Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Sorine…

Sorine…

Azi te lansezi. Și bine faci. Ești singurul care are stomac și coaie să-l facă pe Traian. Da, ai ajuns primar și ai promis că nu te bagi la președinție. Nu te-am crezut un minut, deși te jurai pe cămașa albă. Ai dezamăgit multă lume candidând, în ciuda promisiunilor ferme și repetate că stai trei mandate la Capitală; inclusiv pe mine. Da’ scopul scuză mijloacele. O țară întreagă poate fi salvată de un tiran cu apucături de Ceușescu, dar mult mai lacom și mai ticălos. Dacă o poate face prin tine, dă-i înainte. Nu ești perfecțiunea întruchipată și nici eu nu cred în Moș Crăciun și-n apa caldă de la bloc. Dar ai chiloții plini. Folosește-i, frățioare!  Ai cu ce. Tu nu ești vreun sfânt de pe cruce, eu nu sunt baba sfioasă care te-așteaptă să te pogori cu lumina sfântă. Trăim în capitalism, cererea e pe cale să se întâlnească cu oferta. Tu vrei și poți, eu sunt direct interesat. Avem două ture la activ, Spitalul Municipal și Primăria Capitalei. Italienii spun non c’e due senza tre. Hai să vedem ce-o ieși! În definitiv, n-ai de pierdut decât stima naivilor. Eu nu contez…

P.S. Prefer să primesc sfaturi de rezistență munți de la cei care nu stau sub umbrelă pe plajă. Ceilalți să beneficieze liniștiți de cremele antisolare…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

143 thoughts on “Sorine…

  1. Bai oameni buni, voi chiar aveti inca impresia ca exista politicieni care isi pastreaza promisiunile? E chiar obositor, ma gandeam ca aici gasesc persoane mai conectate la jegul realitatii.
    Nu exista nimic vertical in politica, cat despre barbatia lu Oprescu, cuvantul vertical naste un oximoron.
    Inteleg ca Victor il investeste cu potential pe doctor, desi personal nu cred ca are, e prea tarziu. Dar nu va mai socati ca a zis una si face alta…. e penibil.

  2. Victore,da’ce limbaj elevat ai!Ne-am prins,cam asa vorbesti tu cu doctoru’,nu-i asa?Adica e de bine,e de apropiere!Si daca tot ti-ai oferit tu serviciile,ar fi nebun doctoru’ sa te refuze…La palmaresul tau,castiga sigur presedintia.Si inca din primul tur…

  3. @Marius-catalin: dat fiind ca e contracandidatul literatului Basescu, banuiesc ca ar trebui sa fie rusinat. tocmai i-am refuzat propunerea de colaborare, daca asta va macina la sufletele voastre candide si portocalii

  4. Ei, cu doctoru’ e mai complicat decat pare! El are farmec, pare a avea oarece in izmene si meseria il recomanda, pe principiul ca medicul nu face rau. OK. Dar in tara, poporeanu’ nu-l stie, mi-e greu sa cred ca recupereaza umbland ca bolundu’ din judet in judet, din oras in oras, din comuna in comuna. In plus, n-are partid in spate. Pe urma ar mai fi si asemanarea cu marinarul, multi au impresia ca doctoru-i doar un marinar mai slefuit. Iar faptul ca nu s-a tinut de cuvant cu asteptarea trei mandate la primarie pt ca abia mai apoi sa incerce presedintia, va fi speculat, accentuat si reprosat de toti ceilalti candidati, si ar avea dreptate. Ar mai fi si faptul ca, de cand e primar, toata vitejia si cutezanta din campanie, s-au topit, prezenta si rezultatele doctorului fiind palide si dezamagitoare. Ca si marinaru’, a promis razbel si apoi a incheiat aliante jenante. Dupa experienta cu marinaru’, ma gandesc ca nu cumva urmatorul presedinte, sa nu aiba alt curaj si alt aplomb decat credem noi, si sa ne trezim ca am scapat de dracu’ si dam peste tac-su. Noi toti, daca vom scapa de marinar si sleahta portocalie, vom avea sensibilitati si suspiciuni, urmatorul presedinte va trebui sa mearga ca pe oua, nimeni nu va mai dori sa retraiasca dezordinea si balamucul de azi. Mi-e teama ca doctoru’ nu va putea alina susceptibilitatile generale, el fiind tot un sngvin si-un nelinistit. Oricum, traim timpuri misto, pana-n noiembrie o sa ne distram al naibii!

