vada el.Mai tarziu cand ai aparut i-au pierit cucoanei ,,luptele,,din cap. Ha,Ha,Ha. Mi-a adus aminte de bancul…Un tip intra intr-un bar.
– Un whisky sau fac ce-a facut tata…
Barmanul, speriat, ii da un whisky. A doua zi, la fel. A treia zi, barmanul isi ia inima-n dinti si intreaba:
– Dar ce-a facut tatal dumneavoastra.?
– S-a dus la alt bar.
Din punctul meu de vedere, remarcabil in toata povestirea ta e faptul ca femeia respectiva te cunoaste. Spun asta pentru ca in general, genul acela de compatrioti, cunosc foarte bine persoane de tipul Simona Gherghe sau Maruta. Asa ca fii fericit, ai intalnit exceptia :).
Bine ai (ati) revenit. Mi-ai (ne-ai ) lipsit. Cafeaua de dimineata n-are acelasi gust fara tine….Despre tanti aia revoltata… inca o dovada ca romanii au talent. Sper ca nu toti=))
cei ce au mereu ceva de comentat cu voce tare si care sint mereu pusi pe harta sint in proportie de 99% romani, iar 75% dintre ei sint tigani (intr-un fel sau altul). ii poti intalni cam peste tot, cu precadere in zonele limitrofe tarii, dar si in tari mai indepartate(in procent mai mic). este o specie libera (asa se pretinde)care imita prost democratia. multi dintre ei, in special cei cu bani, sint parveniti care n-au avut suficient timp sa se acomodeze cu asta si in prostia lor acum se cred o specie superioara. astia sint o ramura si mai periculoasa care tinde sa se inmultesca foarte repede datorita climatului propice de dezvoltate intretinut de marinaL si sinistra lui gasca pdl-ista. sansa ca in viata asta sa te intersectezi cel puti odata cu un astfel de specimen este relativ redusa chiar in tari ca China sau Japonia, iar in romanika este zero.
Doamna Profesoara a lu’ Badea?
poza ataşată postării are vreo semnificaţie?
Dacă m-ar fi întâlnit pe mine, sigur îmi lua capul cu karata! 🙂
Sunt de acord ca nu este “politically correct” sa generalizam. O facem totusi cu pasiune si frustrare. Pentru ca noi romanii am ajuns sa ne dispretuim pe noi insine pentru ca lipsa de educatie, de curaj, de bun simt etc etc. Ne mai alina gandul ca exista si exceptii. Dar ce facem cand mergem mai departe pe firul logicii la ideea ca exceptiile nu fac decat sa confirme regula?
Esti rautacios.:)S-a pierdut.Oricum e mai bine asa decat sa te trezesti cu cine stie ce faze.
….asta e romanul ( majoritar ) !!!….tipa si se vitejeste la el in cotet….cind trebuie sa se exprime in fata celui pe care il contesta….se baga sub pat…sau la circiuma….de aceea nu sint in stare sa iasa in strada….de curajosi ce sint….
ai nostri ca brazii cu mucii pe piept, ce vrei e pamantul plin de tot felul de oameni si o multime de ciumpalaci.
Domnule Ciutacu, ati fost cumva la Paloma Pasha Resort? Pozele imi par cunoscute! 🙂 Acolo vrem sa ne oprim si noi in concediul din anul acesta!
Exceptand intamplarea cu doamna ”without balls” sa-si exprime liber parerile (ca doar e democratie si n-ar fi fost prima care sa va ia la rost, nu?), a fost frumos acolo? 🙂
Victore pana la urma fumeia a luat atitudine – te-a salutat 😉
Ciudat e ca tipa n-a zis “vine ala de la Jurnalul National”, ci “ala de la televiziune”. In mod categoric, ipochimena nu da doi bani pe scrisul tau si face parte din categoria “mitocan – majoritara” care iti anihileaza orice argument prin intrebarea “si ce ba, aialaltii nu fura?”. Data viitoare incearca Sardinia sau Corsica.
@purcelix: e deja cotidian faptul ca in constiinta publica exista doar aia care apar la tv
@Victor : E adeavarat, dar foarte trist! Din pacate incultura naste monstrii ai ratiunii de tipul “stufos ca sulita, din fata zimbru – de pe dunga timbru” care daca pot sa numare pin’la 20 fara sa-si zmulga cizmele din labe se si inscriu imediat intr-un partid politic (cit mai soios cu putinta) si incearca sa apara la tembelizor. Eu numesca asta inconstienta publica!
o experienta tulburatoare
Bine ai revenit!
Am fost de curand pe la fratele nostru turc, la el la mama lui. Cand mergi cu astia mici, sistemul ultra all inclusiv “rules”. Pe scurt, a fost super fain!
Acolo erau 80% rusi, toti rude cu Putin 🙂
Parerea mea este ca pe langa toparlanul de “Bucale”, fratele rus este MULT mai rau.
@purcelix
Crezi ca in Corsica/Sardina e free de cocalari? 🙂
“Ai nostri ca brazii…cu mucii pe piept”
Atitudine la altitudine 🙂
Deasta eu mereu incerc sa merg in concediu in locuri cat mai “exotice” indepartate ca sa nu dau peste exemplare din jegul asta de popor …
Tipic romanesc!Toti is viteji, pana-i pui la treaba.
Romanii se pricep la toate, dar in special se pricep la nimic. Clar suntem cei mai priceputi. Sunt si exceptii de romani care merita tot respectul, dar din pacate sunt din ce in ce mai rari. Vis-a-vis de atitudinea umila a doamnei dupa ce a aruncat cu vorbe urate, este perfect normala. Avem exemplu de meeting-urile organizate: multa vorba, mici si manele, fapte ioc.
MI-A VENIT INIMA LA LOC
Aseară era răcoare în parcul ce-l frecventez, şi curat. Mulţumesc Oprescule ! Un grup de tineri frumoşi şi foarte spălaţi interpretau la coarde o melodie neauzită de mine până atunci, pe versuri clare, ce le-am reţinut graţie repetării lor de către interpreţi :
Vreau să mătur glodul cu mutra lui Jon*.
Mama lui de câine cu ochi de bufon !
Refren:
Hai în pui mei, Javră Ordinară ;
Ai făcut din ţară una de ocară !
………………………………………….
Ei stăpânesc armele democraţiei, şi vor învinge ! Mi-am zis, simţindu-mă de… 19 ani.
Victore cumva e Concorde in poza? plec si eu saptamana viitoare acolo si voiam sa stiu ce impresie ti-a lasat
@marius: noi am fost acum cativa ani. value for money
Cred ca explicatea e alta, cucoana te cunsotea de undeva fizic nu doar de pe sticla. Vedetele de nu au cum sa cunoasca pe toata lumea cu care au dat vreodata noroc, in schimb oameni obisnuiti isi amintesc exact. Si probabil facea scandal ca nu ai remarcat-o sau tocmai ca sa o remarci, sa se dea mare in cercul ei de prieteni ca va cunoasteti. Comportament de parvenit dornic sa devina vedeta.
hai ca a fost prea tare replica de final “Bună seara, domnu’ Ciutacu…” :)))