Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Farmecul şi blestemul Casei Scânteii

Farmecul şi blestemul Casei Scânteii

Am ajuns în Casa Scânteii prin 1998. Mi-am dorit să lucrez acolo şi Adevărul mi-a oferit oportunitatea. Făceam (aproape) naveta, cu 335, din Macaralei. Am plecat în 2001, când Tinu şi CTP mi-au dat praf de mers, într-un birou modern, cu tot ce mi-a dorit sufleţelul la îndemână. Azi mă caută procurorii pentru ce n-am făcut acolo. Am revenit, benevol, în 2004, la prima bătaie de palmă cu Tucă. La începutul lui 2005, m-am mutat iar; iniţial într-un birou de ministru şi ulterior în unul de director general. Am rezistat două luni în cap şi mă caută şi pe-acolo procurorii, doar-doar or găsi ceva. Iar am revenit la Scânteia (Casa Presei sună fals). Azi, înainte să plec spre Antena 3, mi-am trimis bagajele spre o clădire (oricum mai) modernă de birouri şi pe care n-am binevoit s-o vizitez încă. Probabil e pentru ultima oară când plec din Piaţa Scânteii. Fiindcă nu cred că mortul de la groapă se întoarce. Iar presa scrisă a intrat, după umila mea părere, pe drumul care se sfârşeşte la loc cu verdeaţă. O să-mi fie dor de mizeria aia de măgăoaie care se scutură din toţi rărunchii la cutremur şi unde fiecare tură cu liftul pare a fi ultima…

UPDATE: Un interviu pe care mi-a plăcut şi să-l dau, şi să-l citesc

Comentarii

comentarii

Similar Posts

36 thoughts on “Farmecul şi blestemul Casei Scânteii

  1. Unii mai dezorientati ar putea sa creada ca “drumul care se sfârşeşte la loc cu verdeaţă” este unul care duce taman la “rezerva federala”…

    Nu le dati fiori ca ar fi in stare sa se mute in birou cu dumneavoastra!

  2. O SOCIETATE FARA PRESA IN CARE LEGEA O FAC INTERLOPII TZIGANI…DIN PACATE
    DACA NU EXISTAU ZIARELE SI TELEVIZIUNILE INDEPENDENTE DE PUTERE, CRIMA DE LA GIURGIU AR FI FOST MUSAMALIZATA.

    URMARESC A3 SI TOCMAI CONSTAT CA ROMANIA ESTE PE ULTIMUL LOC IN EUROPA CA SALARIU MINIM – 159 EURO.SINCER CRED CA IN 50 DE ANI DISPAREM CA NATIE.
    TOTUSI SENZATIA MEA ESTE CA PRESA A FOST ‘AJUTATA’ SA AJUNGA IN HALUL ASTA.

  3. D-le Ciutacu,

    Suna cam sinistru “Fiindcă nu cred că mortul de la groapă se întoarce. Iar presa scrisă a intrat, după umila mea părere, pe drumul care se sfârşeşte la loc cu verdeaţă.”

    S-a mutat JN in alte birouri,cu tot cu Dvs., sau plecarati NUMAI Dvs.de acolo?!Ca-l “omor”pe dl Tuca!!!!Glumesc,ca stiu ca nu e asa(dar ma trecura fiorii…).

    Va doresc un birou cu multa caldura(si ca ambient,si ca ambianta a breslei) si cu un lift modern(sau cu scari ,cu putine trepte ,mai bune pentru sanatate).

    Cu mult respect,
    IoanaP

  4. Unde v-aţi mutat, bre? Clădirea aia era sinistră! N-am putut-o suporta niciodată! Iar la etajul opt era şi mai rău! Deşi îngrijită ar fi un lucru interesant. Aşa cu e acum, este definiţia capitalismului românesc: cârpit în cur şi cu papion.
    E de sărbătorit cu un şpriţ mare. Rece, rămâne de văzut…

  5. Acum catva timp a scris unul din colegii dvs. un articol comic si emotionant despre gugustiucii care va populau birourile la Scanteia. Ce se face dl. Tuca fara ei?

  6. @Victor
    “[…]unde fiecare tură cu liftul pare a fi ultima…” – am mers săptămâna trecută cu unul din lifturile de marfă, din spate. Propun să-i îngrămădim pe procurori acolo.
    Cât despre presa liberă…este o sintagmă lipsită de conținut ce bate spre utopie. Asta-i doar părerea mea, cu siguranță tu știi mai bine.
    Stimă

  7. Ce parere ai de noul spot al celor de la Rosia Montana, pe care l-am vazut acum in pauza la Sinteza Zilei, dar sunt convins ca se da si pe Realitatea etc. (o mama singura care’si creste cei 2 copii cu 170 de lei, priveste in camera vreo 20 de secunde si implora…scarbos).

    Probabil ca mai ales acum spatiul publicitar se vinde greu, dar totusi sa difuzezi asa ceva?