  5. Victore. Tot ce sper e sa nu se intample asta:

    Sa nu traim cacealmaua:
    de la ȚEPELE lui Basescu la SCHELEȚII lui Oprescu.

    Ai garanții? Măcar intuitive? Aț vrea sa stiu.

    Oricum, filosofia focii de la circ este cea valabila!

    Bafta. Eu ma voi decide pe 22 noiembrie. Pana atunci ii sprijin in mod egal pe: Antonescu, Geoană si Oprescu (ordinea este alfabetica!)

  6. Eu una nu prea vad sensul candidaturii lui Oprescu . Poate doarsa-l incurce pe Crin Antonescu , singura alternativa la tiran . Doctoru’ seamana , in fapt , cel mai bine cu actualul ( limbaj , atitudine etc. ).

  7. I-ai refuzat propunerea de colaborare pentru ca nu vrei sa fii asociat cu un pierzator .Stii,in sinea ta ,ca nu va castiga,de aceea te-ai delimitat .Victore ,recunoaste ,n-are fata de presedinte.Provincia nu-l voteza pentru ca este etalonul de” mitica ” .

  8. @contele: asa ziceau unii si la Capitala 🙂 ma onoreaza si ma flateaza cand unii oameni se gandesc la mine (mai ales cand ii doare), da’ eu am slujba la privati si-mi lipsesc ambitiile de a-i scoate eu oamenii lu’ Basescu din chiliile de la Palatul Cotroceni.

  9. Avand in vedere cat de corupt e sistemul medical la noi in tara, nu as sprijini, din principiu, un doctor, o persoana care s-a invatat mai mult sau mai putin cu mita.
    Cum poti sprijini un om care s-a opus la tot ce a reusit Arafat sa faca ?

  10. Victore,fara suparare,las-o mai moale cu etichetele.Ce-i aia,suflet portocaliu?Apropo,ai vazut-o la lansare pe fiica lui Gionel ce mandrete de rochie portocalie-mi purta?Se asorta cu esarfa portocalie a mamitichii,Mme Mihaela.Asa-i ca-s inselatoare etichetele astea colorate?

  11. Ati castigat.Nu mai purtati maiou.
    Dupa umila mea parere, a pierdut startul. Numai cu o mobilizare masiva a electoratului anti-Basescu(aia 70 %) poate reusi. Nu stiu ce sprijin va avea in teritoriu, daca PSD il poate sprijini in turul doi si cine il poate ajuta in primul tur.
    Depinde f.mult cu ce mesaj si program va veni, ce echipa guvernamentala isi doreste.Cred ca solutia este guvernul de tehnocrati, pe care toata lumea il doreste. Asocierea cu primarul Sibiului capteaza atentia.Si daca va scoate scheletii aia…
    Sunt curioasa care va fi mutarea de la Cotroceni.Tot un independent?
    Update: E greva generala.D-nul “premier” Basescu, nu ia atitudine? Sau s-a ascuns…

  12. @Marius-catalin: 1. la mine pe blog, nici macar in gluma sa nu-ti mai permiti sa-mi spui mie ce sa fac. 2. nu ma uit nici la Geoana decat strict cat sa ma conving ca-i la fel de neschimbat; cu atat mai putin la neamurile lui. 3. si eu am trei pulovere portcalii, da’ nu votez cu ele, ci le imbrac.

  13. Vorba lu’ Badea : ” daca o foca candideaza impotriva lui Basescu , o sa votez cu foca “. Perfect adevarat, nimeni nu cred ca mai poate salva tara asta in timpul vietii noastre, oricare dintre cantindati ar castiga. Totusi, sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului si anume , trecutul curat al lui Crin Antonescu. Neavand dosar ( nesantajabil ) si nefiind dator prea multora , ar fi in opinia mea cel mai nimerit sa fie presedintele tarii. Pacat ca nu este foarte infipt, ca sa-i dea peste bot viitorului ( sper ) capitan de vas.
    D-le Crin Antonescu, daca cititi acest post , v-as sugera sa va dati jos manusile de catifea si sa-l ” ciuruiti ” pe matelot. Munitie aveti destula ,har Domnului, oferita chiar de el. Lumea este extrem de nemultumita si disperata iar daca sunteti prea bland cu Basescu or sa creada ca aveti un blat cu ‘mnealui. Fiti mai acid, vorbiti oamenilor ce-si doresc sa auda de la dvs., ca nu suntem un popor de clone a lui Andrei Plesu. Va doresc succes si, D-zeu sa va ( ne ) ajute.

