Democraţia săpunului. Asta-i viaţa!

vorbe-grele

Inovator cum îl ştim, preşedintele Băsescu, politician care are impresia că toate planetele se învârt în jurul lui, are, pentru uz propriu şi minimalizarea contestatarilor, o altă definiţie a democraţiei. A rostit-o, jumătate sentenţios, jumătate ghiduş, în discursul (televizat, duminică seară) pe tema recalculării pensiilor militare. Democraţia lui se bazează

21 de ani de pomană. Se-nchide cercul

vorbe-grele

N-am nici dispoziţia, nici disponibilitatea necesară să scriu. Simt că se închide cercul. Sunt 21 ani de atunci. Am câştigat puţin, dar esenţial, am pierdut enorm. Trăiesc cu senzaţia descrisă atât de plastic de CTP că, vreme de 20 de ani, s-au luptat aprig, câştigând pe rând, Partidul cu Securitate.

Schimbare de sistem în fotbalul mondial

vorbe-grele

Dincolo de zgomotul infernal al vuvuzelelor, de măreţia stadioanelor şi de calitatea reluărilor, un lucru mi-a atras atenţia în timpul primei faze a Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Marile puteri fotbalistice europene - Franţa, Italia, Anglia, (parţial) Germania şi (rămâne de văzut dacă şi-n al doilea meci)

Planeta maimuţelor solemne

vorbe-grele

UPDATE: "Vorbe grele" cu Sorin Oprescu (script şi video) Cuvântul ţară sună solemn, apelul la viitorul ei aproape că ne umple de responsabilitate. Dar noi, toţi cei care locuim între graniţele unui teritoriu unde n-avem nici o vină sau vreun merit că ne-am născut, trăim şi plătim facturi într-un prezent care

De ce și, mai ales, când o să mă retrag…

vorbe-grele

Atât cei care susțin că Gigi Becali merită să-nfunde puăcăria, cât și cei care pretind că acesta este o victimă au dreptate. Dreptatea lor particulară, subiectivă, dar consfințită de constituționalul drept la opinie. Care drept, atâta amar de vreme cât funcționează, denotă că România este, încă, o democrație, nu o