Am cunoscut cândva un om puternic, mândru, trufaş, inteligent, agresiv, tupeist. I-am dat una-n bot când ne-am intersectat în viu prima oară. Nu i-a convenit deloc, dar i-a plăcut şi a ţinut minte că, într-o lume de slugi, singurul din incintă care n-avea nici o obligaţie la el l-a înfruntat. N-a uitat. Ne-am revăzut peste vreo zece ani. M-a căutat. Era aproape prăbuşit. Mândria ce mai rămăsese din el. Astăzi l-am reîntâlnit. Mai jos de-atât e greu de crezut că l-ar fi putut aduce sistemul care s-a întors brusc împotriva lui. Prima jumătate de oră a discuţiei, dincolo de mândrie, aş fi jurat că-i definitiv învins şi resemnat. Ne-am luat la vorbă, aceeaşi minte brici. A început să povestească. A înviat. A început să tune. I-am văzut un anume licăr în ochi. Licărul ACELA, de răpitor. Şi, deşi lunga discuţie s-a terminat cu lacrimi în colţurile ochilor (lui), mi-am dat seama că, dacă s-o întoarce vreodată roata-n viaţa asta, vai fi vai şi amar…
Va urma
Buna seara d-le Ciutacu,
Ma facurati curioasa…Abia stept sa vad despre cine scriserati;nu-mi dau seama si ma straduiesc sa intuiesc despre cine e vorba.
Cu mult respect pentru Dvs.,
Ioanap
Adrian Nastase. Sa inteleg ca urmeaza un interviu cu el?
Sa fie Decebal Traian Remes?
pai roata vietii s-a intors prima oara pentru el, trufia si agresivitatea se platesc … sa mai ajunga de unde a plecat, in viata asta, e greu de crezut.
“dacă s-o întoarce vreodată roata-n viaţa asta, vai fi vai şi amar…”
So be it ! E singurul om pe care l-as vota in detrimentul lui Antonescu si regret de 8 ani ca, din comoditate, n-am fost sa-l votez in 2004.
@Bubulea: nu-i ala 🙂
Nu e Nastase, ca Nastase nu era tupeist si nici agresiv.
Nu este nici om politic neaparat.
Poate fi, de exemplu, Vantu…
Asa se cred toti , nemuritori si vesnic puternici . Cand devin neputinciosi nu stii ce sa simti pentru ei , compasiune sau dezgust . Nu stiu despre cine vorbiti , dar sunt si vor fi destui care vor ajunge in aceasta situatie . Sper sa apuc sa vad dezgustul din ochii coanei Udrea atunci cand il va privi pe un Basescu batran si lipsit de putere .
…cred ca este vorba de d-l Adrian Nastase.
Sper sa nu gresesc; citii textul scris de Dvs. de multe ori.
Numai bine va doresc,cu sinceritate absoluta,
Ioanap
SOV? Deşi mi se par cam multe calităţi enumerate, dar nu-l cunosc personal…
DIP 🙁
Miron Cozma?
DP? SOV?
Dan Voiculescu?
Aha, m-am prins, e Catalin Voicu.Ba nu, cred totusi ca-i Papahagi.Nu stiu , ma dau batut. Glumesc, desigur ! 🙂
Aide ca ma facusi curios, daca nu e vorba de Adrian Nastase.
Cred totusi ca e vorba de Sorin Ovidiu Vantu sau George Copos.
O hi prostalau’ de boc…hihihihi
As zice ca e vorba de un sportiv. Doroftei?
personajul misterios e Corneliu Iacubov.
Sa fie Iacubov?
E de la PDL.
Iacubov sa fie?
Interesant!
Adrian Nastase, si eu cred ca despre dansul este vorba.Multa lume vorbea despre dansul ca era foarte arogan, trufas exact ca in cele descrise mai sus de tine, dar desteptaciunea asta nu io poate lua nimeni, de aceea basescu il umileste in halul asta.Dar eu cred ca atunci cand va reveni la viata dinainte va avea si mai multi sustinatori si oricum atitudinea dansului in a mai fi arogant cred ca nu mai este aceeasi.
Oricum ne-ai facut curiosi si asteptam continuarea povestirii, pana atunci te asteptam diseara la ora stiuta.