    P.S. Victore, nu pot si nu vreau sa crezi ca-ti dau sfaturi dar tu poti mult mai mult in materie de scriitura. Concret, nu mi s-a parut deloc potrivita asocierea de ” coaie ” si ” chilotii plini ” intr-o scrisoare cu puternic parfum de duiosie. Nashpa rau. Sper sa nu te superi.

    Cu prietenie,

  14. Urmaresc discursul lui Oprescu. Va spun ca ma impresioneaza. Si cred ca daca o tine tot asa… are ceva sanse. Cred ca oricine intra in turul 2 are sanse sa-l invinga pe Basescu.

  15. Pt mine Oprescu reprezinta o mare dezamagire! Ca primar e varza, n-a facut absolut nimic! Ca sa-mi confirme faptul ca nu e decat un demagog fara cuvant si onoare acum mai si candideaza! Asa cum singur a declarat in discursul de lansare- nu stiu cine i l-a scris dar a fost totl insipid si inodor- toti sunt o apa si-un pamant, inclusiv el, sau chair si el!
    Asadar, eu nu votez cu nimeni, mi-e scraba de toti!
    PS. Astept si eu un primar care sa vina, sa ramana si sa faca ceva pt orasul asta din ce in ce mai poluat si mai aglomerat! Am 33 de ani, sper sa am noroc si sa prind vreun primar de genul asta!

  16. DA…cu bla bla bla ne-a vrajit si cand a candidat la Primarie si…a reusit.Dar ce a facut pentru Bucuresti?.Din punctul meu de vedere nimic…ca sa nu mai spun ca are relatii de prietenie si anturaj cu lumea interlopa.Alte vorbe in zbor,alte minciuni…

  17. Domnule Ciutacu, doresc sa dau Cezarului cea ce este al Cezarului.Desi sint mai mic in virsta, l-am cunoscut pe Sorin cind facea ucenicie la prof. Simici la Spitalul 23 August; ala era un profesor dur si nu toti “papagalii” puteau sa-i fie asistenti. Apoi l-am urmarit la Municipal si cred ca este un chirurg bun, nu e Dan Sedlacek sau Mihnea Ionescu dar este un chirurg decent, asta pentru aia care intreaba daca este doctor. Politica este o alta chestiune, o gramada de doctori, eu printre ei, au intrat in 1990 in politica pentru simplu motiv ca nu puteau fi santajati la slujba ; fenomenul s-a produs in toate tarile iesite din comunism, nu numai la noi. De ce este de stinga ?? Aceasta intrebare merita atentie. Cert este ca desi performanta la primarie este “precara” totusi in comparatie cu cea a lui Basescu este stelara, macar a dejucat “business as usual” al gastilor de interese. Sper, ca si la presedentie sa faca la fel. Nu ne imbatam cu apa rece dar, comparativ cu Basescu, este cert un progres, daca un candidat mai acatarii natia romana nu este in stare sa produca la acest moment. Credeti-ma ca, pentru un libertarian, inrait de dreapta, a considera un candidat de stinga este ca si cum as inghiti fiere dar, in fata marelui dusman politic si catastrofei care ne asteapta, orice compromis politic este justificat.
    Un taliban,

  18. @Stoica Cristina Argentina: Doctorul Oprescu, dupa cum stie toata lumea, nu are sprijinul CGMB, deci este impiedicat sa-si faca treaba asa cum trebuie si cum ar putea. Din alt punct de vedete, Sorin Oprescu mai are inca doi ani si jumatate de mandat.
    Pe tine te-as intreba insa, ce a facut bun colegul tau de partid TRAIAN BASESCU si clanul lui mafiot, ca Ministru al Transporturilor, ca Primar General al Capitalei si ca Presedinte al Romaniei?!

  19. Şi dacă ramuri bat în geam
    Şi iese iarăşi Chioru’
    Mă mut de tot la Amsterdam
    Că s-a tâmpit poporu’.

    De Basescu neam saturat
    Geoana iarasi minte
    Antonescu nu este curat
    Vrem Oprescu Presedinte !