    P.S. La Realitatea de vreo saptamana prima stire pe site e una cu Rosia Montana. Mai e cineva care nu a fost cumparat de astia?

  8. @Ionut: e un spot foarte bun; si, pesemne, foarte scump platit. ceea ce-i perfect, ca nu-i prezentat ca material redactional. la Gadea se vinde greu spatiul publicitar? 🙂
    insinuezi ca pe mine m-ar fi cumparat Rosia Montana?

  9. poate baga cineva in seama

    scinteia… plumb foarte mult plumb, daca luai o gura de aer cu plumb cind intrai prin zetarie nu-ti mai venea dorul niciodata in viata de locul acela…
    ce s-a ales dupa 89 din casa scinteii habar n-am si nici nu ma incearca vreo nostalgie

    cit despre rmgc… liniste completa in presa cu foarte mici exceptii (in afara de gotiu restul se fac ca ploua)

  10. Doar mi se pare josnisc cum corporatia asta arunca cu bani in stanga si-n dreapta si cumpara tot: spatiu publicitar, politicieni, jurnalisti (excursia in Noua Zeelanda).

  11. @ ani ….cearceaful ala e semnat de slugi toti ,,inteligenti,,asvarliti de prin biblioteca judeteana sau iesiti la pensie si-au gasit culcus in a peria puterea locala pentru un codru de paine. Ma intreb din ce mai traieste respectivul cearceaf local ca orasul este sarac lipit dar curat asa in stilul comunist consacrat.Probabil este sponsorizat de Bunea Stancu din furaciuni.Ce mare suflet.

  12. Sunt de acord cu ideea ca “presa scrisa a intrat pe drumul care sfarseste la loc cu verdeata”.
    Dar,eu cred ca ea o sa mai scrie necroloagele,la multe generatii.
    La fel s-a spus si despre bani,ca vor fi inlocuti de carduri si de fotografie si de multe altele.
    Totusi,undeva la temelie,Omenirea inca mai are nevoie si de ceva palpabil/material;nu numai de virtual.
    OK!!! Dreptate exista in aceasta afirmatie a ta,dar eu cred ca aceasta criza are la baza fix aceeasi “kestie”:
    PREA MULTI BANI VIRTUALI SI PREA PUTINI IN PORTOFEL.

    Cand va disparea hartia tiparita,intr-adevar o parte din aceasta Omenire va locui si pe alte planete.
    Mai e mult pana acolo.

  13. multumesc pentru acest interviu, si da si eu as spune ca fac naveta cu 335 din barajul dunarii pana la chaeles de gaulle si de acolo perpedes prin herastrau spre zona rezidentiala nordului, dar cand faci cu drag ceva asa cum a-ti spus-o si dvs. merita, cat despre noul loc unde va ve-ti muta sa va fie de bine, nu cred ca pt dvs. conteaza sa fie birou ultima fita ci doar sa va faceti bine treaba si sa ramaneti al naibii de bun in tot ceea ce faceti, orice ar fi sa va fie bine . dana

  14. cineva ar trebui sa le spuna celor ce ti-au luat interviul ca nu se scrie “Eu l-as primii si-acu’…” ci “Eu l-as primi si-acu’” :))

  15. Victor, şi eu te rog să mă ierţi pentru off topic.

    Dar am citit ce a scris “ani”.

    Autorul articolului din ziarul respectiv din Brăila este unul dintre cei DOI pupători în cur de băsesc. Unul mai feroce decât celălalt. Cât despre celălalt, scrie şi al naibii de bine, trebuie să recunosc, cum poate nu scrie la nivel central niciun alt mizerabil de ziarist vândut băsescului. Cel de azi, însă, mi s-a părut că s-a mai potolit.

    Concluzia: dacă într-un oraş cu atâtea probleme cum este al nostru, în ziarul local cel mai citit ( cred ), un ins scrie despre MIRCEA BADEA, atunci…înseamnă că “mediocritatea sa zeflemitoare” nu are deloc rezultate mediocre la nivel naţional!!!!

  16. Update:

    Eu am văzut demult că voi, inginerii din presă, sunteţi cei mai buni JURNALIŞTI. Lucru care mi se pare normal. Prietenii ştiu de ce. 😉

    Eu nici nu mai concep să mă uit la ceva înregistrat. N-ar trebui s-o mai facă nici cei care vor să intre cu adevărat în competiţie.

  17. Domnule Ciutacu,draga Victore. On topic sau off topic, depinde. Ai face un interviu cu CTP? Asta daca, evident cererea s-ar intalni cu oferta?

  18. Victor, scuze ca nu stau pe subiect, am citit comentariile si vreau sa imi dau si eu cu parerea vis a vis de spotul ala cu rosia montana, cu mama care-si creste copii cu 170lei. Eu inteleg ca se vinde scump spatiul publicitar la Gadea, dar oare aia nu sunt tot banii publici ?! ca oare de unde au cei care au lansat spotul bani sa plateasca ?! Chit ca vin ei cu banii si ii recupereaza apoi de la mine, dar tot bani publici sunt, nu ?