Nu pot să-mi dau seama despre cine-i vorba, dar sunt convins că urmarea-i tare interesantă. Mă hazardez totuşi la un “pronostic” … să fie vorba de fostul ministru Mureşan, cel încarcerat şi cu fiul sinucis recent ?
În rest, e greu să judeci această parte de poveste înainte de a cunoaşte în profunzime detaliile …
Aşteptăm continuarea.
Multă sănătate !
cum adica nu-i ala? sigur ca e ala. de l-ai tutuit cand v-ati vazut intaiasi data incat ramasara toti cu gurile bortite. cum nu???
Nu poate fi SOV. Ma degraba un Micky Spaguţă.
Mai bine asteptam ora 22, e clar.
Dar am o suparare tehnica. Nu e vina lui Victor Ciutacu, dar playerul cel nou de pe site merge ca naiba, se desincronizeaza imaginea de sunet.
Pacat, cel vechi, clasic, era mai bun.
Poate citeste cine trebuie.
Multumesc anticipat pentru acceptarea acestui mesaj.
Salutari de peste mari si tari !
Banuiesc ca vorbesti despre Iacobov, am vazut ceva scapare la Antena3 (la stiri dimineata: Iacobov a declarat la “Vorbe Grele”… ceva despre Base si Stolo vs. Rafo…
Ti-au stricat astia surpriza, sparge-i ! :):):)
Numai bine si sanatate !
Textul asta pe care l-ati scris, ar fi un excelent inceput de roman. Si titlul e genial. Bravo.
Sa nu-mi spui ca-l aduci pe Basescu !
Ok,pe Icubov l-a facut Basescu,zilele trecute liderul sindical Petcu condamnat definitiv cu executare, zicea ca tot Basescu l-a condamnat.Oar Basescu acestsa sa fie asa capo de tutti capi iar Iacubov si Petcu niste ingerasi care doar ajutau batranele sa traverseze strada?Nu cumva e cam spraestimat Base?
Pe bune? Urmeaza Petcu?
Iacubov. Inteleg ca astazi, de la ora 23, este difuzat interviul pe care vi l-a acordat din detentie.
Iacubov Corneliu……
o fi x, n-o fi y, dar incep sa se adune, nu-i doar unu, deci cand s-o intoarce roata, o sa explodeze cerul pe chelia sacra? incep sa cred ca-i indestructibil si nemuritor.
Pana la urma cine sunt toate persoanele astea care se aduna, se grupeaza in formatiuni politice si care participa la alegeri ca sa puna mana pe conducerea statului, pe functiile de conducere ale tuturor institutiilor statului? Sunt numai specimene care provin din mediul de afaceri (oameni cu bani) sau din serviciile secrete. La revolutie s-a strigat “nu esalonul II si fosta securitate!”. Din pacate am ajuns de unde am plecat. La revolutie a fost executat doar Ceausescu. Restul unde sunt, au zburat in cosmos, au disparut? Toti care au facut sistemul acela. Sunt printre noi, toti, bineanteles. Sunt toti aici. Bafta.
Multumesc! E impresionant. Vinovat sau nevinovat, victima sau fost calau, nu stiu.
Insa acesta e jurnalism 100%.
Felicitari!
L-ati descris foarte bine ,trebuie sa fi inteligent ,o structura umana puternica , sa poti depasii cumpita situatie de a nu fi liber .Nu cred ca este un inger, dar asa cum a spus a construit ceva ce basescu nu a facut niciodata Cred ca si d-nul Nastase iese mai puternic ,vai de basescu ……
A fost o seara foarte interesanta alaturi de discutiile cu Dragnea (mai dese ,sunt necesare )Va multumim si felicitari.Noapte buna.
prin natura formei pe care o are, roata se va invarti intodeauna. mai repede sau mai incet, dar se-nvarte! :)))
Ultimele 20 secunde ale clipului in care se face referire la basescu traian si la justitia pe care el a recreat-o, le doresc realizabile. Sau sa fie tras la respundere macar pt toate minciunile pe care le-a spus la tv. in toti acesti 7,8 ani, din pozitia sa de sef de stat.