Ce vreţi voi? Demisia preşedintelui şi a cabinetului, organizarea de alegeri anticipate şi stoparea comasării ilegitime a scrutinelor, respectarea menirii legale a instituţiilor statului, oprirea jafului şi a clientelismului, stăvilirea bătăii de joc la care sunteţi supuşi, limitarea risipirii resurselor naturale, aplicarea unui tratament fiscal corect. E deja o schiţă
Tag: smurd
Catalizatorul revoltei populare. Se poate
Aseară am moderat, împreună cu Răzvan Dumitrescu, o lungă ediţie specială a emisiunilor reunite Vorbe grele şi Subiectiv, dedicată protestelor declanşate de scandalul generic numit cazul Arafat. Îmi pare rău să tai elanul idealiştilor de paradă, dar lumea a ieşit în stradă împotriva lui Băsescu, nu a legii. Protestul a fost
Ne mişcăm şi noi mai cu talent, băieţi?
Fiindcă oricum unica ştire generată într-o săptămână de o ţară cu 22 de milioane de locuitori e incendiul de la Maternitatea Giuleşti, mă raliez şi eu smerit contextului mediatic. Şi constat că, sâmbătă, la prânz, ori s-au terminat subit urgenţele medicale, incendiile şi accidentele, ori s-au mutat în Rahova, la umbra