  20. Sorin Mircea Oprescu vrea să-şi cumpere locul la Cotroceni prin promisiuni obţinute din vânzari de promisiuni anterioare.
    Promisiunea ? Este un angajament onest. Angajament între doi parteneri. Unul promite şi celălalt este convins că promisiunea va fi respectată. Fiecare primeşte, la rândul lui, conform înţelegerii, roadele promisiunii. Adică, tu cetăţean mă votezi pe mine, Sorin Oprescu, primar general, şi eu promit că mă voi ocupa exclusiv de problemele tale. Timp de 4 ani, nici mai mult nici mai puţin ! Nu mă răzgândesc precum au făcut alţii. Plusez şi promit că încrederea voastră nu va fi dezamăgită. Nu voi candida la preşedinţia ţării. M-am angajat, cu voi, în promisiune, şi nu voi ceda tentaţiilor de mărire. Azi, Sorin Oprescu merge pe drumul deschis de cel care promitea demisia în 5 minute, de cel care promitea că se preocupă de criză. Primarul general al capitalei vrea ?pauză? de promisiune. Vrea, pe timpul pauzei, să devină locatarul Cotroceniului. Oare ce ne va promite acum Sorin Oprescu ? Ne va promite alte. promisiuni. Promisiuni cumpărate din beneficiul vânzărilor de promisiuni anterioare ! Aşa cum fata lui Băsescu şi-a cumpărat o casă de un milion de euro din vânzări anterioare.

  21. Un discurs gandit extraordinar de pragmatic, intr-un limbaj simplu, pe intelesul tuturor, dar din care nu au lipsit elemente de retorica cu efecte rascolitoare.
    Dupa radiografierea Romaniei de azi ‘blocata institutional, politic, economic’ din cauza ‘bataliei pe cascaval’ a oamenilor politici, Romania este dezbinata, in care ‘romanii’ pentru acesti oameni politici ‘nu exista’.”Vreau o Romanie…” repetat de cateva ori ne face sa ne ciulim urechile si mai mult la un angajament ferm in lupta pentru binele poporului;pentru – o Romanie ‘normala’ in care oamenii isi pot implini visul, – o Romanie unde cetateanul nu este umilit, – o Romanie in care nu domina frica si ura.Cuvinte mobilizatoare, care tintesc drept inima romanilor care “EXISTA” PENTRU EL CA VIITOR PRESEDINTE. Sa-l ajutam sa-si implineasca si sa ne implineasca visul de a recastiga “Romania noastra” a tuturora.

  22. Pe mine m-au socat sfiosii care si-au jurat ca nu il vor vota pe Oprescu pentru ca spune “po” in loc de pe o sau “aive” in loc de aibe .Asta inseamna ca nici Geoana nu are nicio sansa pentru ca e “rr-it”,Basescu subrezeste “structurle”limbii ramane, Nati abia bungheste romaneste…Hmmm Vadim in schimb le zice bine deci ,am aflat, sfiosii sunt PRM-isti.

  23. In momentul asta cred ca doctorul e singurul care are cel putin o sansa de a-l invinge pe Basescu pentru ca e singurul care pare sa aiba ceva cojones. Rǎmâne doar de vǎzut care le are mai mari.

  24. EU SUNT DE PARERE CA SINGURUL CANDIDAT CAPABIL SA FIE PRESEDINTE IN CONTEXTUL ACTUAL E CORNELIU VADIM TUDOR

  25. Pe mine m-a dezamagit discursul lui Oprescu.Nu-l vad in turul 2 ,a pierdut startul,tara nu e capitala.Nu vad nici o diferenta intre Basescu si Oprescu.Parerea mea.

  26. Buna seara d-le Ciutacu,
    Ii dorim succes dl dr.Oprescu si sa-i ajute Dumnezeu!
    Cu acelasi respect,
    IoanaP

  27. Lumea uită şi votează.
    Uită ce-a promis Oprescu câns s-a făcut primar.
    Votează şi simte că se răcoreşte scăpând de Băsescu. Nici nu mai contează ce-o face Sorinel.
    Parcă autostrada aia ce trece peste Bucureşti, chiar trebuie s-o termine. Bine măcar c-a început-o.

  28. Sorin Oprescu va candida? Foarte bine, pentru ca:
    1) pierde
    2) peste 3 ani daca mai vrea sa fie primar, sunt curios si eu ce o sa la spuna bucurestenilor. Probabil ceva de genul: “Pai un an si ceva a fost de acomodare, vreo 3 luni am fost in campanie, si in 2.5 ani ramasi, ce puteam sa mai fac??? ” 🙂
    Asa ca scapam de el si de la primarie.