    Nu il acuz pe Gadea, nici pe tine, nici antena 3 pentru ca sunteti ultima insula de normalitate intr-o tara subjugata de mediocritate, dar totusi, cred ca Gadea putea sa gaseasca banii in alta parte. Sper ca sunteti la nivelul la care sa puteti refuza anumite oferte, indiferent de cat de tentante sunt. Si mai ales ca stiti ce imbecil de la cotroceni sustine campania asta…

    (faza asta este ca intalnirea lui geoana cu vantu inainte de alegeri, in urmatoarea zi base a avut material sa-i pompeze in fata.)

    Ne scuzi ca “polenizam” cu tine subiectul, dar eu cel putin va vad ca o familie si cred ca discutati treburile astea.

    Sanatate.

  19. Domnule Ciutacu, nu inteleg si, fiind om batran, nu te juca cu inima mea! Spui ca e ultima data cand pleci de la Casa Scanteii, spui ca pleci spre o alta cladire, citesc intr-un raspuns de mai sus ca nu pleci de la JN… Rezulta ca se muta cu totul JN. Asta e? Pentru mine JN a insemnat foarte multa vreme dl.Tuca.. jur ca numai pentru gingasele si poeticele lui editoriale; dupa multa vreme mi-am dat seama ca JN incepuse sa insemne Victor Ciutacu caruia ii asteptam de asemeni editorialele (cuvintele, logica si intuitia subiectului ales le ai sau nu!), acu’ ce se va intampla? Cum sa inteleg sibilinica de mai sus?

  20. @mirel: profesional, as face un interviu cu CTP. are multe de spus si ar iesi misto. din pacate, atmosfera dintre noi este inghetata si nici unul nu pare dispus sa aprinda focul intru dezghet.
    @Vlad: JN isi muta sediul; cu tot cu mine
    @Lee: nu-s bani publici. sunt banii companiei private care vrea sa exploateze resursa naturala a statului si, cel putin delocamdata, nu prea reuseste.
    @all: ma oboseste repetarea off-topic la nesfarsit a obsesiei cu reclama la Rosia Montana. orice as scrie, isi aduce aminte cineva ca a vazut un spot pe A3. spre exemplu, aici e un text cu profund caracter personal, cum si scrie suficient de citet. chestia aia care va enerveaza e un clip publicitar, comercial, cu nimic mai mincinos decat, spre exemplu, cele 99 de pete pe care le scoate Dero. o televiziune nu se tine cu morala, ci cu bani. sunt cheltuieli si salarii de platit. nimeni nu e, pe praful asta, la nivelul de a refuza o campanie publicitara de anvergura. in plus, faptul ca Basescu sustine necesitatea exploatarii nu face reclama nici mai ticalosa, nici mai luminoasa decat e. face parte dintr-o campanie de imagine si – ghiciti! – trebuie sa fie luminoasa, fiindca asa-s, dupa manual, toate campaniile de imagine. am scris despre Rosia Montana, ati avut posibilitatea sa comentati acolo. nu-mi transformati blogul in terenul revarsarii frustrarilor pe tema virtualei exploatari de acolo.

  21. Fain interviu. Doar o singura chichita, zici despre Badea ca e jurnalist. El ne tot spune ca nu este. Sa fie adevarul undeva la mijloc? 🙂

  22. presa scrisa s-a dus de ceva timp la loc cu verdeata… daca nu e crudu, sensual sau altcineva de joasa speta nu se scrie…. a se mai plange cand cand dispare cate o personalitate si cam atat…dar maxim o zi nu mai mult

  23. @Victor, e o reclama, insa e odioasa.
    nu mi-am dat cu parerea pina acum, dar
    (din ce citii) redeventele pentru gaze
    si petrol ajung in Nigeria la 20% iar
    partajarea productiei intre 20-65%;
    in Australia redeventele ajung la 50%
    in timp ce la noi sint intre 3-13%,
    iar la aur 4%. Pai sa tot faci reclame
    care sa inmoaie sufletul de vioara al
    romanasilor rupti in fund 🙂

    Tare interviul lui Tudor; cu voia ambilor
    protagonisti un titlu ar fi tare
    (apropo de anii ’90 din interviu):
    “Victor Ciutacu – Inceputuri” 🙂

    Tiu minte subsolul Cashii Scinteii de prin
    anii 90; intunecat.

    Btw: oare or sa-l amendeze pe “spiderman”
    azi sau e sarbatoare nationala ?! hm… :))

    @violet: soro, sar’na. subscriu.
    e valabil pentru o suma de domenii 😉

  24. Trag nadejde ca pesimismul lui Victor Ciutacu va fi contrazis de viata,altfel trebuie sa ne spanzuram!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.