Prostovaniada bate la cur sinecuriada

vorbe-grele

Guvernul Ponta a început să ia, prin oamenii săi, nişte măsuri bruşte care pe mine mă interzic. Azi am auzit, la scurt, două trei, una după alta. Şi ziua-i lungă. Întâi, Hidroelectrica, societate de interes strategic care a încheiat anul precedet pe profit, se bagă singură-n insolvenţă. Strania motivaţie e că doar

M.R. Ungureanu, demisie fără anestezie

vorbe-grele

O anestezistă de excepţie, angajată într-un spital românesc unde pacienţii urlau de durere în timpul crizei de morfină, se implică sufleteşte, alături de alţi omologi europeni, pe consultanţă medicală, într-un proiect social al OMV AG Austria... ...a cărui reuşită o face, de fapt, administrator la Petromed, subsidiară a imperiului OMV Petrom, al

Hai să vă mai fac o tură de exclusivitate!

vorbe-grele

A făcut parte din staff-ul de campanie electorală al lui Traian Băsescu. E prietenă cu Elena Udrea. I-a fost partener de afaceri şi consilier la Ministerul Turismului. După alegeri, a fost numită director general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), astăzi în pragul desfiinţării. Calitate în care se ocupă (până

Execuţii foc cu foc: ţinta-piept Dinescu

vorbe-grele

Tot soiul de maeştri folosofi ai politicii ne-au împuiat capul, în timpul campaniei electorale, cu marea schimbare care-l va năpădi pe Traian Băsescu după ce acesta se va realege. S-a tot făcut vorbire despre renunţarea benevolă la statutul de jucător în favoarea respectării procedurilor. Pentru că providenţialul şi-ar dori să