  29. Ce facem, inlocuim un golan cu un golanas? Pana la urma nu conteaza cine iese daca pierde baselu.

  30. Se pare ca lansarea candidaturii lui Sorin Oprescu a creat ceva deranj. Deontologii de la Hotnews, reflecta negativ si tendentios candidatura sa in ambele articole legate de subiect: In primul mentioneaza o declaratie mai veche in care spune ca ar fi o lasitate sa plece la Cotroceni, iar in al doilea mentioneaza sustinatorii prezenti la lansare: unii “apropiati de Ion Iliescu”, altii “afaceristi cu interese imobiliare”

  31. In mod sigur nu va iesi presedinte (cel putin pentru ardeleni hoprescu = zero) dar e interesant de la cine ia cele mai multe voturi, poate ne dam seama cine il scoate in fatza.

  32. Bine ati intrat in cursa Domunle Oprescu! va votez ca imi place tusul pe verso la buletin…

    Dea Domnu’ sa se disperseze votul cat mai tare… in primul tur, ca numai asa aducem la vot pe nehotaratul ca mine… impotriva manelistului lui “gherila de pipera” sau “futila de italia” sau prostila de sectorul 5 cu faina si orez ieftin in papornita scorojita de acum 3 ani.

    recunosc, Imi place misto-ul fin, imi place curatenia germana din Elias Maternitate si meseriasii de acolo, Imi mai plac si planurile marete de traversat Bucurestiul pe la etajul 50 cu autostrada…etc etc…

    Mie si nehotaratilor care se uita cu sila la ce fac astia de 5 ani, ne place sa credem ca numa un NEBUN mai aduce schimbarea in Bine, doar sa ne convinga ca “le are cu BISTURIUL”

    Partea proasta e ca mie imi place misto-ul si franchetea, da la tot romanul nu ii trebuie asta…el vrea sa va coborati suficient de jos ca sa pareti mic si popular ca Basescu. da’am incredere ca o sa o faceti cu Brio asa ca luati repede reteta: o votca la bord ca sa aveti spirit, un tricou cu maneca larga… si dungi, o fata ravasita, fara gel de par, da pantalonii necalcati, un dans stingher si nepotrivit la o nunta, si cel putin cateva fraze rasiste …. plus o dacia logan in loc de BMW… bune ar fi si ceva controverse de vuieste presa si ia aminte nehotaratul sa iasa dracu din casa…

    nu intra in discutie basinile unui FIN CA GEOANA, NU INTRA NICICUM IN DISCUTIE ELEGANTA PATRIARHALA a unuia ca RADU STRUDEL. da buni ar fi ceva bani americani si o strategie clara in caz ca il luati pe GEOANA in turul doi la viteza….si mai ales daca reusim sa aducem pe BABA RADA SI PE NEGHIOBUL LUI BASESCU LA MASA NOASTRA…nu in ultimul rand preteni de mult uitati ca Vanghelie nu strica….el stie ce solutie solara e buna ca sa nu iti pierzi bronzul iarna….

    de unde dracu o sa le scoateti pe toate astea nu stiu ca si in pijama tot aveti eleganta si sobrietate de ELIAS…

    ORICUM AR FI SPER, sa dispersam votul in primul tur, ca sa pacalim gaina romaniei si sa ne apucam de treaba… cu un cocos la carma ….

    …in loc de un clapon inconjurat de gaini… cu sindrom premenstrual zi de zi

    Din practica votului in Romanica, mandate clare (67%)iau doar smecherii ca Mazare ( PSD ACUM – dar divortat de PSD cand nu ii ieseau cifrele) si ar mai fi ceva exemple.

    Ideea e urmatoarea….finuti pensati ca Antonescu iau ceva voturi de la cei care stiu ce vor de la viata si in general de la economie, politica, sanatate etc….ceva voturi mai iau si becalisti ingroziti ca ii aresteaza basescu din nou. Cu un kil de rudotel administrat la timp, vine tata Vadim si ne da toate voturile lui de neo-legionar si ne-am scos. ramanem in cursa doar cu marinarul ….si cum se vad numai taifunuri la orizont…poate o scoatem la capat…

    sa va vad Domnule Oprescu. aveti toata increderea mea dar sa stiti ca va votez o singura data…in primul tur, iar in turul doi tre sa va aratati boasele in negociere cu ailalti ca votul meu oricum nu conteaza….va confruntati cu romanul in turul doi

    SUCCES!

  33. Mie mi-a placut discursul domnului Oprescu. Dupa parerea mea a fost cel mai bun discurs de candidatura, clar, scurt, incisiv, impresionant, pe intelesul tuturor.
    Succes domnule Oprescu!

  34. Ca jurnalist ce ma pretind independent mi-ar fi rusine sa sustin un golan cu nimic diferit de Basescu, la functia de presedinte. De ce Basescu era mincinos si ipocrit, cand renunta la primarie iar Oprescu e indreptatit sa insele increderea oamenilor care l-au votat? Pentru ca ti-e amic? Prietenia cu el nu-i scuza cu nimic caracterul duplicitar si apoi, cine se aseamana se aduna, domnul meu. M-ar deranja sa am prieteni niste hoti si niste gargaragii, atata vreme cat eu ma pretind stalpul moralitatii carpatine. Chiar faptul ca a tradat nu te deranjeaza, herr Ciutacu? Sau iubesti in egala masura tradarea si pe tradatori? Inteleg ca ti-e prieten “Doctorul” dar ca ziarist ar fi trebuit sa-ti fie mai prieten adevarul. Nu ziarul, principiul. Pentru ca ma incapatanez sa cred, chiar si dupa acest lingusitor articol de captatio belevolentiae la adresa unui derbedeu cu mintea suspendata, ca inca mai ai principii.

  35. Deranj mare in tabara pdl-ista ca si in cea psd-ista!Nu inteleg unde-i problema!E certa diferenta de valoare si capabilitate intre el si mariner!Si avem deja garantia ca nu va lua hotarari sub influenta lui Bachus ori a elenei(pe care a scos-o cu parcari cu tot din Bucuresti!)

  36. Ma tem ca pe mine n-o sa ma intrebe nimeni ceea ce cred,totusi sa presupunem ca sunt intrebata,raspund ca nu-mi inspira incredere Sorin Oprescu,deoarece a promis ca nu va pleca de la Capitala si mai cred ca a fost deja santajat si nu poate sa faca ceea ce a vrut.Oare exista in tara aceasta cineva nesantajabil,sau suntem un popor de nenorociti care am trait din compromisuri si smenuri mai mici sau mai mari? Sa ne intrebam cam care a fost cursul vietii noastre al tuturor celor ce am trait mai mult de 30 de ani? Dar marea mea curiozitate este care va fi omul santajabil care va avea curajul sa dea piept cu ticalosii de santajisti si sa explice totul.Sorin Oprescu si-a schimbat discursul,si-a schimbat atitudinea si este vizibil ca are si el camarila lui deja.Oare ce sa ne asteptam de la Crin Antonescu?Are ceva schelete in dulap? Pare ca nu,dar mai stii? De ceilalati nu comentez ca sunt banditi de tot si sper ca oamenii sa se gandeasca la Oprescu si Antonescu,desi parca as fi dorit o gama mai larga de “Oferte”. Se pare ca atata avem.

  37. Na-ti-o franta ca ti-am dres-o !
    Ce v-a apucat oameni buni? Nu poate sa aiba cineva pareri ca o dati cu mucii in fasole!
    Ia sa-mi insirati cati de-aci care va dadurati atotstiitori lu’ peste ati lucrat vreodata intr-o functie de conducere ? ha? Cati ati lucrat cu populatia la un ghiseu? Cati ati fost capabili sa conduceti o primarie? Cate drumuri si cate case ati construit voi?
    Si mai ales cati dintre voi, sunteti doctori ca sa va dati cu parerea ce poate sa faca un doctor si ce nu?
    De ce NU Oprescu, Nu Oprescu, Nu Oprescu ??
    De ce NU Oprescu? Va e frica ca ne pune Oprescu la munca si ca va face din tara asta ceva??
    Hai sa va aud…!!

  38. Domnule Ciutacu,
    Aveti o emisiune interesanta si sunteti un om spontan.
    Dar,
    Vorba lu’ nenea Iancu, in legatura cu candidatura medicului Oprescu la Cotroceni, “ma tem de tradare”.
    A afirmat ca vrea sa faca treaba in Bucuresti. Cum subit, s-a decis pentru presedintie???!!!
    Cu stima

  39. Depolitizarea sistemelor tehnice si a specialistilor este o tema f. importanta pt. Romania . A ajuns politica sa ne intre si in pat , mai rau ca pe vremea Ceausescului . Da-i inainte , doctore! E foarte bine .Si vezi , poate-l operezi de cap pe Basescu si pe toti politrucii lui . Si fii atent , dac-o faci, nu i-l pune in formol , ca nu e cazul ! Nu se strica . SUCCES CAT CASA !

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.